STONEHENGE – Vorbește cu pietrele timpului
Este destul de aproape de orașul Salisbury, în zona sudică Wiltshire faimoasă pentru vestigiile sale istorice. Stonehenge este vârful de lance al acestora dar și busola după care te orientezi spre alte locuri de vizitat.
În drum spre această atracție, ce face parte din Patrimoniul monumentelor britanice, am simțit pe propria piele o ploaie torențială care a ținut mai multe ore. În fața ei, o umbrelă este o iluzie colorată. Parcă pentru a ne reaminti, deși nu era nevoie, că ne aflăm în Anglia unde Soarele e un cadou ce merită prețuit în fiecare minut. Ploua torențial sau cum spun britanicii ”with cats and dogs” iar noi așteptam răbdători, alături de alți ”plouați” să prindem un loc în mașinile care fac transferul turiștilor din fața Centrului de informare turistică spre atât de faimosul Stonehenge.
Imaginea este spectaculoasă iar ploaia sporește emoția întâlnirii cu această relicvă ce amintește de începuturile omenirii. Știm că avem de-a face cu un templu străvechi, construit cu 4500 de ani în urmă care era închinat cerului și mișcării astrelor. Materialul folosit pentru acesta își are originile în Țara Galilor (pietrele de calcar numit dolerit), pietrele de sarasen (sau sarsen), ori bluestones (tot un gen de calcar). Aparținând Epocii bronzului, construcția megaliților este datată începând cu anul 2950 înainte de Cristos și până la 1600 ICh, dar cu vremea s-au tot făcut ajustări ale estimărilor.
Ultima teorie, deocamdată – căci noi generații de cercetători au la dispoziție un arsenal foarte complex de tehnologii, ce le va permite abordări inovative -, a lansat ipoteza că pe locul în care este Stonehenge s-ar putea să fi funcționat un… observator meteorologic. Construcția gigantică, două inele înscrise unul în altul alcătuite din peste 100 de megaliți a necesitat un efort uman inimaginabil pentru posibilitățile tehnice ale acelei perioade. Așa că vizitatorilor le rămâne să-și imagineze orice, inclusiv o lume creată de extratereștrii, stimulați de numele extrem de expresive ale megaliților: Aleea Stonehenge, Săgeata solstițiului, Piatra vindecătoare, Piatra de altar, Potcoava Sarasen, Bluestones etc.
Un lucru este cert. Indiferent de vreme, în fața monumentului trăiești o senzație magică dominată de calm și meditație care-ți cucerește sufletul și-ți domolește neliniștile. Dacă e să fim sinceri în momentul în care ajungi în fața pietrelor megalitice realizezi că dincolo de planurile făcute, nu ști de unde să începi explorările. Impresionante prin dimensiunile lor pietrele strălucesc în miezul verde al naturii și te vrăjesc prin vibrația profunde pe care o transmit. Ploaia nu face decât să le amplifice farmecul. Toate poveștile lumii sunt șoptite de aceste locuri. Trebuie doar să ști să le asculți și, de ce nu?, să le scrii așa cum au făcut Charles Dickens, Thomas Hardy sau Jane Austen.
După ce am supraviețuit rafalelor de ploaie și am reușit să ne facem cât de cât treaba… fotografic vorbind, ne-am reîntors la punctul unde sunt reunite toate autocarele turistice. În vecinătatea Centrului de informare turistică, o veritabil ”uzină vie” plină de suveniruri, nelipsitele umbrele și pălării de exploratori, care-ți fac cu ochiul ca și alte mii de obiecte menite să-ți ușureze consistent cardul. Centrul este destul de încăpător – circa 300 de vizitatori se pot simți simultan, mai mult decât confortabil. În interiorul său funcționează un restaurant-cafenea și, lucru de la sine înțeles, ceainărie cu arome… englezești.
Turiștii care nu au obosit au ocazia chiar la ieșirea din Centru, cu o arhitectură modernă, să exploreze un sat istoric din neolitic reconstituit după toate regulile… arheologice. Așezarea configurată în aer liber îți sugerează cum ar fi trăit contemporanii megaliților de la Stonehenge. Casele acoperite cu stuf ”dotate” în interior cu obiecte și ustensile agricole reflectă principalele preocupări ale locuitorilor lor. Se aseamănă destul de mult cu colibele din pământ din zona Olteniei iar la acoperiș cu cele din Delta Dunării.
Cei mai mulți turiști sunt însă atrași ca de un magnet de către o reconstituire. Cea a modului în care ar fi fost aduși megaliții din carierele aflate de sute de kilometri distanță. ”Scenariul” aparține unui grup de cercetători internaționali și are la bază deplasarea prin răsucirea buștenilor masivi, a pietrelor megalitice. Ziua se apropie de sfârșit. Avem norocul de a ghici un apus de soare printre franjurile generoase ale ploii. Ca în filmele exploratorilor de la National Georgrafic. Într-un târziu ne topim în fluviul de turiști care se îndreaptă către autocare gândindu-ne că facem parte din clubul select al celor 10 milioane de vizitatori care frecventează anual 400 de monumente istorice, situri, clădiri ce formează rețeaua English Heritage. Foarte bine semnalizată și întreținută. Așa cum îi stă bine unei ”fabrici” ce face bani din industria călătoriilor.
DOINA CONSTANTINESCU
