Nu numai Hollywood-ul și Bucureștiul au câte un bulevard ori o alee a personalităților. Ci și Montecatini Terme. Orașul păstrează în textura sa urbană amintirile unor Christian Dior, care s-a stins din viață într-un hotel de aici; Giuseppe Verdi, ce a trăit și s-a tratat la băile termale timp de vreo zece ani; Sirio Maccioni, un restaurator de renume internațional, dar și celebra Madonna care a ales pentru întreținere, zăcămintele naturale locale.
Stațiunea balneară a fost pusă în valoare de apele termale. Erau cunoscute încă de pe vremea etruscilor, se pare. Atestarea documentară vine pe la 1387. Iar intrarea în circuitul de tratament a apelor curative datează din 1530. Însă cel căruia Montecatini îi datorează foarte mult în istorie este Marele Duce Leopoldo care a ordonat organizarea acestor băi termale. Ele sunt promovate azi drept ”cele mai eficace din Europa” și sunt cunoscute și pentru faptul că sunt captate de la o adâncime de 60-80 de metri.
În căutarea poeziei
Orașul stațiune are vreo 20.000 de locuitori, în mare parte antrenați pentru a oferi servicii turistice, culturale, istorice, naturale, religioase, medicale etc. Mai la tot pasul sunt întâlniți tineri relaxați pentru care amabilitatea și ospitalitatea par să nu aibă secrete. Montecatini e plasat chiar în inima Toscanei și este încojurat de comori turistice aflate la o aruncătură de băț pe toate direcțiile. La nici patru kilometri se află Grotta Giusti Spa (care împrumută în amintire numele poetului Giuseppe Giusti, ce a locuit și creat mulți ani în acest oraș. Cei care l-au apreciat i-au dăruit o statuie ce veghează în piazzeta ce-i poartă numele). Aici se află un hotel boutique celebru, un centru spa, iar apa are constant 34 de grade Celsius. Indiferent ce zonă veți alege – Inferno, Purgatorio sau Paradiso veți fi în… rai. E doar unul dintre cele peste 35 de unități de cazare ale orașului.
Aida și funicularul roșu
Stațiunea – cu foarte bune conexiuni de transport public – poate fi străbătută la pas domol. Astfel impunătoarea Piazza de Popolo, cu biserica sa îți deschide drumurile spre Aleile Verdi, Teatrul Verdi (a fost inaugurat în 1930 cu Aida de Verdi, iar din 1981, a trecut printr-un amplu proces de restaurare), Muzeul de artă, Grădinile centrului termal, Leopordine, Regina, Tettuccio, vechile băi romane, care în mod trist ne-au amintit de suratele lor de la Herculane (aflîndu-se cam în aceeași stare) etc. Ce-i drept, ni se spune, există un amplu program de relansare și restaurare care a debutat în 1990. Este o muncă titanică de recuperare a numeroase elemente arhitecturale, care presupune nu numai alocări financiare sustanțiale ci și pasiune și devotament pentru fiecare detaliu în parte. O altă atracție locală completează peisajul turistic: Funicularul roșu care face legătura cu Montecatini Alto, a fost construit între anii 1897-1898. El a fost restaurat și redat în funcțiune din 1949. De aici drumul îți este deschis. După ce străbați 1055 de metri, cu un tichet de 8 euro (dus-întors) întâlnești o cu totul altă lume, care pare să fi uitat de timp.
Pictura și… gura soției
Am ales să urcăm în comuna cocoțată la 300 (mai precis 299) de metri, cu puțini locuitori permanenți și mulți… turiști. Panorama colorată a versanților îmbrăcați în viță de vie și chiparoși, măslinii dați în pârg, așteptând culesul și soarele blând de toamnă cu o lumină aurie parcă filtrată de adierea blândă a vântului ne-au răsplătit din plin. Adăugăm imaginile fotografice păstrate din croaziera de urcare/coborâre, cu funicularul retro, construit și refăcut din lemn, prin tuneluri de verdeață pe care le-am străbătut în mai puțin de zece minute. Am parcurs relaxați drumul spre castelul medieval, unde iarna vine Moșul cu daruri, am ratacit pe străduțele înguste cu magazine mici de familie. Ne-am delectat cu minuata ceramică locală, viu colorată în ”stil toscan” adică soare, flori de mac, chiparoși, struguri și stele strălucitoare. Multe dintre ele sunt simboluri ce se regăsesc pe măștile de carnaval. Dacă aveți noroc, puteți să vă întrețineți îndelung cu un pictor împătimit de peisajele pe care le pictează de zeci de ani. Michele urcă aproape în fiecare zi și lucrează diferite studii de culoare pe care le transformă în mici tablouri oferite la prețuri modice cuprinse între 15 – 20 de euro. Pasiunea e pasiune, dar există și un secret al vieții de artist, ziua vesel, noaptea trist, care dis de dimineață își ia pânzele și urcă la Alto, pentru ca să… mai scape de gura soției. Astfel sentimentele durabile (o căsătorie de zeci de ani) sunt protejate de monotonia agresivă a timpului prin… artă. De ce mai urcă în fiecare zi în această… comună? ”Pentru că simt că sunt o părticică din viața lui și ofer o pată de culoare lumii turistice de aici”.
Ora siestei ne-a găsit așezați în piațetă, la o mică terasă în fața unui pahar de ”spritzaperol”, unei prăjituri și nelipsitei înghețate. De acolo am panoramat o lume, care și-a construit monumente ale eroilor din războaiele mondiale, clădirile Teatrului, convertit în timpurile recente într-un muzeu cu bar-restaurant, Telefericului – deoarece acolo s-a semnat actul ce a stat la baza construcției funcționale și azi. O reclamă ingenioasă a localului ne-a încântat și amuzat. Relaxați, cu aer curat în plămâni, am coborât în orașul termal. Interesant, aproape instantataneu ni s-a făcut dor de Montecatini Alto !
DOINA & MARIAN CONSTANTINESCU
