BLUE AIR – 9 ani, noi avioane, noi rute – TRANSPORTURI nr. 117-118

= 361

BLUE AIR – 9 ani, noi avioane, noi rute
În decembrie operatorul smart flying Blue Air, a marcat 9 ani de la înființare și transportarea a peste 9,5 milioane de pasageri. În acest context compania aeriană deținută, în urma unei tranzacții finalizate, de către Airline Management Solutions, a anunțat câteva noutăți strategice: semnarea unui parteneriat comercial cu Hahn Air, pentru dezvoltarea distribuției prin GDS (Amadeus, Travelport, Apollo, Sabre, Sirena). Ca urmare a acestui parteneriat, agențiile din peste 190 de țări vor vinde biletele Blue Air, cu decontarea acestora prin sistemul IATA-BSP (Billing and Settlement Plan). Prin intermediul Hahn Air, Blue Air a devenit și partener interline cu peste 250 de alte companii aeriene. „Deși anul 2013 a fost unul foarte dificil pentru companie, după eforturile echipei noastre rezultatele încep să apară. Pentru 2013 ne așteptăm la o creștere a vânzărilor de peste 10% față de cifrele bugetate,venituri ce vor fi încasate de la circa 1,3 milioane de pasageri. Pentru anul în care am intrat estimăm 1,5 milioane de pasageri transportati. Consolidarea destinațiilor europene existente este principalul obiectiv al companiei.

La sfârșitul acestui an am achiziționat deja un avion iar anul viitor acestuia i se va alătura a doua aeronavă. Astfel că Blue Air va opera zboruri cu un număr total de 8 aeronave. Pentru prima data în istoria companiei, 2 dintre aeronave vor fi în proprietatea Blue Air, restul de 6 fiind utilizate în regim de leasing operațional. Creșterea numărului de aeronave ne va permite reactivarea segmentului de chartere, prin parteneriate cu agențiile de turism dar și creșterea numărului de locuri de muncă”- a declarat Gheorghe Răcaru, directorul general al Blue Air.
Pe acest fond a survenit și anunțul lansării unei noi rute, în orarul de vară 2014 – cursa București – Koln (Aeroport Koln Bonn) și retur. Zborurile vor fi operate în fiecare zi de luni, miercuri și vineri în perioada 16 iunie – 24 octombrie. Astfel Blue Air va acoperi peste 29 de rute în Europa.
M. CONSTANTINESCU


TRENUL REGAL e scos la produs

Hai că iar descoperim roata! După aproape 10 ani de când Societatea Feroviară de Turism (SFT) a fost trecută pe linie moartă, dezasamblată şi devalizată de mai multe bunuri patrimoniale, iată redescoperim că Trenul Regal trebuie scos la produs şi, mai mult decât atât, poate fi folosit pentru a genera profit. Povestea asta s-a spus de mai multe ori, chiar a fost una de succes pe vremea ministrului transporturilor Miron Mitrea, când agenţiile de turism, firmele de evenimente, producători de filme, apelau la serviciile Trenului Regal, fireşte contra cost. La urma urmei cine n-ar vrea să trăiască măcar pentru câteva momente atmosfera din saloanele unde au călătorit Regele Mihai, preşedintele Gerald Ford, lideri europeni ca Nicolae Ceauşescu, Leonid Brejnev, Teodor Jivkov, Erik Honecker? Istorie de 24 de carate.
Administratorul special al SFT, Octavian Covali, a declarat că îşi propune să valorifice din nou trenul regal care “ar putea aduce venituri de circa 150.000 de euro în acest an şi ar putea contribui la redresarea Societăţii. Trenul regal poate fi folosit la diferite genuri de evenimente turistice, dar și la acţiuni de promovare de produse, el funcţionând ca un tren la comandă”.
Exploatarea trenului a reînceput din septembrie 2012. Costurile de închiriere sunt evaluate la fiecare călătorie în parte în funcţie de rută şi serviciile solicitate de clienţi. De exemplu, pentru o călătorie de o zi până la Sinaia, tarifele ajung la circa 11.000 de euro plus TVA. O parte din veniturile generate de Trenul Regal vor fi folosite la întreţinerea sa, care este costisitoare, iar restul pentru reabilitarea economică a societăţii.

ION BADEA

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Numarul 117-118, Transporturi și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*