SLOVACIA – Mai mult decât te aștepți !, MAPAMOND nr. 138

= 492

Conform unei vechi tradiții Federația Internațională a Jurnaliștilor și Editorilor de Turism (FIJET), organizeaza în fiecare an, în altă țară, Academia Tinerilor Jurnaliști de Turism. Rolul de gazdă în această vară a revenit FIJET Slovacia.

Evenimentul neconvențional a atras, timp de o saptamână, membri din Croaţia, Serbia, Egipt, Bulgaria şi România. Prima parte a fost acoperită de cursuri de profil la Academia de Studii Economice din Bratislava. Turismul în Europa centrală, marketing în turism, brandul turistic au fost câteva dintre subiectele abordate. După care s-au derulat vizite de documentare în câteva dintre cele mai importante atracţii turistice din Bratislava şi din împrejurimi. Deşi este una dintre cele mai tinere capitale europene, media de vârstă a locuitorilor fiind de doar 36 de ani, istoria aşezării e mai veche de 2.000 de ani. Faptul că este situată la doar 78 de kilometri de Viena, un magnet pentru turişti din toată lumea, constituie un avantaj. Dezavantajul este că mulţi turişti îşi alocă prea puţine zile pentru a cunoaşte capitala Slovaciei şi împrejurimile ei. În primul rând veţi fi atraşi de intimitatea oraşului relativ mic, plin de viaţă şi de cultură în ciuda dimensiunilor sale. Unul dintre cele mai atractive locuri din oraş este cu siguranţă Stare mesto (Centrul vechi), pe ale cărui străzi înguste vă puteţi plimba ore în şir, admirând monumente istorice impresionante. Cele mai vizitate dintre acestea sunt Castelul Bratislava, Catedrala Sf. Martin, Palatul Arhiepiscopului Primat, Poarta Sf. Mihail, vechea primărie etc.

BRATISLAVA – O TURĂ PRINTRE OGLINZI

Centrul oraşului Bratislava este plin de locuri minunate, nenumărate cafenele şi restaurante excelente. Iubitorii de artă modernă se vor simţiţi cu adevărat răsfăţaţi în Bratislava. În data de 9 septembrie, 2000, la mai puţin de 15 kilometri de centrul oraşului, pe marginea unei peninsule, s-a deschis unul dintre cele mai tinere muzee de artă modernă din Europa – Danubiana. Numele muzeului este inspirat de cel al fluviului, care se poate admira prin pereţii de sticlă ai clădirii. Entuziasmul, dar şi iniţiativa proprietarului de galerie dr. Vincent Polakovič, combinate cu fondurile puse la dispoziţie de colecţionarul şi olandez Gerard H. Meulensteen, au pus bazele acestui muzeu inedit. La parter, există o galerie de artă contemporană, cu exponate de vânzare, un loc pentru expoziţii mai mici, un centru audio-vizual şi o sală de lectură. O vizită la muzeul Danubiana ar trebui combinată cu una la Palatul Arhiepiscopului Primat, construit în stil neoclasic, în Oraşul Vechi. Cea mai faimoasă cameră a sa, Sala Oglinzilor, a fost creata prin conectarea mai multor camere cu oglinzi şi covoare din Damasc. Aici veţi găsi o mare parte din colecţia de artă a oraşului, portrete ale monarhilor habsburgici şi o serie de şase tapiserii englezeşti, din secolul al XVII-lea, care descriu legenda iubirii tragice dintre Hero şi Leander. La confluenţa Dunării cu râul Morava, veţi găsi ruinele unui castel ridicat în secolul al IX-lea. Este unul dintre cele mai importante obiective ale Bratislavei. Stânca înaltă de 212 metri a fost considerată la vremea respectivă locul perfect pentru construirea fortăreţei. Tot aici a fost înfiinţată şi prima biserică creştină din regiunea Slovaciei. Castelul Devin nu a fost cucerit niciodată. Este deschis pe toată perioada verii, veţi beneficia de ghidaj în limba engleză.

ALBASTRU CIUDAT, ALBASTRU UNIC

Nu ratați Podul Nou (Novy Most), cunoscut prin turnul care oferă una dintre cele mai frumoase privelişti asupra oraşului. În vârful acestuia se află un restaurant, în forma unei farfurii zburătoare, unde puteţi servi masa, admirând oraşul de la înălţime. Traversându-l, ajungeţi în Centrul Vechi, unde veţi găsi Vechea Primărie. Aceasta este un complex de clădiri din secolul al XIV-lea. În perioada 1370 – 1850, unele camere au fost temniţe. Unele instrumente de tortură, devenite acum exponate, amintesc despre suferinţele deţinuţilor. În apropiere, vă va atrage atenţia Biserica Sf. Elisabeta a Ungariei, căreia toată lumea îi spune Biserica Albastră. Este inclusă în lista obiectivelor turistice obligatoriu de văzut. Interiorul şi exteriorul sunt vopsite numai în nuanţe de albastru. Impresionantă e și catedrala gotică Sf. Martin. A fost locul locul de încoronare a 11 regi şi 8 regine între anii 1563 şi 1830. Interiorul are o lungime de 70 de metri iar Turnul are o înălțime de 85 de metri. Dar cel mai vizitat monument este cu siguranță Castelul Bratislava. Un adevărat brand al oraşului, pe care-l veţi vedea pe aproape toate cărţile poştale sau albumele despre Bratislava. Castelul datează din jurul anilor 500 – 600 î. Hr. Clădirile au elemente arhitecturale gotice, renascentiste şi ale stilului baroc. Aici puteţi vizita sala trezoreriei, sala cavalerilor, o expoziţie permanentă şi galeria castelului. Monumentul este situat pe o colină, deasupra vechiului oraş.

LA PAS, AUTO ȘI LA GALOP

Bratislava Bieke Point este întotdeauna punctul de plecare al bicicliştilor. Aceştia se bucură aici de toate serviciile de care au nevoie: informaţii despre rutele de ciclism, cazare în Bratislava, tururi ghidate, închirieri de biciclete etc. Plecând de aici, vă puteţi îndrepta spre graniţa cu Austria, Ungaria şi Slovacia, alegând pe loc ce ţară doriţi să vizitaţi. Bratislava Bike Point se află la intersecţia a două rute internaţionale de ciclism EUROVELO 6 şi EUROVELO 13. Vă pasionează maşinile de curse? Atunci fuga spre Slovakia Ring. Aici veţi avea ocazia să fiţi copilot, să vă testaţi abilităţile de conducere sau să asistaţi la binecunoscute competiţii anuale: FIA WTCC, FIA GT Series, ADAC GT Masters, Grand Prix Slovakia şi Campionatul Alpe Adria. Pistele sunt omologate de Federaţia Internaţională de Automobilism, iar complexul dispune inclusive de un hotel, restaurant şi baruri. Unic în Slovacia, el poartă semnătura arhitectului austriac Hand Roth, autor al unor proiecte similare în Austria şi Ungaria. Și cei îndrăgostiți de hipism își pot satisface pasiunea la Centrul Šamorín aflat la circa 30 de kilometri de Bratislava. Aici omul de afaceri Mario Hoffman a creat – pe circa 40 de hectare, în urma unei investiții de peste 100 de milioane de euro -, cel mai mare centru ecvestru din Europa centrală.

FOTOGRAFII DIN ORAȘUL DE ARGINT

La 172 de km de Bratislava se află Banská Štiavnica. Despre el se spune că este cel mai frumos oraş din Slovacia. Loc de pelerinaj romantic el este aşezat chiar în centrul unui vulcan de mult stins. Dacă la suprafaţă clădirile medievale cuceresc turiştii, în subteran, galeriile lungi de kilometri întregi îi cuceresc pe toţi. Istoria oraşului e fascinantă. Era un Eldorado al Europei, cel mai mare depozit de aur şi de argint, şi era cunoscut înainte sub numele de „Oraşul de argint”. Comorile de aici au finanţat palatele construite în Viena şi Budapesta. Școlile de ştiinţă erau recunoscute peste tot. Și tot aici, pentru prima dată în istoria omenirii, s-a folosit praful de puşcă pentru dislocarea rocilor. În prezent, oraşul de buzunar atrage vizitatorii prin arhitectura originală splendidă, biserici şi palate ale burgheziei bogate şi case de mineri modeste, împrăştiate pe dealurile abrupte din împrejurimi. Este locul ideal pentru fotografi, întrucât locul pare încremenit în timp. Nu există semafoare, panouri publicitare care să sufoce vederea, iar tradiţiile au rămas vii. Oraşul e pe lista patrimoniului mondial UNESCO. De-a lungul străzilor se pot întâlni pictori, iar oferta concertelor care au loc în cafenele stilate este deosebit de bogată. Destinația vă oferă și acest aforism: Oamenii se împart în două categorii: cei care iubesc Štiavnica şi cei care n-au ajuns încă acolo.

DANIEL ONEA

Info:
Monedă folosită: Euro
Transport: Cu avionul până pe Aeroportul Bratislava
Cu avionul până în Viena, apoi cu autocarul până în Bratislava (durata călătoriei cu autocarul este de 55 de minute. Biletele se pot cumpăra de la şofer sau se pot rezerva în avans pe site-urile diverselor companii de transport)
Un meniu de prânz în centrul comercial al oraşului – de la 5 euro
Preţul unui litru de benzină – 1,31 euro
Abonament lunar transport public – 28 de euro
O călătorie cu taxiul în zi lucrătoare, tarif de bază, 8 km – 9 euro
O bere în pub central (500 de ml. sau o halbă) – 1,40 euro
Cină pentru o persoană în pub, din centrul vechi – 17 euro
Un cocktail într-un club central – 7 euro

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Mapamond, Numarul 138 și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*