Întotdeauna muzica bună a fost însoţită de o mâncare delicioasă şi un pahar de băutură, un cocktail, o bere, un vin, toate speciale. Nimic nu e lipsit de culoare, totul are un ritm care învinge rutina şi o transformă în spectacol aici în sudul Louisianei.
În orice loc te-ai așeza la masă, orice preparat este desprins dintr-o poveste a sclavilor negri, este cajun sau creole, sau toate la un loc. Ea datează din secolul XVII și își trage seva din spațiul marilor plantații. Atunci când marea foamete și seceta s-au abătut asupra acestor proprietăți sclavii au început să cultive orezul aliment cu care au fost salvați atât ei cât și stăpânii lor. Cum era de așteptat acesta a devenit în scurt timp un aliment de bază pe care gastronomia locală l-a ridicat la rang de… rege culinar.
Jambalaya, celebra hrană cu orez și mărun taie de pui este nelipsită din meniurile zilnice. Așa a apărut ca o necesitate de a face față hrănirii cât mai multor persoane iar astăzi s-a transformat într-o delicatesă…populară a Sudului. După câte trebuie să vă aduceți aminte există și o melodie cu acest nume. Populațiile cajun și creole au adus cu ele această ancestrală moștenire. Astfel au să apărut mâncărurile condimentate pe bază de ardei iute.
Intră în „scenă” celebrul sos „Tabascos” produs doar în insula Avery din 1800 și devenit faimos în întreaga lume. Există nu mai puțin de 40 de variante de sosuri picante. Din acest amal gam de tradiții culinare apare și cel mai special dulce: celebrul Bread pudding. O rețetă pe bază de pâine, lapte, ouă, whiskey, unt și desigur secretul fiecărui patiser. Doar străbătând cartierele istorice ale New Orleansului îți poți face o imagine asupra bogăției și diversității culinare.
Obligatoriu trebuie să frecventați celebra French Market, locul unde se terminau străzile Cartierului Francez, partea sa cea mai săracă și muncitoare, denumită nu întâmplător în trecut „locul bărbaților dispăruți”. Mulți dintre cei care se aventurau noaptea în baruri și bordeluri erau jefuiți și chiar omorâți. După ce străbați sectorul tarabelor pline de mărfuri pentru turiși ajungi în celebra „Flea Market”. E raiul gurmanzilor și am simțit asta din plin. Istoria locului începe pe la 1800. De atunci în fiecare zi produsele proaspete și cele preparate – zarzavaturi, pește proaspăt, pui, condimente din belșug –, strigă după tine. Și de lemn să fii și tot nu reziști să guști din preparatele făcute în fața ochilor tăi. Unul dintre cele mai palpitante locuri, celebru și reconfortant de prin 1862, este „Cafe du Monde”. Afacerea unor francezi administrată azi de americani.
E în stilul istoriei locale. De atunci aici se servesc fără întrerupere cafea cu… cicoare și lapte și faimoasele Beignets, gogoși pripite înecate în zahăr vanilat. Ca să găsești o masă liberă trebuie să te înarmezi cu răbdare. Toate națiile de turiști roiesc aici să consume dar și să–și facă fotografii memorabile. {sta-i turismul și este chiar plăcut pentru că din stradă, pe lângă valul de căldură – 40 de grade la umbră e parfum de tei –, vine spre tine și muzica, ce altceva decât jazz. La mijlocul secolului XIX se aflau aici peste 500 de cafenele. Rolul lor a fost decisiv din punct de vedere economic pentru că ele au ajutat New Orleans-ul să–și revină după nimicitorul Război Civil. Orașul a împărțit supremația comerțului cu cafea cu New York-ul. Este imposibil după ce ai „văzut” atâta mâncare să nu ți se facă foame. Peste 1700 de restaurante susțin orașul iar în fața acestei oferte te trezești într-un mare impas: unde să intri. În localuri istorice ca Antoine’s, fondat în 1840, cu meniuri clasice și creole, la Galatoire’s care de la 1905 este localul elitei orașului ce servește specialități creole, la Cochon, cu bucătărie cajun sau la Drago’s, bine publicitat în tot orașul, recomandat pentru fripturile de vită fără egal? După ce te-ai așezat realizezi că ai plonjat în necunoscut oricât de mare gurmand european te-ai considera. Meniul te trage de mânecă cu specialități precum: Gumbo, o supă-tocană pe bază de orez, okra, pui, fructe de mare și cârnat picant; crawfish, un crustaceu mai mic; Muffuleta, adică mai pe înțelesul nostru un sandviș cu brânză, măsline, șuncă și ulei de măsline ascunse într-o chiflă albă rotundă;
Po-Boy – un sandviș consistent cu fruncte de mare prăjite, friptură de vită, șuncă, servit într-o baghetă franțuzească; dirty rice – orez cu pui, măruntaie, ardei verde, ceapă și salată acoperite generos cu condimente locale. ~tiți regula, cu cât sunt mai roșii sunt mai iuți. Sunt atât de bune că–ți ia gura foc iar stingerea trebuie făcută rapid cu o bere locală. Merge și cu apă, dar tot trebuie să chemați „pompierii berari locali” de la Abita sau Dixie de exemplu. ~i cockailurile sunt la putere. Puteți încerca un Sazerac, inventat pe la 1830 de către Antoine Peychaud’s, un farmacist local. Acesta a amestecat într-o cupă pentru ouă numită „coquetier” ingredientele celebrului produs – coniac Sazerac, un bitter preparat de el, un strop de apă și un vârf de linguriță de zahăr. Generoși, localnicii l-au adoptat pe loc și au numit băutura cocktail căci pronunțau incorect cuvântul franțuzesc. Și așa a rămas. Iar dacă nu vă descurcați cu denumirile din meniuri folosiți metoda clasică. Comadați din preparatele făcute la grătar. Carne, pește, fructe de mare! Noi vă recomandăm o friptură Rib Eye! Restul rămâne la mâna maestrului bucătar.
Pentru câteva zile vom pleca spre destinații necunoscute. Despre alte experiențe și descoperiri vă vom relata în numerele viitoare.
DOINA, SÎNZIANA & MARIAN CONSTANTINESCU
Mulţumiri pentru sprijinul logistic acordat:
US TRAVEL ASSOCIATION,
NEW ORLEANS CONVENTION & VISITORS BUREAU
şi MARDI GRAS MUSEUM CALCASIEUNEW ORLEANS CONVENTION
