România – între creștini și turci
Un medic-chirurg american James O. Noyes (New Orleans 1829-1872), mânat de gustul aventurii porneșt,e în 1854, într-o călătorie spre teatrul Războiului Crimeii. Printr-un complex de împrejurări el ajunge chirurg în armata otomană și grație acestei întîmplări lasă posterității o carte încântătoare în care spiritul ordonat al militarului cochetează cu observațiile libere ale civilului fascinat rapid de Orient. ”România țară de hotar între creștini și turci – cu aventuri din călătoria prin Europa răsăriteană și Asia apuseană” este o recuperare culturală ce merita, cu vârf și îndesat, dăruită cititorilor noștri. Inițiativa aparține editurii Humanitas care prin contribuția traducătorului din engleză Eugen Popa, fixează acest volum de circa 350 de pagini în raftul cu unicate al colecției Vintage. Pentru că James Oscar Noyes este primul american care publică o carte despre spațiul românesc. În relatările sale apar alături de observații foarte precise și 26 de planșe care completează zonele descrise. Dunărea de Jos cu Porțile de fier și fortificațiile sale, Giurgiu, Turnu Severin, Calafat, Orșova, Bucureștii, dar și relatările despre tradiții și mondenitățile vremii, la interferența vieții dacilor, cu cele ale grecilor și romanilor, ne fac să privim cu mândrie această carte. Ea fixează un prim pachet de note de călătorie despre ”epoca în care România începe să existe pe harta lumii”. De citit neapărat.
”Comoara din Deltă” este numele volumului de „relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor”. Cartea este coordonată de Cristian Teodorescu și conține poveștile și aspirațiile unor copii din Deltă, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Volumul este o colecție care fixează în timp Delta anului 2018. Proiectul, susținut de către editura Vellant, a inclus copii din localitățile C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crișan, Dunavățu de Jos, Jurilovca, Letea, Mahmudia, Maliuc, Mila 23, Murighiol, Partizani, Periprava, Plopu, Sarinasuf, Sulina, Tulcea. La întâlnirile de lucru au participat aproape 200 de copii și profesori.
„Eu cred că primul pas pe un drum de succes în viață este găsirea la timp a vocației. După ce ți-ai dat seama ce ți-ar plăcea să faci, vine perioada în care te perfecționezi, exersezi. Eu am avut norocul să văd, încă de mic, alți copii, doar cu puțin mai mari decât mine, care izbândiseră în ce își propuseseră. Deveniseră campioni. Privind în urmă, îmi dau seama că nu doar modelele m-au încurajat să visez, ci și poveștile copilăriei” – a afirmat Ivan Patzaichin, implicat de asemenea prin asociația ce-i poartă numele, în acest produs editorial.
Un album de nota…100
Rareori am avut ocazia să recenzăm o serie de mărci sau un album filatelic tangent cu istoria și turismul. O facem acum cu plăcere semnalând apariția și, probabil, dispariția simultană de pe piață, a albumului ”Centenarul Marii Uniri” creat de către Romfilatelia. Realizat într-un tiraj limitat de doar… 387 de exemplare el e echipat cu colița nedantelată a emisiunii și cu plicul ”prima zi” alături de colița dantelat a emisiunii, având ștampila aferentă in folio aur. Albumul mai are un punct forte. El conține un CD cu un film documentar în care să regăsesc secvențe de arhivă privitoare la contribuția Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, la statuarea Marii Uniri. Ținuta grafică este de excepție. Pe coperțile cartonate sunt reproduse detalii de pe fresca din sala de concerte a Atheneului Român.
Grupaj de SÎNZIANA CONSTANTINESCU