Cu ce se mănâncă un SOMELIER?, BIBLIOTECA nr. 108

= 583

Cu ce se mănâncă un SOMELIER ?
„Dacă şti misterul facerii vinurilor, dacă guşti şi recunoşti vinurile, dacă ştii să fii înţelept şi să aştepţi vinurile, dacă ştii istoria vinurilor, dacă respecţii vinurile, dacă te interesează lumea vinurilor, dacă eşti un curios al vinurilor, dacă vrei întotdeauna să ai un client satisfăcut, fie că este amator de vinuri sau nu, dacă ştii toate acestea fără să devii vanitos, orgolios şi îngâmfat… Atunci vei fi Somelier!”

Mai mult decât o definiţie a acestei profesii care „prinde zimţi” şi în restauraţia autohtonă, fragmentul prefaţează ca un motto o carte ce se adresează unei nişe exigente dar şi filosofilor vinurilor bune consumate între prieteni şi comunităţi purtătoare de poveşti nemuritoare, mai fascinante decât ale pescarilor ori vânătorilor. Sergiu Mihail Nedelea este o figură cunoscută pe piaţa someleriei.  Acum vorbim deja de autorul unei cărţi ce poartă un titlu modest în comparaţie cu conţinutul său – „Caietul Somelierului, Ghid pentru aspiranţi şi profesionişti”. În cele 200 de pagini care n-au nici pe departe intenţia de a se constitui într-un manual didactic, sunt etalate cunoştinţe despre culturile de viţă de vie, despre cum să „citeşti” un vin, despre etichete, butoaie, baricuri, sticle, dopuri, ştiinţă, design sau lux. Toate sunt legate de vin, pentru că vinul este o fiinţă vie, care deci se naşte, creşte, se maturizează şi moare. Asta-i viaţa. Amplu ilustrată cartea este susţinută de aproape toţi marii producători autohtoni de vinuri, cu pagini de publicitate şi promovare.  Sergiu Nedelea subliniază de mai multe ori că există un limbaj al vinului, iar în acest scop merită să mai decupăm un citat: „Trebuie să ne obişnuim şi cu gândul că există şi lucruri care se construiesc în veacuri, chiar dacă trăim în epoca vitezei. Civilizaţia este unul dintre ele, iar civilizaţia vinului, ca parte integrantă a conceptului general, nu face excepţie. După mai bine de patru generaţii de sălbăticire, vom mai avea cale lungă de recuperat să ne putem declara mulţumiţi”.  Împreună cu „Somelierul, profesia viitorului”, carte adaptată şi tradusă în 1988, de regretatul profesor Radu Nicolescu, „Caietul Somelierului” tipărit la editura „Cuvântul Info” din Ploieşti,  iniţiază un început de colecţie pe un raft de bibliotecă dedicat profesioniştilor din Horeca.

REŢETE fără foc de la LIGIA POP
Curtea Veche Publishing a aruncat pe piaţă o carte care are cititori numeroşi ci dar şi fani ai unui curent gastronomic care în mod sigur nu va cunoaşte  persiabilăţile modei culinare. „Reţete Vegane Fără Foc” de Ligia Pop, este prima carte ce aduce în atenţia publicului românesc stilul de alimentaţie raw vegan.  Volumul, promovat şi în cadrul Târgului Raw Generation Expo, cuprinde zeci de reţete originale ce se prepară doar cu ingrediente crude, netratate termic, pline de vitamine şi enzime prezente doar în crudităţi. Beneficiile mâncării raw vegane constau în superioritatea ei nutriţională faţă de mâncarea gătită, datorată conţinutului ridicat de nutrienţi regăsit în crudităţi, cum ar fi enzime, vitamine, minerale şi proteine. Enzimele din mâncarea naturală sunt distruse atunci când hrana este încălzită sau gătită la o temperatură mai mare de 40°C, iar vitaminele şi mineralele sunt distruse în proporţie de până la 97%. În bucătăria raw vegană, alimentele nu sunt pregătite peste 40°C, păstrându-şi intact nutrienţii.
Ligia Pop este şi raw food chef. S-a născut în România şi are cetăţenie dublă română-americană. Licenţiată în muzică la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi a predat pianul în SUA timp de 5 ani. Preocupată de viaţa sănătoasă, Ligia Pop s-a reprofilat pe promovarea alimentaţiei raw food fiind şi gazda show-ului Ligia’s Kitchen. În  noiembrie 2011, a fost unul dintre cei 16 câştigători ai programului internaţional YouTube Next Chef, un program de 12 săptămâni susţinut de Google.

Salutări din Mehadia Turistică
Că ştiţi ori nu în apropierea Băilor Herculane se află o localitate cu numeroase zăcăminte demne de… arheologia turismului – Mehadia. Ca atâtea altele, nici cele de aici nu prea sunt cunoscute pe plan naţional, că de cel internaţional nici nu aducem vorba.  Pornind de la această idee Iancu Panduru, primarul comunei s-a gândit să le şteargă de praful timpului şi să le… relanseze. Aşa s-a născut „Mehadia Turistică”, o broşură de informare şi promovare care pe parcursul a 50 de pagini sistematizează cam tot ce e de văzut prin zonă. De la Castrul roman Praetorium, cetatea Medievală de pe Dealul Barcan, Biserica spartă de la Ulici, până la Crucea împăratului Franz Iosef, ori Traseul împărătesei Elisabeta, arhicunoscuta Sisi. Datele, textul şi documentarea au fost prelucrate de către Dorin Bălteanu şi Gruia Cinghiţă (doi autori pasionaţi de recuperările turistice), iar tiparul a fost asigurat de Editura Info din Craiova.
MARA ANTON

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Biblioteca, Numarul 108 și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*