CISMIGIU – 105 de ani , INDUSTRIE HOTELIERA nr. 164-166

ANIVERSĂRI, TRANZACȚII ȘI INTRĂRI ÎN PIAȚĂ

Unul dintre cele mai vechi hoteluri din Capitală ne amintește de parfumul ospitalității interbelice. Tot în acest areal urban se încheie cel mai mare business din industria turistică autohtonă. Actorii sunt israelieni și americani. Hilton se tine de cuvânt cu Old Town iar Orbis aduce un ”arhitect al dezvoltării” pentru Europa de Est.

CIȘMIGIU – 105 de ani

O spectaculoasă clădire de patrimoniu din București, în care s-au investit în ultimii 5 ani peste 15 milioane de euro a aniversat în decembrie 5 ani de la redeschidere și 105 de la construcția sa din 1912. Structura a fost proiectată de către Nicolae Nacu Pissiota, iar concepția și organizarea hotelului aparține vărului său arh. Arghir Culina, cel care a semnat mai multe proiecte hoteliere bucureștene. Cu cele 200 de camere a fost unul dintre cele mai impozante hoteluri din capitala acelor ani. Clădirea Palace Hotel (cum s-a numit inițial) și-a păstrat stilul eclectic, cu elemente neoclasice și Art Nouveau. Primul director a fost George Fabris, fost “Director al Serviciului Apartamentelor și Voiagelor M. S. Regelui Leopold I” (al Belgiei) și a mai multor mari hoteluri din Europa acelor vremuri”. Personalul provenea în majoritate din țări apusene și vorbea, limbile franceză, germană sau engleză, în saloanele hotelului auzindu-se rar limba română.

Deţinut de firma spaniolă Hercesa actualul Hotel Cișmigiu (4 stele) e situat în centrul Bucureştiului, pe Bulevardul Regina Elisabeta considerat în urmă cu mai bine de un secol un Broadway autohton. El se distinge prin designul unic, spectaculos, cât şi prin facilităţi ultramoderne. “Calitatea serviciilor oferite clienților noștri cu ajutorul unei echipe permanent instruite, grija pentru a satisface pe deplin cele mai diverse gusturi fac din Hotelul Cișmigiu un reper de marcă pe piaţa hotelieră românească. Referințele excelente primite pe Booking.com și Tripadvisor au propulsat și menținut Hotelul Cișmigiu în top 3 hoteluri din București în perioada 2014-2017”, a declarat la aniversare Alejandro Solano Gallego, unul dintre acționarii grupului Hercesa Cișmigiu.

Hotelul Cișmigiu oferă 60 apartamente cu două încăperi generoase, un centru de conferințe cu 7 săli. Clădirea mai găzduiește Institutul Cultural Spaniol Cervantes, Librăria Humanitas, Restaurantul Ici et La (cea mai nouă intrare pe piață), la etaj, iar la parter Berăria Gambrinus – ne-a precizat Georgeta Grecu, actualul director al Hotelului Cișmigiu. La petrecerea aniversară ce a degajat parfumul perioadei interbelice atmosfera a fost colorată de ținute lucrate parcă de marii creatori de modă parizieni, dantele și paiete, pălării cu boruri și pene, blănuri asortate cu perle și broșe în formă de flori. Bărbații au valorificat, din recuzită, costume cu guler și manșetă de catifea, celebrele pălării ”melon”, bastoane de bambus și ceas la brâu.

 

COMPLEXUL RADISSON – cea mai mare tranzacție hotelieră

Elbit Imaging Ltd. a anunțat la Tel Aviv că prin filiala sa deținută în România a semnat un contract definitiv de vânzare-cumpărare a întregii participații (aproximativ 98,2% din capitalul social subscris) pe care o deține la Complexul Hotelier Radisson din București. Valoarea tranzacției este de 169,2 milioane de euro. Acordul a fost finalizat la începutul acestui an cu o companie deținută de două fonduri de investiții internaționale.Aceasta este cea mai mare tranzacție hotelieră din istoria turismului românesc.

Compania este îndrumată exclusiv de Grupul JLL Hotels & Hospitality din Londra și JLL din București. Pentru Radisson Blu și Park Inn, care alcătuiesc complexul din București, compania Elbit a încercat să obțină 185 milioane de euro dar tranzacția s-a închis în final la 169 milioane de euro. În aceste condiții Elbit Imaging Ltd.va încasa o sumă netă ce se ridică la aproximativ 81 milioane EUR. Conform surselor companiei proprietarii celor doua hoteluri din complex, Radisson Blu si Park Inn, sunt Fondurile de investiții Revetas Capital (ce mai are și alte afaceri în România, printre care Centrul comercial Vitantis din Capitală), respectiv Cerberus, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat din lume, care gestionează împreună cu afiliații săi peste 30 miliarde de dolari. Administrat în baza unui contract de management, valabil până în 2036, de către Rezidor, parte a Carlson Rezidor Hotel Group, Complexul Radisson dispune de 763 de camere și este format din Radisson Blu clasificat la 5 stele cu 487 de camere, un Park Inn clasificat la 4 stele cu 276 de camere, numeroase săli de conferință și 7.200 metri pătrați de galerie comercială care include cel mai mare cazinou din București, un centru de fitness, magazine, baruri și restaurante.

BUCUREȘTI – Primul Hilton Garden Inn
Lanțul hotelier internațional Hilton a deschis, în Centrul Vechi al Capitalei, Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, primul Hilton Garden Inn din România. Unitatea este clasificată la 4 stele și are 210 camere. Hotelul este administrat , după cum v-am mai informat, de investitorii lituanieni care dețin hotelul Europa Royale din București și care mai construiesc în nordul Capitalei un hotel ce va fi afiliat la Courtyard by Marriott. Noul Hilton oferă 5 săli de conferință cu 300 de locuri, restaurant, bar, sală de fitness etc. Hilton International operează pe piața românească cu branduri precum Athénée Palace, DoubleTree sau Hampton.

FRANK REUL – o nouă poziție ORBIS

Orbis Group, cel mai mare lanț hotelier din Polonia și Europa Centrală, care gestionează 117 hoteluri ale brandului Accor în 16 țări printre care și România, a anunțat numirea unui nou Director de dezvoltare pentru Europa de Est. Frank Reul si-a diversificat anterior performanțele manageriale în calitate de Area General Manager al Orbis & AccorHotels pentru România, Bulgaria și Macedonia. Din 2014, el supraveghează operațiunile și proiectele de dezvoltare, inclusiv în Balcani și Croația. În noua s-a calitate el va conduce toate activitățile de dezvoltare a ”activelor light” ale companiei Orbis SA în Europa de Est. Hotelurile sunt operate sub branduri ca Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles si ibis budget.

Grupaj de ANGELA SIMION, ALEX BARBU & ION BADEA

 

 

 

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
This entry was posted in Industrie hoteliera, Numarul 164-166 and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*