GIBRALTAR – liber la maimuţe
Dacă v-aţi săturat de destinaţiile clasice, ei bine merită să încercaţi o experienţă neconvenţinală. Ca şi Andora ori San Marino, Gibraltarul este o destinaţie de „buzunar”. E o limbă de pământ disputată pentru poziţia ei în istorie de arabi, spanioli şi britanici, cei din urmă fiind administratorii, printr-un guvernator ce reprezintă monarhia britanică.
Cum poţi ajunge în Gibraltar (numele provine de la Jabal Tariq, ce înseamnă Muntele Cărării)? Nu e complicat. Cumpără o vacanţă pe unele din Costele spaniole. Apoi ia o excursie opţională de o zi. Să aveţi în vedere că Gibraltarul este zonă liberă de taxe iar băuturile şi ţigările pot fi achiziţionate la preţuri mai mult decât onorabile. Atenţie, nu puteţi cumpăra cumpăra decât o sticlă de alcool şi un cartuş de ţigări de persoană. Dar controlul vamal este mai mult o… invitaţie turistică. 
Puteţi schimba bani în lire sterline… gibralteze. Dar euro e suveran ca şi lira engleză, aşa că mergeţi la cumpărături relaxaţi. Bani să aveţi. Legenda, căruia i s-a dus buhu, shopping-ul, atrage o mare parte din cei peste 4 milioane de turişti internaţionali care vin anual pe acest petic peninsular. Are doar 6,5 kilometri pătraţi şi circa 30.000 de locuitori. E ceva nu? Sunt britanici, spanioli, arabi, evrei etc. Se simt bine în această colonie a Marii Britanii adjudecată de englezi în 1704 în timpul războiului de succesiune din Spania.
Mai tari decât Turnul Eiffel
Gibraltarul e faimos pentru istoria veche (de aici au pornit spaniolii în secolele XVI şi XVII 
spre America), dar şi pentru cea relativ recentă (în timpul celor două războaie mondiale a servit ca bază pentru vasele de război engleze şi americane). „Sita” militară din Oceanul Atlantic a jucat un rol strategic. Vremurile au apus rămânând în urma lor multe repere ale unei istorii dure ori romantice. Majoritatea clădirilor militare sunt funcţionale şi azi, o parte fiind convertite cu succes în… atracţii turistice. Ofertele sunt la înălţime şi acest aspect este speculat din abundenţă din perspectiva promovării Gibraltarului. Inclusiv pe mărcile poştale. Pe biletul Cable Car, sunt tipărite exemple care pun în valoare cei 412 metri înălţime cât are cel mai înalt vârf al stâncii. El e comparat cu Empire State Building, una dintre cele mai înalte clădiri din New York (381 metri), Turnul Eiffel (324), hotelul Burj al Arab din Emirate (321) ori piramida lui Keops din Egipt (321 metri). O călătorie cu sistemul pe cablu, până în acest punct, este o experienţă unică. Durează 6 minute, intervalele sunt de 15 minute iar pentru a folosi Cable Car-ul nu e nevoie de rezervare. Localnicii fac la greu turism. Sunt bine organizaţi şi sub aspectul trasportului (aeroport propriu, port şi pentru vase de croazieră, 
autocare, microbuze şi taxiuri turistice). Ei scot de fiecare dată în faţă povestea maimuţelor magot sau macac, ce trăiesc pe crestele înalte. Sunt grupate într-o colonie de circa 80-100 de exemplare, fiind singura specie de acest fel din Europa care trăieşte în libertate. Conştiente de importanţa lor – soldaţii britanici au în sarcină hrănirea lor în contul unor amintiri frumoase din perioada războaielor -, macacii exersează roluri prietenoase. Pozează zilnic pe umărul miilor de turişti. Atenţie la mişcările bruşte. Vă pot crea situaţii neplăcute. Dacă vă încearcă vreo dorinţă să fugăriţi simpaticele creaturi, gândiţi-vă bine, riscaţi să fiţi amendaţi cu… 500 de lire gibralteze. Nu vă iartă nimeni. Nu vă plac maimuţele? Luaţi o croazieră de câteva ore pentru a căuta familii graţioase de delfinii din apele oceanului. O altă experienţă de top: turul tunelelor săpate în stâncă. Datează din timpul asediului dintre anii 1779-1783 şi erau folosite pentru păstrarea prafului de puşcă. În al II-lea Război mondial au fost extinse şi perfecţionate de armată, fiind folosite ca sistem de comunicare şi refugiu pentru populaţia civilă.
Neanderthal, concerte şi nunţi
Din topul obiectivelor nu lipseşte peştera Sf. Mihai. A fost folosită iniţial ca spital în perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale. Azi este loc de pelerinaj speologic şi arhelogic. Într-o grotă adâncă o să descoperiţi rămăşiţele unui om de Neanderthal, căruia i-a plăcut nespus aici în urmă cu vreo 30.000-70.000 de ani. Arheologii încă nu s-au pus de acord. Peştera reamenajată cu sprijinul Reginei Elizabeta, este frecventată azi de melomani pentru că aici sunt găzduite numeroase concerte, de tinerii care doresc să-şi unească vieţile într-o ceremonie la Capela dintre stânci, dar şi de către oamenii de afaceri care o utilizează ca sală de conferinţe. Nu-i nevoie de amplificare pentru că peştera prezintă o acustică de excepţie.
Nu rataţi Castelul Maur (construit prin 1160 de către Abu Hassan); tunul victorian (de o sută de tone, instalat în secolul XIX să apere insula. Perechea lui se află în Malta.); Farul insulei (construit la 1841, la 49 de metri deasupra mării); satul Catalan Bay (mărturie a trecerii genovezilor în secolul XVIII); Europa Point ( cel mai sudic punct al insulei. În vecinătate se află o moschee modernă construită, în secolul trecut, după tot tipicul musulman). Cum orice călătorie începe şi se termină în Piaţa Casemates (Casemates Square), intraţi în magazinele amenajate în fosta garnizoană. În unul, amenajat ca atelier de sticlărie-muzeu, îţi poţi comanda piese create pe gustul tău. Costă, dar face.
MARIAN & DOINA CONSTANTINESCU
……………………………………………
Corespondenţă de la INTERNATIONAL POW WOW
SAN FRANCISCO – Magie, mister, jazz în Harlemul Vestului (2)
Există mai multe feluri de a explora oraş. Iar jurnaliştii de turism, circa 400, care au participat la International POW WOW găzduit de Moscone Convention Center din San Francisco, şi-au exprimat preferinţele în funcţie de profilul publicaţiilor pe care le-au reprezentat.
Toate drumurile care duc spre atracţiile din San Francisco pornesc sau trec prin Union Square. Aici poţi savura atmosfera hotelurilor de altă dată intrând la St. Francis. A fost construit în 1904. Master Chef-ul Victor Hirtzler, a întocmit prima carte de bucate pentru uzul intern iar James Wood a fost primul dintre vestiţii manageri care au dat strălucire serviciilor de lux. Nu se uită nimeni urât la tine când intri să admiri muzeul aflat la parter în vecinătatea recepţiei şi a cafenelei. Obiecte, cărţi, fotografii cu celebrităţi care au trecut pe aici. Shirley Temple, copilul artist-minune al cinematografiei mondiale deschide galeria. Alte imagini redau efectele cutremurul devastator din 1906. Personalul te bombardează cu cât mai multe date. Aşa că ai şansa să ieşi din St. Francis doctor în istoria hotelăriei locale. Mi s-a părut relevantă şi această informaţie. În 1909 lua fiinţă San Francisco Visitors Promotion Agency care va funcţiona în cadrul San Francisco Convention & Tourist League. Deci făcătorii de turism din acest oraş se pot mândri că organizaţia lor a depăşit un secol de existenţă. Din ianuarie 2011 ea şi-a adaptat numele devenind San Francisco Travel Association.
Ce-am citit în „Biblioteca ţesăturilor”
Unii jurnalişti au ales programe efectuate cu tramvaiul turistic, Cable Car fiind zilnic asaltat de mii de persoane. Alţii s-au folosit fie de Bus-urile turistice, asigurate de 4 companii de transport, de tranvaiele de linie, albastre, roşii, verzi, galbene, datând de la jumătatea secolului trecut. Vapoarele de croazieră au fost de asemenea căutate de amatorii de a vizita într-un tur exclusiv legendara Insulă Alcatraz, azi transformată într-un loc de pelerinaj turistic şi în Parc tematic natural.
Testasem anterior o parte din aceste atracţii. Am fost curioşi să vedem ce mai pot inventa organizatorii de turism din San Francisco? A fost foarte greu să ne decidem şi atunci am împărţit echipa în două. Un prim tur s-a concentrat pe tema „Biblioteca ţesăturilor”. A fost o veritabilă trecere în revistă a unor magazine celebre, care păstrează atmosfera eleganţei manufacturilor de altădată. Ne-am familiarizat cu modul în care se produceau pălăriile domnilor. Cum şi unde se păstrau circa 50.000 de modele de nasturi proveniţi din întreaga lume. Cum se aranjau pe rafturi, şi asta era o veritabilă artă, valurile de materiale, de la mătase până la dantele. Spectacolul cu uşile deschise se produce zilnic la magazinul Britex Fabrics, fondat în 1952 de către comercianţii Martin and Lucy Spector. Cum altfel, doar este una dintre mărcile oraşului apreciată de artişi şi creatori precum Diane Von Furstenberg, Christian Louboutin, Colleen Atwood, David Bromstad ori Cher. Am reuşit să aflăm câteva secrete despre producerea celebrilor jeansi Levis într-un magazin specializat. Aici, printre altele, ţi se poate determina mărimea şi forma jeansi-lor care se potrivesc siluetei tale, într-o cabină de probă echipată cu computer specializat în… măsurători.
În căutarea lui Hendrix, Parker şi Armstrong
Ca şi tururile pentru iubitorii artei culinare şi ai degustătorilor de vinuri, circuitul muzical se adresează cunoscătorilor. Şi se realizează autobuzul muzical – Magic Mystery Tour sau Magic Bus. E o minune retro realizată în interiorul unui mijloc de transport salvat de la fiare vechi. E decorat cu flori de margarete, asta pentru ca să-ţi aduci aminte de generaţiile flower-power ale anilor ’60. Nu întâmplător. În interior beneficiezi de filme. Prin cele 16 proiectoare cu ecrane ce se suprapun pe ferestrele autobuzului sunt reconstituite, timp de 90 de minute, momente importante ale istoriei muzicale a mişcării hippy. De la The Beatles citire. Un veritabil cinematograf pe roţi. Programul a fost creat şi iniţiat de către domnul Chris Hordman. Ghidul nostru nu este o persoană oarecare. Joel Selvin este titularul rubricii muzicale la San Francisco Chronicle. Lui i s-a alăturat Lewis Watts, scriitor, co-autor al volumului de referinţă „Harlem of the West”: În acesta sunt reconstituite o mare parte din momentele magice ale muzicii din San Francisco.
„Magic Bus” străbate Haight Ashbury (cu spectaculoasele case victoriene, zugrăvite în culori pastelate, denumite de către localnici „the old painted ladies”, Golden Gate şi North Beach, China Town, Haight Street şi Civic Center, ale căror case sunt pictate cu figuri ce amintesc de figuri celebre ale rock and roll-ului. The Fillmore este inima spectacolelor, cartierul muzicii live din vechiul San Francisco. Localnicii îl consideră drept Harlemul Vestului, şi-l promovează în acest fel în agenda de evenimente. Momentul de vârf a fost atins în perioada 1960-‘65. Atunciîn Fillmore Auditorium au explodat spectacole legendare cu Grateful Dead, Jimi Hendrix, B.B King şi Jefferson Airplane, Herbie Hancock. Datorită lui Bill Graham cel mai cunoscut organizator de concerte din epocă, Sala Auditorium posedă o impresionantă colecţie cu afişele înrămate ale respectivelor evenimente. Ele reflectă evoluţia graficii şi design-ului înfluenţate de curentele muzicale pop, rock şi jazz. Turul nostru a continuat împreună cu Claudia A. Polley, directorul Jazz Heritage Center de pe Fillmore Street. În cartierul muzicii am frecventat muzee, săli de spectacole azi dezafectate, săli care atrag sute de îndrăgostiţi ai dansului – cha-cha-cha alături de tangou fiind unul dintre cele mai iubite -, magazine care expun la loc de glorie afişe originale cu legendari muzicieni precum Dizzy Gillespie, Charlie Parker, Chet Baker, Duke Ellington ori John Coltrane.
Ca între cunoscători
Ei bine Fillmore Street nu trăieşte numai din amintiri. Aici se regăsesc o parte din renumitele restaurante, vechi sau mai noi, unde te poţi delecta cu muzică tradiţională de calitate. La „The Boom Boom Room”, specializat în blues, boogie şi soul, dansurile se îmbină armonios cu coctailurile asortate; la Sheba Piano Lounge, spectacole de noapte acoperă o varietate de expresii muzicale, de la latino-jazz pînă afro-funk; iar Yoshi’s Jazz Club, un local cu 400 de locuri la care foarte rar găseşti locuri libere, oferă în fiecare seară un repertoriu bogat din jazzului mondial. Cel mai cotat este fără îndoială Restaurantul design 1300 on Fillmore. În fiecare weekend puteţi audia spectacole live de gospel. Ne-am nimerit la momentul oportun acolo, pentru a savura împreună cu clienţii localului o partidă de muzică. Ca între cunoscători. O atmosferă specială. Majoritatea mesenilor dublau ca nişte profesionişti, evoluţia soliştilor. La intrare se află un salon-expoziţie în care sunt depozitate imagini cu vechi localuri, unele dintre ele dispărute, unde cîndva se mînca jazz pe… pâine. 1300 on Fillmore este căutat şi pentru gastronomia sa selectă pusă în operă sub privirea exigentă a Chefului David Lawrence şi a managerului Monetta White.
Discul de vinilin nu a murit
Ar fi păcat să nu relatăm încă o experienţă memorabilă. Am trăit-o intrând în magazinul Amoeba Music. Mi-ar place să avem în România aşa ceva. Mai ales că nu ar fi imposibil. Vă vine sau nu să credeţi a arunca un disc de vinilin la gunoi reprezintă un act de vandalism cultural. Amoeba Music are un rol extraordinar în San Francisco. Este o bursă a muzicii înregistrate pe plăci în principal, este locul unde poţi să vinzi dar şi să cumperi discuri cu muzicieni celebri, afişe originale sau copii, şi multe alte obiecte vechi ce fac parte din generaţia Pick-up-ului. Există o puternică mişcare retro, în rândul tinerilor americani, o mare parte dintre ei saturaţi de CD ori Ipod etc. Sute de tineri vin şi caută zilnic aici, bijuterii muzicale, înregistrate pe sigle, LP ori dublu LP. Costă de la 5 până la 100-120 de dolari un disc de vinilin. Ca şi un afiş original de la concertele Beatles, Rolling Stones, ABBA, Michael Jackson etc. Vestea bună este că discul clasic n-a murit. Vestea proastă este că la noi încă nu s-a auzit de ea. Pe curând.
DOINA, MARIAN & SÂNZIANA CONSTANTINESCU
Documentare realizată cu sprijinul
U.S. TRAVEL ASSOCIATION & TRAVELPORT ROMANIA
