Asta se întreabă de secole bravii irlandezi.Turism, a răspuns un lepricon (celebrul spiriduș irlandez), verde, mic, roșcat și plin de haz… Și uite așa călătorul mânat de spiritul cuceritor, bifează castel după castel însoțiți de șoferii care mormăie ceva de genul ABC (another blody castle)…
Sunt peste tot. Înșirate ca oile pe pajiștile de smarald. Înțesate de vechi legende ele par să concureze la titlul de… cele mai frumoase ruine care îi fascinează pe turiști. Sunt atât de numeroase încât administrația Republicii Irlanda nu face față cu restaurarea lor. Sincer vorbind fantomaticele siluete ale construcțiilor îți captează atenția tocmai pentru că arată așa neterminate, dar să nu vă închipuiți că ele nu sunt valorificate turistic. Fiecare își vinde povestea, istoria și misterioasele întâmplări ale familiilor, dinastiilor ori personajelor aventuroase, justițiare, nebune, sângeroase, cu vieți preponderent tragice. Călătorii intră de bunăvoie în capcanele acestor circuite turistice. Ceea ce am făcut și noi.
Blarney Castle și piatra elocinței
Nu-l puteți rata. Se află între Cork și Dublin. Povestea lui datează de prin secolul al X-lea, dar actuala înfățișare a căpătat contur prin 1446 creată de către Dermot MacCarthy. Castelul a fost cândva impozant. Azi ferestrele te privesc goale ca privirile unor lupi singuratici înfometați. Nu există camere amenajate iar mobilierul interior este aproape inexistent. Castelul a devenit faimos pentru Piatra Elocinței aflată în turnul său. Merită urcat până acolo. Te ajută o scară spiralată cu o sută de trepte pe care poți ameți privind spectaculoasa imagine a zonei sufocată de verde, mult verde. Sus se vinde povestea. Te dai pe spate, susținut de ”omul de serviciu” care nu te scapă din priviri, îți bagi capul în lăcașul pietrei și plin de speranță o… săruți. De acum încolo vei căpăta darul elocinței și vei deveni, un orator desăvârșit. Nu chiar ca în ”Discursul Regelui”, dar totuși. Pe tema asta s-au turnat scene de film unele ajunse și pe covorul roșu al Hollywood-ului. Lepriconii râd în barbă și-ți reamintesc exasperarea Reginei Elisabeta care le tăia cuvântul celor ce-i înșirau povești cu replica plină de înțelepciune regală : D’ont Blarney me! Originea acestei pietre e atribuită Profetului Eremia care ar fi adus-o pentru a fi folosită ca un oracol de către regii irlandezi. A ajuns apoi în posesia regilor Scoției care o considerau Piatra Destinului. În 1314 piatra a fost tăiată în două, jumătate fiind trimisă la Castelul Blarney. Și pentru că vrăjitoarele își au rostul rostul lor, una dintre ele salvată de la înec a descifrat muritorilor puterea misterioasei pietre: oricine o va săruta va căpăta darul elocinței.
Pelerinajul turistic continuă. Zeci de mii de vizitatori sunt atrași săptămânal de parcul dendrologic unde pe o suprafață de circa 240.000 de metri pătrați se află mii de specii de plante. Grădina este impresionantă. Cinci ore nu-ți ajung pentru a-i străbate aleile și a te încărca de miresme: grădina cu ferigi uriașe, cascade și pajiști smălțuite de flori sălbatice, cărarea pe care dacă o parcurgi înapoi cu ochii închiși îți va îndeplini toate dorințele, grupuri de statui etc. Urnele druidice din care fac parte Piatra vrăjitoarei, Cele șapte surori, Peștera druidică te umplu cu o energie specială. De reținut Grădina otrăvită, unde se află o colecție de plante vii toxice, provenite din toate colțurile lumii. Cu nume, calități și efecte speciale, ca să nu spunem… mortale. Grădina este și spațiu pentru educație școlară așa că zilnic pot fi întâlniți mulți tineri care desenează, studiază, compară. Cu unul dintre proiectele lor ne-am delectat și noi: tinerii s-au gândit ca pentru perioada rece să protejeze copacii cu împletituri de lână multicolore. Așa a fost creat un spațiu artistic nou. Istorie și natură. Ruina unui castel scufundat într-o grădină modernă. Peste toate plutește muzica cimpoiului… irlandez (foto copertă).
Bunratty Castle – My Lord, My Ledy
Dă greutate zonei Killarney. Vechimea ca și povestea creează aceeași atmosferă misterioasă, dar care impune respect. A fost construit la 1425 într-o formă specială. E pătrată, deține 4 turnuri de observare și apărare, 6 etaje cu numeroase camere dotate cu piese originale de mobilier datând din sec. XV – XVI. Am spune că este o excepție. Impresionante ni s-au părut vitraliile cu imagini amintind de spiritele malefice. Dar mai ales viața modernă a acestei fortărețe animată de două ori pe zi de banchete medievale date în cinstea… nomazilor turistici. Personalul te așteaptă în costume de epocă iar vizitatorii sunt întâmpinați cu My Lord ori My Lady.
Deh, eticheta! Asta nu este tot! Cu o sută de ani în urmă localnicii au reconstruit în parcul din fața castelului un sat tipic irlandez (un veritabil muzeu al satului), cu stradă principală, mori, ferme, biserică, poștă etc. Este o plăcere să bei un ceai la ”Tea Room”, să mănânci o plăcintă cu mere făcută chiar în fața ta căci, lucru important, toate casele-exponat produc în fiecare zi… bani. Un prânz delicios întâlniți la MacNamara & Sons Bar Hotel, iar pentru o seară tradițională vă puteți face rezervare la Bunratty Corn Bar. Și, uite așa, vremurile de demult sunt ajutate să reînvie în fiecare seară. Intrarea și la acest castel, costă între 10 și 15 euro.
Regele John și Robin Hood între oglinzi
La fel de vechi este și castelul regelui John, atât de universal asociat cu aventurile lui Robin Hood. E atestat de prin secolul al XIII-lea în plin Ev mediu și este azi ca o nestemată în arhitectura cochetului Limerick. Tehnologiile moderne puse la dispoziția turiștilor includ proiecții 3D cu întreaga poveste a castelului. Desigur o plimbare prin curtea castelului, ce se dezvăluie ca o veritabilă fortăreață este la fel de instructivă. Iar dacă doriți să aflați gustul unui grătar regal vă puteți face o rezervare la restaurantul din apropiere.
Regele John a fost un erou important al irlandezilor. Ne continuăm drumul pe urmele sale și ajungem la Dublin. Cosmopolit și prietenos castelul din centrul vechi al orașului este ctitorie a acestui rege. A fost ridicat la 1204 pe locul unei așezări vikinge veche de o mie de ani: Dubh Linn sau Black Pool. De la aceasta se trage numele orașului Dublin. La vremea ei a fost considerată cea mai puternică fortăreață a irlandezilor și locul din care conduceau țară viceregii și coloniștii englezi. Irlandezii au avut și ei un Război de independență (1919-1921). Așa era curentul acelor vremuri. Astfel castelul din Dublin a devenit reședința primului conducător al statului liber irlandez. De la ghidul însoțitor – apropo, puteți să vă luați un ghid personal, sau apela la un City tour (vă stau la dispoziție două companii de transport turistic) -, mai veți afla că în prezent o parte din castel servește același scop; este reședința oficială a președintelui, locul de depunere a jurământului la începutul mandatului și, evident, al ceremoniilor oficiale. În același timp este deschis publicului vizitator. Încăperile castelului sunt foarte aerisite și mai ales elegante, luminoase, luxoase. Aici am aflat că harpa de aur pe fond albastru este emblema Irlandei. Lepriconul râde de noi: credeai că este a berii Guinness? Ne facem că nu auzim și admirăm Sălile Tronului, a Portretelor, cea Ovală sau Wedgwood Room, ori cea Gotică și încheiem cu poate cea mai căutată de către turiști: Sala Sfântului Patrick. Pe pereți sunt expuse steagurile cavalerilor Ordinului cu acest nume. E și cea mai importantă sală de ceremonii a Republicii Irlanda, aici fiind ”înscăunat” odată la 7 ani președintele țării.
Voi aveți castele? Să nu le vopsiți, să le modernizați prea mult! Faceți turism cu ele?, pare să ne întrebe lepriconul irlandez. Ce să-i răspundem? Să vină să le vadă.
DOINA & MARIAN CONSTANTINESCU
