TRASFĂGĂRĂŞANUL e pe primul în top
Ştiţi care sunt cele mai frumoase şosele din lume? Dar cine se află pe pe locul întâi în acest top? Un răspuns la aceste întrebări a încercat să ofere site-ul carsroute.com care a alcătuit un top 15 al celor mai frumoase şosele din lume. În evaluarea acestora Transfăgarăşanul ocupă prima pozitie. Aceasta este o doua confirmare de top, după ce în urmă cu trei ani, publicaţia Top Gear a declarat acelaşi obiectiv drept “cea mai frumoasă şosea din lume”. După cum ştiţi Transfăgăraşanul este a doua cea mai înaltă şosea din România (2034 metri), secondând şoseaua Transalpina (2145 metri).
În Topul carsroute.com, Transfăgăraşanul este urmat de mai multe şosele şi trecători dintre care amintim de: Trecătoarea Stelvio din Italia; Şoseaua Lysebotn din Norvegia; Drumul montan Jebel Hafeet, Emiratele Arabe Unite; Col de Turini, Franţa; Trecătoarea Los Caracoles, munţii Anzi, Chile-Argentina; Trecătoarea San Bernandino, Elveţia; Şoseaua Guoliang, China etc.
_____________________________________________________________
THE NEW YORK TIMES: UN MUZEU CA O ICOANĂ

Cotidianul The New York Times a făcut recent mai multe recomandări de atracţii turistice internaţionale. Printre acestea se numără Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Despre el se scrie că este organizat într-o clădire ce datează de la începutul secolului al XX-lea ce poartă semnătura arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti. Muzeul expune colecţii organizate de mobilier, ustensile agricole, costume populare, crucifixe, tapiserii, textile şi o colecţie de icoane foarte frumoase. Majoritatea ilustrează stilul de viaţă al comunităţii rurale româneşti. Publicaţia mai aminteşte că în perioada comunistă clădirea a găzduit un alt muzeu, cel al Partidului Comunist Român, al Mişcării Revoluţionare şi Democratice din ţara noastră.
Muzeul Ţăranului Român va intra într-un program de restaurare din care fac parte peste 20 de monumente istorice autohtone. Printre distincţiile primite de lungul anilor se numără trofeul EMYA – European Museum of the Year Award decernat în 1996.
_____________________________________________________________
A.S.I AR PUTEA AVEA UN CENTRU REGIONAL ÎN ROMÂNIA

Asociaţia Internaţională a Somelierilor, A.S.I. a implementat un sistem unic de certificare a somelierilor la nivel mondial. Ţara noastră, prin Asociaţia Somelierilor din România, (A.S.R), este propusă să devină centru regional. Astfel somelierii de pe mapamond ar urma să studieze în ţara noastră, la final urmând să obţină certificarea de specialitate. Întreaga infrastructură a proiectului este finalizată la nivelul A.S.I., iar la nivel naţional, vor fi armonizate detaliile de organizare. În urma obţinerii, prin examen, a titlului de „Somelier certificat A.S.I.“, profesioniştii atestaţi vor putea practica această meserie oriunde în cele 54 de ţări membre ale ASI dar şi în ţări ne-membre, dar afiliate la program.
_____________________________________________________________
MEŞTERUL MANOLE A AJUNS LA REGIO
Primăria municipiului Curtea de Argeş a implementat pe parcursul unui an un proiect interesant. E vorba de „Curtea Domnească de Argeş – capitala turismului românesc”. El a beneficiat de susţinere financiară europeană. În cadrul programului au fost promovate mai multe monumente cultural-istorice din oraş, a fost creat un website turistic, s-a elaborat o harta interactivă cu o descriere a obiectivelor, a traseelor turistice etc. Monumentele, parte din acest proiect, sunt Mănăstirea Argeşului, Fântăna lui Manole, Curtea şi Biserica Domnească, pictura interioară din cadrul Bisericii Domneşti, Biserica Sân Nicoară, Muzeul Municipal şi Casa Norocea.
_____________________________________________________________
CIOCOLATA MEA
Mastermind Communications organizează în perioada 27 septembrie – 23 noiembrie 2012 concursul ”Cum vreau să fie ciocolata mea?”. El se adresează elevilor din şcolile generale, ciclul primar şi gimnazial, din Municipiul Bucureşti. Proiectul include competiţia de desene, colaje, sculpturi şi compuneri şi are ca scop promovarea creativităţii şi dezvoltarea imaginaţiei copiilor cu privire la crearea unei ciocolate ideale. Premiul principal constă în vizitarea Fabricii de ciocolată Kandia Dulce S.A. din Bucureşti pentru elevii din 10 clase câştigătoare. Detaliile privind concursul se găsesc pe www.mastermindcom.ro
_____________________________________________________________
GRAFICĂ ÎN SPAŢII MEDIEVALE
Până pe 11 noiembrie aveţi ocazia să vă completati cultura vizitând Expoziţia de grafică din colecţii particulare la Muzeul Naţional Cotroceni. Realizată în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, ea promovează 500 de lucrări din peste 100 de colecţii de artă particulare, semnate de plasticieni reprezentativi, din secolele XIX-XXI purtând semnătura artiştilor Carol Popp de Szathmari, Theodor Aman, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Jean Alexandru Steriadi, Francisc Şirato, Nicolae Dărăscu, Henri Catargi, Aurel Ciupe, Aurel Jiquidi, Corneliu Baba, Sabin Bălaşa, Tia Peltz etc. Lucrările sunt realizate în diverse tehnici: alb-negru, acuarelă, pastel, cerapastel, tuş, tehnică mixtă – ne-a precizat Mihai Ipate, directorul de PR al Muzeului. Traveller Magazin este Partener Media al manifestării.
_____________________________________________________________
ART A LA CARTE ÎMPREUNĂ CU LIPATTI
Încă o bună oportunitate de turism cultural. La Conacul Lipatti de la Fundăţeanca se desfăşoară între 2 octombrie-14 noiembrie “Serile Lipatti”. Programul include 14 concerte camerale. Evenimentul, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional are ca partener principal C.J. Argeş. Desfăşurarea concertelor este săptămânală, în serile de marţi şi miercuri: octombrie 2-3; 9-10; 16-17; 23-24; 30-31 iar noiembrie 6-7; 13-14. Printre artiştii care au evoluat sau vor evolua la acest eveniment se numără pianiştii Remus Manoleanu, Mădălina Paşol Andrei Licareţ, violonişti ca Florin Croitoru şi Florin Ionescu-Galaţi, soprana Bianca Manoleanu etc. Asociaţia Art à la carte şi-a propus să promoveze un management cultural performant pentru stimularea competiţiei în domeniul artistic.
_____________________________________________________________
„E DREPTUL TĂU! ACŢIONEAZĂ!”
John Dalli, Comisarul european pentru Sănătate şi Consumatori, a lansat Campania Uniunii Europene pentru informarea consumatorilor – „E dreptul tău! Acţionează!”, pentru a informa consumatorii din România cu privire la drepturile lor în ţară dar şi în statele membre. “Legislaţia comunitară stabileşte drepturi pentru consumatori, dar crearea cadrului legal este doar primul pas spre împuternicirea consumatorilor” – a transmis într-un mesaj video Dalli. Eurobarometrul realizat de Uniunea Europeană în România arată că, dintre consumatorii români cu vârste cuprinse între 24 şi 39 de ani, 79% doresc să afle mai multe informaţii despre drepturile lor în situaţia în care nu le place un produs comandat online, 78% dintre ei, atunci când plăţile pentru creditul contractat pentru a-şi achiziţiona un autoturism sau un computer ascunde taxe şi costuri suplimentare, iar 75% reclamă cazuri în care pachetul de călătorie se deosebeşte de cel descris în broşură. Agenţiile de turism, furnizorii de Internet şi companiile de teleshopping nu stau nici ele mai bine: 34% dintre cei chestionaţi au afirmat că ele nu respecta drepturile consumatorilor, iar 27% dintre ei împărtaşesc aceeaşi opinie şi în legătură cu telefonia fixă şi mobilă.
Campania e susţinută în ţara noastră de un parteneriat între Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor, respectiv Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România. Activităţile de informare sunt promovate prin o campanie de publicitate TV, print şi online, pe website-ul official – www.consumatoreuropean.ro, prin programe de dezbateri comunitare etc.






