Clienţii au devenit negociatori foarte duri
Că vor sau nu, hotelierii trebuie să facă faţă unei noi specii. Negociatorii duri de tarife. Ei au în faţă un tablou cu oferte din ce în ce mai complexe, cu tarife care sunt comprimate de criza turiştilor. Indiferent că sunt agenţii, companii de turism sau călători individuali concurenţa şi rezervările on-line au înblânzit preţurile la cazare. La asta contribuie masiv şi lanţurile internaţionale venite în ţara noastră.
BRANDURI ÎN MIŞCARE
IBIS – vă place Brahms ?
Reţeaua Ibis din ţara noastră, a aniversat 10 ani de la deschiderea primului hotel cu această marcă din România reconstruit pe structura vechiului hotel Nord, din zona Gării Centrale din Capitală. În prezent Ibis deţine în Bucureşti, Constanţa şi Sibiu, patru hoteluri sub aceasta marcă (cu o capacitate totală de 760 de camere), toate clasificate la 3 stele, aflate în proprietatea grupului Continental Hotels. Ele sunt operate în contract de management de catre Accor, proprietarul mărcii. De asemenea, hotelurile oferă în total 23 de săli de conferinţe şi seminarii, cu până la 1.650 de locuri.
Un eveniment prin care a fost marcat momentul, l-a reprezentat investiţia de circa 50.000 de euro, în dezvoltarea a două noi săli de conferinţe cu o capacitate de 130 de locuri, în hotelul Ibis Gara de Nord, clasificat la 3 stele. Enescu B şi Brahms, au o capacitate de 70 şi, respectiv, 60 de locuri. Acum hotelul oferă opt sali de conferinţe cu o capacitate de aproximativ 400 de persoane. Ioan Aurel David,
directorul general al Ibis România subliniază că “În cei 10 ani de la inaugurarea primului Ibis am avut privilegiul de a fi aleşi de peste 1.300.000 de oaspeţi care au înnoptat în cele 4 unităţi. Am fost partenerii a peste 600 companii în organizarea conferinţelor şi evenimentelor de afaceri. Peste 300 de colaboratori şi-au început sau dezvoltat carierele alături de noi”.
Iosefin e… Diamond Club
ApartHotel Iosefin Residence din Timişoara se bucură în continuare de aprecieri de top pe
piaţa ospitalităţii din România şi din străinătate. Alături de distincţiile primite în ultimul an, din această toamnă complexul a devenit membru al selectului Hilton Diamond Club. Iosefin Residence a fost amenajat într-o vilă construită la sfârşitul anilor 1800. Investitorul Darius Jumanca, a alocat pentru a o transforma într-un hotel de 4 stele, cu 25 de camere, circa 4 milioane de euro. Omul de afaceri se aşteaptă ca investiţia să fie amortizată în circa 10 ani. Inaugurat în vara anului 2010 ApartHotelul s-a bucurat de un grad mediu de ocupare de aproximativ 85%. Jumanca intenţionează să mai deschidă un hotel, tot într-o clădire veche din zona centrală, pe care o va reconstrui şi moderniza cu circa 4 milioane de euro.
După cum ne-a declarat Nicu Ţone, “Iosefin îşi va extinde capacitatea de cazare, după achiziţionarea unei clădiri învecinate. Vom finaliza şi lucrările la amenajarea restaurantului de la subsolul hotelului.”
DISTINCŢII INTERNAŢIONALE
InterContinental – WTA doi ani consecutiv
Peste 500 de companii şi organizaţii din Europa au primit voturile a 183.000 de profesionişti în turism din peste 160 de ţări la Gala care s-a încheiat cu decernarea premiilor World Travel Awards. Pentru al doilea an consecutiv InterContinental Bucuresti a câştigat distincţia pentru cel mai bun hotel din România (Romania’s Leading Hotel). Aceasta recompensează şi o tradiţie îndelungată Inter-ul marcând patru decenii de existenţă în 2011. “Este un premiu meritat de întreaga echipă a hotelului, pentru devotament şi profesionalism. Sunt foarte bucuros că eforturile noastre de a oferi oaspeţilor calitate şi cele mai bune servicii au fost încă odată apreciate prin acest prestigios premiu” – ne-a declarat Marten Schoenrock, directorul general al InterContinental Bucuresti.
În cadrul ceremoniei care oferă “Oscarurile industriei turistice” au mai fost recompensate hotelurile: InterContinental Viena, InterContinental Aphrodite Hills Resort Cyprus, InterContinental Praga, InterContinental Paris Le Grand, InterContinental Park Lane, InterContinental Resort Berchtesgaden, Athenaeum InterContinental Atena, InterContinental David Tel Aviv, InterContinental Varşovia. De asemenea lanţul InterContinental Hotels & Resorts a câştigat premiul pentru marca hotelieră a anului în Europa.
TOP MANAGEMENT
O nouă apariţie la Continental
Alexandru Popescu a fost numit, la începutul lunii octombrie Chief Operating Officer la Continental Hotels. Această poziţie de top în managementul companiei îi conferă responsabilitatea de a coordona toate activităţile operaţionale ale acestui lanţ hotelier românesc. Prin experienţa pe care o deţine el va juca un rol important în definirea strategiei de consolidare şi extindere a reţelei hoteliere. „Având în vedere că am preluat această funcţie de puţin timp mă aflu într-o perioadă de analiză şi consultare cu echipele hotelurilor Continental.
Eforturile noastre actuale se concentrează asupra aspectelor operaţionale şi ale noilor oportunităţi oferite de mediul economic în care evoluăm. Printre altele, îmi propun să cresc eficienţa sucursalelor aparţinând lanţului Continental Hotels şi totodată a profitului companiei” – ne-a declarat Alexandru Popescu. În afara Bucureştiului Continental Hotels deţine complexe la Arad, Constanţa, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureş.
TRANZACŢII
S-a vândut… Mamaia
După cinci runde care nu şi-au găsit investitorul, la începutul acestei luni în urma unei licitaţii deschise la care s-a prezentat un singur ofertant, Complexul Hotelier Mamaia, din patrimoniul S.C. Mamaia S.A, a fost vândut. Preţul a fost de 2.480.000 euro. Cumpărător este Iordache Silviu, persoană fizică, din Bucureşti. Contractul de vânzare – cumpărare cuprinde o clauză prin care cumpărătorul este obligat să menţină activul în circuitul turistic.
Complexul Mamaia este situat în centrul Staţiunii Mamaia. El este format dintr-o suprafaţă de teren de 2.248 metri pătraţi şi construcţii: Hotel Mamaia, restaurant şi 2 terase. Clasificat la 5 stele hotelul deţine o capacitate de 66 locuri (16 camere duble, 7 apartamente cu 2 dormitoare şi 1 apartament cu 3 dormitoare), săli de conferinţă, bar, salon de coafură, masaj, jacuzzi, saună.
STRATEGII COMERCIALE
Concept a lansat Minibar Systems
Firma Concept Hotels, specializată în produse şi soluţii pentru industria hotelieră a semnat un acord de parteneriat strtegic pentru România cu Minibar Systems. Cele doua companii au decis să lanseze acest parteneriat datorită potenţialului ridicat al pieţei locale. „Colaborarea în România a fost determinată de necesitatea unei soluţii integrate, concentrate pe nevoile clientului şi ale pieţei hoteliere în continuă dezvoltare. Avem în vedere proiectele hoteliere în curs de dezvoltare, parte ale unor lanţuri internaţionale care au implementat cu succes la nivel mondial sistemul promovat de Minibar Systems. Produsele aparţinând Minibar Systems se evidenţiază prin tehnologie de ultimă generaţie, design ultra inovativ şi software performant. Unul dintre marile avantaje ale produselor Minibar System îl reprezintă compatibilitatea perfectă cu software-ul de hotel şi restaurant Micros Fidelio” – ne-a declarat Dragoş Popescu, directorul general al Concept Hotels.
“Expertiza demonstrată în producţia de minibaruri, ne autorizează să recomandăm cel mai eficiente sisteme pentru hoteluri în concordanţă cu nevoile turiştilor. Scopul nostru principal este să vă susţinem în creşterea satisfacţiei oaspeţilor, personalului şi investitorilor dumneavoastră” – a declarat cu acelaşi prilej Martin Vachl, Manager Operations al Minibar Systems.
Minibar Systems a fost fondată la începutul anilor 1970, în Elveţia, şi a devenit unul din liderii furnizorilor din industria ospitalităţii, în Europa, America de Nord şi Asia. În proporţie de 96,9% acţionariatul este deţinut de Dr. Andreas Jacobs. Cu peste 40 de ani de experienţă în automatizări Minibar Systems au reuşit să dezvolte cele mai performante modele de minibaruri din lume, furnizând pentru hoteluri peste 1.000.000 de minibaruri. Printre clienţii săi internaţionali se numără: NH, Paradores, Vincci, Choice, Fairmont Raffles/Swissôtel, Hilton, Mariott, Rezidor, Scandic, Sol Melia, Starwood, s.a.
ANGELA SIMION & ION BADEA






