Italia, Franța, Spania, Belgia, România și Germania au inițiat un proiect european ce a fost lansat la Parlamentul european de la Bruxelles. ”Cele mai frumoase sate din Europa” este un eveniment patronat de către Silvia Costa, Președintele comisiei de cultură a Parlamentului European reprezentând Italia. Lansarea proiectului a avut loc pe 28 martie și s-a bucurat de o frumoasă apreciere. În cadrul ei au fost prezentate experiențe naționale ale unor organizații ce au ca obiect dezvoltarea segmentului rural și conservarea valorilor tradiționale din Italia, Franța, Walonia, Spania, Saxonia și România. Despre specificul zonal au vorbit Fiorello Primi, Pascal Bernard, Alain Collin, Francisco Mestre, Johannes Korff și Nicolae Marghiol, președintele Asociației ”Cele mai frumoase sate din Romania” (AFSR).
A doua parte a reuniunii a conținut comunicări despre ”Best Practice” pentru o serie de orașe europene. ”Ne bucură că am reușit să prezentăm câteva patrimonii culturale specifice satelor din țara noastră. AFSR care are circa 45 de membrii-comune din România a fost înființată în 2010. Organizația noastră se numără de asemenea printre inițiatorii proiectului ”Cele mai frumoase sate din Europa”. Dorim ca manifestarea să aibă un caracter itinerant pentru a da posibilitatea publicului de a se familiariza cu mai multe modele de dezvoltare rurală” – a spus Nicolae Marghiol. (ALEX BARBU).
SPANIA: 15 Bijuterii de patrimoniu
Institutului Cervantes din București a găzduit, în organizarea Ambasadei Spaniei la București, expoziția de fotografie ‘Orașe Patrimoniu al Umanității — 15 bijuterii ale Spaniei’. Evenimentul a beneficiat de susținerea Biroul de Turism al Spaniei de la Viena, Grupul Orașelor Patrimoniu al Umanității din Spania etc. În expoziție s-au regăsit 58 de imagini ale orașelor spaniole care azi figurează pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Alcalá de Henares, Ávila, Baeza, Cáceres, Córdoba, Cuenca, Ibiza, Mérida, Salamanca, San Cristóbal de la Laguna, Santiago de Compostela, Segovia, Tarragona, Toledo și Úbeda. Un periplu vizual prin aceste orașe — bijuterii ale Spaniei — evocă moștenirea culturală inestimabilă dar și, dincolo de monumente seculare, un stil de viață unic -, aprecia E.S. Dl. Ramiro Fernández Bachiller, Ambasadorul Regatului Spaniei în România. La rândul său Rosalia Fraga, coordonator de marketing al Biroului pentru Turism al Spaniei de la Viena sublinia: ”Cu 45 de bunuri cuprinse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Spania ocupă un privilegiat loc 3 în lume în rankingul țărilor cu cel mai mare număr de situri”. (ION BADEA).
TIMIȘOARA: La VINVEST 4 vinuri de superclasă
Din cele 129 de probe de vinuri, înscrise de 20 de producători români la Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST 2017 patru au fost distinse cu Marea Medalie de aur – Crama Hermeziu cu sortimentul Roze 2016 – Scrisori 4, Cramele Recaș cu Chardonnay Barique 2016 – Sole, Vincon România cu Tămâioasă Românească 2011 – Egregio, respectiv Fine Wine cu Sortiment Roșu 2014 – Cuvee IX Lacerta. Alte 36 de vinuri au primit medalii de aur și de argint. Evenimentul a avut loc între 31 martie și 2 aprilie. Lucia Pîrvu, director VINVEST este de părere că ”Au câștigat cei mai buni și ne bucurăm că putem oferi aceste medalii pentru vinurile românești de 12 ani. Sunt foarte importanți producătorii, și cei mari și cei mici, munca lor este grea și merită specialiștilor precum și a consumatorilor”. Juriul a fost format din specialiști ai ADAR: Petre Badea – președinte concurs, Ioan Nămoloșanu, Mihai Banița, Cristian Tudor, Delia Stătescu, Dumitru Roșu, Florin Voloacă, Dorel Popa, Fernando Mihăilescu, George Cojocaru.
“Am avut vinuri foarte bune înscrise în concurs și foarte multe. Producția națională este din ce în ce mai diversificată și mai mare, un semn extraordinar pentru dezvoltarea domeniul vitivinicol românesc. În mod special, anul acesta am avut în concurs multe vinuri roze, este și un produs tot mai cerut pe piață”, a spus Petre Badea, președintele concursului VINVEST. Traveller Magazin a fost Partener Media al manifestării. (M.CONSTANTINESCU)
BUCUREȘTI: Fashion, popular și celebru
Agatha Ruiz de la Prada a fost invitata specială a ediției din acest an a Romanian Fashion Philosophy (21-24 martie). Cu această ocazie marea creatoare a făcut aprecieri deosebite referitoare la ospitalitatea românilor și atmosfera deosebită a metropolei București. Manifestarea a reunit la Palatul Bragadiru designeri internaționali precum Maria Lafuente, Jeff Garner – care îmbracă vedete ca Taylor Swift, Sheryl Crow, Miley Cyrus, pe Yahya Al Bishri, designerul arab ce a îmbracat-o pe Prințesa Diana și Regele Abdullah, dar și pe invitata specială, Maia Morgenstern, ce a deschis oficial cea de a doua ediție Romanian Fashion Philosophy. Miss Univers Turcia, a defilat în prezentarea brandului turcesc Rengin. Manechinele au etalat ținute create de designeri români consacrați precum Alexandra Calafeteanu, celebrul brand românesc Târnava. De asemenea a fost promovată o colecție specială de costume populare de la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”. Din cele 16.000 de piese din colecția de Port Popular a muzeului au fost selectate 8 costume de femeie și 2 de bãrbat reflectând zonele etnografice Bucovina, Maramureș, Bistrița Nãsãud, Pãdureni, Mãrginimea Sibiului, Timiș, Olt, Gorj, Vlașca și Muscel.
O promisiune că edițiile viitoare vor crește în expresie au fost și prezentările de la Romanian Fashion Design Talent Competition (cu premii totale de peste 5.000 de euro). Ele au fost asigurate de tineri designeri de la Universitatea de Arte și Design Cluj (locurile 3 și 2), Atelierele Ilbah (locul 1). Institutul de Modă Salomeia Truță etc. (ANGELA SIMION)
LA PALACE HOTEL DIN BĂILE GOVORA
…se va desfășura o nouă ediție a Congresului Național de Balneologie. Evenimentul se va derula în ”regia” Asociației Române de Balneologie, între 4 și 7 mai și va fi susținut de parteneriatele cu Asociația Medicală Română, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj și Societatea de Medicină Fizică de Recuperare și Balneoclimatologie. La Congres vor participa peste 120 de medici, balneologi, academicieni, profesori universitari, specialiști și reprezentanți ai autorităților medicale și din turismul balnear din România.
”CURTEA CU RUINE – Meleaguri, Gusturi, Călătorii”
Este un nou eveniment cu impact turistic pe care administrația orașului Sfântu Gheorghe (județul Covasna) dorește să-l dezvolte în cadrul Zilelor orașului, manifestare ce a ajuns la a 26 ediție. Târgul de turism, organizat între 28 și 30 aprilie, în centrul municipiului, este o excelentă ocazie, ca alături de mâncărurile, băuturile și îndeletnicirile tradiționale ale regiunii din care provin să fie prezentate și promovate oferte turistice locale, naționale și internaționale. Totodată, Curtea cu Ruine va găzdui și Târgul Producătorilor Locali. Evenimentul se desfășoară pe o suprafață de circa 3.000 de metri pătrați, dotată cu scenă și un punct de alimentație publică (cârciuma de ruine). Manifestarea atrage anual circa 70.000 de vizitatori. S-au anunțat cu concerte trupa legendară de rock NAZARETH, formația Carla’s Dreams etc.
@ REMEMBER ARTISTIC LA MNC. În an aniversar Margareta Sterian, la 120 de ani de la naşterea artistei, Muzeul National Cotroceni a gãzduit "Colaje textile în opera Margaretei Sterian", expoziție creatã în colaborare cu Muzeul Județean Buzãu. Curatorul Raluca Bãloiu a adus în centrul atenției tehnicile noi, precum şi diversele materiale experimentale utilizate de Margareta Sterian pe parcursul a patru decenii de creație(1940-1980). Deschiderea în 1969 a expoziției personale de tapiserie de la Galeriile Katia Granoff din Paris marca afilierea la deschiderea culturalã internaționalã cãreia Margareta Sterian i se alãtura. Câteva fotografii biografice au completat atmosfera creatã de lucrãrile de tapiserie și graficã. Traveller Magazin a fost Partener Media al evenimentului.
EDIȚIA A 3-A COLOCVIULUI DE AEROTERAPIE…
Va fi organizată pe 2 iunie la Breaza. Reuniunea profesională este organizată de către Asociația Dezvoltăm Breaza, Aeroterapia, BioParc, Bursa Bio și are ca scop prezentarea beneficiilor oferite de aerul pur și sănătos. De asemenea companiile participante vor putea să-și prezinte produsele și serviciile în cadrul unei conferințe speciale și într-un spațiu expozițional dedicat. Tematicile comunicărilor sunt consacrate exclusiv aspectelor Aer si Eco fie că se referă la sănătate, alimentație, transport ecologic, mediu înconjurător, tehnologii de construcții ori oportunități de afaceri.
UN GRUP DE INVESTITORI CHINEZI
…a cumpărat două hoteluri ieșite din circuitul turistic, în stațiunea Saturn. Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat că aceștia intenționează să construiască în locul celor două clădiri câteva sute de apartamente de vacanță. La sfârșitul anului trecut, compania Alternative Green, cu acționariat chinez, a cumpărat de la THR Marea Neagră hotelurile Alfa și Beta din Saturn. Surse din interiorul companiei acreditează ideea că investiția totală se va ridica la circa 5-6 milioane de euro.
ASOCIAȚIA PENTRU PROMOVAREA ȘI DEZVOLTAREA TURISMULUI PRAHOVA – 10 ANI
La hotelul Mara din Sinaia membrii acestei organizații s-au întîlnit cu oamenii de afaceri, reprezentanți ai administrației locale și ai Ministerului turismului. ”A trecut un deceniu de la înfiinţare, iar asociaţia noastră a demonstrat că are atât viziunea cât şi capacitatea de a promova turismul prahovean şi valoarea lui turistică extraordinară. Încă de la crearea ei, asociaţia a atras membri din toate zonele domeniului turistic, de la instituţii locale, de stat sau unităţi hoteliere şi agenţii de turism de renume” – a spus Adrian Voican, președintele Asociației.Cu aceeași ocazie a fost prezentat un nou membru, Complexul Şoimul de la Băile Sărate Telega, o stațiune uitată dar cu o tradiție de peste 100 de ani în turismul de sănătate.