De fiecare dată când ajung în Ținutul Neamțului dau o fugă până la Târpești la Muzeul ”Popa” înființat de creatorul popular Neculai Popa. Se află doar la vreo 10 kilometri de Târgu Neamț pe direcția Topolița. El a fost deschis publicului prin 1977.
Un arbore cu 20 de figuri
Colecțiile cuprindeau obiecte de arheologie, numismatică, etnografie, obiecte religioase, icoane, pictură naivă, dar și creații ale lui Neculai și Elena Popa: măști, costumații pentru spectacolele de iarnă, sculptură în lemn și piatră. Toate exponatele pot fi vizionate și azi în cele 12 camere destinate muzeului. Dar nu pentru acestea sunt atras mereu și mereu de acest loc magic. Ci pentru colecția de sculpturi mici, din curtea meșterului, care mă trimit parcă ba pe urmele aztecilor ba pe cele ale unor copii extratereștri. Nu întâmplător tinerii sunt foarte atrași de acestea. Urmașii lui Neculai Popa au reorganizat colecțiile aducând în prim plan, statuile ce te întâmpină azi grupate, în grădina casei principale. Ele au fost create din lemn și piatră încă de la începutul anilor 1970. Accesul spre ansamblul de sculpturi, cu dimensiuni cuprinse între 1 și 2 metri se face printr-o poartă monumentală sculptată din lemn de stejar, concepută ca un fel de ”arbore genealogic” al familiei. Ea reunește peste 20 de figuri umane care par să te invite să viziteze locul. Și privirile lor au ceva magic.
Jieni, Bujori și teatru haiducesc
Gheorghe Aldea sublinia în cartea “Sculptura țărăneasca în piatră” apărută în 1969 la Editura Meridiane că ”Din rândul artiștilor populari contemporani Neculai Popa se vădește a fi creatorul cu cele mai multiple preocupări, gama pasiunilor sale trecând de la teatrul popular până la sculptura în lemn și piatră. Este colaborator apropiat al arheologilor din București, culegător de folclor, creatorul unui muzeu de arta populară și etnografie în Târpești, creator de versuri pentru teatrul de amatori, și creatorul unui roman autobiografic în versuri.”
Ce-ar trebui să știți despre Popa? Că era un tip ager, încăpățânat, tenace și vizionar dacă este să vizităm colecțiile pe care le-a lăsat în urmă. Casa cu măști reunește numeroase piese populare inclusiv celebre creații proprii, costumele și măștile pentru teatrul popular. Spectaculoase sunt cele folosite la jocurile cu măști precum capra, cerbul, ursul, alaiul, dansul căiuților ori cele folosite la teatrul haiducesc, de la bandele Jienilor până la cele ale Bujorului. Popa a trăit între 1919-2010, deci ar fi avut azi peste o sută de ani. A fost voluntar pe front, a fost rănit, lăsat la vatră, dar n-a apucat să se bucure prea mult de timpul de după 1944 pentru că cinci ani (1952 -1957) stă arest și închisoare fiind condamnat pe motive politice. În 1972 au început să-i aprecieze munca primele grupuri de turiști străini. Cei care i-au urmat au aflat periodic că Neculai Popa, artizanul popular, sculptorul ce a stilizat figuri descoperite pe șantierele arheologice din zonă ale unor statuete neolitice din ceramică, că lucrările sale au cutreierat lumea în expoziții individuale sau de grup, din Elveția până în China, din Canada pînă în SUA, din Israel până în Franța, Grecia, Argentina, Mexic, Suedia etc. O serie de lucrări fac parte azi din patrimoniul unor muzee internaționale precum Muzeul Internațional al Măștii și Costumului Popular – Binche (Belgia); Muzeul de Artă Naivă- Nisa; Muzeul orașului Kent (S.U.A.);Muzeul de Artă Populară din Kyoto (Japonia) etc.
O gafă de… interpretare
Am subliniat câteva dintre unghiurile din care merită privit acest artist special. Sunt sigur, că va trezi interesul generațiilor de tineri studioși. Am făcut aceste sublinieri pentru a estompa ceea ce scria despre Muzeul Popa Ghidul verde, din colecția Michelin (ediția din 2010), prima tipărită și în versiune română: ”Vizitarea acestui TALCIOC (sublinierea noastră) continuă printre cufere pictate, diplome, picturi naive”…
Dacă este să cităm Wikipedia ”Talcioc este un bazar, care în principiu este o piață de vechituri, dar unde uneori se vând și obiecte noi. Poate avea loc zilnic, săptămânal, lunar, semianual, anual sau în legătură cu diverse evenimente. Talciocurile… pot fi locul de desfacere a mărfii pentru unii mici meșteșugari sau comercianți care nu își pot permite să aibă un magazin propriu, sau pentru persoane particulare care nu mai au nevoie de anumite obiecte casnice etc. O trăsătură a talciocurilor este lipsa prețurilor fixe, vânzătorul și cumpărătorul târguindu-se asupra prețului. Uneori talciocurile sunt locul unde se poate da de un chilipir sau pot fi găsite mărfuri care nu mai sunt în vânzare în magazine… La talciocuri se vând uneori și mărfuri furate”. Totuși, un muzeu atât de interesant nu poate fi comparat cu un talcioc. Vizitați-l cu plăcere.
MARIAN CONSTANTINESCU
