Hotel Tempo a primit SOCRATES, INDUSTRIE HOTELIERA nr.155

Managementul hotelului Tempo din Bucureşti a fost distins în cadrul Galei Premiilor Internaţionale Socrates (Oxford, Marea Britanie), cu titlul de “best enterprise”. Inaugurat în 2004 în capitala României el reprezinta prima structură de cazare dintr-un lanţ hotelier cu capital turcesc, care mai deţine 5 proprietăţi în Istanbul şi Izmir. Potrivit doamnei Gülen Hashmi, directorul general al hotelului Tempo din Bucureşti, “distincţia care ne-a fost decernată la Oxford reprezintă o încununare a pasiunii cu care am demarat acest business hotelier. Aspiraţiile noastre antreprenoriale s-au aliniat potenţialului turistic al Bucureştiului şi dinamicii pieţei, pe care am simţit-o încă din anii 2000.

Pot spune că potenţialul Bucureştiului ne-a inspirat! Sunt foarte fericită că succesul şi standardele hotelului Tempo din Bucureşti ne-au determinat să înfiinţăm lanţul hotelier cu acelaşi nume din Turcia”.

Această ceremonie reprezintă apogeul Oxford Summit of Leaders, forumul membrilor şi partenerilor Europe Business Assembly, care reuneşte oameni influenţi din 50 de ţări, din domenii precum afacerile, politica, educaţia etc. Premiile Socrates sunt acordate pe baza unei cercetări efectuate de Europe Business Assembly în fiecare din ţările reprezentate. Premiile Socrates reprezintă tradiţie din anul 2000 şi recunosc cei mai performanţi oameni de afaceri şi antreprenori, oameni politici, oameni de stat şi oameni implicaţi în domeniul educaţiei. Aceste premii se acordă pentru şase categorii: management guvernamental, educaţie, ştiinţă şi tehnologie, artă şi cultură, economie şi afaceri respectiv medicină şi farmacie.

Royal devine al doilea Mercure

Hotelul Royal din Bucuresti va fi afiliat brand-ului Mercure si va fi a doua unitate cu acest nume din Romania, dupa Mercure Bucuresti City Center. Conform Contractul de management rebranduirea va fi operată la sfârșitul primului semestru din 2017, după ce hotelul va fi renovat complet și adaptat la standardele de marcă iar lansarea lui în circuitul turistic va avea loc în vara acestui an. „Hotelul va deveni cu adevărat un complex de 4 stele remarcabil al clasei mid-scale, reflectând repere art deco ale Bucureștiului. Mercure București Unirii va avea 97 de camere și apartamente. Ca toate hotelurile Mercure, va fi un hotel full service cu restaurant, bar, room service și săli de conferințe. Ne-am propus pe viitor să ajungem la o rețea de 8-10 hoteluri Mercure atât în București, cât și în alte orașe cheie din România, precum Brașov, Sibiu, Sighișoara, Timișoara, Cluj-Napoca etc a declarat Frank Reul, Area General Manager al Accor pentru România, Macedonia și Bulgaria.

FIHR – un nou drum

După ani de tăcere, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), cîndva cea mai activă și apreciată organizație a industriei turistice autohtone, s-a hotărât să revină în piața comunicării, printr-o conferință de presă. O nouă echipă, dinamică și ambițioasă a reușit să restarteze interesul pentru activitățile profesionale ale breslei. Călin Ile a subliniat la hotelul Hilton -Athenee Palace din Capitală că ”asociația reunește la această oră 108 hoteluri cu un total de circa 11.250 de camere. Scopul nostru este ca în 2017 să dublăm numărul lor. Astfel vom avea mai mulți actori implicați în proiectele pe care le vom derula. Ele vizează în principal dezvoltarea sistemului educațional și de formare a forței de muncă în turism, cu punerea unui accent mult mai mare pe domeniul practicii profesionale”. Aici au fost subliniate bunele relații cu mediul profesional și dezbaterile susținute la ASE, universitățile Babeș Bolyai din Cluj, din Brașov, Româno-Americană, Institutul Francez etc. ”În același timp vom continua să milităm pentru susținerea unui climat de etică și fair-play în industria ospitalității dar și pentru o activizare a relațiilor noastre cu organismele internaționale din turism” a mai precizat Ile.

ANGELA SIMION, ALEX BARBU & M. CONSTANTINESCU

About Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
This entry was posted in Industrie hoteliera, Numarul 155 and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*