Marian Constantinescu
CÂND INTRI ÎN GURA LUPOAICEI POLITICE
O recentă demisie la Ministerul… şi al Turismului, acoperită de formula „din motive de sănătate” consemnează încă un eşec al profesioniştilor din turism care se aruncă de pe trambulina afacerilor private în apa tulbure a lumii politice. Întâmplarea nu e prima de acest gen. Galeria predecesorilor include un Alin Burcea, fost secretar de stat pe vremea lui Matei Agathon, Nicu Rădulescu, asistent turistic pe timpurile prospere ale lui Miron Mitrea, Ovidiu Marian, un nefericit cu probleme de comunicare, paraşutat din interese de grup într-o instituţie care nu mai era nici autoritate turistică nici minister. În fine Lucia Morariu, care a supravieţuit cu greu în mediu instituţional deşi venea cu o experienţă bogată dintr-un business privat şi o organizaţie de turism.
Unii au avut o determinare clară. Au optat pentru funcţie pentru a-şi rezolva ceva interese. Şi, e de înţeles, pentru că nu puteau să ajungă la borcanul de miere dacă nu se urcau pe scări. Alţi profesionişti, şi nu am nicio îndoială că sunt adevăraţi profesionişti, au fost atraşi de palmares. Nu dă rău la CV că ai fost ministru (fie chiar secretar de stat), sau director general la turism. Au fost atraşi de panglicile strălucitoare din care s-au ales cu… nimic. Majoritatea au ieşit chiar pe minus, deoarece în momentul revenirii în afaceri s-au „bucurat”, din plin, de adversitatea „colegi” de breaslă.
Există, totuşi, un punct comun care-i uneşte pe profesioniştii din această lume nebună de legat a turismului românesc. Lipsa de realism. Pe care o au atunci când decid să intre în gura lupului sau lupoaicei, sexul nu prea are importanţă, care face politică. Au experienţă organizaţională ori afaceri trainice cât casa. Dar ele nu se pupă cu „digestia” instituţiilor publice. În cazul de faţă un Minister al Turismului. Rata de aşteptare a fiecăruia – şi întâmplarea frumoasă face să-i cunosc pe toţi -, a fost exagerat de mare, în comparaţie cu ce au întâlnit la faţa locului. Lumea în care au intrat cheltuieşte banul public cu făţărnicie, fără respect. În al doilea rând birocraţia creează prin natura muncii, mentalităţi mai lente, cu alte galerii de fugă decât cele orientate spre iniţiativa privată, spre profit. În fine, în politică n-ai cum să respiri dacă nu ai în spate o echipă care să te sprijine. Oricât de buni ar fi în industria de travel, soliştii nu vor face niciodată faţă dansatoarelor de french can-can politic. Care după o vârstă devin onorabile, se aşează la masă şi beau cot la cot cu miniştri şi preşedinţi. Cine a spus prima dată că politica e o curvă a avut dreptate. Cu cine se culcă şi care-i gheşeftul? Unii fac politică, alţii fac bani. Cei mai „dotaţi” le fac pe amândouă.
MARIAN CONSTANTINESCU
