CONVEXUS 2000 IMPEX SRL este o Casă editorială şi de advertising care a fost fondată în 1992.
Activităţile au fost concentrate pe editarea a două publicaţii de turism. În perioada 1997-2002 a lansat şi derulat proiectul „ZIUA TURISTICĂ” în asociere cu societatea Omega Press Investment – editorul cotidianului „ZIUA”. El a marcat apariţia primului săptămânal modern de turism din România. Din 2004, a fost lansat pe piaţă, un nou brand, marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) – TRAVELLER MAGAZIN, revistă lunară, a industriei ospitalităţii din România. Echipa editorială a continuat experienţa profesională a primei publicaţii, dezvoltând-o într-un format profesional de calitate superioară.
CONVEXUS 2000 a conceput şi derulează numeroase campanii şi programe de publicitate, de promovare prin publicaţiile, broşurile, pliantele de turism produse. Compania a susţinut şi susţine imaginea unor prestigioase instituţii şi grupuri de afaceri, printre care: Autorităţi, administraţii ori ministere ale Turismului din România, Ungaria, Cipru, Africa de Sud, Grecia, SUA, Turcia, Thailanda; Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (ANBCT), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC); Accor (Sofitel, Novotel, Ibis), CHIR Inter-Continental, Continental Hotels, Majestic-Ramada, Minerva, Bucureşti SA, Ambasador SA, Capitol SA, Capital Plaza, Phoenicia Hotels, Peacock Hotels, Concept Hotels, Fivestar Hospitality, InfoTravelRomania, Danubius Travel Agency –TUI, Accent Travel & Events, Transilvania Travel, Mamaia SA, Olimpic Internaţional, Aerotravel, Happy Tour, Atlantic Tour, Nova Touring, ING Development, Paralela 45, Prestige Tour, Marshal, Eximtur, Mareea, Blue Line, ONT Carpaţi, Invitation Romania, Dagecom, Ali Baba GTC, Malta Travel, Magellan Turism, Worldspan, Travelport, THR-CG, Air France, Blue Air, Romanian Airport Services, Emirates, Czech Airlines, Romexpo, Apel Industries, TC Net, Elite Guard, Compaq, Epson etc.
În ceea ce priveşte producţia de cărţi, editura a avut la început un concept generalist, lansând pe piaţă cărţi pentru copii (Primul meu alfabet de colorat – Adriana Lăzărescu – ediţii în franceză şi italiană, 1994 şi 2002, Regina Nopţilor – Marian Constantinescu, 1996); de poezie (Paradisul de piaţă – Marian Constantinescu, 1992), de beletristică (Romanii la Herculane – Vasile Băran, 2003, Doctor de suflete – D.Grigorescu 2022), de politologie (Dezechilibrele anului 2000 – Luigi Preti, 1999), de gastronomie (Fiziologia gustului – meditaţii gastronomice, de Brillat de Savarin, ediţie ilustrată, coordonată de Adriana Lăzărescu, 2003), etc.
Editura s-a specializat pe publicarea cărţilor de turism care s-au bucurat de o bună apreciere. Volumele “În turism e vremea lupilor tineri”-1997, “Turismul – a cincea roată la căruţă”-2003, “În căutarea lupilor tineri – după 10 ani”-2008, “Cine lasă uşile deschise în turism”-2009, „De la Badea Cârțan la Blond 007” – 2021 semnate de cunoscutul scriitor de turism Marian Constantinescu, au devenit veritabile best-selleruri turistice.
O parte dintre lucrări au fost distinse cu premii şi diplome naţionale ori internaţionale conferite de Ministerul Turismului, organizaţii şi asociaţii profesionale.