Se vinde in draci, se cern investitorii, INDUSTRIE HOTELIERA nr.156

Cele mai tari tranzacții care s-au finalizat în această iarnă dau semnale că vremea investitorilor de carton și rigips începe să apună. Dacă o parte din ei ar mai fi strînși de pe drumuri cu măsuri legislative ferme, fără îndoială ar lua drumul fraților Micula, al lui Josef Goshy, ajunși la disperare după ce au văzut câți bani ar fi trebuit să bage pentru a reconstrui fostele structuri de hoteluri cumpărate de la stat.

NEPTUN: Phoenicia a cumpărat ”Sfânta Treime”

Cea mai vizibilă și cea mai așteptată vânzare s-a petrecut în stațiunea Olimp unde Josef Goshy a reușit să vândă după runde dure de negocieri cu aproximativ 10 milioane de euro (după ce în urmă cu vreo 10 ani cerea 30), Complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere. Ajuns într-o stare dezastruoasă, la o clasificare de o stea, vedeta litoralului românesc cândva, a fost cumpărată de către lanțul Phoenicia, creat și controlat de omul de afaceri Mohammad Murad. Acesta are ambiții mari dar, după cum a dovedit până acum, realizabile. El va investi în complex circa 15 milioane de euro, iar data inaugurării a fost stabilită pentru 1 iunie 2018. După cum a declarat achiziția s-a făcut cu ajutorul Băncii Transilvania iar finanțarea investiției este susținută printr-o sucursală din România a unei bănci americane. După renovare complexul va fi reclasificat la 4 stele și se va numi Amfiteatru-Panoramic-Belvedere by Phoenicia. Mohammad Murad deține pe litoral 3.500 de locuri de cazare în mai multe hoteluri în Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp și Neptun.

A doua tranzacție și ea la fel de așteptată în Capitala României are ca subiect Lido, hotel istoric, emblemă a perioadei interbelice. Lido a fost proiectat de către arhitectul Ernst Doneaud și a fost inaugurat în luna august 1930. Hotelul a fost preluat tot de grupul controlat de Mohammad Murad. Proprietarul lanțului hotelier Phoenicia, a închiriat hotelul pe 15 ani de la proprietari, cu drept de cumpărare, și pregătește o investiție de peste 5 milioane de euro în lucrări de renovare, pentru a redeschide hotelul în toamna acestui an. „Vreau să reîntorc la vremurile de glorie acest hotel, care a fost multă vreme simbolul Bucureștiului. Vreau să-l readuc pe harta turistică a Bucureștiului” -a declarat Murad. El ar dori să afilieze Lido (ce va avea 119 camere și va activa la un standard de 4 stele plus) la lanțul hotelier al lui Donald Trump. Pâna atunci se va numi Lido by Phoenicia. Lanțul hotelier al actualului președinte american, Trump Hotels, include unități de lux în New York, Las Vegas, Toronto, Panama, Vancouver, Washington, Waikiki, Chicago.

TANZACȚII la Herculane și Eforie

Fostul hotel Traian, actualmente Carol I, din stațiunea Băile Herculane, a fost scos la vânzare de către proprietari pentru suma de 1,2 milioane de euro. Hotelul (care are 74 de camere și se află în curs de renovare) a fost construit în 1869 de către împăratul Franz Joseph și a fost numit Rudolf, după numele unicului său fiu, iar mai apoi a primit numele Traian. După primul război mondial, hotelul a fost cedat României și a primit numele de hotel Carol. Hotelul a fost folosit până la închiderea în 2005 din cauza degradării. Actualul proprietar a început lucrările de renovare încă din 2011, iar cine va cumpăra clădirea va trebui să continue lucrările de renovare. În toamna lui 2016, Consiliul Local al orașului Băile Herculane a decis să nu-și exercite dreptul de preemțiune ca să cumpere imobilul ce figurează pe lista clădirilor de patrimoniu.

Și UCECOM, care este acționar semnificativ la hotelurile Hefaistos din Eforie Nord, respectiv din Covasna s-a hotărât să scoată la vânzare prin licitatie, la pachet, cele două unități. Prețul urmează să fie stabilit în urma unei analize efectuate de către un specialist. Operațiunea va fi avizată de acționarii societății Hefaistos CM. Hefaistos din Eforie Nord este clasificat la 2 stele, deține 202 camere și 404 locuri de cazare. Hotelul din Covasna funcționează la 2 stele, oferă 130 de camere și 288 locuri de cazare, și are o bază proprie de tratament. El este amplasat la 500 de metri de pârtia de schi Covasna.

BUCUREȘTI: Galaxy are o bibliotecă de sare

Deși investiția finalizată în această iarnă era planificată pentru viitorii ani grupul austriac A-Heat a accelerat lucrările de dezvoltare la complexul Therme București a zonei Galaxy cu un nou spațiu de 4.000 de metri pătrați. Extinderea zonei Galaxy s-a realizat mai devreme decât planificau dezvoltatorii proiectului, ca urmare a cererii foarte mare a vizitatorilor pentru această zonă. Ea a ajuns azi la o capacitate de 2.000 de persoane simultan. Valoarea investiției se ridică la circa 10 milioane de euro. Printre atracțiile zonei se regăsesc trei saune umede, paturi cu hidromasaj, cu raze infraroșii, dar și o biblioteca de sare. Aceasta are o înălțime de 6 metri, a necesitat 40 de tone de sare de Himalaya pentru a amenaja spațiul care oferă 150 de volume de beletristică și ebook-uri, 14 console Playstation și jocuri. Principalele beneficii ale bibliotecii sunt cromoterapia și aerosolii. Zona dispunde și de o piscină cu cel mai mare poolbar din centrul Therme, cu o capacitate de 80 de locuri. De asemenea, noul spațiu conex corpului Galaxy are un acoperiș complet retractabil, în ambele direcții, cu o suprafață de 800 metri pătrați și cu o greutate de circa 100 de tone.

Odată cu această extindere, suprafața totală înverzită a complexului a crescut cu peste 10%, iar numărul palmierilor ajunge la 1.400 de arbori, proveniți de pe patru continente. Astfel, Therme București găzduiește cea mai mare plantație de palmieri din Europa. Centrul deține și cea mai mare grădină botanică din România cu peste 800.000 de plante. De asemenea, zona The Palm a fost extinsă cu o terasă având o capacitate de 400 de locuri, o plajă exterioară cu o suprafață de peste 24.000 de metri pătrați și piscină ”Crazy River. De asemenea zona exclusivistă Elysium a fost extinsă, cu o terasă. Pentru viitor, reprezentanții Therme iau în calcul posibilitatea inaugurării unui hotel în aproprierea complexului, dar și alte extinderi. Therme București, care este amplasat la Balotești, constituie cel mai mare Therme din Europa, construit greenfield, pe un areal de 250.000 de metri pătrați.

ANGELA SIMION, ALEX BARBU & ION BADEA

+ SIGLA Fivestar Hospitality

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN
MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef
Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.

This entry was posted in Industrie hoteliera, Numarul 156 and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*