Mana intinsa care nu spune o poveste …, EDITORIAL nr.115

= 273

Primul tablou. Românii nu mai sunt marcați, demult, de complexul Statelor Unite. I-am așteptat prea mult la porțile istoriei iar când au venit ni s-a părut un lucru aproape normal. Românii care pleacă să muncească în SUA nu sunt căpșunari în industria turistică. Constant, în ultimul deceniu și jumătate, aproape la fiecare întâlnire pe care o avem cu manageri de hoteluri, de nave de croaziere, de parcuri de distracții etc, observăm aprecierea valorii românilor. Unii ocupă azi poziții de top în companii cu zeci de mii de angajați. Deseori, suntem întrebați dacă nu cunoaștem tineri care să vină să lucreze, măcar 6 luni pe ani, în complexele de vacanță. Răspundem că avem mulți studenți care ar dori să trăiască experiența americană. Dar sistemul de vise este descurajant și, de ce să nu o spunem, umilitor pentru locuitorii unei țări civilizate.

Al doilea tablou. Au trecut mai bine de 15 ani de când aproape la fiecare conferință de presă pe care o avem la cel mai mare Târg de business-turism din lume – International Pow Wow (IPW) -, cu oficialitățile guvernului Statelor Unite întrebăm: de ce românii nu beneficiază de liberă circulație în SUA și sunt în continuare ținuți dincolo de bariera Visa Waiver. Mai ales că România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, iar UE este partenerul strategic al SUA. Răspunsurile oficialităților, dincolo de politețe, pot fi concentrate astfel: Bine, bine, am putea să o acordăm, dar până acum țara dumneavoastră n-a cerut acest lucru. Am dedus că nu e o prioritate pentru români. Usturătoare lecție.

Al treilea tablou. De obicei editorialele noastre nu salută politicieni. Decât dacă sunt devotați turismului. Acum o facem. Este pentru prima dată când un lider al României formulează clar în SUA necesitatea ca țara noastră să primească Visa Waiwer. Premierul Victor Ponta, a subliniat în timpul convorbirii avute cu Joe Biden la Casa Albă citez: „Este o nedreptate la adresa României şi a Poloniei, totuşi aliaţi ai Statelor Unite, cu parteneriate strategice ambele ţări şi aliaţi puternici, serioşi şi de mult timp. Sper ca în discuţiile pe care le voi avea să explic încă o dată că ceva mic pentru Statele Unite este ceva important pentru România”. Ponta s-a întâlnit și cu membrii ai Congresului american, cu Michael Turner, co-preşedintele Grupului pentru România din Congres, cu secretarul pentru comerţ, Penny Pritzker etc. Asta exprimă dorința și voința unui lobby internațional. Un maraton de imagine sau marketing politic? Important e rezultatul. Vă mai aduceți aminte de replica din filmul ”Filantropica”: ”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește nimic!”. Chiar dacă totul se negociază, măcar acum am început să le facem pe amândouă.

MARIAN CONSTANTINESCU

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Editorial, Numarul 115 și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*