Macedonia de Est și Tracia – o regiune a Greciei continentale atacă piața turistică românească printr-o promovare asiduă, cu un discurs a la Democrit: ”Veniți și ne vizitați și veți reveni de bunăvoie!”
Primul argument este accesibilitatea: aproximativ 6 ore de mers cu mașina din București până la frontieră. Al doilea constă în diversitatea și zestrea culturală a zonei: dominată de simbolul celebrei statui ”Victoria de la la Samotrace” ce poate fi văzută în colecțiile din Londra. Al treilea argument reprezintă și marea revelație. Litoralul său are o particularitate șocantă – oriunde te-ai afla ai sentimentul că ești pe o… insulă. Totul sugerează calm, culoare, plaje fine și neaglomerate, certificate Blue Flag, orașe a căror istorie se pierde în timp, apele Mării Egee albastre contopindu-se cu albastrul cerului. Și, da, argumentul final sunt oamenii – o ospitalitate caldă, spontană și veselă. În fond acest amestec armonios atrage milioanele de turiști, cruciații lumii moderne.
Georgios Pavlidis – guvernatorul Regiunii Macedoniei de est și Tracia ne-a vorbit și despre alte legături ce stau la baza circulației turistice care este convins că va crește: ”Unul dintre lucrurile comune care ne leagă din punct de vedere cultural și religios sunt sentimentele grecilor față de români, pe care îi percep nu doar ca turiști ci mai ales ca prieteni. Trebuie să lucrăm astfel încât să întărim aceste relații. În ambele sensuri. Anul trecut regiunea noastră a primit 40.000 de vizitatori din țara dvs. Pentru ei am tipărit un ghid și un catalog turistic în limba română. Sperăm să continuăm și cu alte materiale promoționale.”
DIDYMOTICHO – Regi, prințese și Voltaire
Ne-a întîmpinat cu un aspect cultural vesel și eclectic. Vechea cetate ce apăra orașul, zidul fortificat are vreo 1000 de metri, Moscheea Marelui Sultan, Biserica Sf. Ecaterina sau Turnul cu ceas, învăluit de legenda regelui suedez Carol al XII-lea, sunt o parte din atracții zonei istorice. De sus, de pe ruinele cetății Pythio (dacă nu știați era locul preferat de refugiu al prințului Ioan Cantacuzino), străjuită de arcul zidurilor cetății antice ți se oferă panorama spectaculoasă a orașului. Locul e recomandat și pentru pic-nic. Merită urcat până acolo. Veți afla și istorii legate de împăratul Traian, de prințesa ce s-a aruncat din turnul ce-i poartă numele (deh, din motive de iubire forțată), de regele Carol al XII-lea ținut mai mult de un an prizonier aici, împreună cu 80 dintre ostașii săi. La începutul secolului al XVIII-lea celebrul Voltaire realiza o scriere inspirată de acele evenimente. În 1332 orașul a organizat Jocurile Olimpice. O curiozitate literară ni-l aduce în prim plan pe istoricul francez Geoffroy Villehardouin, unul dintre conducătorii cruciadei din 1204. El nota în scrierile sale: ”Didymotichon este cel mai puternic și unul dintre cele mai bogate orașe din Romania”, se referea desigur la Imperiul roman. Dar nouă ne-a sunat bine întâmplarea literară. Cât despre Marea Moschee a Sultanului aceasta a fost ridicată sub ocupația otomană, în timpul și de către celebru și în istoria noastră – Baiazid I zis și ”Fulgerul”. Construcția, aflată în prezent într-un amplu program de restaurare cu fonduri europene -, este emblematică pentru istoria Peninsulei Balcanice.
SOUFLI – amintiri fine, de mătase
E aproape de oraș. Dar deține un secret foarte bine păstrat. Este cel al prelucrării mătăsii. Situată chiar pe anticul ”drum al mătăsii” ce leagă Asia de Europa localitatea te întâmpină cu o raritate pe măsură – Muzeul Mătăsii. Curatorul este și ghid, pasiunea este și istorie iar toate acestea le primești cadou de la doamna Nic Jennings. Vizita prin micul muzeu organizat pe două etaje, este în același timp și o lecție de dragoste pentru mătase dar și un recital actoricesc de mare clasă. Am spune, de școală americană de marketing. Vizita noastră a fost mai tonică decât o cafea tare. De aceeași părere era și Michael Amiridis, viceguvernatorul Regiunii, care coordonează și politica de dezvoltare turistică a zonei care ne-a însoțit pe tot parcursul documentării.Drept urmare după ce am aflat cîte ceva din tainele mătăsii grecești de la Soufli, nu am putut pleca fără o amintire ”fină” din shop-ul Muzeului.
XANTI – legenda unui cal regal
Numele așezării este același de la fondarea ei. Adică din antichitate. Un ucenic de-al lui Herodot îl amintește în scrierile sale iar legenda (normal, suntem în Grecia), îl recunoaște drept fondator pe… Hercules. El ar fi ridicat așezarea în memoria prietenului său Adviru, ucis de caii sălbatici ai regelui Diomides. Numele orașului s-ar trage, spune legenda, de la Xantho, calul favorit al regelui.
Vechiul centru te invită la o plimbare. Încet te strecori printre magazinele cu antichități, pierzi noțiunea timpului, iar în piețele înțesate de cafenele observi viața liniștită a urmașilor neguțătorilor de tutun. S-au făcut mulți bani aici. Xanti ajunsese în perioada de glorie (între 1900 și 1930) un port renumit pentru comerțul cu tutun. Iar orașul era recunoscut datorită zecilor de fabrici de țigări, drept capitală a tutunului grecesc și unul dintre cei mai mari producători din Europa. Azi mai funcționează doar două. Orașul avea la acea vreme peste 100 de familii înstărite, care făcuseră avere din prelucrarea tutunului. Ele erau organizate în bresle și lucrau prin Birouri comerciale deschise în Grecia dar și în străinătate. O parte din averi a fost investită în ridicarea unor case somptuoase, bine împărțite în interior, după principii de familie. Familia a fost și a rămas legătura sfântă cu viața și afacerile la Xanti. Toate captivează. Poveștile de viață, arhitectura detaliilor, magazinele de familie de la parterul caselor și străzile înguste, multe dintre ele purtând numele milionarilor care locuiau pe acestea. Nu întâmplător Xanti, care are azi circa 100.000 de locuitori, mai este alintat și ca orașul ”miilor de culori”. În zona veche Palia Poli se află și Muzeul de etnografie și folclor al regiunii. Este organizat într-o clădire de patrimoniu. Poți străbate istoria la pas, admirând creațiile textile, îmbrăcămintea vremii, obiecte și instrumente ce amintesc de meșteșugurile locale, secțiuni de preparat tutunul și cafeaua, colecții de cărți, acte, reviste, timbre, piese de mobilier, seturi de porțelan etc. Cam tot ce au putut strânge muzeografii din… spuma istoriei. Dacă atmosfera calmă a trecutului v-a creat o stare de bine, după ce ați părăsit muzeul merită să hoinăriți reconfortant pe străduțele pline de ”capcane” artistice. Vă recomandăm să nu ”săriți” peste Casa Umbrelor. Proprietarul acestei expoziții, bazată pe efecte de lumini și umbre, artistul Triantafilos Vaitsis ține să ne demonstreze că ”întotdeauna ceea ce vedem este mai puțin decât ceea ce privim. Mi-am creat operele pe acest concept. Dorința mea a fost să fac vizibilul invizibil… Să văd ceea ce nu poate fi văzut”. Fiți pregătiți pentru a trăi o experiență culturală unică.
Despre Via Egnatia, Kavala lui Mehmet Ali, păsări rare și mori de apă în numărul viitor.
DOINA & MARIAN CONSTANTINESCU
Documentare realizată cu sprijinul logistic al
Biroului din București al Organizației Elene de Turism (EOT),
Prefectura Regiunii Macedonia de Est și Tracia
Agenției de turism HTS
