Fraţii Cristescu sunt preocupaţi să dezvolte Complexul turistic Arsenal Park, dat în folosinţă în urmă cu câţiva ani. După cum se ştie spaţiul turistic a fost dezvoltat pe teritoriul unei foste fabrici de armament care în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, ajunsese, din punct de vedere al cantităţii, al doilea mare producător de muniţie din Europa. Dupa Revoluţie, fabrica a intrat în declin. Societatea a fost cumpărată în 2003 de firma timişoreană Timco, membră a Bega Grup.
În urma unor investiţii inspirate buncărele şi depozitele de muniţie abandonate ale fostei fabrici Rompiro au fost transformate spaţii turistice cu o capacitate totală de 200 de locuri, cu paturi repartizate pe afeturi de tun sau în TAB-uri, în camere simple sau apartamente în vile. Aleile complexului turistic sunt străjuite de 70 de tunuri, TAB-uri, dispozitive antirachetă, tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o locomotivă, un avion IAR 93, un elicopter Kamov Ka 26. Toate acestea alcătuiesc “cel mai mare muzeu de tehnica militară din România deschis publicului” – afirmă proprietarii.
În acest an ei au anunţat o nouă o investiţie de circa 6 milioane de euro.Conform proiectului de construcţie aici va apărea un Centru de agrement în cadrul complexului de la Orăştie. Acesta beneficiază de susţinere financiară europeană, fiind cofinanţat prin REGIO – POR într-o proporţie de peste 55%, contribuţia beneficiarului fiind de circa 40%. Lucrările de construcţie, începute la jumătatea anului, se vor încheia în ultimul trimestru din 2015. Investiţia include, printre altele, un parc de aventură cu traseu de căţărat în copaci, spa şi turn pentru sporturi extreme.
„Vom avea în final o ofertă foarte atractivă pentru turişti: şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, formate din peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, 9 kilometri de piste de biciclete şi plimbare asfaltate şi un turn pentru sporturi extreme, cu o înălţime de 40 de metri, de pe care va porni cea mai lungă tiroliană din ţară (600 de metri), pe care va funcţiona şi un dispozitiv de bungee-jumping.
Vom mai construi un loc de joacă pentru copii, un patinoar sintetic, un skate parc din beton, cu suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi, un centru de agrement de călărie, un Centru spa şi o sală multifuncţională. Pe termen lung avem în vedere extinderea capacităţii de cazare până la 400 de locuri şi executarea unui foraj de apă termală pe care o vom folosi la alimentarea spa-ului şi la încălzirea complexului” – a mai spus Marius Cristescu, preşedintele Bega Grup.
În 2013 circa 35.000 de turişti s-au cazat la Arsenal Park şi alţi 40.000 l-au vizitat. Aproximativ 15% dintre aceştia au venit din Ungaria, Serbia, Croaţia, Germania, Danemarca şi SUA.
ANGELA SIMION & VASILE COSTRUŞ