GRAN CANARIA – Jurnal de bord (2), MAPAMOND nr.158

Ați auzit de aurul roșu? E legat de povestea cocinelei. Iar aceasta se întrepătrunde cu cea a plantațiilor și grădinilor de cactuși. Pentru asta am mai rămas un timp în Insula Lanzarote, una dintre cele mai bogate zone din Gran Canaria.

 

Cocinela este o insectă parazit a cactusului, căruia localnicii îi acordă o mare importanță în culturile agricole pe care le dezvoltă. Paradoxal din această vietate se extrage o substanță de culoarea sângelui folosită ca aditiv alimentar, sută la sută natural. Ceea ce reprezintă o raritate acum când industria alimentară e invadată de coloranți chimici. Bărbații sunt ”favoriții” acestei insecte, sau viceversa, deoarece celebrele mărci Martini și Campari își datorează culoarea rubinie tot… cocinelei. Femeile însă sunt răsfățatele… cocinelei, căci din extractul natural se produce una dintre cele mai apreciate nuanțe de roșu pentru… rujuri.

LANZAROTE – aselenizați printre palmieri

Nu ai voie să ratezi pe insula Lanzarote Casa Muzeu a Fundației Cezar Manrique. Ca și Grădina Botanică, ca și alte creații futuriste ale sale, care îmbină fantezii cromatice și arhitectonice și clădirea în care intrăm poartă amprentă unei creații unice. Manrique a edificat această clădire în 1966 pe un fluviu de lavă pietrificată iar în 1992, împreună cu un grup de prieteni a pus bazele fundației. Grădinile subterane, expozițiile suspendate, galeriile secrete ale muzeului ce conduc spre spații de relaxare și socializare, vorbesc despre un arhitect militant căruia administrația locală nu va reuși niciodată să-i întoarcă mulțumirile pentru conservarea arhitecturii hispanice locale. Dacă vreți să știți însă cum trăiau localnicii vizitați Muzeul Agricol El Patio din Tiagua. Găsiți aici din toate, ca pe la noi: unelte țărănești, costume, mobilier rustic, o fermă de animale (chiar și cămile), terase agricole și cramă de vinuri. Nu ratați degustarea de vin. Surpriza e de proporții! Vinuri create din plantații cultivate pe dealuri acoperite cu o fertilă… cenușă vulcanică. Unele au fost și premiate la concursuri naționale ori internaționale. Sigur, veți pleca cu o sticlă sub braț. Dar iubitorii de natură nu se vor sătura de peisajul selenar al insulei. Tururile de aici pot fi completate cu vizitarea Parcului Național Timanfaya precum și cu Valea celor 1000 de palmieri. De reținut.

FUENTEVENTURA – Spre Casa Colonelului

Se pare că atunci când ești expulzat pe o insulă aridă precum Fuenteventura și te numești Miguel de Unamuno tot ce-ți mai rămâne de făcut ca să-ți inspășești penitența este să scrii. Așa s-a întâmplat și cu celebrul scriitor spaniol care descria în cuvinte aspre insula-închisoare: un peisaj arid, totul de un gri cenușiu, fără vegetație și cu o climă greu de suportat. Același loc va fi descris, peste câțiva ani, ca un tărâm al liniștei, meditației și comuniunii cu natura. Ce repede se schimbă lumea. Scrierile lui Miguel au atras atenția călătorilor asupra insulei asaltată azi de iubitorii de… liniște, cicloturism, motociclism și trekkeri. Sau pur și simplu de turiști pedeștri. Insula e foarte ușor de străbătut în toate direcții deoarece dispune de o infrastructură de transport în comun impecabilă. Fuenteventura a fost declarată Rezervație a Biosferei în 2009. Localnicii săi se trag din primii coloniști sosiți aici din teritoriile africane. Ei se numeau ”mahorero”, cuvânt derivat din ”mahos”, adică încălțări din piele de capră. Alte povești am aflat la Morro Veloso, un orășel toropit de soare și în La Oliva, altă urbe minusculă dominată de Casa Colonelului, reper de referință pentru orice excursie opțională venită de pe vasele de croazieră. Clădirea datează de pe la 1600 și figurează azi în patrimoniul mondial UNESCO. Spațiul te trimite spre arhitectura colonială, spre tradiții și protocoale hispanice, camerele ei emanând și azi ceva din aerul protocolar și diplomatic al unor familii regale.

Drumul te poartă apoi spre marele ”bang”: un peisaj deșertic, cu dune de nisip auriu, care-și revarsă apele limpezi pe plaja Atlaticului. Locul se numește Corralejo și impresionează prin culorile auriu și turcoaz dar și printr-o natură suprinzătoare tăiată parcă în două de șoseaua pe care o străbatem. De-o parte plajele cu nisipuri ireale în care sunt ascunse complexe hoteliere internaționale – vedete fiind cele din lanțul Riu, de cealaltă, dealuri cu vegetație luxuriantă.

LAS PALMAS – Carnaval, trabucuri și lichioruri

Când vine vorba de carnavaluri celebre gîndul te duce spre Rio, Veneția ori New Orleans. Ei bine, aflați că mai există unul care le concureză cu mare succes. Carnavalul de la Las Palmas de Gran Canaria, cea mai iubită sărbătoare a insulelor Canare. Are toate ingredientele necesare, cultivate cu devotament de acest oraș cosmopolit invadat de turiști și de verdeață. Orașul este publicitat ca având cel mai bun climat din lume conform studiilor lui Thomas Whitmore, profesor al Universității din Siracuza. La scurt timp după ce a tras la mal nava noastră de croazieră am ales însă să ne îndreptăm spre inima insulei unde am căutat alte perpsective asupra orașului. Prima oprire – Arucas, unde am vizitat Catedrala San Juan Bautista, edificată la 1515. Stilul neogotic cheamă turiștii sosiți din toată lumea. A fost construită dintr-o rocă albastră, tot de natură vulcanică, material ce se găsește din belșug în zonă. Linii severe, coloane înalte, vitraliile dau parcă altă importanță străzilor înguste ale micii localități. Grădina botanică este încadrată de case vechi de circa 4-500 de ani. Unele dintre ele ascund istorii administrative, altele degajă un calm familial și un sentiment de trăinicie. Toate sunt restaurate la detaliu iar fiecare statuie te trimite spre un fragment de istorie. De aici plecăm spre nord și ajungem la Teror. Un alt oraș de buzunar asediat de verdeață. Biserica din Teror vine cu un patrimoniu ce datează din secolul al XVI-lea. Azi este monument UNESCO. Aici e miezul vieții turistice, aici forfotesc producătorii și turiștii. Piața agroalimentară – brânzeturile de capră făcute după metode, secret de familie, dar și după rețete industriale, lichiorurile de palmier și, desigur, trabucurile ori țigaretele locale -, sunt la mare căutare. Toate sunt promovate ca produse ce merită dăruite rudelor și prietenilor. Comersanții nu se aruncă la preț. Știu că vasul de croazieră de pe care am debarcat trece pe aici o dată pe săptămână. Important este să vinzi în profit, căci marfa tradițională, slavă Domnului se înnoiește permanent. Pentru ultimul obiectiv, La Bandana, străbatem un peisaj luxuriant. Trecem cu privirile captivate de rezervația de pini (din care de asemenea se produce un lichior special) și cea a pădurilor de lauri. Insulele Canare au privilegiul de a fi unicul loc din lume în care acestea se mai găsesc în stare naturală, ca urmare a unei clime faborabile constante. Paradoxal deși altitudinea nu este mare (circa 800 de metri) senzația de amețeală este foarte frecventă. Ca și cum ai aborda Everestul. Poate frumusețea locului și aerul curat influențează percepția turistului. Moț peste toate, și asta ne-a plăcut la fel de mult, a fost Centrul de informare turistică. Foarte bine garnisit cu materiale de promovare gratuite în toate limbile internaționale, a fost amplasat în vârful muntelui. Muzeu alături, ghizi bine informați, totul deschis non-stop. Spaniolii știu de mult că mașinăria turismul se mișcă tot timpul. Asta dacă vrei să faci bani!

Și încă o mică surpiză. La reîntoarcerea spre navă intrăm în discuții prietenești cu ghidul. Îi este cunoscută limba pe care o vorbim. Îi spunem că suntem din România. Atunci se luminează la față, aici în Gran Canaria, la mai bine de șase ore de zbor de București. ”Știam eu! Mă bucur să vă cunosc. Iubesc România, soția mea este Constanța!” Ne îmbrățișăm cu sufletul larg. Poate ne vom revedea. Cine știe! Lumea turismului e mare și mică. Nava ridică ancora. Mâine ne vom reîntoarce acasă, pe uscat!

DOINA & MARIAN CONSTANTINESCU

Proiect de călătorie derulat cu sprijinul logistic al companiei CHRISTIAN TOUR

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN
MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef
Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.

This entry was posted in Mapamond, Numarul 158-159 and tagged , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*