Blue Air – 23 de noi rute în orarul de vară, TRANSPORTURI nr.139

= 51

Blue Air, prima companie de smart flying din Romania, a introdus la vânzare Orarul de vară 2016, disponibil online pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la cele peste 3 000 de agenții partenere. ”Venim cu peste 23 de noi rute Blue Air, atât pentru bazele de operare din România, cât și pentru bazele externe din Italia și Cipru.
Blue Air

Vom opera 6 noi destinații (Birmingham, Glasgow, Castellon, Hamburg, Lyon, Stockholm) de pe bazele  din București, Constanța și Sibiu. Vom opera din Iași 3 alte noi destinații externe, din Bacău 2 rute noi, iar bazei din Torino îi vom adăuga înca 8 noi rute.

Din 1 iunie 2016 Blue Air va începe și operarea pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, cu două zboruri săptămânale către Dublin și Liverpool” – a declarat Tudor Constantinescu, directorul comercial al Blue Air. ”Dacă în prezent operăm cu 15 aeronave, până la sfârsitul lunii martie a anului viitor flota va ajunge la 20 de aeronave tip Boeing 737.

În 2015 Blue Air a investit în programe de formare profesională pentru angajații din front line și însoțitorii de zbor, numărul acestora crescând considerabil, cu peste 50% față de 2014, ajungând la peste 750 de angajați. Cifra de afaceri în 2015 va atinge 200 de milioane de euro, iar numărul de pasageri va depăși 2 milioane” – a mai subliniat Gheorghe Răcaru, Directorul General al Blue Air.

FOTO: VASILE COSTRUȘ
_______________________________________________________

TAL HOTELS – platformă prietenoasăTal Aviation
TAL Aviation a anunțat lansarea și pe piața românească a propriului sistem de rezervări hoteliere, TAL Hotels. Produsul este „user friendly” și oferă posibilitatea de a selecta hotelurile în funcție de localizarea pe hartă, de a consulta review-urile de pe Tripadvisor și de a vizualiza atracțiile turistice și alte hoteluri din împrejurimi. Platforma de rezervări hoteliere B2B este dezvoltată de către TAL Aviation Tel Aviv.

Ea oferă tarife competitive datorită furnizorilor internaționali integrați. TAL Hotels vine în ajutorul agenților de turism punând la dispoziție o multitudine de filtre pentru a le ușura munca. Tarifele se actualizează în timp real. Iar facilitățile oferite se pliază foarte bine pe dorințele călătorilor.

Mai mult, sistemul TAL Hotels păstrează un istoric al căutărilor și astfel pot fi accesate mai ușor ultimele 10 hoteluri vizualizate.

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
This entry was posted in Numarul 139, Transporturi and tagged , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*