ADINA RENŢEA: „Cultura este ca un copil care creşte sub ochii părinţilor, iar aceştia sunt vizitatorii şi turiştii !”
Un interviu, o expoziţie, o călătorie. Provocări. Împreună cu Adina Renţea, directorul general al Muzeului Naţional Cotroceni ne întoarcem prin tunelul timpului în urmă cu 200 de ani. Atât s-au scurs de la naşterea lui Carol Popp de Szathmari, moment marcat printr-o expoziţie eveniment. Dialogul nostru pare impregnat de cele 400 de lucrări ce ne înconjoară. O istorie fascinantă fixată pe pânză, hârtie, fotografii, de un artist unic. Expoziţia o puteţi vizita până pe 10 august. Interviul îl parcurgeţi acum.
– Carol Popp de Szathmari este cunoscut la noi mai mult ca pictor. Dacă ne-am opri în călătoria noastră printre culori, în faţa a doar cinci lucrări, care ar fi selecţia dumneavoastră?
– E o misiune dificilă. Sentimental vorbind mă simt ataşată de portretele domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi ale doamnei Elena Cuza, de cele ale domnitorului Carol I şi principesei Elisabeta, de lucrările ce redau Palatul Cotroceni, de tabloul „Cuplu călare pe fundal montan (Rucăr)”, de acuarela „Taraful Ochi Albi” ori de seria fotografică „Costumes de la Roumanie”, deţinută de Biblioteca Academiei Române.
– Aţi simţit nevoia de a recupera şi repune în valoare activitatea sa fotografică? E îndeajuns de cunoscută şi apreciată de contemporani?
– Activitatea sa fotografică a fost una de pionierat, şi în expoziţie figurează atât prima fotografie realizată de artist, cât şi fotografii pe care Szathmari le-a făcut în diferitele etape ale creaţiei sale, prezentând diverse tipologii umane (domni şi doamne din înalta societate, negustori, ofiţeri, soldaţi etc.), fotografii tip carte de vizită, specifice acelei perioade de început a fotografiei. Carol Popp de Szathmari a fost primul care a realizat imagini panoramice ale oraşului Bucureşti, ne referim la anii 1870, gândiţi-vă, şi a căutat unghiuri care să îi permită o vedere de ansamblu, fapt pentru care mergea adesea în Turnul Colţei, pe Dealul Mitropoliei, pe Dealul Spirii sau pe Dealul Filaret. Însă, dincolo de importanţa documentară a imaginilor, Szathmari a reuşit să facă nişte fotografii valoroase în sine, care transmit atmosfera din Ţara Românească a secolului al XIX-lea. De altfel, în istoria mondială, la capitolul fotografie de război, România se află pe primul loc, şi acest lucru i se datorează tot lui Carol Popp de Szathmari. În România, în anul 2010, în semn de recunoaştere a meritelor, ziua sa de naştere – 11 ianuarie – a fost declarată, prin Hotărâre de Guvern, Ziua Artei Fotografice în România. Iar cu ocazia bicentenarului naşterii sale în ianuarie 2012, Banca Naţională a Românei a emis o monedă aniversară, de argint cu chipul lui.
– Mobilitatea fotografului stârneşte chiar invidia călătorului modern! Cât de importantă a fost contribuţia lui la dezvoltarea mişcării fotografice a secolului XIX ?
– Carol Popp de Szathmari şi-a început activitatea ca pictor şi grafician, pentru ca după aceea să descopere fotografia şi să devină astfel, primul fotograf de artă şi documentarist din România. După stabilirea în Bucureşti a lucrat în atelierul lui Carol Wahlstein din mahalaua Sfânta Vineri; între 1850-1858 şi-a amenajat atelierul în Hanul Bossel din centrul oraşului; între 1858-1864 a locuit şi a lucrat la mansarda Hanului Verde de pe uliţa Curtea Veche, iar din 1867 şi până la sfârşitul vieţii a avut un atelier de pictură şi fotografie în locuinţa sa de pe strada Enei. Deşi a fost pictor şi al Curţii domnitorilor D. Ghica, Gh. Bibescu şi B. Ştirbei, abia la data de 16 octombrie 1863, domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a acordat titlurile oficiale de pictor şi fotograf al Curţii, pe care le-a păstrat şi după venirea domnitorului Carol I. Şi tot datorită activităţii sale, domnitorul Cuza avea să recunoască oficial fotografia ca artă, punând-o alături de genurile artistice consacrate ale vremii. Contribuţia lui Carol Popp de Szathmari în mişcarea fotografică a secolului al XIX-lea a fost una decisivă, devenind unul dintre primii 10 fotografi din Europa secolului al XIX-lea.
– Puţini ştiu că acest clujean a fost şi unul dintre pionierii foto-reportajului de război. Îi recunoaşte istoria această contribuţie?
– Istoria îl indică pe Szathmari drept primul reporter de război din lume, înaintea englezului Roger Fenton şi a americanului S. Robertson. Astfel el a lăsat mărturii fotografice despre Războiul Crimeei (1853-1856) şi Războiul de Independenţă (1877-1878). Fotografiile din Războiul Crimeei le-a multiplicat şi le-a adunat în câteva albume, oferite ulterior capetelor încoronate ale Europei, iar un exemplar a fost prezentat la Expoziţia Universală de la Paris din 1855, care i-a adus una dintre medalii: clasa a II-a. Ziarele vieneze au anunţat cu acel prilej că pictorul Szathmari a adus cu el două rare şi preţioase albume de fotografii. „În faţa seriei de fotografii colorate, ce înfăţişau imagini din Războiul Crimeii, vizitatorii se strângeau buluc”. Astfel că numele lui figurează în toate istoriile, compendiile, volumele, lucrările ştiinţifice etc. Toate vorbesc de Szathmari, adică de România…..
– A fost un “răsfăţat al timpului”?
– Se poate spune. Dacă ne gândim că a fost laureat şi al Expoziţiilor Universale de la Londra (1851), Paris (1867), Viena (1873), precum şi al „Expoziţiilor artiştilor în viaţă” organizate la Bucureşti în 1865 şi 1868. Din 1864 a devenit membru al Societăţii Franceze de Fotografie, iar din 1870 a fost ales şi membru al Societăţii Fotografice din Viena. Carol Popp de Szathmari a primit o serie de medalii acordate de: împăraţii Napoleon al III-lea şi Franz Josef (1855), regina Victoria a Marii Britanii (1860), regina Cristina a Suediei (1875). În 1864, aflat în suita domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în vizita pe care acesta a făcut-o la Constantinopol, sultanul Abdul Aziz i-a conferit Ordinul Medjidie – clasa a IV-a, Szathmari fiind unul dintre puţinii civili onoraţi astfel. În 1884, regele Carol I i-a conferit Ordinul Steaua României – în grad de cavaler, încununând astfel o carieră de excepţie.
– Aţi afirmat de mai multe ori că instituţiile culturale ar trebui să fie mai active, “să iasă în stradă”, să-l tragă de mânecă pe vizitator, să-l captiveze cu formule mai atractive, mai vii!
– Cu siguranţă, aşa e. Muzeele ar trebui să colaboreze mai mult în privinţa circulaţiei patrimoniului şi a schimburilor intermuzeale, să se implice în proiecte comune. Binevenite sunt şi expoziţiile itinerante, care înlesnesc cunoaşterea patrimoniului diverselor muzee din ţară şi pun în circulaţie opere care altfel, nu sunt la îndemâna iubitorilor de istorie şi artă. Muzeul National Cotroceni are foarte mulţi parteneri ceea ce denotă, pe de o parte, bunele relaţii pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului cu majoritatea muzeelor de istorie şi artă din România, iar pe de altă parte, acel “activism” cultural care este vital şi necesar.
– Instituţiile muzeale sunt parte din industria turistică. Peste tot în lume, vestigiile istorice, religioase etc, strigă după vizitatori iar organizatorii de călătorii îşi hrănesc turiştii în aceste oaze ale patrimoniului naţional ori universal. Vă preocupă creşterea circulaţiei turistice spre Muzeul Naţional Cotroceni?
– Cultura este ca un copil care creşte sub ochii părinţilor, iar aceştia sunt vizitatorii şi turiştii. Îmi place să spun asta. Drept urmare suntem preocupaţi de atragerea unui număr cât mai mare de români şi străini. Încercăm să găsim cele mai flexibile modalităţi de promovare: încheierea de parteneriate media şi educaţionale, publicarea de pliante, broşuri, cărţi poştale, ghiduri şi cataloage de expoziţie, site-ul muzelui, tradus în limba engleză, prezenţa în cadrul unor emisiuni Radio şi TV, itinerarea unor expoziţii în ţară şi străinătate, seminarii şi conferinţe internaţionale. Vizibilitatea Muzeului Naţional Cotroceni este în continuă creştere. De aceea preocuparea noastră permanentă rămâne aceea de a ne poziţiona în prim planul vieţii culturale din Capitală prin evenimente de excepţie.
MARIAN CONSTANTINESCU
Reproduceri oferite de MIHAI IPATE
