Întâmplările mi-au fost relatate de prieteni, ghizi de turism, care se întâlnesc deseori cu situații dintre cele mai hazlii, mai mult de plâns decât de râs…
… Într-un hotel de 5 stele din București ghidul român ce a însoțit un grup de străini, nu spunem țara că nu-i frumos dar oricum s-ar putea să ghiciți singuri -, primește de la un turist un pachet consistent semn de mulțumire, un fel de tips, pentru serviciile deosebite pe care le-a oferit. Nerăbdător turistul și nu ghidul desface pachetul și îi pune în brațe zeci de cutii de conserve și cu supe instant. După care îi spune cu seninătate: ”Eu am auzit că în România se moare de foame așa că am adus un geamantan de provizii cu mine. Dar nu le-am consumat. Că aveți niște restaurante cu o mâncare foarte gustoasă. Îți las ție mâncarea adusă! Interesant, numai ghidul s-a înroșit la față!
… La Brașov în ultima zi de vacanță mai mulți turiști de gintă latină, hai că asta pot să spun fără să deranjez pe cineva, vin de la cumpărături târând după ei câte un geamantan. Ei ce suveniruri ați cumpărat – întreabă ghidul român? Cîțiva din ei prezintă satisfăcuți captura: ”am cumpărat câteva zeci de cutii de Gerovital, cu jumătate amortizăm excursia din România iar cealaltă parte este pentru familie. Am mai luat 15 sticle de bere Ursus pentru că este ieftină și foarte bună. Așa ceva n-am mai băut până acum!” Avantaj în contul amintirii Anei Aslan!
… Prin Moldova, în drum spre mănăstirile din Bucovina, turiștii dintr-un autocar solicită șoferului apă și sucuri. Pentru fiecare sticlă urmau să plătească 1 euro cel mult 1,5 euro. Firește în lei. Dar n-au plătit. Pentru că la primul market la care s-au oprit au cumpărat, fiecare câte un bax de lichide firește la un preț mult mai mic. Și i-au restituit conducătorului sticlele băute. ”Pune-le la rece, poate o să mai avem nevoie!”
Ce știți despre România turistică din 2016 ? Mai nimic. Promovare, publicitate, sunt cuvinte ce pălesc în fața cutiilor de conserve și supelor instant. Relatările mi-au readus aminte de întrebarea unui călător străin care mă întreba cu ceva vreme în urmă? Acum sunteți în UE, la voi în țară este Internet? Și eu, ca să mă răcoresc, i-am răspuns cu un aer nevinovat: a, despre chestia aia vorbești, care merge pe sârmă și bați S.O.S! Cam atât au aflat unii despre România. Noroc, spun alții, cu prințul Charles! Da, mare noroc !