“Axa Brâncusi” din Târgu Jiu va primi Golden Apple, EVENIMENTE nr. 122

= 533

“Axa Brâncusi” din Târgu Jiu va primi Golden Apple

Clubul Presei de Turism – FIJET România a anunțat că Monumentul Eroilor, creat de celebrul sculptor Constantin Brâncuşi va fi primi în luna octombrie a acestui an distincţia “Golden Apple”. Ea este considerată echivalentul premiului Oscar, decernat de către presa internaţională de turism. Juriul Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Editorilor de Turism (FIJET) a decis luna trecută ca prestigiosul premiu să recompenseze, în 2014, trei obiective turistice “ale căror comunităţi contribuie la dezvoltarea şi promovarea pe plan naţional şi internaţional a valorilor turismului” – se subliniază în scrisoarea adresată Conducerii Clubului Presei de Turism – FIJET ROMÂNIA. Alături de “Axa Brîncuşi” din Târgu Jiu, vor mai primi această distincţie Peştera Postojna din Slovenia şi oraşul antic Byblos din Liban – ne-a informat Tijani HADDAD, preşedintele FIJET.

Acesta va fi al 5-lea trofeu Golden Apple ce va recompensa turismul românesc. Obținerea lui este rezultatul unei munci asidue, de mai bine de 3 ani, a FIJET România, susținută în parteneriat cu Asociația Profesională Patronală de Turism Gorj (condusă de Laura Dragu Popescu) și Autoritatea Națională pentru Turism. Primul a fost acordat în 1975, atracţiilor turistice din Bucovina. Următoarele trei au fost decernate, în 2009, zonei ecoturistice Mărginimea Sibiului, Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, respectiv companiei aeriene Blue Air – a precizat Marian Constantinescu, președintele Clubului Presei de Turism – FIJET România.

ION BADEA

FLORIN JIANU: ”Turismul are nevoie de facilități fiscale!”

”Voi milita în următoarea perioadă pentru o serie de facilități fiscale care să ajute dezvoltarea și capitalizarea industriei turistice. Am în vedere scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 3 ani pentru investiții noi în cluburi de turism, precum și pentru parcuri tematice, de distracție și echitație, dar și scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 5 ani pentru investiții în turismul balnear” – a declarat Florin Jianu, noul ministru delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.

El a precizat că se intenționează creeare unui cadru legislativ astfel încât să fie aplicată creșterea de zece ori a taxelor și impozitelor pentru structurile hoteliere privatizate și nefolosite. Va exista și varianta răscumpărării de către stat a structurilor hoteliere privatizate și lăsate în paragină, modernizarea și reprivatizarea lor. Un alt subiect important avut în vedre este transformarea litoralului românesc în Zonă cu statut special, cu limita teritorială de 10 kilometri pe uscat și 10 kilometri în largul mării. Acest statut se va aplica și regimului fiscal pentru cazinouri si jocuri de noroc. De asemenea se dorește oferirea unor facilități fiscale operatorilor din turism care obțin eticheta ecologică pentru pensiunile și capacitățile de cazare pe care le dețin.

ASFR a fost la Valonia

Asociația Cele mai frumoase sate din România (AFSR), a participat la Festivalul Internațional – Cele mai frumoase sate din lume, cu un stand de promovare turistică și culturală și au oferit un spectacol folcloric, specific tradițiilor localității Ciocănești (Județul Suceava). După cum se știe Ciocănești a fost declarată de această organizație – Satul cultural al României 2014. La Festivalul găzduit de localitatea Mozet – Valonia (Belgia), au participat asociații similare din Spania, Italia, Canada, Franța, Belgia, Germania, Coreea de Sud, Japonia etc.

SIMION GIURCĂ: 2014 înseamnă pentru mine 50

Simion Giurcă, directorul Biroului de promovare și informare turistică al României la Viena a declarat cotidianului Wiener Zeitung că se pregătește în acest an să sărbătorească 50 de ani de existență a acestuia. ”A fost printre primele reprezentanțe de turism care au apărut pe tărâm austriac. Biroul de care-l conduc este precum o ambasadă”. Cotidianul austriac a publicat un articol prin care încearcă să lupte cu prejudecățile care stau în calea dezvoltării turismului de cele mai multe ori. ”Știu cu ce prejudecăți ne confruntăm, mai ales în ultimii 6 ani de când România este membru al Uniunii Europene.

Chiar daca românii au o imagine negativă în Austria, misiunea mea este să lupt zilnic ca să modific această imagine. Indiferent de imaginea bună sau rea, se investește acolo unde sunt bani de câștigat. În cazul turiștilor trebuie să îi atragem cu peisajele, arta culinară, istoria și ospitalitatea noastră. Mulți recunosc că au călătorit cu prejudecăți în România, dar realitatea de la fața locului i-a determinat să renunțe la acestea”- mai subliniază Giurcă. Simion Giurcă a devenit în ultimul deceniu o personalitate marcantă a lumii turistice austriece dar și europene. El a fost vicepreședinte iar azi este președintele Corps Touristique Austria, un club select ce reunește birourile de turism naționale și internaționale ce-și dezvoltă activitățile de promovare în și de pe piața austriacă.

ION BADEA

NU STAȚI PE GÂNDURI. LITORALUL E PENTRU TOȚI!

Ediția de primăvară 2014 a programului ”Litoralul pentru Toți” a debutat pe pe 5 mai și se va încheia pe 15 iunie – au anunțat organizatorii acesteia. Liderii Asociației Litoral-Delta Dunării (A.L.D.D.), Federației Patronatelor din Turismul Romanesc (F.P.T.R.) și ai Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (A.N.A.T.) au subliniat că tarifele maximale au rămas la același nivel cu cele din ediție septembrie-octombrie 2013.

Astfel turiștii vor putea beneficia de tarife începând de la 159 lei de persoană (6 nopți, hotel de 1 stea, fără mic dejun), și pot ajunge la 605 lei, (la hotelurile de 5 stele, în condiții similare, dar cu mic dejun inclus). Ca și la ediția precedentă există și oferte All Inclusive unde tarifele meximale pentru sejururi de 5 nopți de persoană, variază de la 765 lei (hotel 3 stele), până la 985 lei (hotel 5 stele). În program sunt înscrise peste 40 de hoteluri ce oferă circa 5.400 de locuri pe serie.

VOM AVEA UN MUZEU SUBACVATIC ÎN MAREA NEAGRĂ?
Oamenii de știință români și bulgari au conceput un proiect comun ce va fi susținut de ambele țări. El are în vedere crearea unui muzeu subacvatic în Marea Neagră și își propune investigarea patrimoniului cultural pe platoul de vest al Mării Negre, de la Dunăre până la Capul Kaliakra. Atanas Palazov, directorul Institutului de Oceanologie de pe lângă Academia Bulgară de Științe, a declarat că unul dintre scopuri este crearea unui produs turistic care să permită vizitarea unor orașe, porturi și epavele unor nave scufundate. Nimic din ceea ce va fi descoperit nu va fi scos la suprafață, toate vestigiile urmând să se constituie în patrimoniul viitorului muzeu subacvatic. După materializarea proiectului cercetătorii se așteaptă ca agențiile de turism să organizeze programe pentru scafandri amatori.

PRODUCȚIA NAȚIONALĂ DE VIN A FOST MAI MARE CU 30%

Anul trecut cam așa au stat lucrurile. Evaluarea aparține lui Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV). El a arătat că și cantitatea destinată autoconsumului a fost mai mare, ceea ce a determinat o cerere mai temperată pentru vinul comercializat. Conform evaluărilor organizației din care face parte ”în prezent piața vinului din țara noastră se ridică la circa 300 de milioane de euro, fără importuri. Anterior crizei (2008), valoarea vinului produs la noi se ridica la circa 500 de milioane de euro. Trebuie să punctez un alt lucru foarte important. Din valoarea actuală a producției naționale de vin doar circa 60% reprezintă piața fiscalizată”:

DOUĂ EXPOZIȚII REMARCABILE

Prima a avut ca tematică ”Sfinţi Voievozi în icoana ortodoxă” și a fost deschisă până pe 17 mai în Pivnițele Cantacuzine ale Muzeului. 2014 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Printre participanţii la simpozion s-au numărat: prof. univ. dr. Giorgios Kordis, Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, Grecia; Lector Dr. Todor Mitrovic, Academia Ortodoxă a Bisericii Sârbe pentru Arte şi Restaurare din Belgrad, Serbia; Pr. Iacob, Chilia Sfântul Tihon, Sfântul Munte Athos, Pr. Luca, Sfânta Mănăstire Xenofondos, Sfântul Munte Athos,; Pr. Haralambie, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte Athos, Grecia etc.

O altă expoziție, deschisă până pe 20 mai, a pus în valoare ”Portretul în pictura românească din colecţii particulare”. Organizată în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, expoziţia a cuprins circa 200 de lucrări din 50 de colecţii particulare. Ele poartă semnătura lui Ion Negulici, Mişu Popp, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Henri Catargi etc.Traveller Magazin a fost Partener Media al ambelor evenimente.

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Evenimente, Numarul 122 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*