EDITORIAL NR.86 (MAI 2011)
Feriţi-vă de… mutanţi
Am asistat la o declaraţie monumentală. În timpul unui simpozion ce dezbătea protejarea mediului un mutant, cu aere de specialist, a concluzionat astfel: în dezvoltarea societăţii noastre trebuie să alegem, între verdeaţă, păduri, spaţii verzi, ori civilizaţie (adică amenajări asfaltate, betonate, trotuare, drumuri, parcări). Afirmaţia a fost şocantă. Dacă mai punem la socoteală că lucra într-un minister de profil emanaţia lui devine… pericol public.
Peste tot unde am fost în lume, am băgat la cap şi am văzut, problema se pune tocmai invers. Respectul faţă de natură înseamnă civilizaţie. Exemple?
În Tunisia, în plin deşert, ni s-a prezentat un mare succes. În câţiva ani o plantaţie de câteva hectare a prins viaţă, iar localnicii erau mândri. După zeci de ani, plouase de două ori câteva picături, într-un interval foarte scurt. În Turcia, de-a lungul litoralului de la Mediterană toate complexele de cazare au reinventat natura. Acolo unde nu a fost nimic au apărut grădini luxuriante, vegetaţie abundentă, care au schimbat condiţiile climatice. Pe ici pe colo, pe unde există o pădure de pini, clădirile au fost integrate ţinând cont de aceştia. Nimeni nu se miră azi când în mijlocul unui restaurant, spa, hol ţâşneşte victorioasă vegetaţia naturală. Dacă tai cumva un copac, fără aprobări solide, puşcăria te mănâncă. În fine, să nu uităm de Europa noastră. După ce au asfaltat la greu, şosele, trotuare, străduţe, edilii oraşului Munchen au fost informaţii că se întâmplă un lucru dramatic. Oraşul nu mai respira. Aproape 80% din ploaia care cădea asupra urbei nu mai era absorbită de pământ. Şi acum, cu mic, cu mare, într-o primă fază au început să „desfacă” trotuarele betonate ţais şi să le acopere cu piatră cubică printre care să se poată scurge apa.
N-am auzit pe nimeni vorbind în ultimele decenii cum că una dintre priorităţile României este investiţia în natură. E la fel de importantă ca şi construirea de autostrăzi care va simplifica şi o va ajuta, paradoxal, pe prima. Asistăm pasivi la o agresiune asupra mediului natural ori urban, care este ciuntit, mutilat, distrus de asfaltări şi betonări făcute fără cap şi logică. Dacă vom continua aşa, atractivitatea noastră turistică va scădea. Ce străin s-ar da în vânt să vină în România ca să vadă ce are şi acasă? Beton şi asfalt, şi pe ici pe colo câte o floricică amărâtă. De aceea apariţia mutantul de care aminteam e un pericol public. E posibil ca, împins în faţă de interese de partid şi de stat el să fie clonat şi multiplicat rapid. Dacă va fi încurajat de indiferenţa socială atunci nu te invididez turism românesc. După câteva decenii vom admira flori în fotografii, înrămate în muzeele de ştiinţe ale naturii. Fără grădinari nu va mai exista… grădina Carpaţilor. Şi, fără ea, n-ai niciun viitor.
MARIAN CONSTANTINESCU
