Olimpic International Turism a devenit prima compania din industria de travel din România care a fost distinsă cu Ordinul ”Meritul Industrial și Comercial”, în grad de ”Cavaler” ”în semn de înaltă apreciere pentru performațele deosebite obținute de-a lungul timpului, impunându-se ca model de rentabilitate pe piața internă și internațională”. Festivitatea a avut loc în luna ianuarie la Palatul Cotroceni din București și a fost patronată de Președintele României, Traian Băsescu. Decretul pentru conferirea acestei distincții poartă semnătura Președintelui, Primului ministru Victor Ponta și a Cancelarului Ordinelor. Ordinul a fost înființat în 1912 de către Carol I pentru a recompensa contribuțiile unor societăți la dezvoltarea industrială și comercială a României. El a fost reînviat din anul 2000, când a fost refăcută Legea Decorațiilor.

”Considerăm că distincția reprezintă o dovadă că societatea pe care o conduc este unul dintre cei mai importanți organizatori profesioniști de conferințe și evenimente și touroperatori din România, cu realizări și un feedback deosebit. Ea recompensează activitatea de turism de 25 a firmei Olimpic International și circa 40 de ani de activitate proprie în acest domeniu. În această perioadă am oferit servicii complexe – de la organizări de congrese și evenimente, misiuni economice, parade ale modei, servicii de protocol integrate către autorități – toate fiind grupate pe compartimente de activități. Tot timpul am fost preocupați să dezvoltăm calitatea produselor noastre turistice ele fiind azi certificate ISO. Cea mai mare satisfacție o trăim când primim aprecierile clienților noștri corporate ori individuali, care sunt din ce în ce mai exigenți dar și foarte mulțumiți. Și credem că o confirmare a eforturilor noastre de circa șapte ani depuse pentru promovarea firmelor exportatoare din România pe piețele internaționale a fost propunerea făcută de Ministerul Economiei pentru decorarea firmei noastre cu Ordinul ”Meritul Industrial și Comercial”, în grad de ”Cavaler” alături de o parte dintre cei mai importanți exportatori români” – ne-a declarat George Sorin Nicolescu, președinte & CEO al Olimpic International Turism.

De-a lungul anilor compania românească s-a implicat în organizarea a 40 de Pavilioane ale României la Târguri Internaționale și a peste 100 de misiuni economice pentru promovarea exporturilor românești. Manifestări de mare impact la care a fost acordat suportul unui număr mare de exportatori – în 2009 pentru circa 160, respectiv în 2013 pentru 290-300, ce au fost prezente cu pavilioane proprii în SUA, Rusia, China, Germania, Franța, Italia, Arabia Saudită, Coreea de Nord, Iran, Spania, Singapore, Japonia etc., dar și în țară. Deși au trecut zece ani, Congresul Mondial al Uniunii Poștelor, ce a atras la București câteva mii de reprezentanți internaționali, a rămas un eveniment turistic de referință. La toate acestea a lucrat o echipă performantă, alcătuită din circa 30 de persoane. Ea și-au pus semnătura discretă și pe cele circa 200 de trofee, diplome și alte distincții naționale și internaționale primite în cei 25 de ani. Cifra de afaceri a Olimpic Internațional Turism s-a situat la circa 13 milioane de euro în 2012 dar și 2013.
MARIAN CONSTANTINESCU






