ÎNCREDEREA INVESTITORILOR E PÂNĂ LA URMĂ RĂSPLĂTITĂ
Unii au stat şi au aşteptat. Alţii au investit în hoteluri sau clădiri destinate afacerilor şi evenimentelor. Primii n-au vrut să rişte. Poate nici n-au avut capitalul cu care să se aşeze la masă. Ceilalţi au preferat să se implice. Cele două atitudini au grupat mediul de afaceri la două mese de joc. Deşi gândesc în viteze diferite, oamenii de afaceri descoperă interese comune. Să facă bani din turism. Sună frumos nu ?
NOI ATITUDINI
Murad e noul lider al FPTR
Omul de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanţului hotelier Phoenicia, care include mai multe mărci, a fost ales la recenta Conferinţă Naţională a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), preşedintele organizaţiei. El e secondat de un Prim Vicepreşedinte şi 8 vicepreşedinţi regionali. Fostul lider Daniel Vasilescu, a fost desemnat pentru contribuţiile sale Preşedinte de Onoare.
După cum a declarat Murad, dezvoltarea FPTR va cunoaşte un proces acelerat de geriatrie economică şi asociativă. Platforma program, lansată sub sloganul “Implică-te! Schimbarea începe acum!” va fi susţinută de mediul de afaceri pe care a acceptat să-l reprezinte. “Este nevoie acum de o alternativă pragmatică, credibilă şi eficientă. O alternativă pe care o pot promova numai oamenii faptelor, în stare să pună capăt procesului de degradare a turismului în România. FPTR trebuie să reprezinte forţa federativă a celor care doresc schimbări esenţiale şi care vor o cale europeană pentru turismul din România. FPTR va lupta pentru protejarea intereselor micilor şi marilor întreprinzători din turism, pentru dezvoltarea turismului în România şi pentru atragerea turiştilor români ori străini să-şi petreacă vacanţele în ţara noastră”. Printre obiectivele noii echipe se numără: unificarea patronală în turism, modernizarea structurii FPTR, schimbarea mentalităţii actuale în relaţiile cu instituţiile de resort, concentrarea eforturilor pentru ca FPTR să devină lider de imagine al industriei turismului autohton şi o prezenţă mai activă în toate mediile de promovare, în special în mass media. Accesarea de fonduri europene în beneficiul membrilor şi al mediului de afaceri este o altă prioritate enunţată.
Mohammad Murad este cetăţean român de origine libaneză. El a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti. După mai multe afaceri devenite amintire el a fondat lanţul de fast-food Spring Time şi un trust de construcţii. Ulterior s-a implicat în industria turismului cea care i-a adus apreciere. El a creat şi continuă să dezvolte lanţurile hoteliere Perla Majestic şi Phoenicia Hotels & Resorts, ce activează în Bucureşti şi pe litoral.
INTRARE PE PIAŢĂ
Belgienii cred în potenţialul Braşovului
După ce a fost lansată în circuitul evenimentelor expoziţionale clădirea Braşov Business Park (BBP) a cunoscut şi o deschidere oficială organizată ca la carte în prezenţa investitorilor. Aceştia sunt belgienii de la compania Ravensdale Investments. După cum a declarat baronul Philippe Vlerick pentru construirea clădirii au fost alocate pînă acum 30 de milioane de euro. Ea a fost proiectată pentru a găzdui birouri, iar în partea inferioară este amenajat un Centru de afaceri, cu o suprafaţă de 24.000 de metri pătraţi ce include spaţii pentru expoziţii şi săli pentru simpozioane, conferinţe, reuniuni de afaceri, work-shopuri etc. În momentul de faţă gradul de închiriere a clădirii este circa 70%. Proiectul final prevede construirea a încă două turnuri de sticlă în oglindă cu cele existente dar următoarele investiţii vor depinde de succesul pe care îl va avea actuala clădire. La finalizarea celei de-a doua etape ansamblul va avea o suprafaţă construită de 62.000 de metri pătraţi. În prezent, în Braşov Business Park lucrează deja 500 de persoane.
Ravensdale Investments este filiala Vlerick Group, condusă de baronul belgian Philippe Vlerick. “Este singura clădire din Braşov care oferă spaţii de birouri de clasa A. Preţurile de închiriere sunt mai mici decât în Bucureşti, chiar dacă nivelul investiţiei este cam acelaşi ca şi în Capitală”- a declarat Vlerick. La nivel internaţional, grupul belgian derulează activităţi industriale şi financiare, în ţări din Europa de Est şi de Vest, India şi SUA. Ele acoperă o gamă diversă de lucrări, de la domeniul industrial (BIC Carpets, UCO Ţesătura, UCO Sprinning, UCO Raymond Denim, Spector Photo Group), cel de administrare a întreprinderilor (BMT, LVD Company, Concordia Textiles Group) până la cel imobiliar. În România, grupul este prezent prin UCO Ţesătura în Giurgiu, prim BMT la Iaşi, respectiv prin companii de dezvoltare imobiliară, Royal Land şi Ravensdale Investments fiind două dintre acestea.
La rândul său Ignacio Gheysens, CEO Vlerick Real Estate, s-a arătat extrem de încrezator în potenţialul de dezvoltare al oraşului şi judeţului Braşov. “Este foarte bine poziţionat, în centrul ţării. În plus aici activează şi Universitatea Transilvania, redutabilă în domeniul tehnic”.
CONFIRMĂRI INTERNAŢIONALE
Carol Parc e Furnizor al Casei Regale
Aflat în administrarea managementului firmei Aducco International Hotelul Carol Parc înregistrează un plus de imagine. El a primit titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, în cadrul unei ceremonii organizate de Majestatea Sa Regele Mihai I şi Alteţele Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României. Timp de un an, Carol Parc Hotel a fost Locaţie Recomandată de Casa Regală a României, găzduind oaspeţi ai acestei Familii. De asemenea, hotelul a fost deseori gazda Familiei Regale. Înalta distincţie oferită este încă un semn de apreciere a consecvenţei, seriozităţii specialiştilor de la Carol Parc Hotel. Titlul de Furnizor al Casei Regale a României se acordă pentru o perioadă de trei ani.
Hotelul a fost amenajat în clădirea fostului Palat Suter, construit în 1906. El este singura unitate de 5 stele din România inclusă de publicaţia de turism Conde Nast Traveler în celebrul său 130 Best Hotels of the World şi a fost desemnat în anul deschiderii sale drept Hotelul Anului. De asemenea hotelul şi proprietarii acestuia, Cătălin Adrian Petre şi Sylvia Schlie Petre au fost distinşi de către Uniunea Arhitecţilor din România cu premiul “Cel mai bun proiect de Restaurare şi Design”. “Suntem onoraţi să ne oferim serviciile şi priceperea Familiei Regale.
E o mândrie să servim Casa Regală şi să sprijinim acţiunile acesteia, căruia îi purtăm un profund respect. Ne încântă să vedem că eforturile şi devotamentul cu care am readus la viaţă o părticică valoroasă a istoriei oraşului – Palatul Suter – sunt apreciate. Suntem mândri, impliniţi si responsabilizaţi! Fiecare oaspete al Carol Parc Hotel este pentru noi important şi unic!” – spune Adrian Cătălin Petre, proprietarul Carol Parc Hotel.
Iosefin e cel mai apreciat
Conform voturilor exprimate în sistemul Booking.com, ApartHotel Iosefin Residence este hotelul cel mai apreciat din Timişoara de către cei care călătoresc spre oraşul de pe Bega. “Monitorizarea a fost făcută în perioada aprilie 2010 – mai 2011. O altă recunoaştere a venit recent din partea unui grup de publicaţii germane – Welt Express, Jetset Magazin, Stadtmagazine şi Reisekataloge, care au hotărât ca acesta să fie promovat pe piaţa turistică din Dusseldorf şi, în genere, pe cea germană. “Realizatorul proiectului este jurnalistul şi scriitorul de travel Christian Michael, care a efectuat o documentare amplă în Banat pentru realizarea unui ghid de călătorie” – ne-a declarat Nicu Ţone, directorul general al ApartHotel Iosefin Residence.
Piatra Şoimului e cu etichetă… green
Era de aşteptat. Vila Piatra Şoimului din Sinaia a obţinut eticheta ecologică europeană. Astfel unitatea a devenit (după Hotelul Saturn din staţiunea litorală cu acelaşi nume şi Crowne Plaza din Bucureşti) a treia unitate turistică din ţara noastră care deţine aceast calificativ. Conform unui comunicat al organizaţiei Romanian Green Building Council, RoGBC, aceasta este şi prima capacitate turistică de pe Valea Prahovei, ce a primit eticheta… green. “Ideea solicitării etichetei a pornit din preocuparea gazdelor pentru o dezvoltare durabilă şi în acelaşi timp la recomandarea organizaţiei noastre”. În acest moment unitatea cunoaşte un amplu proces de modernizare. Ea va promova, printre altele, 15 noi spaţii de cazare, un restaurant cu 100 de locuri şi un parc cu o dimensiune de 1.200 de metri pătraţi.
INVESTIŢII ÎN DECLIN
WTCB este în insolvenţă
Oare de ce nu ne miră? World Trade Center Bucureşti SA, care administrează Hotelul Pullman, a solicitat protecţia legii insolvenţei în vederea reorganizării activităţii. Tribunalul Bucureşti a dispus luna trecută deschiderea procedurii generale a insolvenţei societăţii. Administrator judiciar a fost desemnat Assistance Insolv SPRL, societate condusă de avocatul Nicoleta Munteanu.
WTCB SA a făcut acest demers deoarece se află în imposibilitatea plăţii, refinanţării oria reeşalonării datoriilor care se ridică la peste 65 de milioane de dolari. Ciudat este că acţionarii, care au asistat pasivi la acumularea acestor datorii, dintre care o serie de instituţii de stat, nu au luat nicio măsură de a stopa hemoragia… financiară. Printre aceştia se numără Municipiul Bucureşti, Fondul Proprietatea, SIF Muntenia, Astra Asigurări, Debarth, Bouygues Batment, TAROM respectiv Camera de Comerţ a României. După cum se ştie WTC SA s-a înfiinţat în urmă cu 20 de ani şi a reprezentat la acea vreme cel mai mare proiect de real estate în parteneriat public-privat. Tot aici s-a deschis primul hotel din lanţul internaţional Accor, Sofitel (3 stele), rebrandat în urmă cu aproape doi ani în Pullman (4 stele). Actualmente, după mai multe stadii de modernizare complexul ( cu active evaluate la peste 110 milioane de lei) oferă pe lângă cele 203 camere, un centru de conferinţe cu zece săli, un centrul expoziţional Plaza, spaţii pentru birouri, galerii comerciale, şi un casino.
ANGELA SIMION & ALEX BARBU






