VINVEST – Turnirul sticlelor de vin
Peste o suta de vinuri care exprima o mare parte dintre cele mai bune creatii ale producatorilor români s-au întâlnit într-un turnir al gustului la cea de XI-a editie a Salonului International de Vinuri VINVEST 2014. Între 11 si 13 aprilie s-a desfasurat în paralel si o noua editie a Concursului National de Vinuri si Bauturi Alcoolice.
Evenimentul, gazduit de Centrul Regional de Afaceri din Timisoara, a fost organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, în parteneriat cu Asociatia Degustatorilor Autorizati din România (ADAR). Merita precizat ca echipa de oenologi ai ADAR, reprezinta singura autoritate îndreptatita sa organizeze si sa jurizeze concursuri nationale în domeniu. Lucia Pârvu, sufletul si imaginea de brand organizational a VINVEST declara în prima zi a manifestarii: ”Evenimentul nostru a pornit de la o idee. Aceea de a aduna laolalta producatorii români si nu numai, de a-i ajuta sa-si promoveze produsele, asa cum cere piata occidentala, si de a educa publicul larg spre a întelege si a aprecia vinul, la adevarata sa valoare. VINVEST s-a dezvoltat în paralel cu aceasta manifestare. Nu mai vorbim doar de o societate comerciala care organizeaza un salon de vinuri , ci de o marca ce promoveaza vinul în ansamblul sau”:
Lasând la o parte orice urma de modestie, toti participantii au asteptat momentul deliberarilor si decernarii medaliilor si diplomelor. Pentru ca ele dau, în fiecare an, în mare masura, ora exacta a calitatii si prezentarii vinurilor elaborate de catre producatorii din România.
Editia 2014 a Concursului VINVEST Timisoara a avut 3 ”regine” distinse cu Marea medalie de aur: Casa de vinuri Husi cu Reverance (Feteasca Regala) – 90 de puncte; Viile Budureasca cu o Feteasca Neagra – 90,4 puncte, respectiv Vincon Vrancea cu Egregio (Feteasca Neagra) – 90, 2 puncte. Acesti producatori au fost urmati de cei recompensati cu Medalia de aur. Ea a fost adjudecata de Crama Oprisor cu La Cetate (Pinot Noir), Maiastru (Sauvignon Blanc), La Cetate (Sauvignon Blanc), La Cetate (Cabernet Sauvignon), si Rusalca Alba (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris si Riesling Italian); Casa de Vinuri Husi cu un Merlot Rose intitulat Reverance si cu o Feteasca Alba; Casa Bunescu cu Merlot-ul denumit Cramele Bunescu; Alcovin Macin cu Renatus (Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra si Petit Ver); Fine Wine din Dealu Mare cu Red! By Fine EWIne (Cabernet Sauvignon si Merlot); Jidvei, cu spumantul Margaritar si Pinot Gris-ul Maria; Vigna SRL din Recas cu Bendis Rose; Viile Budureasca cu o Feteasca Neagra, Tamâioasa Româneasca si un Sauvignon Blanc denumit Origini;Vincon Vrancea cu Beciul Domnesc Gras (Muscat Ottonel) si Domeniile Sâmburesti (Chardonnay).
Revista Traveller Magazin a fost unul dintre Partenerii Media ai manifestarii. Alte informatii puteti citi si pe site-ul vinvest.ro.
DOINA CONSTANTINESCU
Foto: CONSTANTIN DUMA