CARO – Capitala hotelieră a IBSF Under 21

Federaţia Română de Snooker (FRS), Innovation Travel şi IBSF – Federaţia Internaţională de Biliard şi Snooker au anunțat organizarea Campionatului Mondial de Snooker – IBSF, Under 21 la București. Evenimentul va avea loc între 17 şi 26 iulie 2015, la Complexul hotelier Caro, partener tradiţional al snooker-ului românesc şi unul dintre susţinătorii Federaţiei Române de Snooker.
Evenimentul va reuni circa 150 de participanţi la cele două categorii, feminin şi masculin, din peste 50 de ţări (Australia, SUA, Brazilia, Canada, Austria, Olanda, Anglia, Irlanda de Nord, Germania, Bulgaria, Polonia, Rusia, Japonia, China, Africa de Sud, Qatar, Australia etc.). La Bucureşti vor veni şi 26 de arbitri internaţionali. Campionatul va fi deschis publicului. Evenimentul va avea și o importanţă turistică. Participanţii şi suporteri vor putea să se familiarizeze cu Bucureştiul şi împrejurimile sale – a declarat în cadrul unei conferințe de presă, Raluca Repanovici, managing partner Innovation Travel.
„Este primul campionat mondial de snooker U21 organizat în România şi, pe de altă parte, al doilea campionat mondial de snooker U21 organizat în Europa în ultimii 10 ani, ultimul având loc în 2010 în Irlanda. Experienţa noastră în organizarea a 4 campionate europene de snooker în România, în 2006, la Constanţa, respectiv în 2010 şi în 2014 (dublu campionat), în Bucureşti, a constituit o importantă carte de vizită”, a precizat Francisc Tobă, preşedintele FRS. “Juniorii promit cel mai mult. Ei adoptă rapid principiile disciplină, educaţie şi muncă. Anul trecut, snooker-ul românesc a mai stabilit un record: 57 de break-uri de peste 50 de puncte, dintre care 32 au fost realizate de Andrei Orzan, recordul său şi, în acelaşi timp, recordul românesc fiind de 92 de puncte, în turneele oficiale. Sunt sigur că sportivii noștri vor lupta pentru obţinerea unor poziţii cât mai bune în clasamentul final” – a subliniat Dragoş Cozmaciuc, antrenor federal în cadrul FRS. (ION BADEA)
DIAVOLII DE MARE au venit la ANTIPA

După ce în luna mai Asociația de Fotografie de Mediu și Ecologie – WEPA (Wildlife Ecology Photography Association), a avut o expoziție cu aceeași temă la Palatul Parlamentului, pe 11 iunie organizația a vernisat a doua ediție în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” și Ambasada Mexicului în România. Tema – ”Întâlniri remarcabile – Diavolii de mare din Socorro”. Expoziția, reunește 28 de lucrări, parte din fotografiile făcute în timpul expediției în insulele Socorro din Mexic, la care au participat membrii ai WEPA România. SOCORRO 2015, care a contribuit la identificarea unui număr de 11 diavoli de mare, printre care unul în premieră -, a avut ca scop familiarizarea publicul larg cu peisajele subacvatice splendide, cu diavoli de mare ( Manta Biostris). Materialele au fost donate către Pacific Manta Research Group, o asociație care monitorizează specia de mai mult de 30 de ani. Până în prezent sunt cunoscute 464 de exemplare de Manta Biostris. Dintre acestea, doar 160 de exemplare au fost văzute de mai multe ori în arealul rezervației.
Expoziția ”Întâlniri remarcabile – Diavolii de mare din Socorro” se bucură de o mare audiență. Inaugurarea a fost onorată de E.S. Agustin Gutierrez Canet, Ambasadorul Mexicului în România, Luis Ovidiu Popa, Directorul general al Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” dar și de cîteva sute de invitați. Ea rămâne deschisă până pe 12 iulie. Traveller Magazin s-a numărat printre principalii Partenerii Media. (M. CONSTANTINESCU)
ANAT ARE UN NOU PREȘEDINTE
Aurelian Marin este noul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). El a fost ales cu 130 de voturi pentru un mandat de doi ani. Aurelian Marin, managerul general al agenţiei de turism PARADIS din Constanța, are o experiență de aproape 20 de ani în industria turismului. El este și președintele Regiunii Sud-Est a ANAT, președintele Grupului de Lucru pentru Codul de Etică, membru în Comisia de Etică și în cea de Marketing Intern. Programul său de management vizează dezvoltarea și promovarea turismului, dar și adaptarea la modul dinamic în care astăzi relaționează piețele turistice mondiale. “Am identificat o serie de probleme pe care le consider prioritare. Amintesc doar de educația în întreg angrenajul de turism respectiv unificarea partenerilor din turism într-o singură voce pentru a aduce consistență și credibilitate în demersurile făcute pe lângă autorități” – a precizat Aurelian Marin.
GALĂ FASHION CU PREMII DE EXCELENȚĂ

”Acasă la Brâncuși”, program al Consiliului Județean Gorj și Asociația de promovare turistică regională, ”Descoperă Râșnovul”, program coordonat de Primăria Râșnov, stațiunea Mamaia, proiectul de reabilitare a falezei din zona Cazinoului Constanța, primăria Alba Iulia pentru punerea în valoare a cetății Alba Carolina, cea mai mare de acest gen din România, hotelul Internațional din Sinaia, Restaurantul Voievodal Băneasa, grupuri sau oameni de afaceri din Italia, Israel, China ori Republica Moldova. Acestea au fost câțiva dintre premianții celei de-a V-a Ediții a Galei Turismului Românesc care și-a propus să premieze excelența în domeniu. Parteneriatul cu Fashion TV România – în calitate de producător de evenimente a cunoscut o schimbare de conținut. În acest an organizatorul nu a mai fost Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) ci Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), condusă de Corina Martin.

Cea mai importantă personalitate care a onorat show-ul și Gala de la Stejarii Country Club București, a fost însă Michel Adam, creatorul și fondatorul Fashion TV. Acesta a apreciat calitatea spectacolului maraton. Noi am remarcat colecția Bird, semnată de Cătălin Botezatu, miniconcertul Andra, colecția de haine de voiaj dar și modelul lux Shooting Brake al producătorului Mercedes-Benz, prezentat în foayerul complexului Stejarii.
”Premiem pentru al 5-lea an consecutiv destinații turistice de excelență din România. În acest an ne-am îndreptat atenția și spre operatorii de turism internaționali, de pe piețe strategice pentru atragerea de turiști străini în România. Am căutat să răsplătim măcar simbolic eforturile acestora de a ne promova ca destinație. Gala Turismului-2015 a arătat încă odată că industria noastră are nevoie de cât mai multe evenimente de calitate pentru a crește în vizibilitate” – a declarat Corina Martin, Președintele FAPT. (VASILE COSTRUȘ)
PLAI ROMANIA merge pe mâna lui MIHAI

Un proiect unic în Europa, susține Nicolae Marghiol, președintele Asociației Cele mai Frumoase Sate din România (AFSR), a fost lansat cu puțină vreme în urmă la cinematograful Muzeului Țăranului Român. El poartă numele Plai Romania și își propune prin intermediul unei platforme on-line să promoveze o parte dintre atracțiile țării noastre. Pe aceasta va rula primul joc ce-l are ca personaj principal pe ghidul avatar Mihai, cel care va însoți turiștii virtuali în călătoriile ce le vor face în orașe, muzee, sate frumoase și alte locuri deosebite. Primele tururi au ca țintă județele Timiș (comuna Belinț), Brașov (satul Drăguș), Tulcea (Delta Dunării), Constanța (Vama Veche – 2 Mai, comuna Limanu), Arad , Oradea etc. Creatorii produsului ne-au informat că există și trasee tematice de genul Drive în România – călătorie auto, Eco România (Wild România) – în mijlocul animalelor sălbatice, respectiv Iarna în Bucovina. Ambițiosul proiect va fi disponibil pe platformele web, PC și smartphone din luna aprilie 2015. ”Credem că prin acest proiect fiecare turist, va ajunge pentru început virtual în o parte dintre cele mai frumoase locuri din România. Considerăm că promovarea patrimoniului cultural național prin intermediul tehnologiei digitale reprezintă un mare câștig pentru consumatori. Caracterul inovatic, ludic, permite realizarea unor incursiuni facile spre aceste destinații. Materializarea acestei prime etape a fost susținută de Consiliile județene Arad, Tulcea, Bacău și alți parteneri ai asociației” – ne-a mai precizat Marghiol. (MARA ANTON).
TRĂIASCĂ ROMÂNIA ȘI BANII EI DE PROMOVARE
Autoritatea Naționala pentru Turism (ANT), va difuza pe postul de televiziune National Geographic o serie de producții ce se înscriu în campania de promovare a brandului turistic al României. Valoarea estimată a proiectului este de 972.500 de euro, din care contribuția ANT este de 750.000 de euro, iar cea a postului de televiziune National Geographic, de 222.500 de euro. În principiu este vorba de un film de 45 de minute și 4 spoturi de 30 secunde. ANT a precizat că documentarul ce va fi realizat pentru promovarea cu precădere a Bucureștiului ca destinație „smart” de city- break împreuna cu spoturile de promovare au rolul de a aborda atât partea mai puțin cunoscută a orașului din punct de vedere al istoriei, al vieții culturale, artistice etc. Conceptul „Smart Cities” presupune realizarea a câte unui film pentru 18 orașe europene relevante, considerate a deține cel mai mare potențial de creștere în următorii ani. Producțiile vor fi difuzate în Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, Rusia și România, ca piețe țintă, precum și în Spania, Polonia, Abu Dhabi și India, ca piețe de oportunitate.
EXPOZIȚIE CU LUCRĂRI ALE ȘCOLII DE LA TUNIS.
La Muzeul Național Cotroceni din București a fost deschisă expoziția de pictură cu titlul ”L’Ecole de Tunis”. Ea reunește o selecție de tablouri semnate de pictori tunisieni ai secolului 20, ce fac parte din acest curent artistic figurativ apărut după cel ce-al Doilea Război Mondial, ce reunește artiști de diverse origini. Tablourile expuse sunt semnat de Pierre Boucherle, Jules Lellouche, Moses Levy, Ali Bellagha, Jalel Ben Abdallah, Brahim Dahak, Safia Farhat, Abdelaziz Gorgi, Hedi Turki, Zoubeir Turki, Yaha Turki, Aly Ben Salem, Ammar Farhat etc. Evenimentul, organizat de către Ambasada Republicii Tunisiene în România, a beneficiat de sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și al Universității Naționale de Muzică din București (UNMB), în cadrul sărbătoririi lunii Francofoniei de către GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor, Instituțiilor Francophone).
S-A ÎNFIINȚAT ORGANIZAȚIA DE MARKETING ÎN TURISM DIN ROMÂNIA
OMTR își propune sa devina o entitate reprezentativă pentru revigorarea, dezvoltarea şi promovarea turismului românesc. Asociația este formată din specialişti în domeniu sau din sectoare adiacente dar și din oameni de afaceri de succes. Printre obiectivele noii organizații se numără promovarea limbajului de specialitate, elaborarea unor studii de marketing, realizarea unor studii de formare/ consolidare/ repoziționare a imaginii produsului turistic românesc, elaborarea unor planuri de marketing specifice și a unor programe de promovare aplicate. „Dorim ca OMTR să devină furnizor de experiență în vederea revigorării, dezvoltării susținute și, implicit, promovării turismului românesc de către fiecare pentru fiecare și împreună pentru România” – a declarat prof.univ.dr. Ion Pârgaru, unul dintre fondatorii organizației.
„Timeless city Istanbul & faces”

Porumbei, copii, fețe muncite de bătrâni reflectându-se în caldarâmul străzilor înguste din Istanbul sau în apele învolburate de istorie ale Bosforului. Viziunile alb-negru au fost scrise cu lumină de artistul fotograf turc Mustafa Dedeoğlu. El a căutat să surprindă imaginarul, povestea, dar mai ales frământarea unei lumi plină de farmec și simplitate. Istanbulul este chiar orașul în care s-a născut în 1978, iar pasiunea pentru fotografie este de dată relativ recentă – anii 2006. În fotografiile sale prioritare sunt compoziţia şi valoarea emoţională a imaginii. Stilul său reflectă o personalitate puternică, atrasă de magia detaliilor. Fotografiile lui Mustafa Dedeoğlu nu ne arată Istanbulul modern, ci ne duc spre străzile de la periferie, spre colţuri ascunse, neştiute ale oraşului şi spre locuitorii săi.
Aceste observații au fost prilejuite de organizarea expoziţiei de fotografie „Timeless city Istanbul & faces”, la care a lucrat timp de 8 ani. Amfitrionii au fost Ambasada Republicii Turcia la București împreună cu Muzeul Naţional al Satului ,,Dimitrie Gusti” şi Filialele Bucureşti ale Uniunii Democrate Turce din România şi ale Uniunii Democrate a Tătarilor turco-musulmani din România. (ALEX BARBU, FOTO: VASILE COSTRUȘ)
TRASEU CULTURAL CU VINURI ȘI ÎMPĂRAȚI
Organizația internațională Danube Competence Centre, cu sediul la Belgrad, a lansat un nou traseu cultural european. El include 20 de situri arheologice și 12 regiuni viticole din România, Croația, Serbia și Bulgaria. Denumit ”Drumul Vinului și al Împăraților Romani pe Dunăre”, proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană. El își propune promovarea unor atracții turistice de pe granița de nord a Imperiului Roman, dar și al vechilor tradiții de vinificație. Printre atracțiile românești incluse în acest traseu se numără Cetățile Histria, Adamclisi, Alba Iulia și Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
DROBETA RENAȘTE PRIN POR
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a obținut, prin Programul Operational Regional 2007-2013, de la Uniunea Europeană o finanțare de 14 milioane de euro pentru salvarea de la distrugere a Cetății Severinului și a Palatului cultural Teodor Costescu. Cetatea-fortăreață a fost ridicată pe malul Dunării, la 500 de metri de castrul și podul roman construit de Apollodor din Damasc. În secolul al XIX-lea a fost identificată în zonă și o cetate dacică edificată anterior, care poate fi văzută pe Columna lui Traian de la Roma.
TREI INVESTIȚII PENTRU DELTA DUNĂRII
Mini-porturile din Delta Dunării, Murighiol, Jurilovca și Sarichioi vor fi realizate sau extinse prin instrumentul financiar european Investiții Teritorial Integrate (ITI). Conform oficialilor Consiliului Județean Tulcea, cele trei investiții fac parte din Strategia de dezvoltare integrată a Deltei Dunarii și vor fi finanțate prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ITI-Delta Dunării, înființată recent. Realizarea investițiilor se va face în cadrul unui parteneriat public-privat. Lucrările de amenajare a infrastructurii portuare din Murighiol au o valoarea totală de 10.759.000 de euro, cele de la Sarichioi, ce vor crea 155 de locuri de acostare pentru ambarcatiuni – vor fi de 6,2 milioane de euro, iar infrastructura de primire a ambarcațiunilor de la Jurilovca, va fi extinsă de la 80, în prezent, la 250 de locuri.
CELE MAI ACCESIBILE ORAȘE
Într-un top realizat de către site-ul Trivago, Brașovul și Sibiul se numără printre cele mai avantajoase destinații la nivel mondial din 2015, aflându-se pe locul 13, și respectiv 18. Indicele oferă o listă cu cele mai accesibile 100 de orașe ce trebuie explorate în 2015, atât pe baza prețului mediu anual pe noapte, pentru o cameră standard, cât și a reputației hotelurilor din zonă. În ceea ce privește clasamentul la nivel european, Bosnia, Herțegovina, Serbia, Bulgaria și Ungaria se prezintă drept cele mai convenabile destinații pentru acest an.






