Colorata, anonima si gratuita, EDITORIAL nr.146

= 453
Marian Constantinescu

Marian Constantinescu

.. Vă invit să savurați o inițiativă care ne dorim să fie copiată și de alte companii ori instituții administrative. Policolor a lansat o campanie menită să redea culoarea satelor tradiționale românești. Sponsorizarea constă în alocarea unor importante cantități de vopseluri cu ajutorul cărora artiști, voluntari, studenți, elevi contribuie la redarea strălucirii unor case emblematice pentru unele așezări rurale. Aplaudăm la scenă deschisă inițiativa. Policolor arată că lumea românească poate să-și schimbe discursul, să lege parteneriate durabile cu administrații de stat. Și mai ales că asumarea responsabilității, devotamentul și pasiunea oamenilor, pot face minuni care durează mai mult decât trei zile. Campania ”Culorile României” este una dintre ele.

… Delațiunea și turnătoria fac casă bună cu anonimatul. Dacă până în urmă cu aproape trei decenii acest ”sport” se practica numai pe hârtie azi el a căpătat dimensiuni electronice. Cu ajutorul internetului oricine poate reclama pe orice iar resposabilitatea poate fi ascunsă sub o adresă de mail. Deci, atenție, anonimul poate fi detectat. Chestia aia cu… O semnăm toți, dar o dăm anonimă…, nu prea mai stă în picioare în comunicarea modernă. Modernă, modernă, dar anonimele sunt luate în considerație chiar și azi. De exemplu Consiliul Concurenței a și declanșat în urma unei sesizări anonime, postată pe Facebook, o investigație pe piața produselor și a pachetelor de servicii turistice privind o posibilă încălcare a regulilor de concurență în lumea agențiilor de turism. S-ar fi pus la cale practicarea unui preț minim de vânzare de către vreo 12 agenții de turism în special pe cursele charter cu avionul. ANAT a dat un răspuns elegant (cu nuanțe ironice subînțelese), arătându-și disponibilitatea de a colabora pentru clarificarea lucrurilor. Ceva de genul, mai citiți, mai puneți mâna pe carte băieți. Se pare că nu tot ce e anonim, cel puțin în travel, zboară și se mănîncă.
Coperta Traveller Magazin 146

… Am auzit încă una gogonată rău de tot în materie de promovare… gratuită. Aflată la o conferință de presă găzduită de comunitatea săsească din România, doamna Anca Nedea, eleganta președintă de la ANT a caligrafiat în aer un apel către bloggeri de a sprijini turismul românesc ca și până acum – eficient dar mai ales pe gratis.

Televiziunile și presa scrisă par niște vampiri ce sug sîngele publicității turistice cu bugete mici. Pe când bloggerii o pot face gratuit iar Internetul, sirena electronică a comunicării, se mulțumește cu resturi ce cad de pe marginea mesei. Ei, nu mai e chiar așa. După ce au urmărit cum dispar cu sutele, bloggerii care s-au trezit din euforie și-au făcut firme. Și au început să taie facturi. Cool nu?

MARIAN CONSTANTINESCU

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Editorial, Marian Constantinescu, Numarul 146 și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*