CĂUTĂM GPS PENTRU EDEN!
România are în ultimii ani o campanie de promovare turistică ce te invită se descoperi o destinaţie cu un avantaj major: natura în plenitudinea ei. Filmele făcute de străini, precum „Wild Carpathia”, întreţin şi ele o imagine a libertăţii de explorare, a potecilor nebătute. Toate te cheamă, te atrag, către arealul Carpaţilor. Ca spre un rai care-ți reamintește o parte din farmecul pierdut al Europei.
Cum să câştigăm mai bine de pe urma naturii, pe termen lung? Cum s-au dezvoltat alţii în situaţii similare? În acest reportaj promovăm cîteva sugestii din parcuri naturale americane în paralel cu ideile cristalizate recent într-un studiu românesc.
„Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de arii naturale protejate din Munţii Carpaţi” este un proiect finanţat de Fondul Global de Mediu (GEF) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) România şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în parteneriat cu World Wildlife Fund (WWF). Studiul expune situaţia actuală din cinci parcuri pilot (Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Natural Piatra Craiului, Parcul Natural Retezat şi Parcul Natural Vânătorii Neamţ), cu multele minusuri de gestionare la toate nivelurile, şi arată, într-o proiecţie negativă şi una pozitivă, unde se poate ajunge în 25 de ani. Îl găsiţi pe www.punepretpenatura.ro. Sectoarele studiate pentru fiecare în parte sunt: turism şi agrement, silvicultură şi vânătoare, agricultură, resurse de apă şi managementul riscurilor de dezastru.
Avem cele mai parfumate căpiţe de fân?
Parcul Natural Apuseni (75.784 hectare) îi are pe “moţi”, o comunitate aparte, 35.000 locuitori răspândiţi în 55 de sate pe teritoriul protejat. Pajiştile pline de flori, pădurile întinse, peşterile numeroase şi, mai ales lipsa urmelor intervenţiei umane contemporane (nu sunt fire peste tot, panouri publicitare jerpelite la marginea drumului, lipsesc zonele aglomerate cu viloaie) fac din Apuseni o destinaţie de trecut pe listă. Parcul are trei centre de informare a turiştilor, pe trei dintre direcţiile de acces. La câteva dintre peşteri se plăteşte o taxă de intrare modică dar majoritatea nu sunt amenajate pentru a primii turişti.
Studiul arată că arealul şi comunităţile locale ar prospera dacă s-ar mări taxele de intrare (la 2 sau 2,5 euro de persoană) şi s-ar aplica la mai multe locaţii (printre care şi vechile mine aurifere). În 2010 Parcul Natural Apuseni a generat venituri directe de 34.000 de euro, în principal, din plata tarifelor de vizitare. Încurajarea turiştilor de a folosi pensiunile locale pentru a se caza în zona parcului dar şi promovarea unor activităţi speciale de către autorităţi (tururi pe jos pentru admirarea faunei, pentru identificarea unor specii endemice din floră, pentru cules plante medicinale etc.) ar creşte atractivitatea dar şi veniturile. Un tur cu adevărat unic ar fi, credem noi, acela care ar plimba turistul pe urmele moţilor, arătându-i modul de viaţă tradiţional, şi , de ce nu, un altul axat pe istoria mineritului.
Știți poanta cu cele mai grozave stele ?
În statul Utah există o reţea fabuloasă de parcuri naturale şi zone protejate. Mai mult decât atât zonele unor aşezări sunt protejate precum parcuri istorice. Oraşul St. George, cu x locuitori a fost fondat prin 1850 de către câteva familii de mormoni care au deschis exploatarea fierului în zonă. La Frontier Homstead State Park Museum sunt nu numai instrumente de minerit dar şi documente în care citim inclusiv de câte neveste era nevoie pentru a stabili comunitatea. În parc vizitezi casele vechi, poţi spăla rufe în lighean, poţi tipări un ziar sau, împreună cu un ghid local foloseşti arme de vânătoare ori înveţi să tragi cu tunurile din dotare.
St. George este în drumul celor care străbat zona pentru a vizita parcul Cedar Breaks. Atracţia zonei protejate este un amfiteatru calcaros în nuanţe de roşu, roz, galben şi alb. Poţi conduce cam 10 km pe o şosea panoramică, există 28 arii de campare şi pic-nic, 4 terase amenajate în munte de unde să admiri panorama şi numeroase cărări amenajate. La centrul pentru vizitatori se plăteşte intrarea iar angajaţii parcului ţin şi prelegeri zilnice despre faună, floră etc. Zona are peste 3000 metri altitudine iar aici, spun specialiştii, se văd cele mai multe stele: au cel mai frumos cer nocturn din toată America. Frumoasă găselniţă, nu? Apusenii nu poat avea cea mai bună apă, cele mai parfumate căpiţe de fân? Ca să nu mai zicem de cele mai vechi mine romane de aur şi cele mai faine narcise! S-a înţeles ideea, nu?
Similar din cauza etnografiei dar având mai mulţi vizitatori este Parcul Natural Munţii Maramureşului (133.354 hectare). Aici locuiesc în jur de 100.000 de oameni. Tot românul a auzit de porţile sculptate în lemn, de bisericile unicat în ţară… Se porneşte la drum şi găseşte din ce în ce mai multe case mari, înghesuite la marginea drumului, în culori ţipătoare. Casele de lemn s-au cam vândut pe doi bani la italieni şi au ajuns prin afara României, meşteri mai sunt câţiva dar cerere locală…ioc. Natura e minunată, verdele acela crud, curat, moale îţi face sufletul să cânte. Dar zona suferă din ce în ce mai mult de ceea ce arată studiul citat: “acţiuni dăunătoare, printre care supra exploatarea resurselor forestiere prin defrişare şi braconaj, (…) degradarea şi fragmentarea habitatelor, cauzate de operaţiunile de construire a drumurilor şi caselor şi a infrastructurii turistice, care este concepută şi planificată necorespunzător.” În vacanţă, turistul care fuge de oraş nu vrea să vadă tot betoane!
Pe traseu cu bebe în cârcă
Parcul Zion, tot din Utrah, este un exemplu cum nu se poate mai bun de planificare şi eficienţă. La intrarea din sud este localitatea Springdale. O stradă cu clădiri cochete, cu spaţii verzi, plină de cafenele, magazinaşe diverse, galerii de artă şi locuinţe. Hotelurile au maxim 2 etaje şi majoritatea construcţiile au pereţii coloraţi în nuanţele pietrei muntelui. În Zion totul pare poleit cu cupru, lumina face muntele să ardă. În parc poţi merge cu un minitrenuleţ să admiri diversele forme ale stâncilor din mers, o aventură pentru comozi care durează cam o oră. Cele 6-7 trasee amenajate de urcă până la 2.000 metri altitudine. Iar amenajat înseamnă că potecile au frânghii şi opritori, trepte tăiate în piatră, băncuţe ici şi colo. Cascade, ochiuri de apă limpede, copaci şi, nu exagerăm, zeci de familii tinere pornite la drum cu echipament sportiv şi cu copii de nici un an, ancoraţi în spatele tatălui sau al mamei. Atât Springdale cât şi peisajul parcului amintesc cumva de Valea Prahovei, de Bucegi. Am făcut conexiunea probabil cu gândul la cum ar putea ajunge locaţiile româneşti, într-o proiecţie optimistă, în 25 de ani. Din Springdale un autobuz local transport turiştii la intrarea în parc, aici sunt casele de bilete, magazinul de suveniruri, centrul de informare (cu sală de proiecţii) – toate clădirile sunt făcute din lemn şi proiectate în aşa fel încât să nu deranjeze cu nimic peisajul.
Vrem mai mulți bani, trebuie investiți mai mult !
Parcul Naţional Piatra Craiului (14,774 hectare) include culoarele Rucăr-Bran şi Rucăr-Zărneşti. Pe teritoriul său trăiesc cam 30.000 de oameni şi s-ar putea lăuda cu cele 181 de specii rare de plante şi vieţuitoare din parc. Datorită Castelului Bran şi a zonei Moeciu este, poate, cel mai vizitat areal dintre parcurile amintite de studiu. Agroturismul, conservarea dar şi exploatarea tradiţiilor locale aduc momentan însă mulţi turişti rapizi, de week-end, care se opresc în zona Bran. Parcul are un singur centru pentru vizitatori, la Zărneşti. Accesul pe o săptâmână costă 7 lei, poţi plăti prin SMS căci şansele să depistezi trei automate albastre de bilete sunt, să zicem, mici. Zona Moeciu, atât de încărcată deja cu pesiuni şi complexe turistice, poartă de intrare în parc, nu are din păcate nici o facilitate care să atragă turistul spre mai departe – se precizează în același studiu finanțat de către GEF.
Proiectul arată că ariile protejate din Carpaţi sunt subfinanţate. Pentru cele cinci arii protejate aduse în discuţie a fost alocată suma de aproximativ 950.000 de euro în 2010, deşi se consideră că este nevoie de 1.600.000 de euro pentru acoperirea nevoilor de bază şi de 2.550.000 de euro pentru administrarea optimă a siturilor! Dar ca să ajungi la o administrare optimă trebuie întâi să ai o infrastructură optimă pentru ele. Munţii Carpaţi se întind pe o suprafaţă de 210.000 kilometri pătrați în Europa Centrală şi de Est, şi traversează şapte ţări: Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Ei au fost incluşi de WWF în lista celor mai importante 200 de ecoregiuni din lume. Ei găzduiesc cele mai întinse suprafeţe de pădure montană, cele mai mari ecosisteme naturale montane intacte de păduri de fag şi de păduri mixte de fag şi brad şi cea mai mare suprafaţă de păduri virgine rămasă în Europa. România deţine 54% din lanţul carpatic.
La vânătoare de turiști
Reţeaua de Arii Naturale Protejate din Munţii Carpaţi (CNPA) este alcătuită din 285 de arii protejate (procetul de 17% din ecoregiune este, conform specialiştilor, foarte mic). Avem 22 de arii protejate majore, adică 12 parcuri naţionale şi 10 parcuri naturale. Studiul românesc arată că, nici la capitolele infrastructură şi posibilităţi de cazare, situaţia nu e… verde. În România există în jur de 200 de cabane de vânătoare administrate de RNP-Romsilva dintre care 120 în Carpaţi, dar numai 5 se găsesc în parcuri. Unităţile sunt subutilizate, nu sunt promovate şi nici administrate cu gândul la atragerea turiştilor. Accesul în ariile protejate este limitat deoarece s-au construit în acest scop puţine drumuri. Dacă totuși turistul ajunge în aria parcului nu are unde să se informeze. Pe lângă faptul că doar 4 din cele aproape 300 de parcuri carpatice au centre de vizitare (Retezat, Lunca Mureşului, Piatra Craiului şi Vânători Neamţ) ele sunt parțial funcționale, având dificultăţi de întreţinere.
Ochi albaştri versus Apus de soare
Parcul Naţional Retezat (38.138 hectare) a fost înfiinţat în 1935 şi este primul de acest gen din România. Localnicii îi spun „tărâmul fermecat, cu ochi albaştri” datorită comorilor lăsate aici de generoasa natură: 80 de lacuri şi tăuri care oglindesc cerul, unicate ale erei glaciare pe teritoriul ţării noastre. Accesul în parc costă, pe săptămână, 10 lei de persoană (nu contează numărul intrărilor). Din păcate în interiorul zonei protejate posibilităţile de cazare sunt limitate. În complexul turistic Pietrele, locul din care pot începe cele mai frumoase trasee, nu s-a mai investit din anii ’60.
Studiul citat subliniază importanţa facilităţilor oferite posibililor clienţi dar şi a venirii în întâmpinarea dorinţelor acestora. Pentru turistul educat în călătorii calitate nu înseamnă numai curăţenie în hotel sau mâncare bună, clientul vrea când iese pe balcon să vadă un peisaj frumos, nu peretele vilei vecinului sau şoseaua. O cercetare făcută în Croaţia de către Institutul Turismului arată că vizitatorii sunt dispuşi să plătescă mai mult pentru hoteluri amplasate în zone de pădure şi că peisajul este un factor decisiv în alegerea hotelului. Cu cât sunt dispuşi să plătească mai mult? Cam cu 24 – 32%.
Snow Canyon State Park este o locaţie mai puţin cunoscută în Utah. Nu are încă un centru pentru vizitatori, poţi intra fără să plăteşti. Există un drum asfaltat impecabil iar pe marginea sa sunt refugii, parcări şi zone de camping ori pic-nic, nepăzite dar cu apă curentă şi toalete. Atracţia locului este dată de combinaţia de culori şi forme dintre lava şi dunele de nisip… pietrificate. Administraţia parcului oferă trasee ghidate speciale printre care şi unul conceput pentru admiratul apusului de soare în parc. La o distanţă de 15-20 de minute de condus dezvoltatorii locali au deschis, în mijlocul unor pustietăţi aride, câteva complexe cu vile şi terenuri de golf, restaurante dar şi complexe de conferinţe. De oriunde ai privi către formaţiunile de lavă care, de la distanţă, arată ca nişte munţi, panorama este superbă. Cine nu ar vrea să iasă pe terasa micii sale vile, să admire câţiva arbuşti cu flori, iarba proaspăt stropită, şi peste zidurile arămii ale grădinii hotelului în care este cazat să privească liniştit, la o cafea de dimineaţă, cum soarele începe să lumineze munţii?
E nevoie broşuri dar şi de oameni
Cathedral Gorge State Park este o altă zonă protejată mai puţin vizitată, în statul Nevada. Administraţia face eforturi pentru a face lumea să se oprească şi aici: au construit un centru pentru vizitatori, spații de cazare, au marcat kilometri întregi de trasee şi au publicat hărţi şi pliante cu toate păsările, şopârliţele şi musculiţele care s-ar putea vedea dacă nu ar fi prea cald în timpul zilei. Îngrijitorii parcului patrulează zilnic şi oferă tururi ghidate celor interesaţi. Spirele albe din praf vulcanic formează pereţi ca de catedrale gotice (de aici şi denumirea parcului). Se îngustează în canioane lungi, labirintice, de lăţimea unui om. Aventuroşii se târăsc pe burtă, prin praful alb, pentru a pătrunde în mici scobituri ale pereţilor, caută vieţuitoare şi… beau multă apă.
Administraţiile parcurilor carpatice oferă un număr limitat de tururi, lipsite de diversitate arată studiul românesc. Parcurile şi tururile nu sunt promovate suficient. În plus comunicarea este foarte slabă iar administraţiile deși au site-uri nu ştiu ce înseamnă marketing. Trebuie să înveţe lecţia materialelor promoţionale, a contactului cu operatorii turistici dar şi lecţia puterii cuvântului. Un om angajat pentru a promova parcul, o persoană care să vorbească tuturor şi oricui (dar în mod organizat) despre cel mai interesant parc natural din România. Realitatea în 2014 este că nu există nici măcar broşuri ale parcurilor iar publicarea unor hărţi ale habitatelor şi speciilor abia este la început.
Parcul Natural Vânători Neamţ ocupă 30.818 hectare şi a fost deschis în 1999. Pădurile de gorun, mânăstirile şi schiturile deja faimoase din apropierea oraşului Târgu Neamţ, monumentele istorice dar şi cei 21 de zimbri din areal, au făcut ca zona să fie una dintre cele mai vizitate dintre cele cinci parcuri pilot. Există 9 căi de acces iar Centrul de Vizitare Vânători Neamţ are şi un mini-hotel şi sală de conferinţe. Parcul Natural este sigurul loc din ţară în care zimbrul se întâlneşte în captivitate în cadrul Grădinii Zoologice din comuna Vânători (6 zimbri). Turiştii care s-au săturat de mânăstiri vin aici, petrec jumătate de oră privind animalele (sunt şi urşi, căprioare etc.) şi cam atât. Mai e ceva de muncă până la organizarea unor tururi cu maşini de teren prin rezervaţie şi cu posibilităţi de “foto-hunting” atât de la modă în alte ţări.
În 25 de ani s-ar putea…
În perspectiva negativă, conform căreia, modul actual de administrare a ariilor protejate nu se va schimba, economia României va pierde în următorii 25 de ani, numai ca venituri din turism, peste 2,6 miliarde de euro. Aici se adaugă şi distrugerea treptată a celorlalte surse de venit. Studiul arată că dacă exploatarea silvică va continua în ritmul actual, în 30 de ani povestea se va încheia prin dispariţia veniturilor (provocată de dispariţia lemnului). La capitolul agricultură zonele ar avea de suferit ireversibil din cauza îndepărtării comunităţilor locale de practicile tradiţionale. Într-o proiecţie negativă calitatea resurselor de apă va scădea. În jur de 70% dintre bazinele hidrografice din ariile protejate sunt împădurite, iar eroziunea solului este ţinută bine sub control, momentan. Posibila pierdere economică asociată cu dezasterele naturale (inundaţii şi alunecări de teren) este estimată de specialişti la 6% din PIB, ceea ce înseamnă aproximativ 2,3 miliarde de dolari pe an.
Valoarea activităţilor turistice şi recreative în cazul celor cinci parcuri era estimată la puţin peste 109,5 milioane de euro în 2010. Conform Asociaţiei de Ecoturism din România (AER), în jur de 80-90% din cheltuielile din ecoturism rămân în zonele în care se derulează programul turistic. Astfel majoritatea beneficiilor se văd pe plan local: cresc numărul de angajaţi şi economia. Câştigă şi statul dar câştigă mai ales privaţii: micile pensiuni, restaurantele, magazinele de suveniruri, artiştii locali, transportatorii, etc. O proiecţie pozitivă ar însemna aplicarea unui management de calitate al ariilor protejate şi realizarea de investiţii corecte, cu rezultate care să se vadă în timp. Specialiştii arată că beneficiul cumulativ, pe 25 de ani, pentru toate cele cinci arii pilot, ar fi de 2.794 de milioane de euro.
Munţii Carpaţi formează o „punte“ între pădurile nordice şi cele din sudul şi vestul Europei şi, prin urmare, asigură un coridor vital pentru răspândirea plantelor şi animalelor în toată Europa. Avem acasă, în România, ultima regiune din Europa care adăposteşte populaţii longevive de carnivore, estimate la 8.000 de urşi bruni, 4.000 de lupi şi 3.000 de lincşi (raportat la anul 2009). Are turistul însă o hartă pentru Eden? Încă nu dar… e în gândire.
SÎNZIANA CONSTANTINESCU
