SIET va fi implementat, INDUSTRIE HOTELIERA nr. 102

= 386

EU, TURISMUL, NICI TOAMNA NU DORM !

Asta ca să adaptăm şlagărul verii. A venit toamna şi lumea turismului se pune pe conferinţe şi simpozioane. Organizaţiile din industrie încep să cântărească noile reglementări dar fac şi  propuneri interesante. Sunt semne că a învăţa în permanenţă nu e o ruşine ci o necesitate.

NOI TENDINŢE

„Travel Tech” se apropie

ANAT ŞI FPTR sunt doi noi parteneri ai „Travel Tech Conf & Expo – New Tech, Social Media and Marketing in 2012’s Tourism” care se va desfăşura la Grand Hotel Italia din Cluj Napoca pe 10 octombrie. Aceasta este prima conferinţă dedicată domeniului, organizată în Europa de Est. Proiectul manifestării este marcă Global-Conf.ro. Despre implicare asociaţiei Corina Martin, preşedintele ANAT sublinia că „Trendurile se schimbă de la an la an. Ne face plăcere să dezvoltăm acest parteneriat. Specialiştii trebuie să fie la curent cu ultimele soluţii şi tehnologii în materie de management, vânzare şi promovare a serviciilor turistice, să se alinieze la ultimele standarde cu care se operează în lume”. La rândul său Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR spune că „Implicarea în parteneriat a venit din dorinţa de a susţine şi a găsi noi metode de a stăpâni evoluţia tehnologiei, care inevitabil îşi pune amprenta pe activitatea noastră. Pentru a dinamiza industria hotelieră este necesar să oferim membrilor şansa unei pregătiri continue. Vom avea ocazia să prelucrăm multe informaţii de specialitate ce vor fi furnizate de profesionişti de talie internaţională”, La Travel Tech şi-au anunţat participarea peste 300 de angajaţi, manageri ori acţionari din sfera turismului. Evenimentul include prezentări ale unor specialişti de la companii ca: Amadeus, MerlinX, Neckermann, Travelport, Zoover etc – ne-a precizat Florin Dradiciu, directorul Global-Conf.ro. Traveller Magazin este Partener Media al manifestării.

INVESTIŢII

World Class – încă 3 centre de fitness“Până în 2014 avem ca obiectiv să intrăm cu conceptul nostru în 15-20 de cluburi şi locaţii. Avem semnate şi confirmate, noi locaţii care includ World Class Titan,în cadrul Iris Shopping Center, ce se va deschide în cursul acestui an, precum şi începutul construcţiei clubului pilot cu o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, în Floreasca” – a anunţat Mikael Fredholm, CEO al World Class International.

            Floreasca este unui dintre cele 3 centre de fitness în care World Class a anunţat că investeşte 5 milioane de euro. Celelalte 2 sunt poziţionate în zonele Asmita Gardens şi Aviatorilor. Anunţul a survenit după ce World Class a deschis al nouălea Centru de fitness din România în  clădirea de birouri America House, în urma unei investiţii de 900.000 de euro.
REGLEMENTĂRI

SIET va fi implementat
 

Deşi a fost  contestat de către hotelieri, prin două dintre cele mai importante organizaţii profesionale – Federaţia Industriei Hoteliere (FIHR), respectiv Federaţia Patronatelor din Turism (FPTR) – Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET) va fi introdus în complexele de cazare din România. „SIET este o aplicaţie informatică implementată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care cuprinde informaţii cu privire la structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare, clasificate şi care înregistrează în timp real turiştii cazaţi. Operatorii economici, proprietari sau administratori ai structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare au obligaţia să respecte şi să aplice integral prevederile prezente” – se scrie în documentul elaborat de MDRT.
Hotelierii sunt de părere că introducerea acestui sistem va încălca intimitatea turiştilor. Unităţile de cazare vor fi obligate să se înscrie într-un sistem de evidenţă  prin care se va putea afla în orice moment cine şi unde este cazat. MDRT a explicat  că sistemul va ajuta atât la acumularea de date statistice, cât şi la combaterea evaziunii fiscale. În plus, prin corelarea informaţiilor furnizate de SIET, persoanele care au săvârşit infracţiuni şi sunt urmărite naţional sau internaţional vor putea fi reperate mai uşor. MDRT va avea acces la date anonime, respectiv număr de înnoptări, de persoane cazate, pe care le va pune la dispoziţie Institutului Naţional de Statistică, iar Ministerul Administraţiei şi Internelor va avea acces şi la datele personale. În nota de fundamentare se menţionează că pe termen mediu şi lung sistemul va avea un impact pozitiv. Structurile de cazare vor fi obligate să asigure la sosirea turiştilor completarea formularului “Fişa de anunţare a sosirii şi plecării turiştilor”. Fişele se vor  întocmi într-un exemplar, vor fi grupate în ordine alfabetică şi vor fi arhivate pe un termen de 3 ani, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia datelor cu caracter personal. Obligaţia asigurării formularelor revine proprietarilor sau administratorilor structurilor de primire turistice. Hotelierii vor fi, de asemenea, obligaţi ca în termen de 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanţei să-şi înscrie structura de cazare în SIET.

PROPUNERI
FPTS propune 10 Reguli de Aur

Litoralul românesc deţine 44% din structurile de cazare ale României şi reprezinta principala zonă de atracţie turistică în perioada estivală. Potenţialul merită valorificat la un nivel superior. În acest sens Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii consideră că este necesară implementarea a 10 Reguli de Aur, care, se speră, că vor conduce la acest rezultat. Iată propunerile organizaţiei:
1. Înfiinţarea consiliilor de administraţie a staţiunilor după modelul bulgăresc din care să facă parte autorităţile locale, serviciile de urgenţă şi hotelierii; 2. Demararea cât mai rapidă a procedurilor de îndiguire astfel încât plajele litoralului românesc să nu piardă în continuare teren; 3. Reintroducerea poliţiei plajelor, astfel încat turiştii să se simtă protejaţi şi pentru a reduce la zero apariţia vânzătorilor ambulanţi; 4. Aplicarea unor reguli foarte stricte cu privire la hotelurile aflate în construcţie sau în demolare. Preluând modelul ţărilor cu tradiţie în turism, prin reglementări locale stricte, trebuie interzisă cu desăvârşire orice construcţie sau demolare a hotelurilor/teraselor/barurilor în timpul sezonului; 5. Puncte de prim ajutor/salvamar – astfel de puncte există deja, însa numărul lor este mic în comparaţie cu suprafaţa plajelor; 6. Stoparea imediată a unităţilor de cazare neclasificate, neînregistrate şi nefiscalizate, precum si vânzătorilor ocazionali de camere de pe marginea drumului; 7. Continuarea eforturilor de eliminare a invaziei algelor. Eforturile şi-au produs efectul în acest an, când algele au fost curăţate spre satisfacţia tuturor turiştilor; 8. Instalarea unui număr mult mai mare de pubele stradale; 9. Construcţia de toalete publice pe plajă şi în apropierea teraselor şi amplasarea de cabine de schimb pe plajă; 10. Găsirea şi implementarea unor soluţii pentru amenajarea unor noi spaţii de parcare.

 ANGELA SIMION & ION BADEA

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Industrie hoteliera, Numarul 102 și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*