2011 – Turismul creşte şi nu se predă
Deşi toată lumea se plânge de criza financiară, sau o ia pe post de scuză în business, în domeniul turismului statisticile înregistează creştere… pe toată linia! Comisia Europeană de Travel (CET) indică procente peste anul 2008 iar analizele World Travel Market de anul trecut vorbesc despre noile trenduri: moda de a alege călătorii cu destinaţie necunoscută sau plata serviciilor cu telefonul mobil.
Publicat în luna ianuarie de către Comisia Europeană de Travel raportul „European Tourism in 2011 – Trends &Prospects” arată că anul trecut a marcat un record pentru industria călătoriilor din Europa. Vizitele internaţionale în Europa au crescut cu 6%, depăşind astfel vârful înregistrat în 2008. Companiile aeriene au servit cu 5% mai mulţi pasageri ca în 2010, iar hotelurile au indicat o creştere de 3,2% a gradului de ocupare. Numărul de turişti a crescut în 22 din 23 de ţări raportoare, creşterea variind de la 3% în Marea Britanie, la peste 20% în Letonia şi Lituania. În timp ce pieţele tradiţionale vestice ale turismului european stagnează sau cresc foarte puţin, Europa de Est pare a recupera teren în plin sezon: gradul de ocupare al hotelurilor a crescut cu 10,4% in luna august a anului trecut, faţă de aceeaşi perioadă din 2010.
România se încadrează în topul ţărilor cu indicatori ascedenţi, înregistrând 12,4% mai multe sosiri, şi o mărire cu 8,5% la gradul de ocupare. Conform analizei gradul de ocupare pe piaţa hotelieră ar fi de 60% în 2011. Cu toţi aceşti indicatori optimişti Comisia Europeană de Travel anunţă pentru 2012 o scădere de 1% a vizitelor internaţionale în Europa şi o creştere de doar 0,8% pentru 2013.
Mai mulţi şi buni!
Pe acest fond specialiştii par să se fi pus de acord că cei mai buni turişti vor proveni din SUA şi China. Un studiu cerut de Hilton Hotels&Resorts arată că în 2010 Europa a fost vizitată de circa 3 milioane de turişti chinezi. Ei s-au îndreptat cu precădere spre ţări bine promovate şi cunoscute, precum Italia, Franţa şi Germania.
În continuare analizele spun că piaţa asiatică va fi un furnizor constant pentru Europa, în creştere cu câteva sute de mii de călători în fiecare an. Pentru anul 2020 ar trebui să ne pregătim să vedem în jur de 8,6 milioane clienţi chinezi! Se estimează că în perioada 2010-2015 ei vor fi o sursă extraordinară de venit, aducând cei mai mulţi bani după turiştii americani. Deja cu un pas înainte, companiile hoteliere au început să-şi reorienteze campaniile de promovare a brandurilor către piaţa asiatică, mai ales către clienţii corporate, şi să se gândească la a produce servicii speciale.
Deşi americanii călătoresc mai aproape de casă ei rămân clienţi bănoşi, cu o medie de 4% creştere a cheltuielilor efectuate în străinătate. În 2010 călătoriile peste oceane ale americanilor au scăzut cu 6%, în timp Mexicul şi Canada au crescut cu 3, respectiv 1%. În
top 5 destinaţii favorite găsim: Mexicul (20 milioane), Canada (11.7 milioane), Marea Britanie (2.4 milioane), Republica Dominicană (1.8 milioane), Franţa şi Italia (fiecare cu câte 1.8 milioane).
Unde se vând “pachete misterioase”!
În urma Târgului de turism desfăşurat în toamnă, la Londra, World Travel Market 2011, au rezultat câteva observaţii interesante cu privire la profilul noilor consumatori de turism. În SUA pare a fi venit moda pachetelor turistice “misterioase”. Clienţii între 20 şi 34 ani licitează online pe pachete anunţate de către agenţi ca fiind cu 50% mai ieftine la momentul respectiv. Turistul cumpără dar nu ştie ce. Coordonatele călătoriei (destinaţie, hoteluri, condiţii) sunt necunoscute la momentul achiziţiei, urmând a le fi transmise ulterior. Pentru cei aventuroşi există o variantă în care detaliile fiecărei zile sunt transmise pe telefon sau
mail! Tot cu mobilul se descurcă şi continentul african, unde plata cu telefonul (M-commerce) este la ordinea zilei. 60% din utilizatorii de telefoane cu servicii internet plătesc astfel. Serviciul de transfer bani prin telefonul mobil, M-PESA, facilitează kenyenilor fără conturi bancare achiziţia de călătorii sau bilete de avion. În 2010 Kenya Airways şi Uganda Airlines au intrat în sistemul M-PESA. Anul trecut creşterea PIB pe continentul african a fost de 5%.
Orientul Mijlociu – în scădere
După creşterea de 11,5 % din 2010 a pieţelor din Orientul Mijlociu, anul trecut instabilitatea zonei a dus la o cădere de 6,2 % a incomingului. Mai multe ţări anunţă noi campanii de promovare şi se estimează o revenire cu 1,3% în 2012.
Turismul european se va menţine probabil, fără surprize pe parcursul acestui an, într-un echilibru tradiţional. O nouă orientare, interesantă, este cea a hotelierilor care încep promovarea produselor locale. Multe unităţi îşi atrag chiar clienţii prin meniurile restaurantelor în care apar legume cultivate în grădinile proprii! Şi că tot veni vorba de grădini, în Marea Britanie, turiştii activi, mobili, au găsit o nouă variantă de cazare: închiriază o grădină în care să-şi pună rulota! Soluţia ingenioasă a fost găsită ca o alternativă la cazările tradiţonale, din cauza Jocurilor Olimpice preţurile la hoteluri înregistrând o creştere de până la cinci ori. Una dintre concluziile specialiştilor care s-au întâlnit la WTM 2011 a fost că, pentru toate pieţele, bătălia pe termen lung va fi câştigată de campanile de marketing online, în timp ce aplicaţiile pentru noile suporturi media vor avea de câştigat pe termen mediu.






