Redescopera Romania nr. 88-89(iulie-august 2011)

= 420

CÂŢI BANI FACEM DIN DUNĂREA ALBASTRĂ ?

Ştiţi în mod sigur. Din cei 2.850 de kilometri pe care-i parcurge Dunărea, din Germania până la vărsare în Marea Neagră, 1.075 străbate teritoriul ţării noastre.  E al doilea fluviu ca lungime din Europa. Cu toate acestea românii nu sunt atraşi nici azi să valorifice uriaşul potenţial turistic al fluviului.

Dincolo de poezie şi declaraţii oficiale toate ţările riverane fac bani grei din turismul dunărean, Austria, Germania şi Ungaria sunt campioane, în timp ce noi ne mulţumim cu… mărunţişul cheltuit de cei care coboară pe uscat, o zi, două în cazul cel mai fericit, sau doar câteva ore pentru o excursie rapidă.

GERHARD SKOFF: „Nu suntem singuri. Avem concurenţi!”

Ne place s-au nu, istoria arată că în 1970, 7 din cele 8 state riverane (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia,  România şi Serbia) s-au reunit pentru a forma   Comisia Internaţională de Turism a Dunării, cunoscută  ca Die Donau. În 1998 organizaţia şi-a extins activitatea incluzând şi Canalul Main – Dunăre inagurat în 1992. Dunărea reprezintă Coridorul 7 de transport, considerat de experţi “sufletul Europei”. “În prezent există circumstanţe favorabile pentru potenţialul de dezvoltare al ţărilor riverane deoarece, odată cu intrarea României şi Bulgariei în UE, a devenit coridor intern de transport al UE. Comisia Europeană are pregătită o strategie armonizată pentru regiune Dunării” – declară Gerhard Skoff, preşedintele organizaţiei Die Donau.

Organizaţia pe care o coordonează a investit circa 40 de ani în marketarea Croazierelor pe Dunăre. Momente de criză au existat şi vor mai exista. Skoff spune că trebuie să fim realişti: “Dunărea nu mai are de 20 de ani, o poziţie unică. Există deja o concurenţă şi trebuie să ne poziţionăm inteligent faţă de competitori. La nivel mondial Dunărea are cea mai mare cotă de piaţă – 33%, dar trebuie să ţinem seama de provocări. Peste 310.000 de oameni trăiesc direct sau indirect din turismul dunărean. Avem şi alţi concurenţi redutabili – Nilul, apoi avem şi rutele exotice pe Gange, Amazon, Missisippi, Yangtze”.

O altă provocare o constituie prelungirea sezonului de croaziere la 240 de zile pe an. Cu ceva vreme în urmă vapoarele navigau de la jumătatea lunii mai până la sfârşitul lui octombrie. Acum primul vapor a plecat în croazieră în martie iar ultimul va porni în ianuarie anul următor. În ceea ce priveşte tematica de promovare regională, deşi în ţara noastră nu s-a prea auzit, Die Donau a dezvoltat de-a lungul anilor mai multe programe comune. Temele au fost: în 2002 „Dunărea şi Europa”, în 2003 „Oameni, mituri, basme”, în 2004 „Dunărea muzicală”, în 2007 „Dunărea – Fluviu regal”, în 2008 „Dunărea te animă” iar pentru 2009-2010, „Romanii la Dunăre”. Anul trecut chiar Bucureştiul a găzduit Conferinţa  Înternaţională Die Donau. Peste 130 de specialişti au tăiat firul în patru, iar  organizaţia au premiat două personalităţi, mai mult prima decât a doua, cu „Pro Danubio”, importantă distincţie înfiinţată în 2004. Gheorghe Mărginean liderul agenţiei Karpaten Turism, respectiv Carmen Moraru, actualmente şeful Direcţiei de turism din cadrul MDRT. Dincolo de politeţuri politice românii nu au stors mai nimic din oportunitatea programului “Romanii la Dunăre”.

Întrebat de reprezentantul revistei noastre dacă proiectul impune obligativitate partenerilor, preşedintele Die Donau, a răspuns elegant că el “ are un caracter de recomandare. Fiecare ţară îşi selectează priorităţile în funcţie de planul propriu de turism”. România, care deţine importante vestigii romane, mult mai numeroase în comparaţie cu alte ţări danubiene, nu s-a arătat interesată de subiect (noi am rămas îngheţaţi în timp tot la litoral, munte, circuite culturale, turism rural etc). Ca urmare banii s-au dus în alte ţări. Slovacia de exemplu, a lustruit câteva relicve romane de la Gerulata, Boldog şi Iza şi a le-a pus în vânzare în cadrul unor trasee şi pachete turistice. Nemţii şi austriecii au tras-o tare cu “experienţe unice în natură” şi cu programe de căţărat ori de ciclism, pe rute special amenajate din vecinătatea Dunării.

SIMION GIURCĂ: „E nevoie de produse care să creeze emoţii unice!”

Că am trecut pe lângă o oportunitate o confirmă şi Simion Giurcă, directorul Biroului de Turism al României la Viena, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei Die Donau. Ce a aşteptat România? Probabil să se termine anul 2010 şi programul “Romanii la Dunăre”. „Am fi putut scoate la lumină vestigii romane aflate sau nu în patrimoniul UNESCO. Castrul roman din apropiere de Drobeta Turnu-Severin, Muzeul regional Porţile de Fier, piciorul podului lui Traian construit de Apolodor din Damasc, monumentul de la Adamclisi, cetăţile din zona Dobrogei, vestigiile mozaicului de la Constanţa, Muzeul de arheologie, statuia poetului Ovidiu, exilat la Pontul Euxin. Apoi Termele romane de la Herculane, Tabulele romane de la Cazane şi, de ce nu, statuia lui Decebal, construită cu finanţarea regretatului Iosif Constantin Drăgan. Aurul, sarea, apeductele romane etc. Am fi putut atrage turiştii străini şi în interiorul ţării spre cetăţile din zona Orăştie şi minele de aur din Apuseni. Din nefericire travel agenţii român nu au cuplat la o asemenea generoasă ofertă. Dunărea e creatoarea unei culturi şi a unei istorii comune. Încă nu avem abilităţi să abordăm asemenea proiecte. E nevoie de inovaţie, de refacerea, reîmpachetare unor oferte turistice care să creeze emoţie şi trăiri unice”.
Se va mişca ceva şi în România? Încă de pe vremea ministrului Dan Matei Agathon s-a lansat crearea şi în ţara noastră a unui drum-pistă pentru biciclişti de-a lungul Dunării pentru că Traseul ciclist dunărean înregistra un mare succes. Statistica recentă arată că numai din zona Austriei Inferioare pornesc pe Traseul Ciclist Dunărean anual circa 120.000 de turişti-ciclişti. Cam jumătate dintre aceştia fac excursii de o zi iar restul se cazează mai mult de o noapte în regiunile din proximitate. De aceea s-a pus accentul pe extinderea Traseului Ciclist Dunărean până în Delta Dunării concept sprijinit de multă vreme de Die Donau. Acum România pune în mişcare un proiect denumit  Datourway în care e confirgurată “Strategia transnaţională de dezvoltare teritorială durabilă a zonei riverane Dunării cu accent pe turism”. Lucrarea este finanţată cu bani europeni şi cuprinde un proiect pilot pentru implementarea unor acţiuni de tip greenways (trasee de transport ecologice nemotorizate) în toată această zonă.

Măcar să nu fim penibili
În fiecare an, deci şi în 2011 au fost semnate documente protocolare. Deocamdată nu a căpătat viaţă nicio parte din acest traseu. “Ne apropiem cu paşi repezi de momentul demarării implementării Strategiei. Este esenţial ca România să fie pregătită pentru a putea dovedi că dimensiunea noastră de iniţiatori, alături de Austria, ai acestui demers european, este dublată de capacitatea de a ne asuma atât misiunea de a implementa Strategia” – declara Eugen Curteanu, secretar de stat în cadrul MDTR, în primăvară la „Forumul naţional pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.  O altă declaraţie făcută la Tulcea în iunie la Conferinţa de lansare a implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării anunţa că „Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării intră într-o nouă etapă. Creşterea vizibilităţii regiunii Dunării şi a potenţialului ei turistic, atât în interiorul, cât şi în afara acesteia, asigurând, totodată, o dezvoltare sustenabilă a turismului prin valorificarea resurselor existente şi acordând, în acelaşi timp, atenţia cuvenită prezervării naturii şi a patrimoniului cultural pentru generaţiile viitoare, va fi una dintre priorităţile României în cadrul Strategiei”. Aparţine ministrului Elena Udrea. Merită să mai amintim şi enunţul strategic ce se referă la transformarea Bucureştiului în… capitală dunăreană (proiect datând din 1990), făcut la o altă conferinţă internaţională. Oare nu ne dăm seama cât de penibili am ajuns?

Să nu inventăm iarăşi roata
La final, ceva pentru folosul travel agenţilor. Vă anunţăm că există şi un Manual Dunărean de vânzări, promovat de Ministerul Federal al Transporturilor, Inovaţiei şi Tehnologiei din Austria, care este şi primul ghid de vânzări transfrontalier online. El conţine informaţii despre manifestările culturale, obiective turistice şi o prezentare a serviciilor turistice din ţările dunărene Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia şi România şi poate fi consultat la adresa www.danubesalesmanual.com. Alte informaţii utile aflaţi la adresa www.danube-river.org. Semnalăm acest instrument de orientare ca să nu cumva să ne  trezim  mâine că vine o firmă internaţională să ne propună să facem noi unul, fireşte cu… finanţări europene. O suporta Dunărea multe, dar nu chiar atât.

ALEX BARBU & C. MARIAN

În categoria Numarul 88-89, Redescopera Romania | Lasă un comentariu

Industrie hoteliera nr. 88-89(iulie-august 2011)

= 423

ÎNCREDEREA INVESTITORILOR E PÂNĂ LA URMĂ RĂSPLĂTITĂ
Unii au stat şi au aşteptat. Alţii au investit în hoteluri sau clădiri destinate afacerilor şi evenimentelor. Primii n-au vrut să rişte. Poate nici n-au avut capitalul cu care să se aşeze la masă. Ceilalţi au preferat să se implice. Cele două atitudini au grupat mediul de afaceri la două mese de joc. Deşi gândesc în viteze diferite, oamenii de afaceri descoperă interese comune. Să facă bani din turism. Sună frumos nu ?

NOI ATITUDINI
Murad e noul lider al FPTR
Omul de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanţului hotelier Phoenicia, care include mai multe mărci, a fost ales la recenta Conferinţă Naţională a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), preşedintele organizaţiei. El e secondat de un Prim Vicepreşedinte şi 8 vicepreşedinţi regionali. Fostul lider Daniel Vasilescu, a fost desemnat pentru contribuţiile sale Preşedinte de Onoare.
După cum a declarat Murad, dezvoltarea FPTR va cunoaşte un proces acelerat de geriatrie economică şi asociativă. Platforma program, lansată sub sloganul “Implică-te! Schimbarea începe acum!” va fi susţinută de mediul de afaceri pe care a acceptat să-l reprezinte. “Este nevoie acum de o alternativă pragmatică, credibilă şi eficientă. O alternativă pe care o pot promova numai oamenii faptelor, în stare să pună capăt procesului de degradare a turismului în România. FPTR trebuie să reprezinte forţa federativă a celor care doresc schimbări esenţiale şi care vor o cale europeană pentru turismul din România. FPTR va lupta pentru protejarea intereselor micilor şi marilor întreprinzători din turism, pentru dezvoltarea turismului în România şi pentru atragerea turiştilor români ori străini să-şi petreacă vacanţele în ţara noastră”. Printre obiectivele noii echipe se numără: unificarea patronală în turism, modernizarea structurii FPTR, schimbarea mentalităţii actuale în relaţiile cu instituţiile de resort, concentrarea eforturilor pentru ca FPTR să devină lider de imagine al industriei turismului autohton şi o prezenţă mai activă în toate mediile de promovare, în special în mass media. Accesarea de fonduri europene în beneficiul membrilor şi al mediului de afaceri este o altă prioritate enunţată.
Mohammad Murad este cetăţean român de origine libaneză. El a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti. După mai multe afaceri devenite amintire el a fondat lanţul de fast-food Spring Time şi un trust de construcţii. Ulterior s-a implicat în industria turismului cea care i-a adus apreciere. El a creat şi continuă să dezvolte lanţurile hoteliere Perla Majestic şi Phoenicia Hotels & Resorts, ce activează în Bucureşti şi pe litoral.

INTRARE PE PIAŢĂ
Belgienii cred în potenţialul Braşovului

După ce a fost lansată în circuitul evenimentelor expoziţionale clădirea Braşov Business Park (BBP) a cunoscut şi o deschidere oficială organizată ca la carte în prezenţa investitorilor. Aceştia sunt belgienii de la compania  Ravensdale Investments. După cum a declarat baronul Philippe Vlerick pentru construirea clădirii au fost alocate pînă acum 30 de milioane de euro. Ea a fost proiectată pentru a găzdui birouri, iar în partea inferioară este amenajat un Centru de afaceri, cu o suprafaţă de 24.000 de metri pătraţi ce include spaţii pentru expoziţii şi săli pentru simpozioane, conferinţe, reuniuni de afaceri, work-shopuri etc. În momentul de faţă gradul de închiriere a clădirii este circa 70%. Proiectul final prevede construirea a încă două turnuri de sticlă în oglindă cu cele existente dar următoarele investiţii vor depinde de succesul pe care îl va avea actuala clădire. La finalizarea celei de-a doua etape ansamblul va avea o suprafaţă construită de 62.000 de metri pătraţi. În prezent, în Braşov Business Park lucrează deja 500 de persoane.
Ravensdale Investments este filiala Vlerick Group, condusă de baronul belgian Philippe Vlerick. “Este singura clădire din Braşov care oferă spaţii de birouri de clasa A. Preţurile de închiriere sunt mai mici decât în Bucureşti, chiar dacă nivelul investiţiei este cam acelaşi ca şi în Capitală”- a declarat Vlerick. La nivel internaţional, grupul belgian derulează activităţi industriale şi financiare, în ţări din Europa de Est şi de Vest, India şi SUA. Ele acoperă o gamă diversă de lucrări, de la domeniul industrial (BIC Carpets, UCO Ţesătura, UCO Sprinning, UCO Raymond Denim, Spector Photo Group), cel de administrare a întreprinderilor (BMT, LVD Company, Concordia Textiles Group) până la cel imobiliar. În România, grupul este prezent prin UCO Ţesătura în Giurgiu, prim BMT la Iaşi, respectiv prin companii de dezvoltare imobiliară, Royal Land şi  Ravensdale Investments fiind două dintre acestea.
La rândul său Ignacio Gheysens, CEO Vlerick Real Estate, s-a arătat extrem de încrezator în potenţialul de dezvoltare al oraşului şi judeţului Braşov. “Este foarte bine poziţionat, în centrul ţării. În plus aici activează şi Universitatea Transilvania, redutabilă în domeniul tehnic”.

CONFIRMĂRI INTERNAŢIONALE
Carol Parc e Furnizor al Casei Regale

Aflat în administrarea managementului firmei Aducco International Hotelul Carol Parc înregistrează un plus de imagine. El a primit titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, în cadrul unei ceremonii organizate de  Majestatea Sa Regele Mihai I şi Alteţele Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României. Timp de un an, Carol Parc Hotel a fost Locaţie Recomandată de Casa Regală a României, găzduind oaspeţi ai acestei Familii. De asemenea, hotelul a fost deseori gazda Familiei Regale. Înalta distincţie oferită este încă un semn de apreciere a consecvenţei, seriozităţii specialiştilor de la Carol Parc Hotel. Titlul de Furnizor al Casei Regale a României se acordă pentru o perioadă de trei ani.
Hotelul a fost amenajat în clădirea fostului Palat Suter, construit în 1906. El este singura unitate de 5 stele din România inclusă de publicaţia de turism Conde Nast Traveler în celebrul său 130 Best Hotels of the World şi a fost desemnat în anul deschiderii sale drept Hotelul Anului. De asemenea hotelul şi proprietarii acestuia,  Cătălin Adrian Petre şi Sylvia Schlie Petre au fost distinşi de către Uniunea Arhitecţilor din România cu premiul “Cel mai bun proiect de Restaurare şi Design”. “Suntem onoraţi să ne oferim serviciile şi priceperea Familiei Regale.

E o mândrie să servim Casa Regală şi să sprijinim acţiunile acesteia, căruia îi purtăm un profund respect. Ne încântă să vedem că eforturile şi devotamentul cu care am readus la viaţă o părticică valoroasă a istoriei oraşului – Palatul Suter – sunt apreciate. Suntem mândri, impliniţi si responsabilizaţi! Fiecare oaspete al Carol Parc Hotel este pentru noi important şi unic!” – spune Adrian Cătălin Petre, proprietarul Carol Parc Hotel.

Iosefin e cel mai apreciat
Conform voturilor exprimate în sistemul Booking.com, ApartHotel Iosefin Residence este hotelul cel mai apreciat din Timişoara de către cei care călătoresc spre oraşul de pe Bega. “Monitorizarea a fost făcută în perioada aprilie 2010 – mai 2011. O altă recunoaştere a venit recent din partea  unui grup de publicaţii germane – Welt Express, Jetset Magazin, Stadtmagazine şi Reisekataloge, care au hotărât ca acesta să fie promovat pe piaţa turistică din Dusseldorf şi, în genere, pe cea germană. “Realizatorul proiectului este jurnalistul şi scriitorul de travel Christian Michael, care a efectuat o documentare amplă în Banat pentru realizarea unui ghid de călătorie” – ne-a declarat Nicu Ţone, directorul general al ApartHotel Iosefin Residence.

Piatra Şoimului e cu etichetă… green
Era de aşteptat. Vila Piatra Şoimului din Sinaia a obţinut eticheta ecologică europeană. Astfel unitatea a devenit  (după Hotelul Saturn din staţiunea litorală cu acelaşi nume şi Crowne Plaza din Bucureşti) a treia unitate turistică din ţara noastră care deţine aceast calificativ. Conform unui comunicat al organizaţiei Romanian Green Building Council, RoGBC, aceasta este şi prima capacitate turistică de pe Valea Prahovei, ce a primit eticheta… green. “Ideea solicitării etichetei a pornit din preocuparea gazdelor pentru o dezvoltare durabilă şi în acelaşi timp la recomandarea organizaţiei noastre”. În acest moment unitatea cunoaşte un amplu proces de modernizare. Ea va promova, printre altele, 15 noi spaţii de cazare, un restaurant cu 100 de locuri şi un parc cu o dimensiune de 1.200 de metri pătraţi.

INVESTIŢII ÎN DECLIN
WTCB este în insolvenţă
Oare de ce nu ne miră? World Trade Center Bucureşti SA, care administrează Hotelul Pullman, a solicitat protecţia legii insolvenţei în vederea reorganizării activităţii. Tribunalul Bucureşti a dispus luna trecută deschiderea procedurii generale a insolvenţei societăţii. Administrator judiciar a fost desemnat Assistance Insolv SPRL, societate condusă de avocatul Nicoleta Munteanu.
WTCB SA a făcut acest demers deoarece se află în imposibilitatea plăţii, refinanţării oria reeşalonării datoriilor care se ridică la peste 65 de milioane de dolari. Ciudat este că acţionarii, care au asistat pasivi la acumularea acestor datorii, dintre care o serie de instituţii de stat, nu au luat nicio măsură de a stopa hemoragia… financiară. Printre aceştia se numără Municipiul Bucureşti, Fondul Proprietatea, SIF Muntenia, Astra Asigurări, Debarth, Bouygues Batment, TAROM respectiv Camera de Comerţ a României. După cum se ştie WTC SA s-a înfiinţat în urmă cu 20 de ani şi a reprezentat la acea vreme cel mai mare proiect de real estate în parteneriat public-privat. Tot aici s-a deschis primul hotel din lanţul internaţional Accor, Sofitel (3 stele), rebrandat în urmă cu aproape doi ani în Pullman (4 stele). Actualmente, după mai multe stadii de modernizare complexul ( cu active evaluate la peste 110 milioane de lei) oferă pe lângă cele 203 camere, un centru de conferinţe cu zece săli, un centrul expoziţional Plaza, spaţii pentru birouri, galerii comerciale, şi un casino.

ANGELA SIMION & ALEX BARBU

În categoria Industrie hoteliera, Numarul 88-89 | Lasă un comentariu

Transporturi nr. 88-89(iulie-august 2011)

= 403

UN TERMINAL AVANGARDIST LA IAŞI

În ultimii cinci ani Aeroportul Internaţional din Iaşi a cunoscut o creştere a fluxului de pasageri. Ca urmare Consiliul Judeţean a luat decizia ca pentru a face faţă actualelor tendinţe să construiască un nou terminal de pasageri care va avea o suprafaţă de peste 1.200 metri pătraţi. Investiţia, care va fi finalizată până la sfârşitul anului, se va ridica la aproximativ 1,8 milioane de euro.
Potrivit directorului aeroportului ieşean, Gheorghe Corjăuţeanu, realizarea  terminalului reprezintă o “fază de tranziţie în dezvoltarea aeroportului. Sperăm ca întregul proiect de modernizare să fie materializat până în 2015. Astfel, terminalul care va fi construit în acest an va putea fi transformat într-o zona de tip cargo.
Chiar în condiţiile de criză, anul trecut, am înregistrat 160.000 de pasageri faţă de 148.000 în 2009. Anul acesta, ca urmare a măririi frecvenţelor de operare, ne aşteptăm la o creştere de 25 la sută în comparaţie cu 2010”. Proiectul de modernizare a aeroportului din Iaşi, ce presupune o investiţie totală estimată la aproximativ 200 de milioane de euro, a fost lansat în anul 2006.

ACORD AVIATIC cu Emiratele Arabe Unite

În timpul unei vizite tehnice Ministrul român al Transporturilor, Anca Boagiu a semnat în Emiratele Arabe Unite, un Acord ce se referă la dezvoltarea serviciilor aeriene între cele doua state, precum şi pentru alte teritorii. “Acordul este un pas important pentru relansarea relaţiilor României cu Regiunea Golfului într-un moment în care economiile noastre au nevoie de o mai mare deschidere a pieţelor. El este important şi din perspectiva creşterii gradului de confort pentru clienţii companiilor aeriene ale celor doua state, precum şi a simplificării controalelor pentru pasageri şi bagaje. Investitorii din ambele ţări vor beneficia de asemenea de facilităţi complexe”- a precizat ministrul  Boagiu.

În cadrul întâlnirilor avute cu ministrul pentru comerţ exterior al Emiratelor Arabe Unite, Sheikha Lubna Khalid Al Qasimi, cu ministrul economiei, Sultan Saeed Nasser Al Mansoori şi cu directorul general al Dubai Ports World, Mohammed Sharaf au fost abordate oportunităţi de investiţii în transporturile româneşti. Vizita reprezintă o continuare a demersului de relansare a raporturilor de parteneriat dintre cele două state, proces iniţiat cu ocazia Forumului Economic Consiliul de Cooperare al Golfului – Europa de Sud Est, desfăşurat în luna martie la Bucureşti.

__________________________________________________________

CE E NOU LA BLUE AIR?

@DE LA ÎNCEPUTUL ACESTEI LUNI clujenii îşi pot planifica vacanţa de vară împreună cu  Blue Air. Compania oferă deja zboruri directe pe rutele Cluj-Napoca – Dublin, Cluj-Napoca – Roma. În zilele de vineri şi duminică, puteţi călători pe ruta Cluj-Napoca – Dublin – Cluj-Napoca. Pe ruta Cluj-Napoca – Roma – Cluj-Napoca aveţi la dispoziţie zilele de miercuri, vineri şi duminică. „Roma şi Dublin sunt printre cele mai populare destinaţii pentru concedii. Astfel clujenii vor putea călători către aceste oraşe la preţuri accesibile. De asemenea, am introdus aceste zboruri pentru comunităţile mari de români care lucrează în străinătate şi vor să îşi organizeze din timp întâlnirea cu rudele şi prietenii din ţară” – declară Sherif Ussama, director general al Blue Air.

@ OPORTUNITĂŢI ÎN RATE PRIN CardAvantaj. Blue Air ofera acum pasagerilor şi posesorilor de CardAvantaj oportunitatea achiziţiei de bilete şi servicii, în trei rate şi fără dobândă. Puteţi cumpăra biletele Blue Air prin intermediul cardului de credit de la Credit Europe Bank.

Astfel, destinaţii populare precum Paris, Londra, Roma sau Barcelona devin mai accesibile ca oricând! Sherif Ussama, directorul general al Blue Air, spune că „noul instrument consolidează politica companiei şi oferă o mai mare flexibilitate în călătoriile cu avionul. Suntem convinşi că pasagerii Blue Air nu vor fi nevoiţi să renunţe la vacanţa mult dorită mai ales că acum au la dispoziţie şi beneficiile CardAvantaj”. La rândul său Dorin Iancu, Head of Retail Banking Sales, Credit Europe Bank, a subliniat că instituţia pe care o reprezintă “e prima bancă din România care a facilitat cumpărarea de servicii de transport aerian în rate fără dobândă prin intermediul CardAvantaj. Acum am ales să trasferăm această facilitate şi în online. Serviciul este unul inovator. Salutăm parteneriatul cu Blue Air”.

În categoria Numarul 88-89, Transporturi | Lasă un comentariu

Biblioteca nr. 88-89(iulie-august 2011)

= 482

TUNISIA – exotismul Mediteranei

Carte Tunisia Editura Ad Libri propune căutătorilor de frumos un nou ghid de destinaţie: Tunisia. Cu hărţi, recomandări de restaurante, cafenele ori hoteluri, cartea e uşor de aşezat în buzunar şi foarte plăcut de luat pe post de ajutor în călătorie.

Autoarea (britanică) recomandă Tunisia pentru litoralul superb dar mai ales pentru originalitatea şi permanenţa tradiţionalului, a savorii locale. Ne trimite în deşertul Sahara, care acoperă sudul ţării, la apusul soarelui, ori pe străzile aglomerate ale pieţelor în aer liber. Pe lista primelor 10 locuri de văzut ea indică ruinele romane de la Dougga, amfiteatrul de la El Jem ori insulele Kerkennak apreciate ca “Ultimul Paradis” – fostul loc de exil al generalului cartaginez Hannibal. Oraşul Kairouan concurează în frumuseţe cu satul Sidi Bou Said, cu clădirile sale albe ce privesc marea, lăsându-se cuprinse uşor de valuri de flori. Ghidul prezintă apoi o descriere a tuturor regiunilor Tunisiei. Lucrarea face parte din colecţia “Călător de mapamond”.
……………………………..
LA O JUDECATĂ DE APOI… ALBASTRĂ !

Apărut de ceva vreme albumul „VORONEŢ” merită recomandat şi achiziţionat. Cel mai lesne îl găsiţi la magazinul mânăstirii. El vorbeşte privitorului de grija unei comunităţi pentru un monument cu orgoliu naţional şi de valoare de patrimoniu mondial UNESCO: Voroneţ.
Lucrarea e semnată de monahia Gabriela Platon iar informaţia în limba română cunoaşte traduceri în engleză, franceză şi germană. Voroneţul este ctitoria lui Ştefan cel Mare, din 1488. Biserica a fost mărită şi pictată pe exterior în secolul următor, în vremea Mitropolitului Grigorie Roşca. Aici se găsesc: mormântul lui Daniil Sihastrul, sfătuitorul şi duhovnicul domnitorului de legendă, dar şi singura frescă de epocă ce păstrează chipul lui Ştefan. Albumul prezintă detaliat această istorie a lăcaşului pe care o completează cu binecunoscute imagini ale picturii. Paginile finale, în care autoarea a explicat amănunţit semnificaţia scenelor din fresca interioară dar şi exterioră, constituie atu-ul lucrării. Accentul cade pe unica Judecată de Apoi – parte a unui ansamblu pictural care a făcut criticii de artă să denumească Voroneţul „Capela Sixtină a Orientului”.
……………………………..
TOKAJ -Talentul de a spune o poveste

Fiecare produs care se vrea promovat trebuie să aibă povestea sa. Ca să aibă o imagine distinctă în mintea omului, ca să pară cel mai interesant, ca să-ţi doreşti să îl ai. Aşa şi cu vinul de Tokaj, una din cele mai cunoscute mărci ale Ungariei. Albumul care i-a fost dedicat se numeşte în traducere „Tokaj – mitul pământului” şi a fost publicat în cadrul unei campanii de promovare. Textul (în engleză şi maghiară) aparţine Asociaţiei Prietenilor Vinului.  Ilustraţia asigurată de artistul fotograf Alkonyi Laszlo şi, ca şi grafica, sunt de o calitate excepţională.
Povestea începe din Franţa anilor 1200 şi drumul literelor ne poartă pe la Bordeaux, Champagne, prin pivniţele călugărilor cistercieni sau prin marile domenii ale Burgundiei medievale. Astfel, prin alăturare şi asociere cu o tradiţie recunoscută este introdusă cercetarea asupra apariţiei vinului din regiunea Tokaj, prin secolul al XVII-lea. Accentul cade pe ideea specialiştilor contemporani, care spun că unicitatea unui vin este dată de pământul pe care e sădită via. Între texte se intercalează editoriale ce aduc laudă vinului şi oamenilor ce-l iubesc, alături de figuri şi nume ale unor cunoscuţi vinificatori maghiari. „Un moment petrecut în liniştea viei înflorite îţi poate revela eternitatea, în lumina caldă a razei aurii ce atinge frunzişul crud” – susţin cei de la APV. Merită să ridicăm paharul în cinstea unor pasionaţi, care văd vinul bun ca pe o culme culturală şi îl povestesc cu dragoste şi talent! Lucrarea se încheie, cu o abordare originală. Ea conţine o clasificare a podgoriilor şi descrierea caracteristicilor vinului în funcţie de rocile şi pământurile zonei.

SÎNZIANA CONSTANTINESCU

În categoria Biblioteca, Numarul 88-89 | Etichete | Lasă un comentariu

ENGLISH VERSION TRAVELLER MAGAZIN NO.88-89 (JULY-AUGUST 2011)

= 462

IN SEPTEMBER – Romania will host the 53rd FIJET Congress

September 17 – 25 Romania will be the host of a unique event: the 53rd World Congress of the International Federation of Journalists and Tourism Editors (FIJET), its theme being „Cultural patrimony reflected by the travel media”. 250 international guests are expected. The road will start with the Palace of Parliament, Cotroceni Museum and will continue in the country, over 1000 kilometers, with Bacău, famous Cotnari cellars, Suceava, Moldoviţa (FIJET Golden Apple distinction in 1975), Suceviţa, Voroneţ and Gura Humorului Monasteries. Ciocăneşti, the village of the area promoted as a living icon of local traditions, will be followed by the Dracula Castle and Hotel in Tihuţa (Bistriţa County). Sighişoara will host a special medieval evening; Sibiu will show a traditional wedding. Bran Castle, the palaces of Sinaia (Peles and Pelişor) as well as new landmarks of Romanian tourism as Cantacuzino palace in Buşteni are to be seen.

The FIJET Romania Press Club and The Ministry of Development and Tourism are the organizers of the event. Two years ago the Romanian press club convinced FIJET to give the Golden Apple distinction to three Romanian concepts: Mărginimea Sibiului, The Danube Delta and Blue Air carrier. It has been a unique moment in the history of the organization as well as in the history of the Romanian tourism.

Europeans love Sighişoara
Sighisoara is the only city in Romania that has been nominated for the „Europe Prize” since 1955 when the distinction had been first given. The Transylvanian medieval city has been placed in top five by the experts of the Council of Europe. „Europe Prize” went eventually to Landerneau (France) and Hunfeld (Germany), Sighişoara being positioned on the second place, according to the number of votes.

In 1995 Sighişoara received the Honorific Diploma, 1998 the Honorific Flag, and in 2003 of the Honorific Tablet – all these distinctions being given by the Council of Europe. As a plus, two years ago, the medieval citadel of Sighisoara, was named by the Scientific Committee of Lugano, in the Tourism Gala, the “Medieval Jewel of Romania”. Recently the city was included in the top of Flexijourney.com, among the 66 most beautiful medieval cities or citadels in Europe.

Romania proposed to WTO

Romanians fight for a morals and ethics Code for tourism. This is the idea that a delegation of the ministry proposed in Mombasa (Kenya), where the works of the 90th session of the Executive Council of the World Tourism Organization took place. The new code will complete the existing similar document. The idea generated favorable opinions, due to the fact that the practical point of view will lead to better position of OMT in the world travel industry. On the event agenda other themes concerning tourism development until 2030 where listed as well. In 2011 the presidency of the Executive Council of WTO is held by Italy and the vice-presidency by Kenya and Romania.

NEWCOMER: Braşov Business Park

The Belgians from Ravensdale Investments officially opened Braşov Business Park (BBP), the largest business and events facility in the Transilvanian city. As baron Philippe Vlerick declared 30 million euro have been used up to now in this structure. The facility has been especially projected to host a 24.000 sqm Business Centre, and two other similar glass towers are expected to show up in the future, depending on the success of the existing buildings. At the end of the second investment phase BBP will have 62.000 sqm surface. 500 people work for the moment in Braşov Business Park.
Ravensdale Investments is a part of Vlerick Group, led by Baron Philippe Vlerick. “It is the only A class office building in Braşov. The renting prices are lower than in Bucharest, although our investment had the same high price as in the Capital”- said Vlerick. The group knows international industrial, financial and real estate development, in countries of Europe, as well as in India and USA. Ignacio Gheysens, CEO Vlerick Real Estate, trusts the potential of the area: “The positioning is excellent, exactly in the heart of the country. As a plus Transilvania University, well known in the technical field, activates here.”

Carol Parc Hotel is supplier of the Royal House

Carol Parc Hotel in Bucharest received the title of Official Supplier of the Royal House of Romania, in a ceremony organized by His Majesty King Michael Ist, Princess Margareta and Pince Radu of Romania. The title is valid for a period of three years.
The hotel is located in the building of former quaint Suter palace, built in 1906. It is the only five stars hotel in Romania included by Conde Nast Traveler in its famous top 130 Best Hotels of the World. The hotel and its owners, Cătălin Adrian Petre and Sylvia Schlie Petre, received from the Union of Architects in Romanian the prize “Best Restoration and Design Project”.

TULCEA: Festival of paddling boats!

“Ivan Patzaichin-Mila 23” Association will organize in Tulcea, September 2-4, The Festival of paddling boats. A part of the Rowmania program, the initiative belongs to the multiple national and world champion Ivan Patzaichin: “We created Rowmania in order to make people in the Danube Delta regain their pleasure to row and to have a feast dedicated to this pleasure and to water”. Participants from countries sharing the Danube will show up. The last day of the festival in Tulcea will also see hundreds of participants of Tour International Danubien (TID). With a tradition of over 50 years, the participating teams must row for almost 60 days, 2.500 kilometers, from Ingolstadt (Germany) to Sfântu Gheorghe (Romania).

SINAIA: Piatra Şoimului labeled… green

Piatra Şoimului Vila in Sinaia ski resort (Prahova Valley) obtained the European ecologic label. The place became the third hosting facility in Romania to have such a certification, after Saturn Hotel at the Black Sea (Saturn resort) and Crowne Plaza hotel in Bucharest. According to Romanian Green Building Council, RoGBC, “The idea of asking for the certification came from the interest of the owners in a durable development, following in the same time our recommendation”. The villa is now facing modernization and will soon offer 15 new rooms, a 100 seats restaurant and a 1.200 sqm park.

FPTR has a new president

The businessman Mohammad Murad has been chosen president of the organization at the national conference of the Federation of Patronages in Romanian Tourism (FPTR).  The former leader, Daniel Vasilescu, became honorific president, due to its contributions. As Murad said the development of FPTR will face an accelerated rejuvenation and change: “We now need a practical, credible and efficient alternative. An alternative that only implied people can promote, in order to stop the degradation process that is happening in the Romanian tourism. FPTR will fight to protect the interests of the investors and will take care of a coherent development in tourism.” Mohammad Murad is a graduate of the Medicine University in Bucharest. He is the founder of two hotel chains: Perla Majestic and Phoenicia Hotels & Resorts.

În categoria English version, Numarul 88-89 | Lasă un comentariu

EDITORIAL NR.87 (IUNIE 2011)

= 424
marian-constantinescu

Marian Constantinescu

CÂND INTRI ÎN GURA LUPOAICEI POLITICE
O recentă demisie la Ministerul… şi al Turismului, acoperită de formula „din motive de sănătate” consemnează încă un eşec al profesioniştilor din turism care se aruncă de pe trambulina afacerilor private în apa tulbure a lumii politice. Întâmplarea nu e prima de acest gen. Galeria predecesorilor include un Alin Burcea, fost secretar de stat pe vremea lui Matei Agathon, Nicu Rădulescu, asistent turistic pe timpurile prospere ale lui Miron Mitrea, Ovidiu Marian, un nefericit cu probleme de comunicare, paraşutat din interese de grup într-o instituţie care nu mai era nici autoritate turistică nici minister. În fine Lucia Morariu, care a supravieţuit cu greu în mediu instituţional deşi venea cu o experienţă bogată dintr-un business privat şi o organizaţie de turism.

Unii au avut o determinare clară. Au optat pentru funcţie pentru a-şi rezolva ceva interese. Şi, e de înţeles, pentru că nu puteau să ajungă la borcanul de miere dacă nu se urcau pe scări. Alţi profesionişti, şi nu am nicio îndoială că sunt adevăraţi profesionişti, au fost atraşi de palmares. Nu dă rău la CV că ai fost ministru (fie chiar secretar de stat), sau director general la turism.  Au fost atraşi de panglicile strălucitoare din care s-au ales cu… nimic. Majoritatea au ieşit chiar pe minus, deoarece în momentul revenirii în afaceri s-au „bucurat”, din plin, de adversitatea „colegi” de breaslă.

Există, totuşi, un punct comun care-i uneşte pe profesioniştii din această lume nebună de legat a turismului românesc. Lipsa de realism. Pe care o au atunci când decid să intre în gura lupului sau lupoaicei, sexul nu prea are importanţă, care face politică. Au experienţă organizaţională ori afaceri trainice cât casa. Dar ele nu se pupă cu „digestia” instituţiilor publice. În cazul de faţă un Minister al Turismului. Rata de aşteptare a fiecăruia – şi întâmplarea frumoasă face să-i  cunosc  pe toţi -, a fost exagerat de mare, în comparaţie cu ce au întâlnit la faţa locului. Lumea în care au intrat cheltuieşte banul public cu făţărnicie, fără respect. În al doilea rând birocraţia creează prin natura muncii, mentalităţi mai lente, cu alte galerii de fugă decât cele orientate spre iniţiativa privată, spre profit. În fine, în politică n-ai cum să respiri dacă nu ai în spate o echipă care să te sprijine. Oricât de buni ar fi în industria de travel, soliştii  nu vor face niciodată faţă dansatoarelor de french can-can politic. Care după o  vârstă devin onorabile, se aşează la masă şi beau cot la cot cu miniştri şi preşedinţi. Cine a spus prima dată că politica e o curvă a avut dreptate. Cu cine se culcă şi care-i gheşeftul? Unii fac politică, alţii fac bani. Cei mai „dotaţi” le fac pe amândouă.

MARIAN CONSTANTINESCU

În categoria Editorial, Numarul 87 | Etichete | Lasă un comentariu

EVENIMENTE TURISM NR.87 (IUNIE 2011)

= 489

TRANSILVANIA FEST va fi la BLAJ

Ediţia a VII-a a festivalului itinerant de cultură şi gastronomie Transilvania Fest se va desfăşura între 29 şi 31 iulie, în judeţul Alba. După o cercetare de durată, organizatorii au ales ca loc de desfăşurare a ostilităţilor culinare din 2011,  Câmpia Libertăţii din Blaj. „După ce ultimele ediţii ale festivalului s-au desfăşurat în judeţele Cluj şi Sibiu, am ales acum judeţul Alba. Ne bucurăm că Blajul este gazda ediţiei din acest an. Oraşul este plin de ospitalitate şi ofertant din punct de vedere cultural, economic şi logistic. Festivalul se doreşte a fi doar „vârful aisbergului”: promovarea unor manifestări specifice şi atragerea de turişti şi cumpărători. O componentă definitorie a manifestării o constituie implicarea unor parteneri şi colaboratori, a unor experţi naţionali şi internaţionali pe diverse domenii cum ar fi turism cultural, gastronomie, marketing, ospitalitate sau educaţie. Publicul ţintă ale festivalului acoperă o paletă largă: turişti din România cu vârste cuprinse între 25 şi 45 ani, de obicei provenind din oraşele mari şi medii şi turişti din străinătate cu vârste între 30 şi 50 ani, interesaţi de tradiţii locale. Amintim câteva secţiuni cu care vă veţi întâlni la Transilvania Fest: standurile de meşteşuguri şi de produse agro-regionale, aleile florilor, brânzei, vinului şi mierii, evenimente dedicate copiilor (degustări de brânză, ateliere „Educaţia simţurilor”, spectacole de teatru, tradiţionale de etno-blues, folk-jazz, cinema în aer liber, tururi gastronomice sau de turism cultural şi demonstraţii de gătit” – ne-au informat organizatorii.

Turda Fest, acum Transilvania Fest, a fost lansat în 2005 în scopul de a restabili tradiţia festivalurilor pline de culoare, atât de importante pentru viaţa din Transilvania înainte de anii 1940.  Manifestarea încurajează dezvoltarea durabilă a meştesugurilor şi producţiei locale la scară mică, celebrând în acelaşi timp multiculturalitatea din Transilvania. Din 2008 festivalul a devenit itinerant, pentru a putea astfel să promoveze Transilvania din diverse perspective regionale.

Transilvania Fest se desfăşoară sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României şi al Alteţei Sale Regale Prinţul Charles de Wales. Alte amănunte puteţi afla  la adresele www. Turdafest.ro, www.transilvaniafest.com, www.transilvaniafest.blogspot.com, www.twitter.com/TransilvFest. Traveller Magazin este unul dintre principalii parteneri media ai manifestării.
_______________________________________________________________
MICHELIN VERDE şi în limba ROMÂNĂ

Editurile Michelin şi Meteor Press au lansat versiunea în limba română a Ghidului Verde Michelin pentru România. Lucrarea completează prestigioasa colecţie Michelin. Opt situri româneşti au fost desemnate cu cea mai înaltă distincţie a Ghidului Verde Michelin – trei stele (de vizitat neapărat): mănăstirile din Bucovina, Maramureşul, Dragomirna, Sibiul, Transfăgărăşanul, Horezu, Prejmerul şi Delta Dunării. În afară de Bucureşti, numeroase oraşe şi sate, dar şi monumente şi muzee, au fost desemnate cu două stele (merită o oprire) sau cu o stea (sunt interesante).
La evenimentul de lansare al ghidului au participat Eric Faidy, Preşedintele Michelin România şi Balcani, Gigi Alecu şi Iolanda Chioaru, reprezentanţii Meteor  Press, Roxana Manoliu reprezentant comunicare Apa Nova etc. „După ce au petrecut mult timp învăţând şi documentându-se despre România, scriitorii noştri au fost dornici de a le oferi cititorilor această colecţie cu cele mai interesante lucruri de văzut şi făcut în România. Ne dorim ca Ghidul să-i ajute pe români să-şi redescopere ţara” – a declarat Eric Faidy, Preşedinte Michelin pentru România şi Balcani.

Ghidul Verde Michelin pentru România are 368 de pagini şi include 22 de hărţi, aproximativ 600 de adrese (din care 400 cu locuri de cazare şi restaurante) şi 160 de fotografii. El a fost creat cu sprijinul Departamentului de Cartografie al Michelin România şi apoi a fost tradus şi publicat de editura Meteor Press.
O variantă în limba franceză a fost  lansată şi prezentată în revista noastră în septembrie 2008. Compania Michelin a fost înfiinţatã în anul 1889 de cãtre fraţii André şi Edouard Michelin. Michelin a creat primul ghid de călătorie cu peste 100 de ani în urmă pentru a promova călătoriile rutiere. Astăzi, divizia Michelin Travel & Lifestyle oferă călătorilor o gamă largă de ghiduri turistice, hărţi, resurse on-line de călătorie etc.

MARA ANTON
_______________________________________________________________

CICLOTURISM PRINTRE STICLE ŞI… TRUFE

Carpathian Tourism Cluster a iniţiat în România două proiecte pilot care se adresează unor segmente de nişă. Ele sunt menite să atragă turişti străini dar şi autohtoni spre programe inedite. Primul – „Traseul Cicloturistic Dealu Mare” e conceput în colaborare cu Cycling Romania, Asociaţia de Dezvoltare în Turism Monteoru Renaissance şi mai multe municipalităţi din zonă. Traseul are o lungime de 140 de kilometri şi prilejuieşte, pe parcursul a 5 zile, vizitarea unor obiective culturale, istorice şi oenologice (Ceptura, Seciu, Urlaţi, Tohani, Săhăteni, Pietroasele şi Merei). Şi al doilea proiect are un farmec aparte. Lansat recent „Mobile Cooking Romania” care a deschis sezonul de trufe cu un eveniment axat pe prepararea acestor diamante negre ale gastronomiei. Spectacolul a fost pus la cale într-o cabană luxoasă din mijlocul pădurii buzoiene de maeştrii Horia Vîrlan şi Jakob Hausmann. Manifestarea a fost susţinută de profesionişti reuniţi în Asociaţia Căutătorilor de Trufe din România (ACTRU), ne-a precizat Thorsten Kirschner, Cluster Manager.
Carpathian Tourism Cluster Romania este o organizaţie non-profit şi non-guvernamentală, o reţea inovativă de parteneri regionali şi naţionali, formată din  asociaţii de dezvoltare, lanţuri hoteliere, tour-operatori, universităţi şi furnizori de servicii etc.

C.MARIAN
_______________________________________________________________

BRONZAŢI-VĂ ONLINE!
Mamaia, a devenit prima staţiune românească  cu sistem de  rezervări online. Administratorul site-ului oficial al staţiunii – IPIX România -, a realizat recent primul infotrip virtual din România în care a fost prezentat şi noul sistem. Evenimentul s-a desfăşurat exclusiv pe Internet. Noutatea pe care o aduce sistemul de rezervări al staţiunii Mamaia este cumpărarea de sejururi direct de la hoteluri. Cine ştie, poate în curând nici nu va mai fi nevoie să mergeţi la mare, vă veţi bronza online pe balcon. Mai glumim şi noi! Dar dacă…
–––––––––––––––––––––––––––––
CUM S-A SCRIS ISTORIA… CĂLĂTORIILOR !

Până pe 31 august în Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni este deschisă expoziţia „În memoria timpului, instrumente în arta scrisului”. Sunt reunite în cadrul ei  instrumente de scris, celebre, ce au aparţinut fie unor personalităţi importante din viaţa politică, socială şi culturală (pana de scris din aur a lui George Bariţiu, tocul pentru scris atribuit lui C.A. Rosetti, călimară de la Divanul Ad-hoc, trusa pentru desen a domnitorului Al. I. Cuza, pana de scris din aur a regelui Carol I, tocul folosit de Ion C. Brătianu la Congresul de la Berlin în 1878, creionul din aur al mareşalului Alexandru Averescu, biroul de lucru al lui Nicolae Iorga etc), dar şi ale unor remarcabili scriitori ca Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Al. Macedonski, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, George Călinescu etc. Expoziţia e organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române şi în colaborare cu mai multe muzee ori lăcaşuri de cult din Bucureşti, Iaşi, Târgovişte etc. Traveller Magazin este unul dintre partenerii media al manifestării.

_______________________________________________________________

TINERETUL ŞI MUZEELE
A III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale “Tineretul şi Muzeele”, organizată de Muzeul Cotroceni în parteneriat cu UNESCO a marcat, printre altele, împlinirea a  două decenii de la înfiinţarea instituţiei culturale. Printre subiectele dezbătute s-au numărat geme de genul: Muzeele de istorie şi artă: misiune, obiective, strategii; Proiecte culturale în politica de management şi marketing cultural; Noi tendinţe în activitatea de restaurare-conservare. Dintre personalităţile prezente amintim de  dr. Jean Pierre Titz – Head of History Education Division, Consiliul Europei; prof. dr. Francis Conte – Director of the Master CIMER Sorbonne University, Franţa; Ulrike Renate Kretzschmar – Director of the History Museum, Berlin, Germania; Maria Serlupi Crescenzi – Office for Educational Activities Vatican Museum – Vatican, dr. Korytin Nikita – Director of the Ekaterinburg Museum of Fine Arts, Rusia; dr. Mila Popovic-Zivancevic – director of Central Institute for Conservation, Belgrad, Serbia; prof. dr. Tzvetana Kjoseva Lazarova – Deputy Director of the National Museum of History, Sofia, Bulgaria etc. Unul dintre partenerii media ai evenimentului a fost Traveller Magazin.
–––––––––––––––––––––––––––––

VAI DE MAMA LOR DE CENTRE DE INFORMARE TURISTICĂ
Cu puţine excepţii majoritate Centrelor de Informare şi Promovare Turistică care s-au înfiinţat în ţară cu bani europeni şi susţinere de la Ministerul Turismului s-au închis sau funcţionează din an în Paşte. Motivul? Lipsa de finanţare ulterioară. Cu toate acestea  MDRT a lansat un nou apel pentru depunerea de asemenea proiecte, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Alocarea financiară orientativă pentru această etapă se ridică la 17.000.000 de euro.Valoarea totală a fiecărui proiect variază între minim 170.000 de lei şi maxim 630.000 de lei.
–––––––––––––––––––––––––––––

NOUTĂŢI ÎN LEGISLAŢIA TURISTICĂ

La propunerea MDRT Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea H.G. nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism. Prin noile prevederi se clarifică aspecte referitoare la corelarea cuantumului amenzilor cu gradul de pericol social al faptei contravenţionale. De exemplu, desfăşurarea activităţii în structuri de primire turistică neclasificate va fi sancţionată contravenţional cu amendă între 40.000 şi 50.000 de lei, iar activitatea în structuri de primire turistică cu certificate de clasificare expirate va fi sancţionată contravenţional cu amendă între 20.000 şi 40.000 de lei. Până în prezent amenzile aplicate pentru ambele situaţii erau cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei.
–––––––––––––––––––––––––––––

DOUĂ INVESTIŢII AU… FUZIONAT

Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului a decis fuziunea Companiei Naţionale de Investiţii SA cu Compania de Investiţii pentru Turism. Decizia a fost adoptată în urma desfiinţării Companiei Naţionale de Investiţii. Prin această procedură s-a urmărit valorificarea resursele  celor două societăţi comerciale şi o mai bună utilizare şi gestionare a fondurilor publice prin efectuarea investiţiilor MDRT de către o singură societate.

–––––––––––––––––––––––––––––

În categoria Evenimente, Numarul 87 | Etichete | Lasă un comentariu

INDUSTRIE HOTELIERA NR.87 (IUNIE 2011)

= 462

BANII VORBESC ! DAR NU ÎNTOTDEAUNA!

Breasla hotelieră este preocupată, chiar în condiţiile dificile de acum, şi de alte subiecte decât cele generatoare de bani. E nevoie de mai mult devotament, de mai multă implicare în proiecte sociale care, până la urmă, vor avea şi efecte consistente de marketing. Bref, dacă nu deschizi o uşă, nu te implici într-un parteneriat, nici alţii nu o vor face. În plus e nevoie de mai mult lobby organizaţional. La asta pare să se gândească noua conducere a FIHR.

ANIVERSARE BRAND
InterContinental Bucureşti trece de… 40 de ani

Evenimentul, cu o încărcătură foarte bună, nu a fost marcat până acum decât printr-o promoţie comercială (40% reducere pentru o perioadă de weekend, pentru clienţii şi oaspeţii hotelului), respectiv prin lansarea InterContinental Meetings un program nou dedicat segmentului MICE şi oamenilor de afaceri. InterContinentalul din Bucureşti merită mai mult deoarece hotelul a fost şi rămâne emblematic pentru primul lanţ internaţional promovat pe piaţa românească. Deşi a fost inaugurat în 1971, istoria acestuia a început prin anii ‘60 când sosea la Bucureşti un reprezentant al companiei Cyrus Eaton Group. Cyrus Eaton a avut ideea construirii unui hotel InterContinental la Bucureşti pentru că a observat că locurile de cazare erau relativ limitate. Hotelul a fost proiectat de arhitecţii români Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Proiectul  – executat de către constructori, ingineri şi muncitori români -, a fost finalizat în  numai 3 ani, o performanţă a vremurilor. Puţini ştiu că acesta a fost primul InterContinental construit în Europa Centrală şi de Est. Inter-ul a fost timp de 25 de ani cea mai înaltă clădire din România şi aproape 30 de ani singurul hotel de 5 stele din ţară, care opera sub un brand internaţional.

Ce spun cei care au scris istorie

“Prin anii ’66 au fost condiţii propice din punct de vedere politic ca lanţul InterContinental să apară la Bucureşti. Împreuna cu arhitectul şef al Bucureştiului, prof. Horia Maicu, am început studiile pentru viitoarele amplasamente. Iniţial am proiectat hotelul aproape similar cu cel de acum, tot cu trei aripi, ca trei banane, dar mult mai lunguieţe şi mai scund. Printre locaţiile propuse se numărau Parcul Kiseleff şi Piaţa Unirii, pe care le numesc acum drept nefericite. Americanii au apreciat însă că Piaţa Universităţii este centrul oraşului şi atunci l-am construit acolo, pe locul fostei zahanale – “La Zisu” – îşi aminteşte spune Romeo Belea, unul dintre arhitecţii hotelului. Imediat după deschidere, pe aeroportul Otopeni  ateriza şi prima cursa PanAm, operatorul aerian american care era pe acea vreme şi proprietarul mărcii  InterContinental.

“InterContinentalul din Bucureşti s-a deschis într-un moment politic favorabil, în care Nicolae Ceauşescu încerca să se delimiteze de politica sovietică. Cu ocazia deschiderii hotelului, în mai 1971 s-au inaugurat şi cursele Pan Am către capitala ţării noastre. Chiar din ziua deschiderii oficiale, Pan Am a adus un avion plin de turişti americani, care s-au distrat toată noaptea. Hotelul a fost în acest fel plin încă din ziua deschiderii şi pentru multă vreme dupa aceea. La început, camera single costa 18 dolari, iar camera dublă 23 de dolari” – spune George Opriş, fost Rooms Division Manager între anii 1971 –1996, una dintre figurile legendare ale hotelului alături de Gheorghe Bodolan, Nicolae Stancu, Gheorghe Vătafu, Viorica Calinici etc. Opriş, care a promovat standardele de lanţ în acest hotel, mai spune că “Inter-ul a fost o şcoală de înaltă clasă pentru industria ospitalităţii din România. Primele echipe de angajaţi au fost formate în cadrul lanţului. Ei au învăţat să lucreze după standarde înalte şi i-au învăţat ulterior pe cei mai tineri ce înseamnă să fi profesionist într-un hotel de cinci stele.”  La rândul său  Elena Burghelea, fost Housekeeping Manager rememorează că “hotelul era o oază occidentală într-o lume comunistă şi de aceea te simţeai deosebit că lucrezi aici. Când veneam la serviciu, parcă intram dintr-o dată într-o altă lume. Nu mai eram în România comunistă.”

Iniţial hotelul a intrat pe piaţă cu 423 de camere şi apartamente, centru de sănătate la etajul 22, Restaurantul Balada, cu specific românesc şi Luna Bar, la etajul 21, Belvedere Bar la etajul 2, Sala Rondă la etajul 1, Picolo Bar şi cazino la etajul 1, Braseria Corso, Restaurantul Madrigal şi Self la parterul hotelului. La InterContinental a fost introdus pentru prima oară într-un hotel din România sistemul de mic dejun tip “buffet suedez’’, dar şi conceptul de ‘‘room service”. “Oaspeţii străini erau foarte încântaţi de gustul mâncării româneşti. Parţial, acest lucru se datora şi faptului că noi achiziţionam legumele, fructele, carnea, brânza din producţia locală. Pe vremea aceea nu pătrunseseră încă aditivii alimentari ori alte substanţe chimice folosite în Occident. Era foarte apreciat un cocktail din cozi de raci cu salată de crudităţi şi sos Calypso, care costa 17 lei vechi” – subliniază bucătarul Iulian Stanciu.

Fieful vedetelor internaţionale

40 de ani în serviciul a zeci de mii de oaspeţi. Preşedinti de state, sportivi, prinţi şi prinţese, importanti oameni de afaceri. Lenny Kravitz, Bill Gates, echipa Harlem Globe Trotters, Robert Gates – şeful Pentagonului, Zucchero, Prinţul Hassan al Iordaniei, Bill Gates, Demis Roussos, Jose Carreras, Shimon Peres – Preşedintele Israelului, Jacques Yves Cousteau, Luciano Pavarotti, Boy George, Richard Claydermann, Bjorg Borg, Stan Smith, Billy Idol, Latoya Jackson, surorile Kessler, Yehudi Menuhin, sunt doar o parte dintre aceştia.
Astazi  InterContinental operează cu 257 de camere şi apartamente renovate, spaţioase elegante. “Faimoasei Săli Ronda, de la etajul 1, i s-au adaugat alte 12 locaţii ideale pentru organizarea de evenimente: Sala Fortuna de la etajul 21, înlocuieşte celebrul Restaurant Balada, sălile Rapsodia, Opera, Opereta, Hora, Simfonia etc. La etajul 22, funcţioneaza Centrul de sănătate, cu piscină interioră şi terasă, sala de fitness, saună, jacuzzi şi bar. InterContinental Bucureşti este operat sub contract de management de lantul InterContinental Hotels Group” – ne-a precizat  Dana Chiriac, directorul de PR şi Marketing al complexului InterContinental Bucureşti.

ORGANIZAŢII ÎN MIŞCARE
Radu Enache este noul preşedinte al FIHR

După mai mulţi ani de blocaj managerial Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), una dintre primele organizaţii patronale din ţara noastră, a reuşit să se reinventeze. Cu ocazia  Adunării Generale a fost ales un nou lider în persoana lui Radu Enache.  Preşedintele şi-a asumat misiunea ca împreună cu o dinamică echipă de profesionişti să repoziţioneze pe plan economic interesele breslei ce activează în ţara noastră de aproape două decenii. După cum precizează un comunicat al FIHR „în momentul de faţă  Federaţia doreşte a se transforma într-o voce pentru toţi investitorii hotelieri din turismul românesc şi aspiră către  o coagulare a puterii tuturor, putere care încă nu este pe deplin conştientizată. Ne confruntăm cu o multitudine de probleme ce pot fi rezolvate numai prin uniunea forţei tuturor patronatelor şi colaborarea pro-activă cu Minister Turismului. Resimţim o lipsă acută a coerenţei şi perspectivei, o scădere dramatică a investiţiilor şi o infrastructură dezastruoasă. Alte subiecte prioritare sunt reprezentate de fiscalitatea excesivă cu care se confruntă şi acest sector, respectiv de promovare care trebuie să devină o problemă naţională cu soluţii oferite până la nivel local”.

PROIECT DE IMPLICARE
Hotelierii în sprijinul United Way

Firma Concept Hotels şi fundaţia United Way România au lansat campania “Hotelierii români în sprijinul United Way”. În esenţă, după cum a precizat Dragoş Popescu, “obiectivul financiar al demersului nostru îl constituie strângerea a 10.000 de euro într-un an, prin alocarea unui procent din fondurile colectate din vânzarea produselor din gama Aloe Vera. Aceasta reprezintă prima linie de cosmetice hoteliere create special pentru a veni în sprijinul proiectelor umanitare desfăşurate de fundaţia United Way. Linia a fost inscripţionată şi marcată special cu insemnele campaniei. Am convingerea că o asemenea iniţiativă va trezi interesul altor companii hoteliere de a se implica în proiecte sociale de anvergură”.
Concept Hotels, care deţine un portofoliu de circa 700 de clienţi, este o companie cu capital privat, înfiinţată în anul 2001, având ca principal obiect de activitate furnizarea de produse, accesorii şi soluţii profesionale precum şi consultanţă gratuită pentru dotarea hotelurilor, restaurantelor şi centrelor de afaceri. United Way este o fundaţie înfiinţată în 1887, în SUA şi activează în prezent în 45 de ţări, de pe 6 continente. “United Way România sprijină proiecte în domeniile: educaţie, sănătate, integrare socială şi economică a grupurilor dezavantajate – a adăugat Adriana Stoica, director executiv la United Way România. Jurnaliştii economişti şi de travel au abordat subiecte conexe cu specialişti în industria ospitalităţii printre care Kurt Strohmayer, Preşedinte al Aducco Management şi fost director general al Grand Hotel J.W. Marriott din Bucureşti şi Mihai Zamfir, General Manager la Hotelul Trianon, membri ai echipei de organizare a campaniei.

ANGELA SIMION & ALEX BARBU

În categoria Industrie hoteliera, Numarul 87 | Etichete | Lasă un comentariu

INTERVIU LUCIAN BORONEA NR.87 (IUNIE 2011)

= 924

LUCIAN BORONEA: „Deciziile luate într-un business au viaţa lor. Se nasc, trăiesc şi mor, au o valoare determinată!”

E un ardelean atipic. Conduce compania de turism Accent Travel & Events poziţie pe care a ocupat-o din 1999, când s-a şi înfiinţat agenţia. S-a născut în 1970 la Topliţa şi în acelaşi oraş harghitean a absolvit şi colegiul “Ovidiu Tăslăuanu”.  În 1994 a terminat Facultatea de Comerţ a Academiei de Studii Economice din Bucureşti,  specializarea Relatii Economice Internationale.
Studiile au fost una, dar pasiunea pentru aviaţie s-a infiltrat rapid în cariera sa. Până la începutul anului 1995, a absolvit cursuri de marketing şi vânzări organizate de către Air France. A urmat mai multe cursuri de management aviatic, precum si pe cele de  ticketing organizate de Tarom şi ANAT. De Tarom, companie la care şi soţia sa Corina a lucrat mulţi ani îl leagă mai multe experienţe de carieră. Aici a lucrat ca Assistant route manager, unde a evaluat şi analizat strategiile de zbor şi marketingul practicat ale competitorilor pe rute ca Israel, India şi Thailanda. Tot atunci a început să se sudeze primele relaţii cu lumea agenţiilor de turism şi s-a întâlnit cu lideri reprezentativi la   New York, Chicago, Los Angeles, Miami , Toronto, Montreal.
Într-o lume grăbită el a devenit membru al „clubului” oamenilor de afaceri tineri, care ascultă şi evaluează cu rapiditate o relaţie. Pe Lucian Boronea l-am cunoscut cu mai bine de 10 ani în urmă.  Pe atunci punctul lui forte nu era în niciun caz comunicarea. Acum e total schimbat. Poate şi pentru că are foarte multe idei interesante de transmis.

– Comerţ, aviaţie, turism, management corporativ. Sunt etape ale unei cariere programate sau schimbările au fost determinate de  oportunităţile apărute?

– Facultatea de Comerţ a fost singura etapă cu adevarat programată, în urma deciziei de a mă înscrie la examenul de admitere! La Tarom am ajuns în urma unui proces de selecţie complex, iar anunţul privind recrutarea  organizată de Tarom l-am citit la avizierul facultăţii. Am intrat în contact cu lumea agenţiilor de turism pe perioada angajării la compania naţională, după care am înfiinţat agenţia Accent Travel & Events în 1999. La început am făcut mult ticketing (asta ştiam să fac) şi turism, după care opţiunea a fost spre business travel, odată cu venirea companiilor multinaţionale începând, mai ales, cu 2002-2004. A urmat apoi în 2009 câştigarea licenţei Egencia (parte a grupului Expedia) pentru România şi transformarea agenţiei în ceea ce se numeşte „travel management company”.  Aş putea spune că există un mixt între opţiuni programate, întâmplări şi oportunităţi !

– Relativ puţini tineri din generaţia ta au abordat ulterior mediul economic privat ? Cum explici acest lucru?

– Dupa cinci ani petrecuţi la Tarom, obiectivele stabilite şi planurile propuse la angajare de către respectiva conducere – şi care a făcut prima infuzie de tineri dupa 20 de ani -, erau tot mai departe de a putea fi realizate. Am făcut parte dintr-un grup de vreo 60 de studenţi selectaţi din ultimul an de facultate şi din care am fost angajaţi, după, cam 40 . Am urmat un an de training în toate departamentele companiei, de la financiar şi comercial, la ticketing, cargo, operaţional, tarife şi strategii. A fost cel mai complex program de pregătire pe care l-am urmat până în prezent! Eram foarte pasionaţi, dar inerţia sistemului era foarte mare. Aşa că decizia de a pleca în mediul privat a venit într-un mod firesc.

– Eşti „presat” de două generaţii. Una care îşi conservă teritorialitatea şi valorile câştigate, îţi sugerează că eşti prea tânăr şi mai poţi aştepta în business.  Cealaltă, agitată şi căutătoare de noi forme de exprimare economică, parcă îţi spune cu discreţie că… a venit timpul să înveţi ritmurile noi ale celor care vin. Cum percepi presiunea celor două lumi?

– Cu prima generaţie lupta a fost mai uşoară. O simţeam, îi studiasem obiceiurile, veneam cu idei noi şi echipă puternică. Am purtat multe “bătălii” şi mi-am câştigat, zic eu, locul şi respectul lor. Generaţia nouă este însă total diferită de cea veche, chiar şi faţă de generaţia mea. Este agresivă şi cu un arsenal nou. Trebuie să reinventezi businessul şi să ţi pasul cu ea, altfel eşti rapid depăşit. Dar cred că este firesc să se întâmple aşa. Fiecare generaţie are frumuseţea ei şi, categoric, este diferită de cealaltă. În business şi în viaţa de zi cu zi.

– În 2008 ai absolvit cursurile The Royal Institute of Hospitality Management, organizate la Bucureşti în cooperare cu Ecole Hoteliere de Lausanne. Atipic pentru un travel agent. Ce plus-valoare a generat această Şcoală în abordările de business ulterioare?

– Cred în pregătirea continuă. A fost una dintre cele mai puternice experienţe de “învăţare”. Cel mai interesant pentru mine nu a fost că am învăţat lucruri noi, ci faptul că anumite procese, situaţii, modele de business pe care le aplicam la agenţie din instinct am realizat că există şi în cărţi şi au un “nume”. Mi-am cumpărat un carneţel în care îmi notam toate ideile care îmi veneau în minte în timpul cursurilor şi pe care aş fi putut să le aplic la agenţie. Unele s-au dovedit fanteziste, altele le-am implemenat ulterior! Şcoala de la Lausanne a făcut pasul de la şcoala hotelieră la şcoala din industria ospitalităţii.

– Ai fost un promotor important al pieţelor de nişă. Apoi  al celor de incoming. După o vreme aproape că ai abandonat segmentul şi te-ai orientat aproape exclusiv spre turismul de afaceri. Azi te preocupă din nou piaţa turistică internă. Au crescut în atractivitate produsele turistice autohtone în ultimul deceniu?

– Unele au reuşit sa-şi menţină sau chiar să-şi crească valoarea: circuitele culturale, Delta Dunării, Bucovina, Cetăţile medievale din Transilvania. Altele şi-au redus importanţa, în special Litoralul, turismul şcolar sau circuitele generale. Dar cel mai mult Litoralul. Este un produs care a expirat. Asta reiese şi din planurile de dezvoltare conturate pentru România de către experţi internaţionali. Dacă vrem să-l readucem pe piaţa concurenţială va trebuie o repoziţionare a lui cu un puternic sprijin al statului, o subvenţie generată indirect prin reducerea unor taxe care sufocă un turism ce se exercită doar 2-3 luni pe an. Cea mai acută problemă este forţa de muncă unde trebuie pusă la punct o strategie pe termen lung. Nu poţi face calitate cu stagiari şi lucrători sezonieri. În plus, unii dintre ei n-au nicio chemare pentru turism. Câteva staţiuni balneare şi-au „revenit”- şi aici aş menţiona în special Băile Felix şi Covasna. Altele au suferit nemeritat – mă refer la Herculane şi Borsec, unde din fericire observ că încep să fie  implementate proiecte pentru viitor. Incomingul ofera  cifre derizorii în ceea ce priveşte numărul de turişti atraşi. Cauzele sunt multiple, explicaţiile diverse, cifrele sunt însă seci şi triste.

– Cei mai mulţi confraţi de breaslă afirmă că profitul cel mai însemnat este obţinut din activităţile de outgoing şi ca atare acestea merită dezvoltate! Are o explicaţie  această tendinţă!

– Turismul de outgoing este mai uşor de făcut (fără supărare) decât incomingul sau turismul de afaceri. Şi mai profitabil. Riscurile sunt mai mici, cel puţin cele legate de calitatea produselor. Cele financiare trebuie cu grijă evident, calculate.

– Ne promovăm ca o ţară cu oameni ospitalieri. Crezi că turiştii străini sunt pregătiţi şi încântaţi să guste o… ospitalitate românească,  zgomotoasă şi colorată ?

– Este foarte important să creezi aşteptarea şi să îi setezi parametrii. Dacă prin ceea ce promovezi la târguri (către clienţii finali) sau agenţiile partenere, prin pliante, broşuri etc, setezi bine nivelul aşteptărilor, nu ai probleme.  Am observat că străinii au o părere bună despre România (în general), iar cei care vin aici ştiu ce vor găsi. Trebuie să ai pasiune pentru a oferi excelenţa în servicii. Personal cred că opţionalele sunt sarea şi piperul unei vacanţe. Alături de programele clasice poţi oferi tururi de neuitat şi deci şi atracţii… exotice cu le numeşti tu. De exemplu pe mine m-a încântat să merg cu cămila în Egipt şi elefanţii în Thailanda. Cred că pentru cine nu a călărit vreodată un cal sau un măgar, experienţa e similară. Noi rămânem încântaţi, când mergem în străinitate, de dansurile din buric, flamenco, fado, berbere, provensale etc. În aceaşi măsură sunt şi străinii când văd fabulosul dans al căluşarilor, de exemplu. În fiecare lucru descoperit se ascunde o mare doză de frumuseţe unică.

– Cu ce proiect viabil de turism am putea performa pe piaţa internaţională!

– Turismul balnear – avem resursa naturală, de cură. Nu există asemenea concentrări în altă parte. Soarele „a fost confiscat” deja de rivierele turcă, greacă, spaniolă, italiană sau bulgară. Am pierdut bătălia. Golful l-au luat alţii. Domeniile schiabile din ţări precum Franţa, Austria sau Italia nu cred că le vom putea concura curând. Să fim realişti. Acest tip de produs ar putea oferi şi volume, deci mulţi turişti, multe încasări, business 365 de zile pe an.

– Ai pasiuni sportive de genul tenis de câmp, karate care se îmbină cu cele muzicale, din zona Rhythm & Blues şi rock progresiv.  Cu tradiţiile româneşti cum stai?

– M-am născut la sat, iar mama m-a învăţat dansurile şi obiceiurile zonei. Şi acum merg cu mare plăcere la colindat cu ocazia Crăciunului, cu prietenii mei din Topliţa sau Târgu Mureş. În ajun, ne strângem cu toţii, repetăm cântecele, ne acordăm chitările, şi abia aşteptăm să plecăm la colindat la fiecare casă.

– La 41 de ani te consideri un tip realizat? Pot fi îmbinate viaţa şi afacerile, în acelaşi film de succes?

– Categoric. Dacă tu eşti regizorul ! Dacă eşti suficient de bun, îţi iese un film de Oscar. Daca nu, nu. Firul care leagă şi ţine echilibrul între afacere şi familie este foarte fragil.  Atunci când construieşti afacerea îi dedici mai mult timp decât familiei. Este firesc până la un punct. Când afacerea devine matură, echipa de management sudată, începi să ai mai mult timp. Din fericire pentru mine, la momentul “maturizarii” agenţiei au venit şi copii, în 2008.

Lucian Boronea

Lucian Boronea

Doi băieţi gemeni, Petru şi George, care au readus echilibrul. Soţia mea  Corina are o experienţă similară şi asta m-a ajutat. M-a înţeles atunci când businessul era presant. În această ecuaţie afaceri-familie, aş adăuga şi prietenii pe care îi ai. Business-familie-prieteni. Vin apoi activităţile sociale şi cele ale comunităţii din care faci parte şi cercul se închide.

– Lucian, dacă ar fi să stabileşti un top al preferinţelor care ar fi primele trei destinaţii, oraşe, zone din România?

– Sărmaş, locul în care am copilărit şi unde iarba este mai verde şi cerul mai înstelat (soţia mea glumeşte întotdeauna pe această temă). Mă relaxează mai mult decât orice loc din lume. Mănăstirile pictate din Moldova. Cetăţile săseşti din Transilvania.

– Dar în lume. Care sunt cele trei locurile de călătorie pe care le preferi. Şi de ce!

– Grecia, în special insulele Creta şi Santorini – pentru ca oamenii locului ştiu să se distreze şi sunt mândri de originile lor. Orientul îndepartat: Japonia, China, Thailanda, Cambogia sau Vietnam. Africa de Sud – unde nu am fost încă, care mi-o planific să o vizitez de mulţi ani şi mi-o redefinesc pe măsură ce citesc sau aud experienţe de călătorie.

MARIAN CONSTANTINESCU

În categoria Interviuri, Numarul 87 | Etichete , | Lasă un comentariu

MAPAMOND NR.87 (IUNIE 2011)

= 445

Corespondenţă de la INTERNATIONAL POW WOW (I)
LA SAN FRANCISCO S-A BĂTUT TOBA… TURISMULUI CU MARE FOLOS
După 19 ani San Francisco a redevenit pentru câteva zile capitala specialiştilor în turismul american. A fost mare înghesuială pe metru pătrat la a 43-a ediţie a Târgului International POW WOW. Cam 5.000 de delegaţi, cumpărători şi vânzători, peste 400 de editori de travel. Cei din urmă au de câţiva ani buni International Market Place, un târg propriu în care dacă şti să-ţi strângi informaţiile poţi să scrii despre lumea turismului mult şi bine. Şi echipa noastră a fost de faţă, invitată la POW WOW pentru al 12 an consecutiv.
Atât Joe D Alessandro, preşedintele Asociaţiei de Turism a oraşului cât şi Caroline Beteta, preşedinta Comisiei de Turism a Californiei, au provocat invitaţii cu o destinaţie „unică şi completă”. În 2010 statul California a primit 5,6 milioane de vizitatori străini (cu 16% mai mult decât în anul anterior) iar San Francisco a fost declarat, pentru al 18-lea an consecutiv, de către cititorii Conde Nast Traveler, drept oraşul american preferat. Roger Dow, preşedintele Asociaţiei de Turism a Statelor Unite (U.S Travel Association), a apreciat varietatea atracţiilor regiunii – „dacă ai fost într-un loc în California, atunci ai văzut doar un loc”-, anunţând pentru 2012 un alt oraş fabulos al statului ce va găzdui POW WOW: Los Angeles. Cea mai importantă noutate a fost înfiinţarea Corporaţiei pentru Promovare Turistică (Corporation for Travel Promotion). CTP este primul parteneriat public-privat din SUA care coordonează la nivel naţional un program de promovare a întregii SUA, ca o unică destinaţie, cu un unic concept, pentru piaţa internaţională. „Este extraordinar pentru întreaga industrie. Un lucru care, în primul rând va îmbunătăţi cunoştinţele călătorilor despre Statele Unite”- a spus Roger Dow.

Cum s-a născut Universul
Organizatorii au valorificat orice moment pentru a prezenta noi destinaţii ori idei. Prânzul oferit de Parcurile Naţionale ale Americii a promovat natura şi cele patru elemente ale sale (apa, aeru, pământul, focul) prin dansul unei trupe de indigeni. Statul Texas a magnetizat delegaţii cu o demonstraţie muzicală, plină de  virtuozitate, susţinută de formaţia de cowboy a Universităţii Hardin-Simmons din Abilene. Serile în San Francisco au confirmat excelenta capacitate de planificare a evenimentelor. Celebrul Pier 39 a fost închis pentru public şi a ţinut toate restaurantele şi magazinele deschise pentru delegaţi. Între timp vasele au făcut minicroaziere către Alcatraz unde, pe lângă vizită, curioşii au putut degusta celebre vinuri de Napa Valley şi  pune întrebări foştilor deţinuţi ori gardieni.

Culture Club, un eveniment pregătit de California Academy of Sciences, a atras mii de delegaţi în muzeul Academiei. Invitaţii au făcut plimbări într-o pădure amazoniană, cu un microclimat recreat artificial sub un clopot de sticlă, cu o înălţime de patru etaje, unde au admirat sute de fluturi şi plante tropicale. Acvariul, expoziţia de reptile vii ori dioramele au încântat privirile. Atracţia serii a constituit-o Filmul despre Univers. Proiectat în cel mai mare Planetarium Dom digitalizat din lume, el a prilejuit o plimbare virtuală, din celula frunzei până în galaxiile spaţiului. Şi petrecerea de închidere a târgului a fost fantastică. Primăria din San Francisco a fost, pentru câteva ore „ecranul” unor proiecţii promoţionale şi locul unde au răsunat concerte de muzică clasică, rock, hip-hop etc. Piaţa din faţa edificiului a fost ocupată cu standuri şi corturi pline cu bunătăţuri şi vinuri oferite de producători celebri din Napa ori Sonoma.

Zâmbiţi, vă rog !
Distracţia a fost una. Munca a fost alta. Adică prima. Din caruselul conferinţelor de presă, circa şase pe zi, am remarcat-o pe cea a zonei turistice Orlando. Cei doi primari ai  Orange County şi ai oraşului, Orlando Teresa Jacobs şi Buddy Dyer, au anunţat că în 2010, datorită celor peste 51 de milioane de vizitatori,  zona turistică Orlando a devenit destinaţia numărul 1 a SUA. Creşterea faţă de 2009, a fost de peste 11%. Dyer a spus că industria turismului din Orlando  se exprimă prin peste 400.000 de locuri muncă care generează venituri peste 13,6 miliarde de dolari. În topul furnizorilor internaţionali se numără Canada, Marea Britanie şi Brazilia. Noua campanie de promovare şi marketing iniţiată pe principalele pieţe include  conferinţe, simpozioane şi participări la târguri internaţionale. Ea se desfăşoară sub pălăria sloganurilor – „Orlando Makes Me Smile” şi „Where Inspiration Meets”.

Ce a mai inventat DoubleTree
Un vechi prieten an revistei noastre Thomas Wingham, directorul de PR şi Marketing al DoubleTree by Hilton, ne-a adus o noutate absolută. Marea familie hotelieră şi-a propus să continue inovaţia pe segmentul de brand, pentru a apropia şi mai mult mărcile sale de turişti. Rebrandingul se desfăşoară pe parcursul întregului an. Investiţia în campania globală (ce acoperă 250 de hoteluri amplasate în 17 ţări), se ridică la 3 miliarde de dolari. Thomas a subliniat că „la DoubleTree desenul a fost schimbat cu o imagine mai atractivă. Aceasta se regăseşte tipărită deja pe cadoul tradiţional oferit clienţilor, celebrii biscuiţi  marca… DoubleTree”. Conform sloganului aici e locul unde lucrurile mici înseamnă totul („Where the little things mean everything”).

Ron Kuhlman, vicepreşedintele biroului de promovare Virginia Beach (Coasta de Est) ne-a relatat despre noutăţile din regiunea sa. Parcul şi plaja Grommet au devenit o atracţie unică în State, creată special pentru persoanele cu handicap. Turiştii de toate vârstele sunt supravegheaţi medical şi pot învăţa să facă, printre altele, şi surfing. Virginia Legends Walks sunt nişte tururi ghidate care merg pe urmele unori personalităţi culturale americane, care s-au născut sau au trăit în Virginia: Edgar Allen Poe, Ella Fitzgerald, Thomas Jefferson ori căpitanul John Smith.

Cu Ford, printre piraţi şi brânzeturi
În Kansas – Oklahoma, turiştii pot participa la sute de evenimente de tip rodeo, acesta fiind sportul preferat al cowboy-lor din regiune. Sezonul începe în aprilie şi se termină în noiembrie, iar spectacolele au loc la sfârşitul săptămânii. Intrarea şi masa la un rodeo organizat la fermă costă în jur de 10 dolari – ne-a precizat Sandy Patlick, reprezentantul Departamentului de turism Oklahoma. La un alt stand ne-am întâlnit cu unul dintre cei mai vestiţi cowboy din Texas care Jay B. Brewer, care este “marca” de referinţă a Wildcatter Ranch, manageriat de Anne Street Skipper. Pentru prima dată la International POW WOW a fost prezent… Ford. Şi nu orice Ford, ne spune Charles Lundquist, directorul general al comaniei Mr. Toad’s Tours. Ci una dintre primele maşini produse de compania Ford care are venerabila vârstă de 100 de ani. Şi încă mai merge, degrabă ce încă mai e folosită pentru tururi exclusiviste. Tot asemenea tururi oferă şi Philp Ferentinos, directorul StarLine Tours. Ele acoperă însă zona celebrităţilor şi marilor personalităţi care sunt parte din legendarul Hollywood Boulevard din Los Angeles. Nici St. Augustine, cea mai veche localitate din Statele Unite, fondată de amiralul spaniol Pedro Menendez în 1565 nu se lasă mai prejos. Muzeul Piraţilor şi Comorilor este cea mai nouă atracţie turistică din oraş, deschisă cu şase luni în urmă, vis-a-vis de Castelul San Marcos, în centrul istoric – au subliniat directorii de comunicare Barbara Golden şi Jay Humphreys.

Central Valley a fost reprezentată la târg şi de directorul de PR şi Media, Susan Wilson. Aceasta e cea mai fertilă regiune a Californiei, faimoasă pentru  produsele locale, de la vinuri şi brânzeturi, până la ferme de piersici. Despre ele şi alte atracţii, într-un reportaj viitor.

DOINA, SÎNZIANA & MARIAN CONSTANTINESCU
Documentare realizată cu sprijinul US TRAVEL ASSOCIATION şi TRAVELPORT ROMANIA


MUNTENEGRU – LOCUL UNDE TE CHEAMĂ NATURA

Frumuseţea este greu de explicat, poate mai ales atunci când e vorba de natură. Ea ţine de lumină, culoare, un spirit al locului, un sentiment al zilei. În Muntenegru frumuseţea are ape de munte turcoaz, creste dramatice, un verde crud al pădurilor care te face să suspini aparent fără motiv. Lasă prejudecăţile şi riscă o destinaţie despre care nu ştii încă nimic!

Muntenegru şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2006. Deşi nu este un stat membru al UE a adoptat moneda euro, lucru care a facilitat viaţa celor aproximativ 600.000 de locuitori ai săi, care practică cu multă aplecare agricultura şi turismul. Ţara şi-a luat evoluţia foarte în serios şi, prin constituţie, se declară… “stat ecologic”. După o săptămână în Muntenegru, s-ar putea să aşezi destinaţia, în faţa Austriei ori Elveţiei, la multe capitole.

Pe valea Pivei

Podgorica (Podgoriţa) este o capitală cochetă, străbătută de o apă. Câteva străzi paralele cu ea constituie un centru refăcut şi dichisit, de la felinare până la zona pietonală. Oraşul are un aer uşor provincial, foarte liniştit şi plăcut, fără blocuri, cu cartiere de case şi spaţii vezi pline de cedrii, magnolii, palmieri şi iasomie. O zi e de ajuns în zonă iar de aici începe aventura. Drumurile sunt excelente. Din cauza traficului redus, de multe ori nu este nevoie decât de o bandă pe sens. Varianta 4X4 este din nou cea recomandată pentru că majoritatea obiectivelor naturale se ating off-road, pe drumuri forestiere pavate cu piatră.
De la Podgoriţa spre nord, direcţia Nicsic, şoselele încep să urce către munte. Se unduiesc şi se pierd într-o mare de dealuri verzi, pline de flori, şi de mireasmă de grădină proaspăt cosită. Localităţile sunt foarte rare şi mai niciodată la marginea drumului, ceea ce îţi dă într-adevăr senzaţia că eşti mereu numai în natură. Râul Piva dar şi lacul artificial cu acelaşi nume te însoţesc cu trupul lor turcoaz, şepuitor, în paralel cu drumul, pentru aproape o oră de urcat. Nu sunt panouri cu reclame, nu sunt inscripţii, indicatoarele apar suficiente şi discrete, iar drumul taie în munte, trecând prin tunelele săpate în stâncă şi lăsate cu piatra lor, naturală, albiciosă.

Câteva ore de condus pe crestele Munţilor Dormitor te lasă fără suflu, fără cuvinte, fără posibilitatea de a-ţi mai exprima încântarea.
Canionul Suşiţa văzut de sus, de pe creste, îşi arată un fir de apă strălucitoare într-un hău zimţat, plin de pini negri pe marginile pietroase ale muntelui, cu pajişti alpine şi căsuţe răsfirate pe ambele părţi ale platoului. E greu de exprimat ori de surprins într-o imagine. Canionul are o adâncime maximă de 1300 de metri iar priveliştea este electrizantă, la fel ca şi jocul vulturilor care se lasă duşi de curenţii puternici de aer ai înălţimilor.

Simfonie cu lacuri

În fiecare zi se poate vedea câte un lac. Plimbările ţin ceva mai mult de o oră şi nu sunt de loc solicitante. Iar lacurile sunt unul şi unul, atât de diferite şi de frumoase. Cerno Iezero (Lacul negru) oglindeşte un fundal cu pădure şi munţii cu crestele înzăpezite. Lacul Suşiţa devine locul preferat al zilei în care îl vezi. E un ochi de apă într-o palmă protectoare a muntelui, cu o pajişte, o vilă discretă cu terasă. Ecou, linişte, miros, reflexie perfectă în apă. Şi poţi fi acolo singur, ori cu prietenii, izolat de grupurile gălăgioase de turişti de autocar, căci nu poţi ajunge decât pe drum forestier.

Musai de văzut este lacul Biogradsko din rezervaţia naturală Biogradska Gora. Locul e uşor accesibil oricui fiind o zonă amenajată după toate regulile artei. De altfel în Muntenegru multe proiecte turistice sunt realizate în colaborare cu companii ori organizaţii italiene ori austriece. Casa de supraveghere a pădurarului e şi oficiu poştal şi magazinaş al rezervaţiei. În spatele său se lungeşte un mic ponton romantic, cu câteva bărci. Verdele crud luminează totul. Drumul marcat care dă ocol lacului e plin de plante, arţari, mesteceni cu frunze pufoase, pajişti întregi de leurdă, cu miros de usturoi. Locuitorii o culeg şi fac din ea ceea ce numesc “salata ursului”. În zona mlăştinoasă a rezervaţiei (o mică deltă pe râul Bjelasica) drumul este construit din scânduri de lemn şi suspendat pe piloni. Fost domeniu de vânătoare pădurea este protejată ca şi virgină. Are 2000 de specii de plante, copaci de câteva sute de ani şi, fiind rezervaţie naturală, totul se lasă la voia naturii – trunchiurile cad singure, putrezesc. Ele sunt tăiate sau mutate doar dacă blochează drumul de acces!!!

Ceva ce îţi lasă gura apă!
Kolasin e o staţiune de ski plăcută, unde găsiţi şi un hotel excelent încadrat în specificul locului (Lipka are ca temă de design lemnul). De aici eşti foarte aproape de râului Tara (canionul său de 86 de kilometri deţine statutul de cel mai lung din Europa) unde o zi e tocmai bună de petrecut făcând rafting. Dar nu numai aventura şi natura sunt de apreciat în Muntenegru. Mâncarea poate deveni scopul în sine al unei zile reuşite. Lăsaţi hotelurile şi restaurantele. Servirea mesei în bucătăria ori sufrageria unei familii este o experienţă de neegalat. Tăvile încinse, abia scoase de la cuptor, îţi lasă gura apă: plăcintă cu spanac, plăcintă cu brânză, cartofi fierţi, urzici fierte amestecate cu un fel de mălai fiert (arăta ca un piure), o pâine nemaipomenită, brânză de casă, o cană cu iaurt! Salatele sunt şi ele simple (varză murată, salata de leurdă din pădure) dar totul este incredibil de bun, mai ales după o dimineaţă în aer curat. Totul se serveşte ca la cazarmă, din ligheane de plastic şi se stropeşte cu tărie, vinul casei ori apă din fântână. Casele sunt răsfirate pe dealuri şi sunt în general construcţii noi, proprietarii însă nu exgerează cu culori ţipătoare, garduri de beton ori cu prea multe briz-briz-uri. Ţăranii sunt foarte dornici de a-şi arăta produsele gospodăriei, brânza şi şunca afumată tip prosciutto fiind un deliciu zilnic.

Final spre rivieră
Zona cea mai cunoscută şi mai vizitată din Muntenegru, plină de turişti dornici de plajă şi eternă distracţie, este litoralul Mării Adriatice. Cu un peisaj la fel de impresionant te aşteaptă fiordul Kotor, cu cele şase golfuri încâlcite ale sale şi cu localităţile cu aer italienesc. Drumurile coboară înguste, în serpentine foarte strânse spre mare iar Budva e o staţiune cu hoteluri şi cluburi, restaurante şi terase pentru toate gusturile. Prea turistic, îţi vine să spui după ce ai petrecut câteva zile în munţi. Cetatea Budvei e restaurată în întregime, plină de magazine pe străzile-i înguste, medievale doar în istoric, cu terase şi plasme enorme pentru urmărit seara meciuri ori emisiuni TV. Portul de yahturi private este o plăcere, ca în oricare alt colţ al Mediteranei iar o cină pe marginea apei, cu peşte şi fructe de mare, poate încheia cu brio vacanţa de povestit iubitorilor de călătorii frumoase.

SÎNZIANA CONSTANTINESCU
DOCUMENTARE REALIZATĂ CU SPRIJINUL  RINA ADVENTURES

În categoria Mapamond, Numarul 87 | Etichete | Lasă un comentariu

TRANSPORTURI NR.87 (IUNIE 2011)

= 506

BLUE AIR acreditată pentru BOEING 737
Operatorul  Blue Air a fost recent acreditat să opereze ca Organizaţie de instruire pentru calificări tip, conform Certificatului de aprobare eliberat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Certificarea conferă companiei aeriene smart-flying  posibilitatea instruirii piloţilor care doresc să se specializeze pe avioanele de tip Boeing 737 sau de conversie a piloţilor care deţin licenţă pe un alt tip de avion. Certificarea este recunoscută la nivel mondial şi corespunde tuturor cerinţelor JAR-FCL ale Autorităţilor Reunite de Aviaţie. Conceptul de instruire include 3 module: teoretic, simulator de zbor şi practică pe avion. În cadrul instruirii sunt folosite simulatoarele de zbor autorizate de la Bruxelles, Berlin sau Amsterdam.

Compania Blue Air a investit constant în dezvoltarea şi formarea profesională a personalului navigant dar şi a celui tehnic. În prezent Blue Air deţine o bază tehnică în Bucureşti care asigură atât întreţinerea aeronavelor din flota proprie cât şi a altor companii aeriene.
_____________________________________________________________

CE MAI FACEM PENTRU HENRI COANDĂ?
S-au împlinit 125 de ani de la naşterea lui. O expoziţie memorială se află deschisă la Aeroportul Internaţional  de la Otopeni ce poartă numele marelui inventator şi va rămâne deschisă până pe 1 august. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti celebrează astfel prin expoziţia “Foto-Avia” şi proiecţii de film viaţa inventatorul avionului cu reacţie. Expoziţia fotografică, este organizată în colaborare cu Asociaţia “Aripi Româneşti”, şi poate fi vizitată în corpul de legătură dintre cele două terminale de pasageri. De numele inventatorului român sunt legate multe idei revoluţionare: „efectul Coandă”, avionul cu două motoare, “epoleţii zburători” care au fost folosiţi pentru frânarea modulelor lunare „Apollo 11” şi „Apollo 12” la aselenizare, instalaţia solară pentru desalinizarea apei de mare etc.

ION BADEA

În categoria Numarul 87, Transporturi | Etichete | Lasă un comentariu

TRAVEL NR.87 (IUNIE 2011)

= 521

ORDIN: TURIŞTI ASEDIAŢI BRAŞOVUL !

Tentative au existat. La Bucureşti şi Constanţa unde s-a încercat implementarea şi promovarea unor City Pass-uri turistice, sub formă de carnete cu discounturi. Iniţiativele au murit natural, după primele tentative. Unul dintre motive – iniţiatorii nu au fost consecvenţi şi au renunţat după primul eşec. Ultimul intrat în această ruletă de interese este Braşovul. Care este şi cel mai apropiat de o premieră naţională. Lansarea unui Card turistic ce va include discounturi atractive – comerciale, culturale şi turistice -, pentru cei care vor vizita respectiva zonă.

De altfel, vedeta şi subiectul principal al celei de-a III-a ediţii a Conferinţei hoteliere şi de turism din Transilvania  a fost de departe Cardul Turistic Braşov. Organizată în oraşul de la poalele Tâmpei, care are ambiţia de a deveni o placă turnantă a turismului românesc, evenimentul a beneficiat de toată logistica pusă la punct de către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT), din judeţul Braşov.  Pentru a stimula interesul şi a oferi clarificări izvorâte din experienţe practice la conferinţă au fost invitaţi mai mulţi specialişti ori producători internaţionali de carduri turistice, cărora li s-au alăturat consultanţi de specialitate din Austria, Spania şi Germania. Amfitrionii au fost Christian Macedonschi, preşedintele APDT Braşov care a coordonat prezentările legate de promovarea Cardului Turistic, respectiv Tiberiu Foriş, prorectorul Universităţii Transilvania, unul dintre cei mai importanţi lideri în domeniul formării manageriale în turism. Ambii au antrenat în dialoguri consistente pe cei prezenţi, peste o sută de specialişti din industria ospitalităţii.

Cum se configurează un Card Turistic?

Depinde de cât de activă şi interesată este comunitatea de afaceri dintr-o anumită zonă. Macedonschi a arătat că Braşovul este pregătit să lanseze un asemenea produs deoarece majoritatea elementelor de conexe sunt finalizate. Zona are pusă la punct o infrastructură turistică de evenimente, parteneriate strategice cu instituţiile importante şi cu mediul privat, are o agendă de evenimente definitivată şi, ceea ce este foarte important, o colaborare strânsă cu asociaţii similiare din Germania şi Spania. Turnirul Cetăţilor (care se produce la Râşnov, Făgăraş, Braşov şi Feldioara), Octoberfest la Braşov, care la prima ediţie a înregistrat 80.000 de vizitatori şi Mobile Cooking  (un festival gastronomic în aer liber, itinerant) sunt doar câteva dintre manifestările de succes. „Am invitat specialişti străini, pentru că e mai ieftin să învăţăm din greşelile altora. Este foarte clar că nimeni nu a avut succes de la început cu Cardul Turistic. E vorba de o construcţie economică în care trebuie armonizate permanent interesele. Cardul trebuie legat de transportul public şi de cel turisti. De aceea trebuie să punem la punct inclusiv un sistem de transport turistic zonal care să acopere şi atracţiile din alte localităţi. După cum au precizat şi partenerii noştri, trebuie să apelăm la un marketing direct pentru promovare, să ne adresăm direct turiştilor străini în cadrul unor evenimente internaţionale. Ne-am prezentat ofertele la Târgul de la Berlin, în primăvară, o vom face şi la Nurenberg, oraş vizitat anual de circa 2 milioane de turişti. Intenţionăm să organizăm o manifestare şi în centrul oraşului Praga, oraş prin care trec zilnic circa 200.000 de vizitatori internaţionali. Un moment cheie, foarte important în va constitui în această toamnă, aniversarea la Braşov a 800 de ani de la venirea cavalerilor teutoni. Va fi un festival de impact. El este sprijinit de  Clubului Economic German din Braşov, condus de preşedintele Werner Braun”.

Marketing cu ochii deschişi

Hans Wallner, a prezentat în calitate de lider al organizaţiei Austria Incoming, mai multe particularităţi ale adaptării pieţei în zona Zell am See-Kaprun, la noile tipuri de turişti în special a celor veniţi din ţările arabe şi Rusia care au obiţnuinţe gastronomice diferite. Gero Weidlich, project management Carduri Turistice, a explicat cât de importante sunt evaluările destinaţiilor. “În funcţie de particularităţile zonei pot fi implementate City-cards, All Inclusive Cards sau cele Prepaind. Pentru unele carduri se plăteşte, pentru altele nu, în funcţie de perioadă şi adresabilitate. Scopul acestora este să atragă noi grupuri şi familii de turişti. Care vor contribui, cu singuranţă la creşterea consumului local”. Klaus Schon, şef de proiect al AVS GmbH, a relatat despre experienţa recentă a implementării Cardului turistic în Zona metropolitană Nurnberg. “Cardul este un instrument extraordinar pentru consolidarea managementului destinaţiilor. Oferta trebuie să fie simplă şi clară. Să aibă un preţ atractiv.  Produsul poate fi acceptat sau primit cu ostilitate de către membrii din regiune. Acest aspect este foarte important. La fel de important pentru succesul Cardului este marketingul practicat şi vânzarea acestuia. Un card nu poate funcţional fără o reţea de distribuţie bine pusă la punct. Noi îl comercializăm în 85 de centre de vânzare. La Nurnberg, am promovat un suport pe care l-am denumit “Cardul Descoperitorului” cu o valabilitate de un an. Acesta conţine 100 de oferte culturale, muzee, biserici, cetăţi, băi termale, aqua parcuri şi include discounturi. Pentru a fi atractiv cardul trebuie să aibă şi un sponsor principal, în cazul nostru vorbim de o Bancă de stat, care beneficiază de vizualizare publicitară”.

Atacul gastronomic al lui Hausmann şi Franz

O altă experienţă a fost adusă din Spania de către Evencio Suoto Rodriguez,  reprezentantul Grupului Pic. El a arătat că pentru a înregistra succes într-o zonă e nevoie să fie introduse şi respectate bunele practici în turism. “Spre exemplu doi dintre cei mai buni agenţi de promovare sunt taximetriştii şi poliţiştii. Dacă ei oferă servicii şi informaţii căutate de turişti atunci primul contact reprezintă un succes pentru viitoarea vacanţă. Dacă turiştii sunt dezinformaţi ori înşelaţi atunci apar multe semne de întrebare despre o anumită destinaţie”. La rândul său Alberto Martinez Villa, reprezentantul Clusterului Turistic din Gijon (Spania) a vorbit despre impactul formidabil pe care îl au sistemele de calitate în desfăşurarea activităţilor turistice. “Sistemele integrate de calitate, rolul “clientului misterios” în evaluările unor servicii, pot determina numeroase opţiuni în achiziţionarea unui Card Turistic. Preţul unui card la Gijon este de 5 euro şi el conţine discounturi până la 10%. Putem vorbi deja despre un succes turistic în zona noastră”.
Şi pentru că tot am amintit de Cluster, o iniţiativă românească similară s-a dat în spectacol şi la Terasa cu Vie din curtea vechii cetăţi a Braşovului. Mobile Cooking Romania, a pus la lucru doi maeştri bucătari Jakob Hausmann şi Marko Franz. Ei au preparat o mâncare delicioasă într-un show gastronomic, în acompaniamentul formaţiei de muzica clasică “Collegium Musicum Kronstadt”, a unor vinuri armonizate cu tema conferinţei, ca şi mezelurile oferite de Sergiana, un producător zonal special, a demonstraţiilor unui sticlar plin de talent şi al cavalerilor care au apărat cetatea. Una dintre concluzii aparţine lui Călin Ile, directorul hotelului IBIS- Gara de Nord: “Tehnologia a schimbat radical industria ospitalităţii!”.
Ar mai fi de adăugat că scriitorul Marian Constantinescu, a vorbit şi a acordat autografe în contul celei de-a 10-a cărţi – “Cine lasă uşile deschise în turism!”,  volum care s-a bucurat şi la această manifestare de o foarte bună apreciere, respectiv că Traveller Magazin, a fost unul dintre partenerii media ai Conferinţei.

MARIAN CONSTANTINESCU

_________________________________________________________________

O CAMPANIE A EUROLINES
S-a încheiat în această lună şi poartă denumirea “Aleg România!”. Prin aceasta s-a dorit redescoperirea unora dintre cele mai frumoase oraşe din România. Au fost vizate oraşele  Constanţa, Iaşi,  Cluj, Timişoara, Sibiu, Braşov şi Bucureşti. Misiunea campaniei “Aleg România!” a fost de a stimula aventura urbană şi apetitul pentru produse gen City Break în care să descoperi peisaje uluitoare, viaţa de noapte, cultura (muzee, teatre, cinematografe, festivaluri), pasiunile culinare ale locuitorilor etc. În final vor fi realizate şapte  Ghiduri de City Break cu oraşele amintite, în care se vor regăsi atât poveştile cât şi opiniile unor bloggeri. De asemenea, va fi organizată o expoziţie cu cele mai frumoase fotografii realizate ce va fi susţinută de către Nikon Romania! Murim de nerăbdare să le vedem.

În categoria Numarul 87, Travel | Etichete | Lasă un comentariu

ENGLISH VERSION TRAVELLER MAGAZIN NO.87 (JUNE 2011)

= 443

Blue Air acredited for Boeing 737
Blue Air carrier has been recently approved to operate as an Instruction Organization, according to the certificate issued by the Romanian Civil Aeronautical Authority (RCAA). The certification, worldwide recognized, offers the smart-flying company the possibility of instructing the pilots that wish to specialize on flying the Boeing 737 or of those that whish to convert on this type of plane. During instruction, flight simulators brought from Brussels, Berlin or Amsterdam, are being used. Blue Air has been constantly investing in professional development and it has a technical base in Bucharest that assures the maintenance of its own aircraft or of planes belonging to other companies.

Promotion on 3 international channels
CNN, Euronews and Eurosport are the three international TV channels that the Ministry of Regional Development and Tourism selected for its campaign of promoting the beauties and values of Romania as a tourist destination. The campaign will cover 12 months and will show different trailers of 20 up to 30 seconds. Their concept underlines the Romanian values and cultural heritage, natural resources, a rich mix of historical influences, the Romanian authentic traditions. The international TV channels have been selected according the audience, the reference dates for 2010 being offered by the European Media and Marketing Survey (EMS).

Radu Enache is the new leader of FIHR
In the General Assembly of the Federation of the Hotel Industry in Romania (FIHR) a new president has been elected. Radu Enache is the main shareholder of Continental Hotels, the most important Romanian hotel chain. He manages a team of professionals that took the mission of repositioning from the economic point of view the interests of the local hotel industry. As a release of FIHR says: „for the moment FIHR confronts a multitude of problems that can be solved only by uniting the forces of all the patronages. There is a lack of coherence and perspective, a dramatic diminish of investments and a disastrous infrastructure. One of our priority subjects is the excessive financial taxes that this economic sector has to face”.

The green MICHELIN in Romanian

Ghid Verde Michelin

The green Michelin

Michelin and Meteor Press launched the Romanian version of the Green Michelin guide for Romania. The work completes the prestigious Michelin collection. Eight sites received the highest distinction, the three stars (meaning a must see): the monasteries in Bucovina, Maramureş, Dragomirna church, Sibiu, the Transfăgărăşan route, Horezu monastery, Prejmer citadel and the Danube Delta. Besides Bucharest several other cities or villages, monuments or museums received two stars (deserve a stop) or one (are interesting).
„Our editors where keen to offer the readers this collection with the most interesting things to see and do in Romania” – said Eric Faidy, Michelin president for Romania and the Balkans. The Green Michelin guide for Romania has 368 pages, includes 22 maps, almost 600 addresses (out of which 400 of places to sleep and eat) and 160 photos.

InterContinental is 40
InterContinental hotel opened in 1971. It has been projected by the Romanian architects Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu and Romeo Ştefan Belea. The construction, made by Romanian constructors, engineers and workers, took only three years, being a performance of those times. This building has been the first InterContinental in Central and Eastern Europe and, for 25 years, the highest building in Bucharest. For about 30 years it used to be the only international brand five stars hotel in the country.
“The ’66 offered good political conditions in order the InterContinental to come to Bucharest. Together with the chief architect of the capital, prof. Horia Maicu, we have started the studies for the future locations. Initially the hotel was projected as well with three wings but shorter. The Americans appreciated that the University Square is the city centre so then we built it there, on the spot of the <La Zisu> restaurant” – remembers Romeo Belea, one of the architects.  “The InterContinentalul in Bucharest opened in a favorable political moment. At the inauguration Pan Am brought a plane full with American tourists. In this way the hotels started full from the beginning” – recalls George Opriş, former Rooms Division Manager (1971 –1996).
Initially the hotel had 423 rooms and apartments. Today it showcases 257. Along the years famous politicians, singers or VIPs used the InterContinental in Bucharest: Bill Gates, Harlem Globe Trotters team, Robert Gates – the Pentagon leader, Zucchero, Demis Roussos, Jose Carreras,  Jacques Yves Cousteau, Luciano Pavarotti, Richard Claydermann, Bjorg Borg, Billy Idol, the Kessler sisters, Yehudi Menuhin, etc.

OUR INTERVIEW
LUCIAN BORONEA: „The decisions you take in a business have a limited value!”
Lucian Boronea is the general director of the tourism agency Accent Travel & Events. He has been holding this position since 1999 when the company started. Born in 1970 in Topliţa (Harghita county) he majored the “Ovidiu Tăslăuanu” College. In 1994 he became a graduate of the Commerce faculty of the Academy of Economic Studies (ASE) in Bucharest.
During his very dynamic career he acquired studies and preparation stages in aviation, hotel industry, travel and organizations. He is a part of the new wave in Romanian tourism industry and, from this position, he observes that “Romanian tourism has a huge potential but is very little used by the local agencies. I believe that the events tourism, made in a professional manner, will always be a winning card”.

TRANSILVANIA FEST will be in BLAJ
The no. 7 edition of the Transilvania Fest culture and gastronomy festival will take place, July 29-31, in Alba County, on Câmpia Libertăţii in Blaj. „After the last editions in Cluj and Sibiu, we have now chosen Alba. We are glad that Blaj will host us this year as the city is full of hospitality and offers good cultural, economic and logistic value. This year you will meet in Transilvania Fest: traditional craftsmen, regional food products, the alleys of flowers, cheese, wine and honey, events dedicated to children (ateliers of „Educating your senses”), theatre shows, ethno-blues, folk-jazz, open air cinema, cooking shows” – said the organizers.
Turda Fest, nowadays named Transilvania Fest, was first organized in 2005. In 2008 it started changing its location. The event is organiyed under the patronage of Her Royal Majesty Princess Margareta of Romania and His Highness Prince Charles of Wales. Traveller Magazin is one of the media partners of this event.

Romanian hoteliers for United Way
Concept Hotels Company and United Way Romania foundation have started the campaign “Romanian hoteliers helping United Way”. As Dragoş Popescu said: “our financial target is obtaining 10.000 euro in one year, by allotting a percent of all the money obtained from selling our Aloe Vera products. This is the first line of hotel cosmetics especially created to help humanitarian projects. The products have been specifically marked as such. I am sure that the initiative will be of great success”.
Opened in 2001 Concept Hotels has over 700 HoReCa clients. United Way is foundation working since 1887 in USA and presently activates in 45 countries on 6 continents. “United Way Romania serves projects in education, health, and social integration domains” – said Adriana Stoica, executive director of United Way Romania. Travel journalists talked over the subject with Kurt Strohmayer, president of Aducco Management and Mihai Zamfir, general manager of Trianon hotel, members of the organizational team of the campaign.

În categoria English version, Numarul 87 | Etichete | Lasă un comentariu

EDITORIAL NR.86 (MAI 2011)

= 447

EDITORIAL NR.86 (MAI 2011)

marian-constantinescuFeriţi-vă de… mutanţi

Am asistat la o declaraţie monumentală. În timpul unui simpozion ce dezbătea protejarea mediului un mutant, cu aere de specialist, a concluzionat astfel: în dezvoltarea societăţii noastre trebuie să alegem, între verdeaţă, păduri, spaţii verzi, ori civilizaţie (adică amenajări asfaltate, betonate, trotuare, drumuri, parcări). Afirmaţia a fost şocantă. Dacă mai punem la socoteală că lucra într-un minister de profil emanaţia lui devine… pericol public.

Peste tot unde am fost în lume, am băgat la cap şi am văzut, problema se pune tocmai invers. Respectul faţă de natură înseamnă civilizaţie. Exemple?

În Tunisia, în plin deşert, ni s-a prezentat un mare succes. În câţiva ani o plantaţie de câteva hectare a prins viaţă, iar localnicii erau mândri. După zeci de ani, plouase de două ori câteva picături, într-un interval foarte scurt. În Turcia, de-a lungul litoralului de la Mediterană toate complexele de cazare au reinventat natura. Acolo unde nu a fost nimic au apărut grădini luxuriante, vegetaţie abundentă, care au schimbat condiţiile climatice. Pe ici pe colo, pe unde există o pădure de pini, clădirile au fost integrate ţinând cont de aceştia. Nimeni nu se miră azi când în mijlocul unui restaurant, spa, hol ţâşneşte victorioasă vegetaţia naturală. Dacă tai cumva un copac, fără aprobări solide, puşcăria te mănâncă. În fine, să nu uităm de Europa noastră. După ce au asfaltat la greu, şosele, trotuare, străduţe, edilii oraşului Munchen au fost informaţii că se întâmplă un lucru dramatic. Oraşul nu mai respira. Aproape 80% din ploaia care cădea asupra urbei nu mai era absorbită de pământ. Şi acum, cu mic, cu mare, într-o primă fază au început să „desfacă” trotuarele betonate ţais şi să le acopere cu piatră cubică printre care să se poată scurge apa.

N-am auzit pe nimeni vorbind în ultimele decenii cum că una dintre priorităţile României este investiţia în natură. E la fel de importantă ca şi construirea de autostrăzi care va simplifica şi o va ajuta, paradoxal, pe prima. Asistăm pasivi la o agresiune asupra mediului natural ori urban, care este ciuntit, mutilat, distrus de asfaltări şi betonări făcute fără cap şi logică. Dacă vom continua aşa, atractivitatea noastră turistică va scădea. Ce străin s-ar da în vânt să vină în România ca să vadă ce are şi acasă? Beton şi asfalt, şi pe ici pe colo câte o floricică amărâtă. De aceea apariţia mutantul de care aminteam e un pericol public. E posibil ca, împins în faţă de interese de partid şi de stat el să fie clonat şi multiplicat rapid. Dacă va fi încurajat de indiferenţa socială atunci nu te invididez turism românesc. După câteva decenii vom admira flori în fotografii, înrămate în muzeele de ştiinţe ale naturii. Fără grădinari nu va mai exista… grădina Carpaţilor. Şi, fără ea, n-ai niciun viitor.

MARIAN CONSTANTINESCU

În categoria Editorial, Numarul 86 | Etichete | Lasă un comentariu