La plimbare cu un leu Mapamond nr.98

ZIMBABWE… POŢI SĂ TE ÎNDRĂGOSTEŞTI DE UN LEU ?

Ştiaţi? Leul este un mamifer din familia Felidae. Masculul poate fi recunoscut uşor datorită coamei sale şi cântăreşte până la 250 de kilograme. Femelele sunt mai mici, cântărind circa 150 de kilograme. Leii sunt unele dintre cele mai fioroase animale ale junglei.

NU,NU,NU!!! Nu e chiar aşa! Leii chiar pot fi drăguţi, precum sunt cei din Lion King… Aşa cum ar face orice turist fascinat de vacanţa pe care o va avea în Africa, am studiat cu puţin timp înainte de plecare oferta de excursii pentru Victoria Falls din Zimbabwe şi am găsit ceva inedit, ba chiar fabulos: „Walk with the lions!”.

Le-am povestit imediat celorlalţi despre marea mea descoperire, însa am primit numai descurajări.  Şi… a sosit ziua plecării. Am lăsat ideea de a merge cu leii deoparte şi m-am bucurat de vacanţa în Africa. În ziua în care am ajuns la Victoria Falls, în Zimbabwe, ghidul local ne-a prezentat care erau variantele de excursii oferite. Printre ele se număra şi „Walk with the lions!”. În momentul acela am fost destul de supărată… Era clar, nu voi găsi pe cineva cu care să merg.

Aventura începe la 5 dimineaţa

Am plecat să vizităm Cascada Victoria. Pe una dintre aleile parculului naţional Mosi-oa-Tunya, spre marea mea surpriză, mi-a trecut prin faţă o antilopă de talie mare – un bushbuck. După o fracţiune de secundă a dispărut înapoi în pădure. În aceeaşi zi, seara, am mers în croazieră pe râul Zambezi şi am avut norocul să vedem o mare familie de hipopotami jucându-se în apă. Ajunşi înapoi la hotel, ne-am întâlnit cu o doamna din Marea Britanie, care ne-a povestit că a fost în programul cu leii în ziua precedentă şi că a trăit o  experienţă unică. Atunci tata m-a întrebat dacă îmi mai surâde ideea şi am stabilit să mergem cu leii a doua zi, înainte de a pleca din Zimbabwe.

Ne-am sculat la 5. Excursia a început la 6 dimineaţa. Treaba e cu schepsis. E bine să faci lucrul acesta dimineaţa. Turiştii se întâlnesc cu leii după ce aceştia au vânat şi sunt mai obosiţi. Ne-am îndreptat spre parcul naţional unde se desfăşura plimbarea sau aventura. Aş rămâne la ultimul termen. Acolo am fost întâmpinaţi de organizatori. Timp de o oră ne-au dat toate instrucţiunile necesare: ce trebuie să facem şi cum să ne comportăm atunci când suntem în preajma leilor. În plus, a trebuit să semnăm că, dacă ni se întâmplă ceva, va fi pe propria răspundere. La sfârşit, ne-am împărţit în două grupuri şi am pornit.

Dupa ce am mers prin pădure vreo 10 minute, ne-am întalnit cu o pereche de lei superbi în vârstă de 14 luni. În acel moment ne-am oprit cu toţii şi am aşteptat sfaturi noi. Eram insoţiţi de 5 instructori. A trebuit să aşteptăm ca leii să se ridice pentru a-i urma. Trebuia să mergem întotdeauna în spatele leului, să vorbim tot timpul cu el ca să ştie că suntem acolo, să îl mângâiem pe spate înspre coadă, NICIODATA pe cap, şi să îl însoţim pe unde mergea el. Ni s-a pus şi un băţ în mână – ca si cum ar fi contat prea mult -, pe principiul ghemotocului de lână – ca să îi putem distrage atenţia în caz că animalul întorcea privirea înapoi. Dacă leul întorcea capul sau mârâia un pic, însemna că trebuia schimbată persoana care-l însoţea, pentru că leul nu o mai plăcea. Erau o leoaica şi un leu. Se mergea pe rând când cu unul, când cu altul şi unul dintre instructori îţi făcea poze pe măsură ce avansai. Pe unde mergea leul, era musai să fim şi noi. Astfel a trebuit să trecem prin noroi, bălţi, tufişuri, câte şi mai câte…

Eşti cea mai curajoasă persoană din lume ?

Uită şi de acest lucru. Chiar dacă îţi imaginezi aşa ceva. Destul de des, leii se aşezau iar noi trebuia să îi aşteptăm să se ridice ca să continuăm plimbarea. După vreo jumătate de oră de urmărit leii, aceştia s-au aşezat, iar instructorii ne-au spus că putem să facem poze. Dar trebuia să mergem în semicerc spre ei – niciodata direct, pentru că astfel s-ar fi considerat atacaţi. Important era să nu uiţi să „socializezi” în permanenţă cu leul care te-a adoptat, sau pe care tu l-ai adoptat. Greu de spus la cald cine este… şeful. După ce toată lumea şi-a făcut poze cu leoaica – eram un grup de 8 persoane de pe toate continentele -, leii s-au ridicat şi s-au deplasat mai departe până la o baltă, unde a fost punctul nostru de despărţire. Apoi am mai străbătut porţiuni de pădure unde ne-am întâlnit cu 3 pui de lei mici şi jucăuşi, de numai 7 luni. Remarcabile la leuţi erau labele mari pe care le aveau şi dorinţa şi mai mare de a se juca. Erau foarte  pufoşi, blana lor asemănându-se cu cea a unei pisici siameze. Cu puii a fost mai simplu. Nu trebuia să ţinem cont de foarte multe reguli – doar să nu mergem înaintea lor şi să „conversăm” permanent cu ei.

Dupa o excursie de o oră pe urmele leilor prin junglă, am fost invitaţi să luăm micul dejun şi să schimbăm impresii cu ceilalţi participanţi. Majoritatea au fost foarte speriaţi de experienţa pe timpul desfăşurării sale, dar extrem de încântaţi că au avut curajul de a merge până la capăt. Recunosc, nu sunt cea mai curajoasă persoană din lume, dar după ce am mers câteva minute alături de un leu şi am văzut că sunt calmi, obişnuiţi cu oamenii, am prins încredere în mine şi mi-am făcut cu succes plimbarea turistică. Majoritatea însoţitorilor mei – mai de frică, mai de griji – au mers, au făcut câteva fotografii în fiecare loc, după care se retrăgeau. La final, am aflat de la ghizi că aceste excursii se organizează cu un scop foarte clar. Localnicii sunt preocupaţi să strângă fonduri pentru a derula un program de repopulare cu lei, a parcurilor naţionale din Africa. O leoaică nu poate avea grija de mai mult de doi pui şi din această cauză, mulţi lei mor în primele luni de naştere.

De asemenea, odată cu creşterea nevoii de terenuri pentru agricultura sau locuinţe, zonele în care leii trăiau s-au redus şi populaţia de lei este într-o continuu declin început din anii ‘50. Prin acest program, oamenii iau leii de care leoaicele nu pot avea grija – de obicei la vârsta de 7 zile – şi îi cresc, îi învaţă să vâneze, să trăiască în libertate, dar, cel mai important, să fie obişnuiţi cu ideea că oamenii nu le fac rău. În 2009, primii doi astfel de lei au fost lăsaţi în liberatate şi s-au integrat foarte bine în sălbăticie.

O declaraţie de fericire

Senzaţia complexa pe care o ai atunci când mergi alături de regele junglei este destul de greu de redat în cuvinte. Trăieşti un soi de entuziasm amestecat cu frică, ba chiar cu iubire, atunci când îi vezi cât de elegant se mişcă în vecinătatea ta. Aici este necesara o precizare: leii cu care am mers nu erau sedaţi! După o astfel de excursie, nu poţi decât să te declari fericit că ai încercat. Este imposibil de descris cum această experienţă îţi pune zâmbetul pe buze şi cum acest zâmbet reapare ca din senin în viitoarele luni. E ceva magic. Este de ajuns să îţi aminteşti cât de frumos a fost şi să priveşti la pozele făcute, pentru a-ţi reveni rapid entuziasmul. Nu-ţi rămâne decât să începi, plin de nerăbdare, să proiectezi o nouă călătorie spre parcurile şi savanele africane.

MĂDĂLINA NICOLESCU