Protocol pentru vacanţe

= 423

EVENIMENTE NR.83 (FEBRUARIE 2011)

Evenimente-cit s-a scris despre turismProtocol pentru vacanţe
Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) şi Asociaţia Naţionala a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) au încheiat un protocol de colaborare, care a pus bazele mecanismelor de promovare reciproca în cadrul membrilor, dar şi către publicul larg. Reprezentanţii conducerii celor două organizaţii, împreună cu liderii lor – Nicu Rădulescu şi Corina Martin -, s-au întâlnit în luna ianuarie la Braşov pentru a analiza şi identifica formele de colaborare pe 2011.

Aceştia au evaluat rezultatele înregistrate cu ofertele speciale din cadrul campaniei anuale „Vacanţă în ţara mea” şi au negociat aspecte comerciale şi tehnice legate de relaţia agenţi de turism-deţinători de hoteluri din zona balneo. Ele s-au concentrat punctual pe programele lansate de OPTBR şi susţinute de ANAT „Decada balneară” şi “O săptămână de refacere în staţiunile balneare”.

3 investiţii au făcut pârtie

Programul Naţional „Schi în România” dedicat dezvoltării ofertei staţiunilor montane s-a consolidat cu încă trei proiecte co-finanţate în diverse variante de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în parteneriat cu entităţi administrative locale sau regionale. Sinaia îşi întâmpină turiştii amatori de sporturi albe, cu o nouă zonă organizată la standarde internaţionale, în Valea Soarelui. Aici au fost inaugurate în această lună două pârtii mari – Valea Soarelui 2 (cu o lungime de 1.200 de metri şi o lăţime de 50 de metri) şi Lăptici (cu o lungime de 1.900 de metri, lăţime de 40 de metri şi un grad de dificultate uşoară). „Am creat pentru prima dată o conexiune directă între domeniile schiabile Valea Dorului şi Valea Soarelui. De acum încolo toţi cei care vor folosi noul telescaun din Valea Soarelui vor putea schia pe toate cele şapte pârtii deservite. În plus am ales şi un brand nou „Ski on Sky”, care credem că va fi reprezentativ pentru promovarea staţiunii” – a declarat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.

La Buşteni a intrat în circuitul turistic Fun Park. Proiectul a vizat construirea unui panou de escaladă, a unei pârtii de schi pentru începători, instalarea unui tobogan, un baby schi pentru începători, o instalaţie pistă sanie/tobogan, o instalaţie de zăpadă artificială şi o parcare auto.

Şi în judeţul Hunedoara, la Vulcan, au fost finalizate lucrările la sistemul de transport tip telegondolă între cotele 770-1310 de metri urmând ca el să fie dezvoltat şi între cotele 1310-1620 de metri. Proiectul, ce are două în două etape, mai prevede amenajare pârtiilor 1, 2 şi 3 cu teleschiuri şi instalaţie nocturnă, dotarea unora dintre ele cu tunuri de produs zăpadă artificială, cu instalaţiile de apă aferente etc.

Cât s-a scris despre sport, cât despre turism !

În luna februarie Muzeul Literaturii Române din Bucureşti a găzduit o expoziţie atipică. Sub titulatura “Scriitori şi literatură de sport şi turism” pasionaţi din ambele domenii au vorbit despre personalităţi ale vieţii literare şi artistice româneşti care au practicat diverse sporturi (hipism, ciclism, vânătoare) ori au iubit viaţa drumeţului.

Fotografii de epocă, premii şi trofee oferite la concursuri, o haină de schi din anii 30, au completat imaginea vieţii unor oameni precum Nicolae Titulescu, Mihail Sadoveanu, Carol al II-lea etc. Vernisajul a fost onorat de către campioana mondială la atletism Doina Melinte, în prezent Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport. Performanţele scriitorilor sportivi au fost subliniate de Nicolae Petrescu, directorului Muzeului Sportului iar la cele ale editorilor de turism a făcut referire Ion C. Rogojanu, fondatorul Asociaţiei “Ospeţia din România”. Rogojanu, un colecţionar cotat în lumea turismului românesc, a contribuit şi la cristalizarea expoziţiei, cu exemplare din reviste şi cărţi datând de la începutul secolului 20.

 

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Evenimente, Numarul 83. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*