Un nou concept turistic la TTR
Cea de-a XXVI-ediţie a Târgul de Turism al României – Toamna 2011, va reuni peste 100 de companii şi organizaţii de turism care şi-au propus să promoveze în faţa publicului programele şi ofertele de sezon. Ea se va desfăşura în perioada 3-6 noiembrie.
După cum declară reprezentanţii Romexpo, promotorul acestui târg a lansat pentru această ediţie un nou concept de organizare. Târgul de turism va fi structurat în 3 pavilioane respectiv:
C1 – va reuni agenţiile de turism şi tour operatorii autohtoni, unde vizitatorii vor regăsi oferte pentru vacanţa de iarnă;
C2 – este dedicat ofertării şi promovării României ca destinaţie turistică şi va reuni autorităţi şi asociaţii patronale şi profesionale, consilii judeţene, primării, organizatori MICE, staţiuni turistice şi complexe balneare, servicii de transport, servicii financiare şi de asigurări, IT şi sisteme de rezervari, reprezentanţi din sistemul de învăţământ şi formare profesională în turism, cultură şi agrement, edituri şi publicaţii de profil, pensiuni sau hoteluri;
iar C3 – va grupa participanţii internaţionali, de la reprezentanţe oficiale ale Ministerelor Turismului, la birouri de promovare turistică, ambasade sau operatori de turism.
La ediţia din primavară a TTR au participat peste 180 de firme din România şi din străinătate, expoziţia înregistrând un grad de internaţionalizare de aproape 50% şi peste 20.000 de vizitatori. Mai multe informaţii despre manifestarea „Târgul de Turism al României – Toamnă 2011” puteţi afla pe site-ul www.targuldeturism.ro. Traveller Magazin este unul dintre partenerii media ai manifestării.
MARA ANTON
MDRT joacă tare la Constanţa
După mai bine de 10 ani de tergiversări şi angajamente cu investitori strategici (ultimul dintre aceştia fiind firma QueenCo Leisure International LTD, care operează în Bucureşti Casino Palace şi restaurantul Casa Vernescu), clădirea Cazinoului din Constanţa, care a ajuns într-o stare deplorabilă. După mai multe runde de negocieri şi tensiuni ea a fost preluată recent în administrare de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Scopul principal al acestui transfer public în reprezintă consolidarea şi restaurarea clădirii, cândva imagine-simbol de promovare a judeţului şi a României.
Sumele necesare reabilitării vor fi alocate din bugetul MDRT, iar după reabilitare, cazinoul va fi redat administraţiei constănţene pentru a fi gestionat de comunitate şi redat circuitului turistic. Clădirea va fi restaurată pe un concept cultural. Aici urmează să fie găzduite evenimente de divertisment, conferinţe, simpozioane sau renuniuni naţionale şi internaţionale etc. Durata estimată a lucrărilor de execuţie este de 24 luni, după adjudecarea licitaţiei ce va fi susţinută până la sfârşitul anului. Documentele au fost parafate de Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului, Ana Maria Topoliceanu, director general al Companiei Naţionale de Investiţii şi Decebal Făgădău, vice-primarul municipiului Constanţa.
In 2010 s-au împlinit 100 de ani de la construirea Cazinoului. El a fost comandat iniţial pentru Regina Elisabeta, soţia lui Carol I (care făcuse o pasiune pentru Constanţa). Înălţat după planurile arhitecţilor român Petre Antonescu şi francez Daniel Renard, edificiul emană stilul art nouveau, cărora cei doi i-au adăugat elemente tradiţionale româneşti şi seccesion. Ultima restaurare amplă a picturii şi elementelor de structură a avut loc în 1985.
ION BADEA
Tragem cu ochiul la sud-americani, ruşi şi chinezi
Comisia Europeană şi-a propus să dezvolte un proiect-pilot cu perspective turistice la care a fost invitată să participe şi România. După cum a anunţat Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei, responsabil pentru Industrie şi Antreprenoriat, iniţiativa vizează asocierea unor companii aeriene cu importanţi tour-operatori în scopul de a atrage spre Europa cât mai mulţi turişti din America de Sud. Cel mai important segment, vizează creşterea circulaţiei în afara sezoanelor, pentru care vor fi oferite pachete cu preţuri extrem de atractive. Până în prezent, au fost semnate acorduri cu Bazilia, Chile şi Argentina.
Dintre membrii UE au aderat deja la acest acord Spania, Franţa, Italia şi Lituania, urmând să li se alăture curând Portugalia şi Polonia. România este şi ea interesată de acest proiect european. Mai mult, ministrul Elena Udrea a subliniat în cadrul unei discuţii cu vicepreşedintele Tajani că “în viitorul buget european, pentru perioada 2014-2020, este necesară o puternică susţinere financiară a turismului iar în acest scop va fi nevoie de realizarea unui brand comun de turism pentru Europa. Alte două pieţe care vor trebui abordate cu pachete atractive sunt Rusia şi China”.
ALEX BARBU
România a revenit în elita OMT
România a fost aleasă, în Coreea de Sud, să ocupe funcţia de prim-vicepreşedinte în Consiliul Executiv al OMT. Evenimentul s-a consumat la jumătatea lunii octombrie la cea de-a XIX-a Adunare Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT). Poziţia va fi deţinută timp de un an pe parcursul căruia ţara noastră se va implica în promovarea unor proiecte de anvergură europeană şi globală. „Este o reuşită de care suntem foarte mândri, întrucât acordarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al OMT reprezintă un vot de încredere, dar şi o recunoaştere din partea ţărilor membre ale organizaţiei faţă de evoluţia pozitivă a turismului din România. Deţinerea unui loc în Consiliul Executiv, şi cu atât mai mult a unei funcţii de conducere, constituie un avantaj pentru noi, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea domeniului turismului, cât şi din punctul de vedere al promovării imaginii ţării” – a declarat Elena Udrea, după momentul votului. Ministrul turismului i-a mulţumit secretarului general al OMT, Taleb RIFAI, pentru susţinerea acordată României, susţinere exprimată încă din luna iulie a acestui an, când acesta a făcut o vizită de documentare în România.
OMT, organizaţie specializată a Naţiunilor Unite, constituie cel mai important for internaţional în domeniul călătoriilor şi al turismului. A fost înfiinţată la Haga, în 1925, ca Uniune a Organizaţiilor Oficiale de Publicitate Turistică. Actuala denumire datează din 1975 iar România este membru fondator. Ea a mai ocupat, în 2009, un post în Consiliul Executiv, iar anul trecut, funcţia de vicepreşedinte al OMT. În prezent, OMT reuneşte 154 de state membre cu drepturi depline şi 7 membri asociaţi.
COMPANIILE GERMANE LA PROSPECTARE
Dertour, Neckermann, TUI, ITS, FTI, Sonnenklar TV, Berge und Meer, Dr. Tigges, Messerschmidt Reisen, Danubius au venit în România pentru a prospecta piaţa locală. La începutul lui septembrie ei au discutat cu reprezentanţii agenţiilor Nova Travel, Karpaten, cu transportatorii aerieni Air Berlin şi Condor, despre aspecte care pot influenţa creşterea numărului turiştilor germani care vor alege România ca destinaţie de vacanţă. Variante de diversificare şi îmbunătăţire a serviciilor oferite de hotelierii români, principalele trenduri pe piaţa germană, dar şi specificul turistului german au fost câteva dintre subiectele abordate.
PATRONATELE VĂ CHEAMĂ LA MUNTE
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc împreună cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, au relansat programul „O săptămână la munte” – ajunsă la cea de-a VII-a ediţie. Durata sejurului este de 5 nopţi, iar programul se derulează în intervalul 16 octombrie-16 decembrie. Programul cuprinde hoteluri de la 2 la 4 stele. Tarifele pentru un loc per sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, inclusiv TVA, sunt cuprinse între 161 lei şi 368 lei per sejur. Alte detalii aflaţi pe site-urile celor două organizaţii – www.fptr.org şi www.anat.ro/minipreturi/munte/
CONCURS TARE LA… GRĂTARE
La începutul lunii la pensiunea “Casa Matei” de la Berca a fost pusă în operă o nouă ediţie a “Festivalului cârnaţilor de Pleşcoi”. Buzoienii şi invitaţii lor s-au familiarizat cu tehnicile de preparare a acestor cârnaţi dar au gustat şi din alte produse tradiţionale locale: vin, covrigi, brânzeturi, cozonaci. Atracţiile care au făcut diferenţa faţă de alte festivaluri au fost trecute în contul concursurilor de înfulecat şi băut contra-cronometru – Fomilă şi Setilă de Pleşcoi. O altă secţiune cu audienţă a fost acoperită de maestrul Horia Vârlan care a patronat demonstraţiile de gătit în aer liber – Mobile cooking, concept gastronomic care câştigă numeroşi suporteri.
A V-a ediţie a manifstării se va desfăşura la Central Plaza Bacău, în perioada 2-4 decembrie. Târgul este un eveniment promoţional de tradiţie, important şi cu impact asupra mediului de afaceri din Regiunea NE. Printre domeniile abordate se numără zona de agenţii de turism, a complexelor hoteliere şi alte tipuri de cazare, a turismului balnear, rural, agroturism, ecologic, de afaceri, cultural etc. O pondere importantă vor avea organizaţiile şi societăţile de promovare şi marketing – ne-a informat managerul de proiect Adrian Nechita. Traveller Magazin este unul dintre partenerii media ai manifestării.
DE LA PALAT REGAL LA PALATUL PIONIERILOR
Până pe 6 noiembrie aveţi ocazia să vizitaţi la Muzeul Naţional Cotroceni o expoziţie inedită dedicată Palatului Pionierilor. „De la palat regal la palat al pionierilor (1949-1977) – o filă din istoria Palatului Cotroceni” ilustrează o pagină din istoria ansamblului Cotroceni şi transformările prin care a trecut această reşedinţă regală, după înlăturarea monarhiei la 30 decembrie 1947. Expoziţia, o premieră, completează astfel manifestările consacrate tuturor perioadelor din istoria Cotrocenilor.
Puteţi vedea aici cărţi poştale şi fotografii cu Palatul Cotroceni care aduc în prim plan activitatea cercurilor care funcţionau aici. Alături sunt expuse documentele referitoare la Palatul Cotroceni ca Palat al Pionierilor, exemplare din revistele pioniereşti precum: „Licurici”, „Pionierul”, „Scânteia Pionierului”, „Cravata roşie”, „Pogonici”, „Luminiţa”, „Cutezătorii”, „Ştiinţă şi tehnică”, costumele de pionieri şi uniformele şcolare, insigne, steagul organizaţiei şi alte insemne pioniereşti. Traveller Magazin este unul dintre partenerii media al expoziţiei.