TTF BRAŞOV – samba, aventură şi cultură
Este primul târg de turism din România la care am participat, unde au apărut în sfârşit şi firme care furnizează programe de aventură, divertisment, loisir, de agrement care dau consistenţă pachetelor oferite consumatorilor de vacanţe. Locul a fost cât se poate de potrivit – complexul Braşov Business Park, la cea de-a V-a ediţii a Târgului Internaţional de Turism de la poalele Tâmpei. Normal că s-a întâmplat aşa căci organizatorii (ANAT şi Primăria oraşului) şi contractorul general Kron-Tour Expo, au dorit să pună la dispoziţia vizitatorilor o atmosferă vie, mai diversificată, alături de tradiţionalele standuri “decorate” cu pliante şi broşuri.
Divertismentul a debutat chiar la deschiderea oficială la care primarul George Scripcaru a fost întâmpinat, nu cu dansuri tradiţionale ci de către un grup de dansatoare de samba condus de către Alberto Rodrigues. Inovaţia a fost bine primită de expozanţi dar şi de vizitatori. Primarul Braşovului împreună cu Sorin Dencescu, directorul general al firmei organizatoare nu au scăpat ocazia să se pozeze în faţa unui poster care anunţa evenimentul anului viitor – Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE 2013), competiţie de iarnă la care judeţul Braşov va fi una dintre gazde. Atmosfera inedită, de aventură, a fost completată J.W. Escapade din Azuga, condusă de Petruţ Pătrăşcoiu, foarte bune cotată nu numai în Bucureşti, Prahova şi Braşov. Specialiştii firmei au montat un panou de căţărat (pentru climbing), şi un întreg arsenal ce face parte din programele proprii (autoturisme, arme pentru paint ball, arcuri cu săgeţi etc). Toate au fost căutate de tineri activi şi dinamici. Royal Compass, tot din Braşov, reprezentată de Silviu Gherga, event manager, a prezentat o parte din programele din Park Aventura, din zona braşoveană Lac, iar la standul publicaţiilor de turism (Traveller Magazin a fost unul dintre principalii parteneri media ai TTF), firma Edelweis, a făcut degustări de vinuri pentru… cunoscători.

Cele peste 80 firme care şi-au dat întâlnire la această manifestare şi-au propus să-şi individualizeze cât mai bine ofertele. Ungaria a venit în premieră cu stand naţional şi a susţinut un simpozion unde a etalat atracţii din Gyula, Hajduszoboszlo, Câmpia Tisei, noutăţi ale lanţului hotelier Hunguest, dar şi ale altor centre de tratament şi spa, capitol la care excelează din plin – a subliniat Julia Soos, directorul Oficiului de Turism al Ungariei de la Cluj Napoca. Am mai remarcat standurile Dertour, TUI Travel Center ( care a promovat charterele pe Turcia, o premieră construită în parteneriat cu TUI Turcia), World Travel specializată în croaziere de calitate, Cocktail Holidays, Paralela 45, Prestige Tours etc.

De remarcat în sens negativ, interesul scăzut al companiilor hoteliere din Poiana Braşov – care par îngheţate în proiect, ca şi cum pur şi simplu ar fi sufocate de turişti tot timpul anului -, iar în sens pozitiv creşterea contribuţiei unor asociaţii şi organizaţii de promovare turistică din Neamţ, Bacău, Panciu, Braşov etc. Cei din urmă par să fie cei dintâi datorită unor proiecte originale de promovare, susţinute de către Asociaţia Metropolitană Braşov, Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică Braşov, ARCPS, Fundaţiile ADEPT, Mihai Eminescu Trust etc. Ele au şi patronat conferinţe dintre care amintim de “Circuitul turistic medieval Transilvania” proiect susţinut prin finanţarea Fondului European pentru Dezvoltare Europeană. El cuprinde peste 12 biserici, mănăstiri şi cetăţi din Braşov, Mureş şi Sibiu, printre care Cetăţile Sighişoara, Braşov, Râşnov, Făgăraş, bisericile fortificate de la Biertan, Alma Vii, Moşna, Hărman, Archita ori Şeica Mică, Castelul Bran, Mănăstirea Cistericană Cârţa etc –ne-a precizat directorul de proiect Horia Moaşa. Christian Macedonschi, directorul APDT Braşov, a lansat iniţiativa “Autobuzul turistic din Braşov”, Caroline Fernolend, de Mihai Eminescu Trust, a vorbit despre “Activităţile pentru sprijinirea patrimoniului cultural din Transilvania”, iar Cornel Stanciu de la Fundaţia ADEPT, a arătat ce pot face consecvenţa, pasiunea şi voluntariatul atunci când îţi propui să dezvolţi rute turistice ecologie de cicloturism ce străbat o serie de sate săseşti din Transilvania. Aşadar cei circa 7.000 de vizitatori au avut unde să se informeze şi de unde să aleagă pentru viitoarele lor vacanţe la cea de-a V-a ediţie a Transylvania Tourism Fair de la Braşov.
MARIAN CONSTANTINESCU






