Nikolina Angelkova: ”Vom continua dezvoltarea competitivității turistice !”, EVENIMENTE nr.138

= 58

Bulgaria și România, alte țări vecine trebuie să-și extindă colaborarea în scopul stimulării investițiilor în turism. Dezvoltarea strategiilor și inițiativelor transfrontaliere ori regionale deschide calea unor posibilități de exprimare complexe. În ceea ce privește Bulgaria vom continua dezvoltarea competitivității, poziționarea realistă și solidă pe piețele țintă precum și consolidarea strategiei de dezvoltare durabilă a turismului în perspectiva anilor 2030” – a subliniat Nikolina Angelkova, ministrul turismului din Bulgaria.
Nikolina Angelkova mi.l tur Bulgar 1Ideile au fost expuse în cadrul unei întâlniri cu reprezentan
ții Camera bilateralã de comerþ Bulgaria-România (BCCBR). Membrii acesteia au prezentat seturi de propuneri pentru îmbunătățirea produsului turistic și a serviciilor comune în regiune. Una dintre cele mai importante s-a referit la posibilitatea de a crea mai multe puncte de contact peste Dunăre între cele două țări. În acest scop va fi elaborat un plan ce prevede construirea de noi poduri în următorii 510 ani.

KOUNTOURA: ”Țin să le mulțumesc tuturor celor care au ales Grecia !”
Elena Kontoura min. tur. grecia

Ministerul Economiei, Infrastructurii, Marinei și Turismului a derulat Campania Națională pentru stimularea rezervărilor în Grecia. Aceasta a avut și are ca scop stimularea creșterii rezervărilor și consolidarea turismului din Grecia, a declarat Ministrul Delegat pentru Turism, doamna Elena Kountouras. ”Campania HappeningNow: #GreekSummer a fost concepută în scopul de a sprijini rezervările de tipul last minute și pentru a reda imaginea reală și unică a Greciei“Acum în Grecia”. Campania a inclus clipuri video, imagini și mesaje atractive despre Grecia. Prin aceasta am invitat călătorii să devină membrii activi și să-și împărtășească experiențele unice din vacanțele în Elada. Țin sã le mulțumesc tuturor ca au ales Grecia în aceste vremuri economice grele prin care trecem. Sunt sigurã cã dupã reîntoarcerea acasã veți fi cei mai buni ambasadori pentru promovarea Greciei.” – a subliniat Kountoura. Inițiativa Ministerului Turismului este pusă în aplicare de EOT (Organizația Naționala de Turism a Greciei), în colaborare cu SETE.

PATZAICHIN: ”Tulcea ne-a primit cu brațele deschise !”
Ev.Ivan Patzaichin 22

A 5-a ediție a Festivalului Rowmania Fest, s-a desfășurat în perioada 28 – 30 august. Ea a fost organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Primăriei Municipiului Tulcea. Pe perioada întregului weekend s-au derulat competiții pentru profesioniști dar și pentru amatorii de sporturi nautice – concursuri de vâslit pe Dunăre, un triatlon internațional și o cupa europeană de triatlon pentru juniori, expoziții, concerte cu muzică live etc. Două zile au fost alocate dezbaterilor cu participare internațională, pe două teme de interes pentru Dunăre și pentru Tulcea: Cooperarea pe Dunăre de la Pădurea Neagră la Marea Neagră – Black to Black, respectiv ”Oportunitățile de reintegrare în societate pe care le au deținuții ce învață o meserie eco – Case noi, șanse noi prin meserii vechi.

Tulcea ne-a primit cu brațele deschise acum 5 ani când am pornit în această aventură comună și sunt din ce în ce mai încrezător că ecoturismul este o soluție de prosperitate pentru acest colț de țară. Îmi doresc ca festivalul să contribuie la creșterea faimei Deltei și a județului Tulcea, locurile mele natale” – a declarat Ivan Patzaichin, inițiatorul Festivalului și a mișcării Rowmania. Multiplu campion mondial și european Ivan Patzaichin este unul dintre cei mai apreciați sportivi români ai tuturor timpurilor.

BUCUREȘTIUL – Competitiv, Conectat, Eficient

În ultimii 25 de ani Capitala României s-a dezvoltat din punct de vedere turistic, sub așteptările locuitorilor dar și al celor ce-l vizitează. În ciuda potenţialului ridicat de dezvoltare şi a rolului său regional, Bucureștiul se află în fața unor provocări majore economice dar și administrative. De aceea este nevoie de o sensibilizare a opiniei publice și de crearea și organizarea unor evenimente de impact care să creeze prestigiul care-l merită acest oraș modern. Sunt doar o parte din concluziile sintetizate de către Fundaţia CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români). Ea a organizat la Athénée Palace Hilton, în colaborare cu GEA Strategy & Consulting, Colocviul „Bucureşti – Capitală Europeană”. Desfășurat pe trei secțiuni de lucru el a avut ca teme de dezbatere: Bucureştiul Competitiv, Bucureştiul Conectat și Bucureştiul Eficient. La finalul Colocviului, Fundația CAESAR a sintetizat un Raport public cu 10 soluţii pentru o nouă viziune de dezvoltare a Bucureștiului.

COSTIN MARIN – Cel mai cool job al verii

Are 25 de ani. E fotograf freelancer din Mediaş. Costin Marian a devenit câştigătorul concursului “Fii Paravion Superstar”, organizat de Paravion.ro, una dintre cele mai importante agenţii de turism online din România. Premiul este cât se poate de generos și în același timp un exercițiu de marketing al călătoriilor. Tânărul fotograf călătorește și relatează de la fața locului timp de 4 luni în 10 destinaţii din țări precum Turcia, Grecia, Cipru, Egipt sau Dubai. Potrivit informaţiilor Paravion.ro, la concurs s-au înscris peste 300 de călători entuziaşti din toate zonele ţării. Costin Marian s-a câștigat competiția cu film video original de 59 de secunde despre Iordania, destinaţia sa preferată. Costin ne-a demonstrat că deţine abilităţi remarcabile de fotografie, video şi montaj, a construit o poveste coerentă, este sociabil, entuziast, muncitor, şi, având deja la activ multe călătorii, ne-a convins că se va descurca în mulţimea de de destinaţii în care îl vom trimite”, declară Remus Vişan, Managing Director Paravion.ro.

CASTELUL PELEȘ IN TOPUL TOOLITO.COM

Castelul Peleș a fost inclus de către platforma de travel Toolito.com în topul celor mai „suprarealiste și mai frumoase 110 locuri din lume care trebuie neapărat vizitate înainte să mori”. Peleșul este plasat pe locul 63 imediat după Castelele Neuschwanstein din Germania și Nottingham din Anglia, Terasele Pamukkale din Turcia și „Plajele roșii” din Panjin, China. Pe locul întâi se află Haiku Stairs din Hawaii, urmat de Plaja de sticlă (Glass Beach) din Fort Bragg California.

DOI THAILANDEZI AU LUAT CAIMACUL LA UNDER 21
Campioni snocker

Boonyarit Keattikun este noul campion mondial Under 21 la snooker după ce l-a surclasat în finală pe galezul Jamie Clarke după un meci foarte echilibrat. La feminin, thailandeza Siripaporn Nuanthakhamjan a învins-o pe conaţionala sa Nutcharat Wongharuthai, devenind noua campioana mondială Under 21. Campionatul Mondial de Snooker – IBSF Under 21 a fost găzduit de Complexul Hotelier Caro din București. Organizatorii – Federaţia Română de Snooker, Innovation Travel şi IBSF – Federaţia Internaţională de Biliard şi Snooker – au oferit câte un wild card pentru circuitul de profesioniști (Main Tour), pentru 2 sezoane precum şi premii de 4000 de dolari fiecare. Traveller Magazin a fost Partener Media principal al evenimentului ce a reunit 112 juniori si 13 junioare din circa 40 de ţări.

ARTIȘTI SIBIENI LA COTROCENI

Între 3 septembrie și 4 octombrie poate fi vizitată la Muzeul Naţional Cotroceni expoziția „Atitudini – Artişti sibieni”. Ea e rodul colaborării cu Primăria Municipiului Sibiu şi UAP – Filiala Sibiu. Pe simeză sunt expuse 30 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, purtând amprenta originală a fiecăruia dintre artiștii prezenți. De la Nicolae Barcan, Marius David, Constantin Ilea, Eugen Dornescu până la Valer Tarcea, Ion Constantinescu, Ileana Selbing, Andrei Szabo, Gheorghe Pârcălăboiu, Ioan Cândea, Veronica Costea-Cordali etc. Expoziția este dublată de un album de artă. Traveller Magazin este Partener Media al manifestării.

CONCERTE ÎN PEȘTERA IALOMIȚEI

Peștera Ialomiței din Bucegi a fost vizitată în numai două luni de la inaugurare de peste 13.000 de persoane. Această atracție naturală a trecut printr-un amplu proces de reabilitare cu fonduri europene în valoare de 6,4 milioane de lei. Investiția a fost derulată de Consiliul Județean Dâmbovița prin POR 2007-2013. Peștera poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 9.0018.00. Intrarea este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.

AUGUSTIN HAGIU ESTE ÎN IPRU
Hagiu Augustin IPRU

Președintele Onorific al Federației Operatorilor Români de Transport – FORT, Augustin Hagiu, a devenit din luna august cel mai tânăr Vicepreședinte al Uniunii Internaționale de Pasageri (IPRU). Adunarea Generală și-a stabilit conducerea și obiectivele în cadrul Reuniunii internaționale desfășurată la Istanbul între 19-21 august. România, reprezentată de FORT prin Augustin Hagiu, este membră fondatoare IPRU. Obiectivele IPRU vizeaza creșterea gradului de confort, securitate și siguranță în transportul de pasageri, a nivelului de accesibilitate a populației la transportul public, eliminarea concurenței neloiale etc.

ȚARA BÂRSEI ÎN VARIANTA GUȚESCU

O călătorie în spațiul și labirintul culorilor a găzduit timp de două săptămâni ale lunii septembrie Sala de Sticlă a Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Ea poartă amprenta artistică a fotografului Eduard Guțescu. Expoziţia „Călător în Ţara Bârsei” a propus vizitatorilor descoperirea frumuseţilor inedite oferite de această regiune etnografică, dar şi tradiţiile pe care oamenii locurilor încă le păstrează. Vernisajul a fost ”onorat” de ansamblul folcloricZestrea Branului” dar și de cozonacii şi ruladele produse după reţete vechi la Pensiunea ”Mama Cozonacilor”.

MUZEU PENTRU NEXT GENERATION

Un muzeu de ultimă generație, unic în România, va fi finalizat tehnic în toamna acestui an. Deschiderea lui este preconizată la finele lui 2015. Amplasat la ieșirea din Zărnești spre Plaiul Foii, Muzeul va conține secțiuni interactive printre care cele cu holograme spectaculoase, proiecții 3D, secțiunea de diorame, o peșteră în miniatură, dar și o stână artificială ce vor putea fi vizitate în interior. În clădire va exista o rampă ce va face conexiunea dintre parter și etaj. Va fi o machetă a Pietrei Craiului și o pasarelă pe care turiștii vor putea urca pentru a o admira de sus ca și cum ar fi pe munte. De asemenea pe pasarelă vor fi proiectate imagini din Piatra Craiului, informații geologice și despre habitat, dar și traseele turistice. Investiția totală se ridică la 7,7 milioane de lei, dintre care 6,37 milioane provin din fonduri europeni.

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
This entry was posted in Evenimente, Numarul 138 and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*