Pe străzi zeci de grupuri de turiști străini. O mare parte se află în tururi ghidate și provin de pe vasele de croazieră dunărene. Alții au venit în grup sau individual ca să se dumirească, indiferent că ninge, plouă sau că sunt 40 de grade la umbră -, de ce este așa de specială cetatea Veliko Târnovo!

Te intersectezi cu ei. Și te trezești punându-ți aceeași întrebare! Prima observație. Nu numai cetatea ci întreg orașul cu peste 70.000 de locuitori, dintre care vreo 20.000 sunt studenți -, reprezintă un magnet turistic care a fost modelat cu mare atenție de-a lungul deceniilor de către administrația turistică bulgară. Sigur, prima recomandare este să vizitezi cetatea. Pe parcursul timpului alocat vei afla că Veliko Târnovo înseamnă Marele Tron, nume care a fost dat în perioada Primului Țarat Bulgar (680-1018). Dar așezarea este mult mai veche, firește, și are tangență cu antichitatea și împăratul Traian care a dezvoltat în zonă așezarea Nikopolis ad Istrum. Era puternică degrabă ce își bătea monedă proprie, iar pentru divertisment organiza lupte de gladiatori. Ruinele pot fi vizitate la câțiva kilometri de Veliko. Care a fost și capitală a Bulgariei între secolele XII și XIV începând cu anul 1187. Din cetatea cu drumuri de acces pietruite ca în vechime, poți lesne observa silueta Palatului Țarului și a Patriarhiei Bulgariei, restaurate și accesibile vizitatorilor. Ca mai peste tot otomanii au trecut prin tăvălugul războaielor și aceste locuri, stopând pentru aproape 480 de ani înflorirea culturală și economică. Cu toate acestea la 1878 după Eliberare la Veliko (ce pe atunci se numea Tarrnovgrad) a fost întocmită prima Constituție a țării.La acea vreme era una dintre cele mai democratice din Europa. Tot aici, un an mai târziu, Alexander Battenberg a fost ales Cneaz, șef al statului bulgar, după care Capitala s-a mutat la Sofia. Și, gata, cu istoria !
Stop cadru călare !
Cetatea de la Veliko Târnovo este restaurată cu atenție. Ca în multe altele și în interiorul acesteia, cățărată pe un vârf de deal, se află o biserică interesantă. E înconjurată de mai multe suporturi cu clopote care amintesc de vechile invazii ce erau alarmate de aici, iar în interior se află mai multe fresce și picturi, realizate într-un stil modern, șocant pentru cei obișnuiți cu liniile canonice, dar pline de mesaj și bun gust. Ea sugerează că în interiorul zidurilor a activat cândva Școala de pictură Târnovo – întemeiată ca și cea de Literatură de către Patriarhii Evtimii și Teodosii Târnovski -, a cărei valoare era recunoscută pe plan european. Pe parcursul turului veți putea admira sculpturi și elemente de heraldică specifice, reprezentative pentru evoluția și restaurarea cetății. Dacă vrei să te dai mare și rege, ai ocazia să te imortalizezi, pe un cal de lemn, îmbrăcat și înarmat în stilul epocii. Recuzită e oferită contra-cost firește, de către animatori întreprinzători. De la ei aflăm că în interiorul cetății au loc în fiecare an festivaluri culturale, care reînvie o parte din tradițiile artistice și meșteșugărești ale bulgarilor.
Un titlu de la IHRA
O pauză de cafea e binemeritată. Dar pentru a înțelege viața și vibrația zidurilor înghețate de istorie, luați-o din loc, direct spre Centru Multimedia de Informare Turistică. Jumătate muzeu, jumătate Centru de informare, un mariaj foarte potrivit proiectat și finalizat cu finanțare europeană. La ghișeul de intrare se află pliante și broșuri în toate limbile de circulație internațională, dar și în română, semn că pe aici trec anual zeci de mii de vecini. Parcurgând sălile cu exponate ești impresionat de statuile realizate din ceară și fibră de sticlă în mărime naturală, care exprimă ipostaze și ritualuri ale istoriei, susținute de motive din muzica originală a formării etnice IRFAN. Urmărind siluetele domnitorilor glorioși de la Târnovo, țarii Kaloyan și Ivan Asen II, pe cea a Reginei Ana-Maria, pe a vicarului papal Cardinalul Leo, ori pe ale nobililor, călugărilor, patriarhilor și meșteșugarilor înțelegi mai profund de ce acest loc a fost numit în istorie ”Orașul regal protejat de Dumnezeu”, ”Regele orașelor”, ”Al doilea Constantinopol”, ”A treia Romă” etc. Și, mai recent, în 2010, titlul de ”Capitală Balcanică a turismului cultural”, acordat de către Asociația Internațională a Hotelierilor și Restauratorilor (IHRA).
Rătăciți-vă prin Mahala
Dacă n-aveți timp trebuie să vă faceți. Pentru experiențe alternative. Bulgarii au conservat foarte bine tot ceea ce dă culoare și specific turistic. Nu ratați, că e păcat, Casele boierilor și bisericile risipite vertical pe Dealul Trapezița. Dar mai ales cartierul meșteșugarilor Assenova Mahala, extins de-a lungul timpului între cele două dealuri marcate de râul Yantra. Dacă tot vorbim de superlative mai aflați că în Evul Mediu, locul a fost recunoscut drept ”cel mai fortificat și cel mai frumos oraș din Hemus” (adică din Balcani). La fel de frumos este și astăzi, cu străzile pietruite ca în vechime (nu ca noi fraierii, care am asfaltat aleile din cetățile medievale de parcă soldații călăreau pe autostrăzi), și în centru comercial aflat pe ”Samovodska Ciarșia” înțesat de magazine cu suveniruri, cosmetice (trandafirul fiind suportul oricărui produs), galerii de artă și bijuterii, bistrouri, restaurante, mici localuri unde ai ocazia să te delectezi la prețuri modice, cu meniuri gustoase. Desfătați-vă măcar cu un desert, marca Veliko: Kadaif și dulceață albă împreună cu o cafea turcească la nisip fierbinte. Ridicați capul, pentru că deasupra voastră veți descoperi case cu arhitectură ce amintește de ceea ce se întâlnea cândva și în Centrul Vechi din București.
Și nu uitați de Brâncoveanu
Spectacolul de noapte de Sunet și Lumini este o altă marcă de referință a turismului de la Veliko Târnovo. Este cea mai impresionantă atracție de seară a orașului care bate de la mare distanță discoteci, baruri, 3 și 4 D și orice! Este și cel mai longeviv spectacol, probabil din Europa, primul producându-se în 1985. Muzica, jocurile de lumini, efectele laserelor care mătură cerul, sunetele clopotelor de la biserici, toate contribuie la o altă recreere a unor fragmente din istoria bulgară. Cel mai bun loc pentru vizionare îl reprezintă restaurantul Yantra. Spectacolele sunt oferite gratuit de sărbători naționale și oficiale ale orașului. În rest sunt organizate contra cost, la cerere, pentru grupuri de vizitatori.
Dacă v-ați proiectat cazarea pentru mai multe zile, o mini-vacanță sau un weekend, vă sugerăm să o faceți la numai 4 kilometri de Veliko. În satul Arbanasi. A fost cândva reședință de vară a boierilor. Un loc nepereche unde se îmbină arhitectura renascentistă cu case-cetăți sufocate de verdeață luxuriantă. Vă mai spunem doar un nume – Constantin Brâncoveanu. Restul descoperiți dumneavoastră.
MARIAN & DOINA CONSTANTINESCU











