Cât de rău a dus-o turismul în 2010?

= 409

Cât de rău a dus-o turismul în 2010?
Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) se arăta reticentă, la începutul anului trecut, cu privire la o revenire a sectorului turistic global. Cu toate acestea 2010 s-a terminat cu mici focuri de artificii şi şampanie. Care n-a curs în rîuri ca în vremurile bune dar, totuşi, a curs.

Sosirile internaţionale au crescut cu 6,7% comparativ cu 2009, ajungând la 935 milioane turişti (cu 58 milioane mai mult decât în 2009). În traducere liberă cifrele consemnează că 2010 a… surclasat perioada de maximă dezvoltare turistică de dinaintea începerii crizei din 2008, cu 22 milioane de turişti! Condiţiile economice îmbunătăţite au accelerat călătoriile, majoritatea destinaţiilor înregistrând creşteri. Economiile avansate au grăbit pasul (+5%), pe când cele emergente se antrenează pentru performanţă (+8%). Evenimentele care au marcat Circulaţia turistică din 2010 a fost încurajată de câteva evenimente mondiale, printre care Jocurile Olimpice de Iarnă în Canada, Shanghai Expo în China, Cupa FIFA, în Africa de Sud şi Jocurile Commonwealth-ului în India.

Europa: încet dar sigur

Europa îşi revine încet, fiind la coada clasamentului pe continente. Cu un total de 471 milioane sosiri s-a marcat un plus de 3%. Conform specialiştilor ritmul de creştere a fost „dereglat” de erupţiile vulcanice din Islanda, dar şi de instabilitatea zonei euro. Din a doua jumătate a lui 2010 unele ţări au înregistrat creşteri sănătoase, dar media europeană nu a trecut de pragul anului 2008. Unul din exemplele de recuperare este Spania, ţară în care companiile aeriene low cost s-au impus în faţa celor clasice. Ele au servit 31,77 milioane de persoane, cu 5,9% mai mult decât în 2009, în comparaţie cu 25,74 milioane transportate de celelalte companii (o creştere de doar 2,1%).

Orientul a suflat caimacul

Dintre toate continentele Asia şi-a revenit cel mai repede în 2010, cu un plus de 13%. Sosirile internaţionale au atins un nou record de 204 milioane, faţă de 181 milioane în 2009. Foarte aproape, ca ritm, Orientul Mijlociu a înregistrat o medie de creştere de 14% (atrăgând  60 milioane turişti), toate ţările înregistrând coeficiente naţionale de peste 10%.
Africa, singura regiune care a crescut în 2009, s-a menţinut şi în 2010, datorită campionatului FIFA World Cup din Africa de Sud. Cifrele arată 49 milioane sosiri, cu 6% în plus. O creştere mare (+10%) a înregistrat şi America Latină. În contextul unei reveniri generale, după declinul din 2009, Americile au totalizat 151 milioane sosiri (+8%).

Chinezii generoşi, britanicii strânşi la pungă

Analizele de detaliu realizate de experţii OMT, arată că o serie de subregiuni au contribuit semnificativ la recuperarea şi refacerea încrederii în turismul mondial. Câteva exemplificări – nordul Africii dar şi regiunea sud-sahariană au raportat creştere constantă din 2008. La fel şi Asia de Sud-Est. Criza a afectat doar celelalte regiuni ale Asiei, Americile şi Europa de Vest. În 2010 Caraibele şi America Centrală au revenit la cotele din 2008. Europa de Sud, Centrală şi de Est au crescut încet, doar ţările nordice se află încă sub nivelul anului 2008.
În ceea ce priveşte cheltuielile făcute cu vacanţele, în străinătate, tot economiile emergente au asigurat creşterea: China (+17%), Rusia (+26%), Arabia Saudită (+28%) şi Brazilia (+52%). Veniturile superioare pe acest segment au fost generate de vizitatori din Australia (+9%), Canada (+8%), Japonia (+7%), Franţa (+4%) – în timp ce creşteri modeste de +2%  au venit dinspre SUA, Germania ori Italia. Britanicii s-au strâns la pungă anul trecut. Ei au ajuns în coada listei făcând cu 4% mai puţine cheltuieli turistice în comparaţie cu 2009.

Diagnosticul a 300 de „doctori”

„Recuperarea turismului internaţional este o veste bună, mai ales pentru  ţările care se bazează pe acest sector în crearea de noi locuri de muncă şi a unor noi surse de venit. Provocarea însă o constituie păstrarea ritmului pe viitor, în condiţiile unei mişcări economice incerte” – a spus secretarul general al OMT, Taleb Rifai. El a indicat necesitatea unei cooperări mult mai strânse între autorităţi, mai ales în spaţiul european, şi crearea de noi produse atractive. La rândul lor, realizând analiza anului 2010, cei 300 de experţi ai OMT au calificat revenirea turistică drept o „performanţă” şi se menţin cu o atitudine pozitivă pentru anul în curs.

SÎNZIANA CONSTANTINESCU

Despre Traveller Magazin

REVISTA TRAVELLER MAGAZIN MARIAN CONSTANTINESCU – Redactor Şef Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972). Licenţiat în ziaristică. A lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Acest articol a fost publicat în Numarul 83, Tendinte. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*