BRAȘOV: Oktoberfest e între 6 și 15 septembrie , EVENIMENTE 112-113

= 589

BRAȘOV: Oktoberfest e între 6 și 15 septembrie 
Pînă să vă spunem cu ce noutăți vă așteaptă organizatorii în acest an, să vă oferim niște date despre ediția precedentă. În 2012 la Brașov, cu prilejul lui Oktoberfest, s-au consumat peste 125.000 pahare de bere; peste 27.800 cârnați bavarezi Turinger; pentru punerea în operă a evenimentului organizat de SC Bonima Srl, deținătorul mărcii, și inițiat de către Clubul Economic German, au lucrat 215 persoane; Cel mai inedit premiu a fost cel acordat Miss Oktoberfest (echivalentul greutații participantei in bere și montarea unui dozator de bere la ea acasă; Cel mai trist moment a fost atunci când formația a anunțat încheierea ultimei seri. Și tot ca o aducere aminte, în 2010 premiul Miss Popularitate a fost câștigat de o doamni în vârstă de 64 de ani.

Unde vă vor aștepta organizatorii la Oktoberfest-ul de la Brașov. Cu multe suprize. Noua ediție se va desfășura în perioada 6-15 septembrie, pe parcursul a zece zile incendiare ce vor fi stinse, firește, cu…. bere. Locul ? Arena Sportivă Ion Țiriac unde va fi amplasat cel mai mare cort montat vreodată în România. În acesta se află 4.000 de locuri pe băncuțe din lemn – ne-a precizat Christian Macedonschi, președintele APDT Brașov. Aici veți fi întâmpinați cu dansuri și tradiții artistice germane adaptate după modelul autentic bavarez, specialități culinare bavareze, jocuri cu premii, sponsori cu renume, toate alcătuiesc rețeta de succes a Oktoberfest Brașov. Printre cei care vor evolua aici se numără Trupa 6 din Brașov, compozitorii imnului Oktoberfest, nelipsiții Virbelwind, micuțul toboșar Eduard Hosu, trupele Albachtal Express, Rocky 5 etc.


O altă mare noutate. Oktoberfest vine și la București unde va fi organizat un Festival cu mare impact. El va fi găzduit de parcarea de la Anchor Plaza Mall în perioada 3-6 octombrie 2012 – ne-a informat organizatorii. Traveller Magazin este unul dintre Partenerii Media ai manifestării.


JURILOVCA – premiul EDEN 2013

Câștigatoarea concursului EDEN – “Destinații Europeane de Excelență” – a devenit în an comuna Jurilovca din județul Tulcea. Conform selecției ea a fost secondată la nivel național de Gheorghieni – Lacul Roșu (locul 2), Hotarul Frontului de Est (locul 3) respectiv Șaru Dornei (locul 4). Tuturor le va fi acordată sigla EDEN, la fel ca și celorlalte destinații din Europa, siglă ce reprezintă un punct de plecare pentru promovarea excelenței la nivelul destinațiilor din România. Comuna Jurilovca este o destinație, puțin cunoscută. Ea deține o ofertă turistică variată: de la turism balnear (Gura Portiței), turism cultural/istoric (Cetatea Argamum), turism de agrement (trasee pe lacurile din Complexul Razim Sinoe, pescuit la copcă), până la tradițiile și obiceiurilor unei minorități naționale (rușii lipoveni) extrem de bine conservate.

EDEN este o competiție organizată anual la nivel național de către Autoritatea Națională pentru Turism în conformitate cu criteriile de selecție agreate de către Comisia Europeană. Proiectul EDEN promovează modele de dezvoltare a turismului durabil in Europa. El se bazează pe concursuri naționale care au loc în fiecare an și în cadrul cărora este selectată câte o „Destinație Europeană de Excelență” – winner și patru runner-up, în fiecare țara participantă.


TRAVEL MIX – Premiu special la Zagreb

Capitala Croaţiei, Zagreb, a găzduit în iulie cea de-a II-a ediţie a Festivalului de film turistic „Zagreb – Tourfilm Festival”. Scopul evenimentului a fost de a recunoaşte și recompensa producţiile din sfera audiovizualului care promovează turismul în toate formele lui. Desfăşurat pe parcursul a trei zile, Festivalul – care face parte din Comitetul Internaţional al Festivalurilor de Film Turistic (o prestigioasă reţea de festivaluri de film, înfiinţată în urmă cu 25 de ani)- a reunit 300 de filme turistice din peste 50 de ţări, printre care si România, reprezentată de Televiziunea națională de turism Travel Mix. Reportajul “Zagreb, a City Break”, realizat de Nelu Gheorghe – operator imagine şi editor video şi Mădălina Neagoe – realizator, a fost distins cu Premiul special al juriului.
“Participarea a fost pentru noi o surpriză extrem de plăcută. Am muncit foarte mult la acest reportaj. Am investit timp şi suflet iar faptul că am fost premiaţi de un juriu internaţional, ne-a confirmat că ne aflăm pe un drum al performanței” – a declarat Mădălina Neagoe. La rândul său Nelu Gheorghe a precizat: „Suntem bucuroși că am reprezentat România în Croaţia! Premiul primit este un început foarte bun pentru noi şi reprezintă un puternic factor motivaţional.”
TRAVEL MIX este prezent pe piaţa din România din 2011, iar obiectivul său este acela de a promova turismul românesc în toate formele sale. În urma parteneriatelor semnate la această oră canalul TV poate fi recepționat în reţelele RCS&RDS Digital Naţional, UPC Digital Naţional – canalul 309, Orange TV DTH (satelit), AKTA Digital National, Ines IPTV, Dolce Info, pe tabletă, telefon mobil şi pe internet, la adresa www.travelmix.ro/live, – ne-a precizat directorul general Laurenţiu Megelea.


C.A.E.S.A.R. – Tinerii reproiectează turismul

Cam asta a fost ambiția primului colecviu dedicat promovării și dezvoltării turismului românesc. Intitulat la fel de ambițios “Turism în România 2030”, el a fost pus în operă, la București, de Centrului pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români (C.A.E.S.A.R.), împreună cu Liga Studenților Români din Străinătate și Clubul Young Skal. Susținerea principală a venit dinspre Ministerul Economiei dar a fost dublată și de implicarea multor antreprenori, cândva tineri, atrași de inițiativa participanților.

Am reținut prezentările lui Călin Ile, manager general Hotel Ibis Gara de Nord despre cele cinci chei ale succesului care lipsesc turismului autohton; Ion Antonescu, fondator Marshal Turism despre ce-ar trebui să facă turismul românesc pentru ca să iasă din anonimat; Antoni Kuhnen, Președinte AvCo Consulting & Contracting, despre necesitatea implicării tinerilor în definirea noilor tendințe de dezvoltare a turismului etc. Din dezbaterile pe secțiuni a reieșit că tinerii prezenți identifică în perspectiva anilor 2030 ca vectori de promovare viabili – Turismul balnear, cel rural și eco-turismul.

Diversitatea de opinii exprimate pe parcursul workshop-urilor s-a dovedit cât se poate de benefică pentru identificarea noilor perspective de dezvoltare, menite să împrospăteze strategii prăfuite ce zac în sertarele din birouri turismului ori publicate pe Internet. Altfel spus ne-a plăcut replica unei tinere românce ce studiază la Londra: ”Nu știu câți oameni au ales o destinație de vacanță după ce au citit strategia de dezvoltare turistică a unei țări!” Evenimentul a fost susținut și de revista noastră, în calitate de Partener Media.


ZILE GRATUITE FĂRĂ NUMĂR

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat continuarea programului “Zile gratuite de vacanță” și pentru perioada 15 -31 august 2013. Derulat în parteneriat cu hotelierii din România, el include oferte speciale care vin în sprijinul turiștilor, prin acordarea unui număr de zile gratuite după modelul “plătești 5 nopți și stai 6 sau chiar 7!”.
“Zile gratuite de vacanță” face parte din proiectul “Vacanță în țara mea”, proiect care reunește mai multe campanii distincte, precum ”Înscrieri timpurii”, „Litoralul pentru toți”, “Mini-prețuri de vacanță” – ne-a precizat Adriana Caranfil, consilier de Marketing și PR al ANAT.


ORANGE A LANSAT NOI OPȚIUNI
 

Abonaţii Orange pot folosi o nouă opţiune –Go Europe. Ea le oferă tarifele din reţea pentru apelurile efectuate chiar şi atunci când călătoresc în interiorul Uniunii Europene. Opţiunea este disponibilă cu preţul de 1 euro pe zi (TVA inclus) și a fost lansată sub aceeaşi denumire în 7 ţări europene în care este prezent Grupul Orange. Opţiunea Go Europe poate fi activată de orice abonat Orange înainte sau în timpul călătoriei prin apel la Serviciul Clienţi, contul online Orange sau Self-Care, precum şi la Orange shop înainte de a pleca. De asemenea pentru a beneficia de tarife mai mici pentru sesiunile de internet, clienţii pot activa una din opţiunile Travel Data. Alte detalii despre Travel Data sunt disponibile pe http://www.orange.ro/roaming/gprs-roaming-ro.html .


STREET WIEW – NOI IMAGINI PANORAMICE

Google a anunțat lansarea de noi imagini disponibile în Street View care permit utilizatorilor să vizualizeze și să navigheze prin imagini panoramice la nivel stradal în mult mai multe locuri din România. Turiștii se pot ”plimba” acum prin intermediul imaginilor prin Alba-Iulia, Craiova, Focșani sau Baia Mare, pot explora străzile medievale din Sighișoara sau pot face un tur virtual al unor atracții turistice cum ar fi Castelul Peleș ori Castelul Corvinilor din Hunedoara. În plus, alături de sute de localități Google prezintă în Street View și imaginile unora dintre cele mai frumoase obiective turistice din România, printre care Ateneul Român, Piața Sfatului din Brașov, Piața Mare din Sibiu, Muzeul Național al Satului, Cheile Bicazului etc.


BRAȘOV LA ”SMART CITIES”

O echipă de experți din orașul de sub poalele Tâmpei a participat la Conferința Europeană cu tema “Smart Cities: Challenges and Solutions for Urban Mobility in European Cities”. Organizată la Viena de Institutul Regiunilor Europene ea a adus în prim plan politicile sociale de administrare a dezvoltării urbane și planificarea inteligentă a trasportului public. Conceptul vizează în principal creșterea calitătii vieții cetățenilor ce locuiesc într-o urbe. ”Participarea Brașovului la o astfel de conferință a fost foarte importantă. Am aflat și învățat despre proiecte europene de succes ce s-ar putea implementa și la noi. Spre exemplu am putea și noi organiza așa numitele parcări externe „Park & Ride” construite la periferiile orașului de unde vizitatorii ar putea utiliza autobuze pentru a ajunge în centrul orașului – ne-a precizat Christian Macedonschi, reprezentantul Forumului German de la Brașov.


CEL MAI MARE DRAPEL DIN LUME

Cel mai mare steag din lume, drapelul României – cu o dimensiune de 349,42 de metri lungime și 226,92 de metri lățime (79.290 metri pătrați), a fost omologat și a intrat în Guinness World Records (Cartea Recordurilor), a anunțat Jack Brockbank reprezentantul prestigioasei instituții. Drapelul a fost desfășurat pe Aerodromul Clinceni iar la expunerea lui au participat peste 200 de voluntari. Inițiativa a aparținut canalului TV Antena 3 și a fost dezvoltată în parteneriat cu fabricadesteaguri.eu.


A DOUA EDIȚIE A FESTIVALULUI ANTIC TOMIS
Va fi găzduită de orașul Constanța în perioada 16-18 august. Ea beneficiază de o promovare inedită, organizatorii amplasând în parcurile din oraș două siluete de romani realizate în mărime naturală. Practic acești soldați sunt vestitorii Festivalului. La prima ediție au fost implicați în activitățile evenimentului peste 6.000 de participanți. Alte informații utile despre programul celor trei zile puteți să aflați de pe site-ul oficial al evenimentului www.festivalulantictomis.ro.


PARCUL DIN LEMN, spațiu de aventură

S-a deschis kilometrul 104 pe Transfăgărășan, lângă Cabana Conacul Ursului. El este un Parc de aventură construit pe 5.000 de metri pătrați și a necesitat o investiție de circa 50.000 de lei. Parcul din lemn include două trasee de aventuri prin copaci (ropes courses, canopy tour), unul de adulți și unul pentru copii, un poligon de pregătire militară și unul pentru tir cu arcul, și o tiroliană peste râu. Traseul dedicat adulților ajunge și la 6 metri înălțime față de sol, iar poligonul militar are și o probă de aruncat cu… topoare. Parcul se adresează familiilor, grupurilor de prieteni și echipelor care vor un teambuilding antrenant.

MARA ANTON, ION BADEA, ALEX BARBU

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Evenimente, InfoTravelRomania, Marian Constantinescu, Numarul 112-113, Petre Dordea și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*