La prima strigare cînd spui Sicilia îți apar în minte orașele Palermo, Taormina, Trapani ori Agrigento. De Catania îți amintești mai târziu. Deși acesta este un oraș turistic de prim plan nu numai al insulei ci și al Italiei. Un centru economic cu o puternică dezvoltare, similară spun cunoscătorii cu a altei metropole de pe continent – Milano.
În zestrea naturală e inclusă Etna, vulcan la a cărui bază se desfășoară covoare fertile de verdeață, livezi roditoare de citrice, migdali și măslini. Și istoria și-a făcut de cap aici unde a lăsat numeroase vestigii artitectonice și urbanistice. Catania a fost colonie greacă, apoi romană, arabă, normandă și chiar bizantină. Întregul melanj cultural s-a născut, a murit, apoi a renăscut sub cenușa Etnei care a măturat orașul în 1669 și în 1693. Arhitectul Giovanni Battista Vaccarini a fost magicianul care i-a redat strălucirea. Rezultatul? O bijuterie urbană care îmbină vechiul cu noul, arterele aerisite cu străduțele înguste pe care de abia își fac loc furgonete care asigură aprovizionarea micilor magazine alimentare. Barocul târziu contrapunctează puternic cu clădiri avantgardiste ce valorifică soluții îndrăznețe de design. Zona face parte azi din Patrimoniul Mondial UNESCO. Până și Etna și-a domolit ardoarea și străjuiește parcă liniștea orașului. Peste 800.000 de locuitori își trăiesc viața în ritmul și spațiul marcat de prezența marelui Bellini, a elefantului și fântânii din Piața Domului, de Catedrală, de amfiteatrul roman, teatrul grec, grădina botanică, celebra Piață de pește – care apare și dispare în fiecare zi în același loc, un ritual ce datează de sute de ani și atrage mii de turiști -, Castelul Ursino, Poarta Uzeda, Palatul Biscari și magnifică prin simplitate Poarta Garibaldi.
Vă faceți griji că n-o să vă ajungă timpul să le vizitați pe toate? Chiar pe Via Vittorio Emanuele într-un colț al pieții centrale se bat pe clienți în fiecare zi două vehiculele a două City Tour-uri, care costă invariabil doar 5 euro de persoană. Cu primul, autobuzul supraetajat, aveți ocazia să faceți marele circuit al orașului modern, să străbateți bulevarde, să vă încântați ochii cu fântâni și sculpturi clasice. Firește, puteți coborî oriunde vă place, căci tichetul este valabil o zi întreagă. Ghidajul este asigurat în 5 limbi așa că veți deveni tobă de istorie și cultură italiană. La fel se întâmplă și cu Trenulețul turistic. O ia la vale și la deal pe străduțe înguste accesibile în principal pietonilor. Din acest vehicul nu prea ai unde să te dai jos pentru că spațiile sunt foarte strânse iar dacă vreți și adrenalină o s-o aveți din plin mai ales la intersecții și luatul curbelor. Nu ratați și spectacolul așaziselor certuri dintre șoferi care, chipurile se luptă pentru a convinge turiștii să urce mai întâi în mijlocul lor de transport. Comedia dell arte, comedia dell turismo, nu contează, e doar un spectacol de care se bucură toată lumea într-o zi însorită de primăvară. Profitați din plin de ofertă. Înainte, între tururi, sau după aceea, nu ratați un capucino la una din multele terase din Piața Domului. Ca din întâmplare un băiat de prăvălie, uneori chiar un român, îi dă drumul la povestea cu micul elefant din Piața Domului, cocoțat pe un piedestal, ce ține în spate un obelisc egiptean. Statueta acestuia are peste două mii de ani vechime și provine dintr-un templu oriental. Povestea amintește că magul Eliodor l-ar fi călărit în lupta sa împotriva sfântului episcop Leon, în care a fost înfrânt. Statuia micului pachiderm a fost găsită și recuperată de către arhitectul Vaccarini prin anii 1700. Inspirat de Fântână lui Bernini de la Roma el a creat la rândul său o fântână ce domină Piața Domului. În centrul ei se află coloana și elefantul respectiv, devenit emblemă dar și loc de referință pentru întâlnirea îndrăgostiților.
Dacă treceți numai pentru o zi prin Catania, puteți să acoperiți toate aceste repere. Mai ales că în multe muzee intrarea este gratuită iar în restaurante lumea se mișcă repede și cu talent. Bacșiș-ul există și se dă cu plăcere pentru că turistul apreciază timpul din care vrea să stoarcă maximum posibil. Nu poți părăsi Catania, orașul subjugat memoriei marelui compozitor Bellini, fără a gusta un preparat gastronomic… muzical. ”Paste alla Norma” este un omagiu adus de localnici celebrei opere. Felul de mâncare are la bază vinete trase la tigaie, un sos picant de roșii și brânză sărată rasă, totul dat la cuptor. Nu știu dacă se și fredonează ceva… Iar dacă nu vă prea este foame porniți întro plimbare pe celebra Via Etnea, admirați vitrinele și prețurile foarte prietenioase, sau opriți-vă la o înghețată de lămâie sau portocale la cofetăria ”Savia”, emblema dulce de peste un secol a Cataniei.
Dar dacă v-ați făcut planuri să stați în Catania mai multe zile nu ratați o ”passeggiata” de-a lungul țărmului pentru a atinge Riviera Ciclopilor și Castelul Normand. Formațiunile stâncoase, care zvânesc din apele mării create de erupțiile vulcanice și șlefuite de vânturile puternice, concurează operele de artă. Cei mai mulți vin aici pentru a asculta povestea lui Polifem orbit de către Ulise. Acesta ar fi aruncat cu stâncile după legendarul erou. Cel mai înalt dintre ciclopi are circa 70 de metri. Peisajul este dominat de silueta Castelului construit în secolul al XI-lea din… piatră vulcanică. Dar și de o impresionantă galerie cu sculpturi moderne, ce poartă semnatura unor cunscuți artiști. Loc de întâlnire al turiștilor, acesta este revendicat la apusul soarelui de către perechi de îndrăgostiți. Magia merge mai departe!
DOINA CONSTANTINESCU













