Arătați-vă mușchii! Îi aveți !?, EDITORIAL nr.140

= 432
Marian Constantinescu

Marian Constantinescu

Frate, mare supărare mare în mediul de afaceri din turism. După ce au făcut temenele și i-au periat de scame pe unii politicieni care a promis una-alta pentru turism o parte din liderii industriei și-au dat seama că piesa e cam aceeași numai păpușile se schimbă. S-a obținut, fără îndoială, câte ceva pentru turism dar parcă s-ar fi făcut o favoare acestei industrii care plătește cu vârf și îndesat taxe și impozite. Parcă s-ar fi făcut o favoare că au fost aprobate, după vreo șapte ani, Voucherele de Vacanță. Nu, trist e că au trecut atâția ani și România a pierdut încasări de miliarde de euro. Parcă s-a făcut o favoare că s-a aliniat/redus TVA la mai multe servicii turistice. Nu-i nici pe departe așa. Asta a făcut să crească consumul turistic și puterea de cumpărare a consumatorului de vacanțe. Asta ne-a permis să începem să scoatem capul pe piața concurențială.

Marea supărare vine frate din altă parte. Tot anul ăsta instituțiile care, chipurile, se ocupă de promovarea României au frecat cu talent menta, cum că nu sunt bani pentru evenimente interne. Prin septembrie-octombrie s-a dat sfoară în țară, că ar fi apărut niște bani – vreo 400.000 de euro, care trebuiau investiți cu grijă în câteva evenimente. Drept urmare, telefoane, mobilizări, termene și muncă pentru proiecte de finanțare. Asociațiile, organizațiile de turism au luat-o de bună: Forum de sănătate, Forum de Incoming, ”Criteriu primei zăpezi” de la Sinaia etc. Au fost finalizate programele, lansate invitațiile pentru participanți interni și externi, așa cum se face, ca la carte. Cu 2-3 zile înainte, zbang!!!, reprezentanții Autorității Naționale pentru Turism au scos din pălărie formula… nu s-a prezentat nimeni la licitație. Drept urmare manifestările s-au anulat. Mediul de afaceri din turism s-a făcut de râs. Se vede că totul se plătește. Ar fi trebuit să avem o Organizație Română de Turism (ORT), care să se ocupe în parteneriat public-privat, de marketingul de țară pe termen lung. Ne-a spus-o WTTC-ul în urmă cu vreo 10 ani. Și n-avem. Dacă am fi avut ORT oamenii de afaceri din turism ar fi știut în părul cui să se înfigă. Și cui să-i arate mușchii. Sigur, ar trebui să-i și aibă! Dacă i-ar avea, după părerea mea, și-ar organiza singuri evenimentele, cu ajutorul partenerilor și sponsorilor. Așa ar arăta că industria pe care o reprezintă e puternică și impune respect.

PS. În mod sigur pentru evenimentul Gala Turismului Românesc se va prezenta un… câștigător la licitație. Dar nu-mi vine să cred că manifestarea va costa 400.000 de euro. Firește, asta-i bârfă subțire! Cu asta mai rămâne turismul după Gală !

MARIAN CONSTANTINESCU

Traveller Magazin nr.140

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Editorial, Numarul 140 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*