Cine vinde Romania?, EDITORIAL NR 116

= 469

Sute de proiecte turistice au fost finanțate din bani europeni, prin fonduri Regio, în ultimii zece ani. Aspectulne umple de optimism. Oricât ar cârcoti unii suntem, dar mai ales vom deveni, o destinație turistică redutabilă. Când? Nu mă întrebați! Sute de proiecte turistice au fost scrise, crescute de părinții adoptivi – a se citi firme de consultanță, municipalități, consilii județene, asociații de promovare, primării rurale etc. Este un lucru extraordinar că am ieșit din amorțirea că nimic nu se poate când totul se poate, ca să-l parafrazez pe regretatul poet Adrian Păunescu.
Toate bune și frumoase, dar, ceva nu se leagă. Încă. În urmă cu câteva la zile s-a desfășurat la Romexpo o nouă ediție a Târgului de Turism al României. Cum sunt curios din fire, doar asta mi-e meseria, am căutat la ștandurile cu proiecte Regio în derulare sau finalizate, diverse produse turistice. Toate, firește, își propun să crească numărul de turiștii de la 10% până spre sute la sute. Ca atare m-am gândit că, în mod sigur, titularii proiectelor s-au conectat la mediul privat, atrăgând cât mai multe agenții de turism pentru a le vinde. Că tot ni se flutură pe la nas în fiecare zi, povestea cu parteneriatul public-privat. Ei, în această situație zic, toate condițiile s-au întrunit. Instituțiile administrative au interesul să atragă cât mai mulți turiști de pe urma cărora se va dezvolta comunitatea economică iar, la rândul lor, agențiile de turism au numai de câștigat vânzând noi și interesante programe turistice. Logic, nu!

Drept urmare am vizitat aproape toate ștandurile agențiilor de turism prezente la târg, vreo 50, deci o cifră semnificativă. Și m-am umplut de tristețe. Grecii, Maldive, Turcii, Serbii, Slovacii, Muntenegrii, Africi de Sud, Destinații americane, Bulgărești etc. La toptan revelioane, pachete de iarnă, Austrii dar și Românii. Două excepții trecute în contul Drumului Vinului. În rest nicio agenție românească de turism nu vinde programe ori circuite turistice din Moinești, Galați, Brăduleț, Cărpinești, Copalnic Mănăștur, Prundeni, Scînteiești (cu un ștand minunat ce redă atracțiile din pădurea Mogoș Mâțele), Tătărași, Turia, Harghita, Lacul Iezerul Mare etc. Amintesc doar de câteva dintre ștandurile tematice finanțate prin Regio.

Întrebarea pe termen lung rămâne aceeași: Avem o țară minunată? Și ce-i cu asta? Natura, urșii, tradițiile ancestrale, preparatele culinare memorabile, nu se vând singure. Cine va scoate din pliante descrierile frumoase? Cine le va împacheta cu fundă roșie (chestiune de marketing) și le va vinde pe piață? Cu siguranță asta-i treaba travel agenților.

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Editorial, Marian Constantinescu, Numarul 116 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*