În urmă cu aproape 3 ani Organizația pentru Turism a Germaniei (DZT) deschidea un nou birou regional, al 30-lea la Belgrad. El urma să se ocupe de dezvoltarea promovării în scopul atragerii de cât mai mulți turiști din regiunea formată de Bosnia- Herțegovina, Bulgaria, Croația, Muntenegru, România și Serbia.

Conform unor recente sondaje ale lui IPK International și declarațiilor doamnei Petra Hedorfer, președinta Consiliului de administrație al DZT, pentru incoming-ul Germaniei, importanța acestei zone-sursă este în continuă creștere.

Astfel, s-a atins din 2013 spre 2014 un plus de 4,6 procente – de la circa 1,8 la aproape 2 milioane de călătorii. „Cu acest volum, regiunea și-a câștigat un loc important printre piețele cu potențial. Poziționarea puternică a Destinației de Vacanță în această zonă, confirmă angajamentul nostru strategic. Vedem în continuare un mare potențial în această regiune, care poate fi exploatat de activități de marketing orientate spre client: bazat pe previziunile actuale, ne așteptăm până în 2020 la o creștere medie anuală de 3%“ – a subliniat Hedorfer.

Cu aproape două milioane de călătorii și o cotă de piață de 14 procente, Germania este deja una din cele mai îndrăgite destinații de vacanță în străinătate din țările din regiunea Balcanilor. Ea se situează astfel înaintea țărilor învecinate cum ar fi Grecia sau Turcia (fiecare 11%), Italia (9%) și Ungaria (7%). Croația, cea mai mare piață sursă din regiune, a furnizat pe piața germană în 2014, 672,000 de excursii, însumând o cotă de piață de 27%.

A DOUA DESTINAȚIE PREFERATĂ DE ROMÂNI
Și numărul românilor ce călătoresc în Germania este în continuă creștere, iar previziunile se mențin și pentru 2015 la 4%. Germania este a doua destinație externă preferată de români iar în 2014 aceștia au generat 728,731 de înnoptări, în creștere cu 14,2% față de anul anterior. În medie călătoriile românilor au o durată de 18 zile iar cheltuielile sunt de 637 de euro per călătorie. 43% dintre românii sosesc în Germania pentru vacanțe iar 27% în interes de afaceri. Majoritatea călătoresc cu mașina (55%), 26% cu avionul, 14% cu autocarele. Cele mai populare destinatii frecventate de turiștii români sunt Bavaria, Baden-Württemberg, Hessen, Nordrhein-Westfalen și Berlin.
AIRBERLIN ȘI TOP 5 DESTINAȚII DE CONEXIUNE
Cu aproape 74.000 de pasageri înregistrați în 2014, airberlin confirmă că România este în ascensiune în ceea ce privește cheltuielile pentru vacanțe. Populația este mult mai dinamică iar cea mai populară conexiune este către Țările Scandinave. 24% din totalul pasagerilor români zboară mai departe și utilizează Berlinul ca o escală către Copenhaga, Oslo, Göteburg, Stuttgart și Düsseldorf. Acestea sunt cele top 5 destinații pentru români. Comparativ cu 2013 airberlin a primit la bord cu 16,3% mai mulți pasageri pe ruta Berlin-Tegel – București și retur. „România este o piață dinamică pentru airberlin. Se întrevede un potențial ridicat“ – ne-a precizat Dimitar Dimitrov, Manager regional al airberlin pentru România.
2015 – FOCUS PE ”TRADIȚII ȘI OBICEIURI”
Dacă în ultimii ani s-a mers foarte mult pe inovație iată că și Germania s-a gândit să facă o pauză de ”alimentare” a campaniei internaționale de promovare turistică. Tema principală de 2015 o reprezintă „Tradiții și obiceiuri“, ce include trei segmente: „Germania culinară“, „Tradiții care se trăiesc în continuare“ precum și „Artă și meșteșug“. „Aspectul‚ tradiția și istoria regiunii fac parte conform monitorului de calitate al DZT din Top 10 pentru alegerea locului de petrecere a concediului în cazul străinilor care vizitează Germania. Cu această campanie punem accentul pe segmentul tradițional al turismului în orașe, care atrage o parte semnificativă a turiștilor străini. Peste 22% dintre turiștii care sosesc în Germania se îndreaptă spre atracțiile turistice din mediul rural” – mai a adăugat Cristian Sallai, directorul Oficiului de Turism al Germaniei la Belgrad, care se ocupă cu promovarea inclusiv în România. Campania va impulsiona vizitatorii străini să savureze specialitățile locale variate, să descopere petreceri tradiționale și obiceiuri locale în regiunea germană și în diferitele orașe, cum ar fi de exemplu Oktoberfest-ul de la München și carnavalul din Köln etc.
Câteva TRAVEL TIPS ale DZT
Organizația Germană pentru Turism a a scos la produs în acest an câteva zăcăminte de istorie. L-a făcut pe comandantul Germanicus Superstar și astfel a creat un eveniment de rezonanță – 2000 de ani de la bătălia din pădurea Teutonburg. Acest eveniment, petrecut în actuala Saxonie inferioară e consolidat de Muzeul și parcul Kalkriese din landul Osnabruck dar și de teatrul ce activează în regiune. Fosta mănăstire cisterciană Chorin, din Barnimer Land, este și ea promovată în agenda culturală a turismului. În plus mănăstirea se află într-o Rezervație a biosferei, obiectiv protejat UNESCO. Berlinul este promovat ca metropolă a evenimentelor sportive, Bremen-ul pentru experiențele inedite ce amintesc de un vechi centru industrial, regiunea Ruhr pentru Festivalul ExtraSchicht, care promovează cultura industrială iar pentru gurmanzi și iubitorii de natură este promovată zona Schleswig-Holstein. Ca să nu vă lăsăm neterminați la ”Festivalul plăcerilor din natură” nu ratați fripturile din carne de zimbru, vită scoțiană sau cotletele de vită Galloways servite, în mod creativ, la o cafea.
MARIAN CONSTANTINESCU






