A făcut deliciul presei, deci impactul la capitolul ”circ și pâine” a fost maxim. Dar a rămas un enunț. Pisica aruncată în curtea băncilor a mieunat puțin și, cam atât. Nimeni nu a depășit acest stadiu, pentru că taxa pe lăcomie nu are… norme de aplicare. Cine poate stabili de la cel nivel începe lăcomia, pentru a o putea impozita de acolo în sus? Greu de răspuns.
În turism s-ar potrivi așa ceva. Dar practicarea taxei pe lăcomie în lumea patronilor din această industrie s-ar reduce tot la un spectacol mediatic. În rândul agențiilor de turism am avut de curând un exemplu…strălucitor. Amendarea a 13 firme pentru stabilirea unor prețuri de monopol pentru cursele charter. Deși majoritatea au recunoscut ralierea a această politică (nici-un
produs sub prețul stabilit), o parte dintre liderii firmelor au angajat firme de PR și Comunicare, prin care au infuzat în piața proștilor (aceștia ar fi consumatorii), idei conform cărora clienții nu au avut de suferit prin practicarea prețurilor de monopol. De mai mare râsul, să plătești mii de euro pentru a spune asemenea gogomănii. Vestea bună este că lumea ”fraierilor” s-a schimbat serios în ultimii ani. Clienții compară, își selectează ofertele iar, mai nou, își construiesc singuri pachete de călătorie. N-au nevoie neapărat de ”fițoșii” din travel și, ce se vor scădea în viitorii ani.
Pe partea cealaltă, a industriei hoteliere și a restaurantelor, taxa pe lăcomia turistică ar putea fi redenumită drept taxă pentru pregătire și învățământ profesional. Ascult de ani buni, la mai multe simpozioane, cât de dramatică este situația forței de muncă. Cu ce deficit se confruntă breasla? Dar cine sunt primii responsabili al acestei stări de fapt. O parte din patronii hotelurilor și restaurantelor, care în aceste trei decenii au urmărit doar profituri mari, sălbatice, din care au tăiat în întregime orice investiție în… resursa umană, cum îi spun specialiștii. E asta lăcomie sau nu? Acum se culeg rezultatele. N-au crezut că va apărea concurența așa repede. N-au crezut în această partitură. Acum, când se plâng că nu găsesc forță de muncă calificată pentru munci turistice, primesc răspunsul dur – un ecou care-i lovește în față, reîntors din peșterile (școlile de meserii, licee profesionale, școli post-liceale, învățământ dual, practică la locul de muncă, reconversie) ultimilor zeci de ani.
