2016 – Promo-vânătoare de actori, TENDINTE nr. 144

Hollywood-ul pleacă de acasă iar actorii simt gustul sângelui… turistic. Instituții de promovare, de stat ori private, pun la bătaie bugete cu multe zerouri, dar confidențiale, pentru a face filme sau măcar secvențe și clipuri cu actori celebrii.

Impresarii lui James Bond l-au plimbat pe acesta din Mexic, până în Germania și Austria. Cei care s-au folosit din plin de imaginea turistică a lui 007 în cel mai nou film – Spectre -, sunt însă austriecii. Cel de-al 24 film din această serie oferă suspans din plin, în decorul Alpilor din Otztal, Solden și în Obertilliach, un sat pitoresc din Tiroul de Est. Șoseaua situată la cea mai mare altitudine din Alpi iar în vârf restaurantul iceQ în formă de cub de gheață au fost spațiile principale de filmare în care s-au desfășurat scenele de acțiune din Alpi ale inapuizabilului Daniel Craig – a subliniat Christina Ruhfass, directorul de marketing al regiunii Tirol.

Egiptenii la rândul lor mizează pe contribuția celebrului artist Morgan Freeman care lucrează în noua peliculă ”The Story of God”. O parte din scenariu este filmat în centrul istoric al orașului Cairo. Programul starului hollywoodian a inclus însă, mai multe vizite la atracții culturale din Egipt pe care le-a vizitat împreună cu ministrul egiptean al turismului, domnul Hisham Zaazou.

 

Și industria publicitară turistică a vecinilor de la Dunăre a ”invitat” trei staruri de pe platourile americane. Sylvester Stallone, Antonio Banderas și Salma Hayek promoveaza Bulgaria, într-un clip dat publicității de către Ministerul Turismului. Actorii au apreciat diversitatea peisajelor din Bulgaria, ideală pentru producătorii de filme aflați în permanentă căutare de locații spectaculoase și accesibile ca preț. Lor li s-au alăturat și starurile Adrien Brody respectiv Jason Statham.

Clipul a fost proiectat în premieră la Los Angeles, în deschiderea filmului Judecata, propunerea Bulgariei la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină. „După filmele cu Harry Potter, în Anglia turismul a crescut cu 50%. Game of Thrones, filmat în Croația, a crescut popularitatea acestei țări ca destinație de vacanță.
Actor Morgan Freeman în Egipt 6
Acesta este motivul pentru care
Bulgaria vrea să valorifice legăturile cu Hollywood-ul” – a apreciat Nikolina Angelkova, ministrul bulgar al turismului.

DOINA CONSTANTINESCU
______________________________________________

ACCOR – Lux să fie
Accor

O tranzacție în valoare de 3 miliarde de dolari americani va fi finalizată la jumătatea acestui an. Grupul francez Accor a convenit preluarea companiei canadiene FRHI Holdings, proprietarul brandurilor hoteliere Fairmont, Raffles și Swissotel. El devine astfel cel mai cel mai vizibil operator global pe segmentul hotelurilor de lux. Tranzacția în numerar și acțiuni constituie a treia mare achiziție de hoteluri ce s-a derulat în 2015, potrivit datelor companiei de consultanță Dealogic. Dar în același timp și cea mai mare achiziție din istoria Accor Hotels care va urca pe poziția a treia în topul celor mai mari grupuri hoteliere mondiale, după Marriott-Starwood și Intercontinental.

Accor deține aproximativ 500.000 de camere de hotel la nivel mondial și 10 branduri internaționale. Cu 42 de proprietăți în America de Nord, FRHI conferă Accor prezența pe piața Statelor Unite, de unde lipsea de la vânzarea brandului Motel 6. Proprietarii FRHI, Autoritatea pentru Investitii din Qatar și Kingdom Holding Company of Saudi Arabia, vor primi 840 milioane de dolari în numerar și 46,7 de milioane de acțiuni noi Accor. Potrivit acordului, Autoritatea pentru Investitii din Qatar-ul va deține 10,5% din Accor, iar Kingdom Holdings, companie a prințului saudit al-Waleed bin Talal, 5,8% din acțiunile Accor.

Accor operează pe plan mondial în 92 de țări unde deține 3.600 de hoteluri cu 450.000 de camere. În prezent, doar 15% din hotelurile AccorHotels sunt în segmentul hotelurilor de lux – sub mărcile Sofitel, Pullman și MGallery, 38 sunt pe cel mediu iar 47% în segmentul economy.
______________________________________________

FRANȚA – ”Paris va fi întotdeauna Paris”

Guvernul francez, municipalitatea din Paris, în parteneriat cu mediul de afaceri și Agenția de promovare Atout France au lansat o campanie care își propune să sporeasatractivitatea Parisului, poarta de intrare turistică a Franței. Această inițiativă are și rolul de a combate prin turism impactul tragicelor evenimente teroriste ce au avut loc anul trecut în Franța. Ele au avut nu numai un impact afectiv asupra populației ci s-a resimțit vizibil și asupra economiei aferente acestui sector.

  Pentru a susține acest demers a fost lansată și pe plan internațional campania virală #ParisWeLoveYou, cu mesajul principal: „PARIS VA FI ÎNTOTDEAUNA PARIS”. Un site de internet dedicat – Parisweloveyou.fr -, îi invită pe internauți să partajeze fotografii în care își arată atașamentul față de Paris și, datorită forței rețelelor sociale, să creeze un elan de mobilizare colectivă. Pentru Christian Mantei, Directorul general al agenției Atout France: „implicarea în acest proiect, punerea la dispoziție a forței pe care o are rețeaua noastră la nivel internațional era un lucru incontestabil. De asemenea, constituie și modul de a mulțumi persoanelor din întreaga lume care, de o lună de zile, ne transmit mesaje de solidaritate.”

În acest context scopul turistic al Franței rămâne neschimbat – atingerea pragului de 100 milioane de turiști până în anul 2020. Industria furnizează acum la PIB-ul Franței circa 7%.

Atout France a mai anunțat că vechiul nume al portalului francez de promovare turistică – rendezvousenfrance.com -, a fost înlocuit cu adresa www.France.fr. El este disponibil acum în 17 limbi iar România are un site dedicat ce poate fi accesat din meniul ”Eastern Europe”.

 ANGELA SIMION
______________________________________________

A fost lansat TRU by HILTON
Tru-By-Hilton-2

Compania Hilton Worldwide a anunțat la începutul acestui an lansarea conceptului Tru by Hilton. Primul hotel cu acest brand se va deschide în curând în Statele Unite. Totodată lanțul amintit planuiește să extindă brandul și în afara SUA, în principal în Canada, piețe pe care speră că se va poziționa pe segmentul midscale. Potrivit specialiștilor de la Bloomberg, brandul nu pare să își fi planificat să intre pe „piețe scumpe”, precum New York și San Francisco, ci se orientează mai degrabă spre orașele mai mici, în apropiere de colegii și de marile autostrăzi.

Hilton Worldwide deține deja peste 100 hoteluri midscale care vor fi afiliate la noul brand și alte 30 de unități aflate în diferite stadii de aprobare în Atlanta, Dallas, Houston, Chicago, Denver, Portland sau Nashville.
______________________________________________
MADEIRA – Super trofeu la WTA
Madeira 2

2016 ar putea fi anul turistic al Insulei Madeira. Cel puțin acestea sunt comentariile specialiștilor apărute după ce Madeira a fost desemnată “World’s Leading Island Destination” 2015, în cadrul ceremoniei World Travel Awards (echivalentul Oscarului pentru industria de turism) care a avut loc în Maroc. Distincția este onorantă cu atât mai mult cu cât în anii anteriori insulele care au primit această distincție sunt exotice, îndepartate și mai puțin accesibile pentru europeni din punct de vedere logistic și financiar. Astfel Madeira intră în această galerie selectă a distincțiilor care au recompensat în ultimii opt ani insulele Bali, Mauritius respectiv Maldive, ultimele două de câte trei ori

______________________________________________

Cea mai mare companie hotelieră mondială
Mariott+Starwood

Marriott International Inc. a anunțat încheierea acordului pentru preluarea Starwood Hotels & Resorts Worldwide. Tranzacția are o valoare de peste 12 miliarde de dolari. Marriott va plăti în total 11,9 miliarde de dolari în formă de acțiuni și 340 milioane de dolari în numerar. Fuziunea aprobată în unanimitate de conducerile celor două companii, încheie un maraton al negocierilor ce s-au derulat mai mulți ani.Tranzactia cu Marriott ar putea fi finalizată la jumătatea lui 2016. Compania rezultată va avea în portofoliu 5.500 de hoteluri și 1,1 de milioane de camere în total, în peste 100 de țări. Brand-urile celebre ale Starwood, ce acoperă nișe importante ale pieței hoteliere de lux, vor fi combinate cu prezența puternică a Marriott în segmentele hoteliere clasice. Astfel vom creea un portofoliu mult mai cuprinzător ce va fi operat de cel mai mare lanț hotelier mondial.

„Am fost în afaceri pentru o lungă perioadă de timp, însa Starwood este prezent mai mult la nivel global decât Marriott” a declarat Arne Sorenson, CEO Marriott, managerul care va conduce compania nou formată. „Consiliul nostru a ajuns la concluzia că o unificare cu Marriott va genera o valoare mai mare pe termen lung pentru acționari și un viitor mai puternic pentru noua companiea subliniat la rândul său Bruce Duncan, președintele Starwood.

Starwood Hotels & Resorts a inaugurat în august 2015, la București, prima unitate Sheraton de pe piața românească și negociază poziționarea unor hoteluri în Cluj-Napoca și Timișoara. Marriott International este prezent în capitala României prin JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

 

 

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
This entry was posted in Numarul 144, Tendinte and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*